CoolRank: 8/10

– atmosfera & entertainment: 8/10

– regie: 8/10

– actori: 8/10

– scenariu: 8/10

– montaj: 8/10

Nota IMDb: 9.4/10

“Anger turned inward is depression. Anger turned sideways is Hawkeye.” (Furia interioara e depresie. Furia laterala e Hawkeye) Citat din M*A*S*H, despre personajul principal, Hawkeye Pierce, un Hamlet in mizerie, cu mult mai mult simt al umorului, prea mandru sa se lase prada disperarii si prea idealist sa pice in depresie. Ei, cam asa si cu filmul asta. Daca comunismul interiorizat e 4,3,2 al lui Mungiu, atunci in mod clar Visul lui Adalbert e comunismul lateral, in valuri.

“Taticule, da’ eu n-am vorbit in 30 de filme atat de mult cat vorbesc in filmul asta”, povesteste Doru Ana ca a fost prima reactie dupa ce a citit scenariul, pentru ca isi daduse deja seama ca vrea sa lucreze pe un text atat de bun. Si asta e adevarul. Majoritatea dialogurilor sunt atat de naturale incat nu m-a mirat intrebarea din sala despre cat de mult s-a improvizat la filmare. Raspunsul protagonistilor a fost scurt: “Deloc”.

Sa va fac si un satar frumos cu Beligan?

Suntem in 1986 si Iulica Ploscaru (Gabriel Spahiu) lucreaza intr-o fabrica, la departamentul protectia muncii. Mai exact, face filme cu reconstituiri ale accidentelor de munca, sau materiale de prezentare care au grija sa puna vina doar pe umerii accidentatului. La inceput il descoperim pe Iulica intr-un moment de mare emotie. Gratie lui Dukadam, Steaua tocmai a intrat in Liga Campionilor. O lacrima sincera de fericire i se prelinge discret pe obraz. Dar nu e timp de sarbatorit pentru ca, nesansa face ca a doua zi sa fie aniversarea de 65 de ani a Partidului Comunist Roman. Ori in asa o zi mare, toata lumea se pregateste de festivitati si… sa dea dracu sa nu iasa totul bine. Asa ca hai, la loc comanda ca avem o nevasta (Alina Berzunteanu) de calmat pe varii subiecte, de la snurul de la buda, educatia copiilor pana la un aparat video de contrabanda. Avem si o amanta (Ozana Oancea) cu chef de analizat probleme emotionale si cam atat. Un sef (Doru Ana) alunecos cu stari de spirit fluctuante in functie mai ales de oamenii din jurul lui. Si cutitele, sa nu uitam de cutitele pe care baietii (Adrian Vancica, Mimi Branescu) le pregatesc pe ascuns pentru ca trebuie sa ajunga la profesoara care ne-a ajutat cu nota la purtare a baiatului.

Dar mai ales sa ne gandim la film, prima incercare de artist, iesita din tiparele conventionale. Va fi aratat in fata tuturor angajatilor si chiar si tovarasul director, si tovarasul director adjunct vor fi acolo sa-l vada. Si e prima vizionare. Intre timp s-ar putea sa facem un ocol. Mergem la mama (Coca Bloos) tovarasului director adjunct si o ducem la spital. Favoarea cu favoare se plateste, speram. Si iar nu merge liftul. Nici Dacia. Da’ oare vor intelege oamenii filmul? Daca pana si actrita intreaba de ce nu se numeste visul lui Vasile, sau al lui Gogu? De ce, de ce? Pentru ca se numeste visul lui Adalbert. Intelegeti voi cand il vedeti.

Azi o mana, maine un picior. Poimaine unde va lasati creierii, la scularie? Ca sa stiu daca fac serial.

Filmul arata lumea angajatilor unei fabrici, intr-o zi din timpul comunismului in care toate privirile se indreapta spre ei. Si atunci toate manariile, prostiile, micile indoiri si ignorari de reguli sunt in lumina reflectoarelor si pot dauna grav sanatatii. Toti ochii (mai putin cei lipsa) sunt in patru. Toti in afara de ai lui Iulica, care insista, in ciuda tuturor atentionarilor, sa mearga intins, cu capul inainte pana bineinteles intra cu el in zid – metaforic vorbind, de fapt capul ramane la locul lui, alta parte a corpului cade prada neatentiei. Si apropo de asta, nu inteleg deloc rezumatul filmului, prezent atat pe IMDb cat si in toate documentele de prezentare. In afara de faptul ca ne este dat pe tava finalul (o surpriza delicioasa de care tare m-am bucurat ca n-am stiut), este si fals, cel putin judecand dupa prima vizionare.

