Prima zi (13 iunie)

 Visul lui Adalbert (6.5/10): Cu acest film care a iesit anul trecut Gabriel Achim pare-se ca a vrut sa intre in Noul Val Romanesc chiar cand acesta se spargea. In stil specific stilului, avem o comedie foarte molcoma, care mai-mai ca intra in categoria drama. Povestea il urmareste pe sub-inginerul responsabil de protectia muncii, Iulica Ploscaru (Gabriel Spahiu) care in ziua Aniversarii Partidului Comunist incearca sa-si impace si sotia si seful si amanta, in ciuda emotiilor cauzate de premiera filmului sau amator de propaganda care va fi prezentat in fata tovarasilor inspectori. Ca sa fie la zi cu tema, filmul a fost filmat pe VHS, si arata uneori ca nuntile si botezurile filmate prin anii ’90, iar, desi asta este o miscare estetica inovativa, nu pot sa zic ca usureaza vizionarea. Per total un film dragut care merita vazut o data.

Frati de Cruce (5/10): Prima proiectie care a avut loc anul acesta in Piata Mare din Sibiu a fost premiera mondiala a co-productiei austriece-romane intitulata Blutsbrüder Teilen Alles/Frati de Cruce. Locul premierei nu a fost ales doar de dragul festivalului, ci mai degraba din cauza faptului ca productia a fost filmata in mare parte in Sibiu. Potrivit regizorului, orasul medieval a rezolvat problema principala a filmarilor, caci povestea incepe intr-un orasel austriac si apoi continua intr-un oras mare ceh, iar Sibiu tine loc cu succes amandurora.

Filmul a beneficiat de talentul unui echipaj tehnic format in mare parte din romani, ceea ce se vede in film, a carui imagine arata minunat, si trebuie laudat directorul de imagine Tudor Mircea. Cu atat mai trist e  faptul ca in rest pelicula are calitatea si feel-ul unui film facut pentru TV. Este exact genul de drama-comedioara cu personaje monotone, scrise parca de un student de anul intai la scenaristica, si un conflict fortat si absolut neinteresant. In plus, unii din actori sunt actori romani ale caror replici au fost dublate in germana cu o lipsa de interes atat de completa incat dublarile din western-urile lui Sergio Leone par fara cusur.

Nu este un film prost si nici 100% plictisitor, dar e dureros de mediocru, si as putea recomanda oricand unul mai bun ca sa va ocupe cele doua ore.

A doua zi (14 iunie)

La piel que habito (8/10): Am profitat de ocazie sa revad filmul lui Almodóvar de anul trecut. Am pus deja o recenzie, asa ca voi spune scurt ca la a doua vizionare filmul nu a mai lasat acelasi impact, dar tehnica si estetica regizorala raman de admirat, ca si actoria lui Banderas si Anaya de altfel.

F.W. Murnau:  Faust + muzica live de ansamblul ENUIEA (9.5/10): In 2007 la TIFF Sibiu a avut loc o proiectie speciala a filmului mut Nosferatu acompaniat de muzica live. A fost una din momentele mele preferate din toti anii din TIFF, iar anul acesta, in biserica din Cetatea Cisnadioara a avut loc un eveniment asemanator, de data asta filmul prezentat fiind adaptarea aceluiasi regizor a povestii lui Faust. Pe scurt, doctorul Faust face un targ cu demonul Mefisto (Emil Jennings, primul actor care a castigat un Oscar) pentru a primi tinerete vesnica, dar in curand realizeaza ca pactul il costa mai mult decat ar vrea sa dea. Ansamblul ENUIEA a folosit o combinatie de flaute, chitara, mandolina, kazoo, voce etc pentru a crea un ambient auditiv arhaic care s-a imbinat cu imaginile puternice ale filmului si au creat atmosfera perfecta pentru vizionare.

Singurul detriment a avut loc cand brusc in doua din cele mai dramatice momente ale filmului o voce a tunat si a inceput sa recite in romana pasaje din Bulgakov. E drept ca acestea faceau referire la Faust, dar in rest nu se potriveau nici defel in ambientul creat de muzica+film, find mai degraba ca o palma subita peste fata publicului si ruinand complet imersiunea acestuia in proiectie. Noroc ca au fost doar doua si scurte, dar paguba oricum a fost facuta.

Ziua a treia (15 iunie)

How much does your building weigh, Mr. Foster?: De fapt filmul nu l-am vazut, am vazut cam jumatate, poate, dar cand DVD-ul s-a blocat a doua oara, voluntarii TIFF au luat decizia de a incheia complet. Documentarul prezinta viata arhitectului Norman Foster, unul din cei mai de succes oameni din domeniul sau, responsabil printre altele pentru faimosul Gherkin din Londra. Chiar daca e filmat destul de conventional, pot sa zic ca, desi nu am nicio legatura cu subiectul, as vrea sa termin de vazut filmul cat de curand.

Woody Allen: A Documentary (7/10): Pentru prima data, Woody Allen a permis sa se faca un  documentar despre viata sa. Filmul este impartit intre interviuri cu Allen insusi, interviuri cu apropiati si oameni care au lucrat cu el. Cu aceste naratiuni in fundal, filmul prezinta o cronologie pas cu pas a vietii si carierei artistului, facandu-i si un profil al personalitatii. Spre final, din interviuri cu actori precum Josh Brolin si Scarlett Johansson, reiese si tehnica pe care o abordeaza omul cand se aflu in scaunul regizoral. Din pacate, acest aspect nu este explorat mai in detaliu, filmul avand profilul unui documentar destul de tipic.

Film recomandat fanilor Woody Allen si celor care sunt interesati de industria cinematografica, dar cam atat.