Visul lui Adalbert nu este o poveste despre un accident de munca repetat prosteste in timpul reconstituirii. Nu neg, se intampla asta. Dar e vorba de o secventa de doua minute. In restul de 99 de minute ii urmarim pe Iulica Ploscaru si pe Valter Lefardau cum se chinuie sa ajunga la finalul unei zile foarte complicate, reusind sa se incurce in detalii si cantece de Jennifer Rush. E o satira care nu urmareste o structura clara. Iar Iulica insista sa sara dintr-o referinta cinematografica in alta. Nu ca s-ar da el neaparat doct dar asa se nimereste. Ca discutia in care apare serialul Lumini si umbre se termina intr-un cadru à la Jarmusch nu ne surprinde. Tot romanul a fost si va ramane filosof. Ca filmul lui artistic despre un strungar (interpretat de o femeie cu mustata) bantuit in vise de o pila gigantica, are o secventa cu trimitere directa la Calauza lui Tarkovski, iarasi nu ne surprinde. Pai nu s-a nascut tot romanul artist? Ca intrebarile despre daca Dumnezeu exista sau nu raman fara raspuns, iarasi nu ne deranjeaza. Vorba aia, nici macar romanul nu le stie chiar pe toate.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Regizorul debutant Gabriel Achim numeste Amatorul lui Kieslowski ca inspiratie pentru abordarea in stil amatoristic a filmului. Optiunea de a-l filma pe VHS si handheld-ul care ne ameteste uneori sunt deci asumate, in incercarea de a face calitatea imaginii si culorile cat mai apropiate de ce se putea vedea atunci. Si functioneaza. Imaginea semnata de George Chiper-Lillemark reuseste sa transmita o emotie reala, ne intoarce in timp. Co-scenaristul Cosmin Manolache se declara responsabil pentru ideea de pornire a filmului. Unchiul lui a fost inginer de protectia muncii si, datorita lui, Cosmin a putut pune mana pe o colectie de diapozitive (prezente in film) cu imagini de accidente la locul de munca si invatamintele trase de pe urma lor. Sa-i multumim deci unchiului lui Cosmin. Daca nu era el, nu-l vedeam pe Doru Ana (Medalia de onoare, Cealalta Irina, Nunta Muta) de nestavilit.

E ca si cum nu l-au putut opri. Personajul lui incepe timid, usor, secundar pentru ca spre final sa fure fiecare secventa si sa acapareze totul in jurul lui. Gabriel Spahiu (Toata lumea din familia noastra, Amintiri din epoca de aur, Lampa cu caciula) ii tine isonul, cum ne-am obisnuit. Pentru mine e ciudat. Unde ma intorc, il vad pe Spahiu – ca-i film, ca-i scurt-metraj, ca-i reclama, nu conteaza. Nu-i nici pe departe singurul actor atat de ocupat, dar, cumva, ma convinge de fiecare data si senzatia de familiar de la inceput se pierde foarte repede, lasand loc personajului (asta daca avem de-a face cu un personaj bine construit). Alina Berzunteanu (Vine politia, La Nostra Vita, Moartea domnului Lazarescu) face o nevasta in comunism cu toate spaimele, superstitiile, grijile si isteriile aferente. Pacat ca ramane acasa.

Ozana Oancea (Felicia inainte de toate, Captivi de Craciun) e personajul tragic, amanta cuprinsa de indoieli si, cu o serioasa predispozitie spre literatura, contrasteaza puternic cu atmosfera din jur, subliniind in felul asta satira. Anca Androne (The Whistleblower, Occident) se pisiceste si face atatea mutre de-ti vine s-o scuturi bine de ele. Dar are voie, ca doar e si secretara si actrita si frumusica si cu parul facut permament si mai seamana si cu CC Catch. Si nu in ultimul rand, Adrian Vancica (Las Fierbinti, State de Romania), aka Fildes Croitoru (da, toate numele personajelor suna dement, aduc frumos aminte de Caragiale) si Mimi Branescu (Marti dupa Craciun, Portretul luptatorului la tinerete) aka Bratosin nu sunt chiar capul rautatilor dar daca n-ar fi fost ei, nu s-ar fi povestit.

Ce spun criticii despre Visul lui Adalbert?

Criticii nu spun absolut nimic. Visul lui Adalbert nu este notat nici pe Rotten Tomatoes si nici pe Metacritic. Astept sa vad daca sunt singura care a iesit cu o stare buna de la film.

Verdictul KoolHunt.ro

Visul lui Adalbert e un film care se joaca cu tine si, in loc sa te aseze si sa-ti plimbe prin fata personajele intr-o poveste cuminte, te ridica in picioare si te pune sa alergi, sa astepti sau sa mergi dupa ele. Daca esti dispus de efortul asta, filmul nu te va dezamagi. Eu zic ca-i de vazut. Apare si o vulpe. Nu e aceeasi cu vulpea lui Lars von Trier din Anticristul, aia era prea scumpa. E vulpe de-a noastra, din Brasov. Si a murit, dar nu in timpul filmarilor.

Visul lui Adalbert poate fi vizionat online -> pe WebKino.ro.