Home » Filme

Marti, dupa Craciun – apatie introspectiva tipica cinematografiei romanesti

5 October 2010 scris de 11 comentarii

marti-dupa-craciun-maria-popistasu1CoolRank: 6.5/10

atmosfera & entertainment: 5.5/10

regie: 6.5/10

actori: 10/10

scenariu: 6/10

montaj: 5/10

Nota IMDb: 7.9/10

Sunt foarte de acord cu ideea ca trebuie sa promovam cinematografia romaneasca. Si sunt foarte pro sa o fac, ba chiar abia astept prilejuri. De asemenea, sunt convinsa de superioritatea la nivel de mesaj a filmelor europene. Nu sunt insa convinsa de includerea filmelor romanesti in aceeasi categorie. Desi sunt absolut convinsa de calitatea actorilor romani. Si poate, da, om avea si niste regizori OK. Nu sunt insa de acord cu promovmarti-dupa-craciun-radu-muntean2area filmelor romanesti din patriotism. Si nici cu cei care practica asta doar pentru ca ii cunosc pe cei care apar pe afis. Si cred sincer ca doar datorita acestora din urma am putut auzi de undeva ca ultimul film al lui Radu Muntean este un film bun. Da, vorbesc despre aclamatul in presa Marti, dupa Craciun. Un film introspectiv, e adevarat, bine jucat, dar totusi letargic, plin de clisee cu care cinematografia romaneasca incearca mereu sa socheze, slab montat si, in opinia mea, sarac ca subiect. Dreptul democratic la o opinie personala se va face simtit mai jos. Mentionez ca voi incerca sa fiu obiectiva si sa mentionez si plusurile peliculei.

Inainte si dupa Craciun

Paul Hanganu (interpretat de Mimi Branescu) iubeste doua femei. Adriana (interpretata de Mirela Oprisor) este sotia sa de 10 ani si mama fiicei sale de 8 ani, Mara. Raluca (interpretata de Maria Popistasu) este dentista Marei, are 27 de ani si este femeia cu care Paul are o relatie extra-conjugala. Paul este in momentul in care incearca din rasputeri sa se imparta intre datoriile de familie, cumparaturi, jos si timpul petrecut cu Raluca. Intr-o zi inainte de Craciun, Paul o duce pe Mara la dentist si are parte de vizita neasteptata a sotiei sale. Astfel, Adriana si Raluca se nimeresc amandoua in aceeasi incapere, iar intalnirea il va obliga curand pe Paul sa ia o decizie dificila si sa se desparta de una dintre cele 2 femei pana marti, dupa Craciun.

Despre decizii dificile, alegeri complexe si situatii de viata

Ceea ce este frumos la Marti, dupa Craciun este faptul ca este construit astfel incat oricine sa isi poata regasi in povestea lui Paul propria poveste. Indiferent in care dintre cele 3 posturi ale triunghiului conmarti-dupa-craciun-mimi-branescu3jugal am nimerit vreodata sa ne aflam, povestea ne va parea cunoscuta. Daca nu am avut niciodata aceasta nefericire de a fi intr-un triunghi conjugal, probabil vom reusi oricum sa empatizam cu situatia personajului datorita jocului foarte reusit al actorilor.

Este foarte bine realizata si neimplicarea autorului in poveste. Punctul de vedere din care este spusa povestea este unul aproape obiectiv. Nu suntem impinsi prin scenariu, joc sau regie nici catre Raluca, nici catre Adriana. Nu suntem nici macar tentati sa il invinuim pe Paul sau sa empatizam cu el. Vom reusi sa ne pastram atitudinea neutra si neimplicata fata de personaje si vom privi situatia doar prin prisma experientelor sale. In functie de vreo eventuala experienta similara in viata reala vom judeca aspru sau mai putin aspru unele dintre personaje. Poate vom considera ca Paul este un nenorocit. Sau poate vom spune ca Adriana este o sotie plictisitoare care a distrus incet-incet mariajul. Sau poate vom spune ca Raluca este cea vinovata pentru ca a intervenit intre cei 2. Sau poate pur si simplu, privind din afara, vom avea o perspectiva noua asupra unei situatii de viata dintre cele mai dificile. Si vom reusi sa vedem ca din fiecare unghi povestea arata intr-un alt fel. Si poate data viitoare ii vom judeca mai putin aspru pe cei ajunsi in acest triunghi si deveniti peste noapte tinta tuturor barfelor si framantarilor interioare.

Ce mi-a mai placut intr-o oarecare masura a fost autenticitatea penibilului replicilor. Radu Muntean spunea intr-un articol ca “fiecare dintre noi este penibil in intimitate”. Cred ca multi se pot regasi in replicile penibile ale lui Paul, ale Adrianei sau ale Ralucai. Si totusi, nu sunt convinsa ca cineva doreste sa vada asta pe ecran…

Despre cinematografia romaneasca in care nu se intampla nimic. Iar restul e tacere.

Imi amintesc un standup comedy al lui Eddie Izzard in care comedianul ia peste picior cinematografia britanica in raport cu cea americana. Conform lui Izzard filmelemarti-dupa-craciun-mirela-oprisor4 americane sunt pline de ritm, injuraturi, actiune si au exact genul de tempo necesar spectatorului pentru a manca fericit popcorn. Prin comparatie, Izzard priveste filmele britanice ca fiind unele in care nu se intampla mai nimic, dialogurile decurg greu, iar popcornul ramane in punga aproape neatins de spectatorul indispus. Lasand gluma la o parte, ma intreb sincer ce parere ar avea Izzard despre un film romanesc cum este Marti, dupa Craciun. Scenele filmului decurg fix ca in viata, nu se taie nimic, avem parte de cele mai plictisitoare discutii de familie sau cuplu lipsite de importante. Da, imi dau seama ca asa s-a dorit pentru a crea senzatia de autenticitatea, dar sincer cine vrea sa vada asta? Nu exista ritm, tempo, doar mult timp de gandire. Totul se petrece lent.

Mai trebuie sa adaug multitudinea de unghiuri din care vom putea privi la vizionarea Marti, dupa Craciun, zonele intime ale lui Mimi Branescu si Maria Popistasu. Este stilul romanesc care se vrea autentic si care isi propune sa socheze. In opinia mea, este ok, nu sunt pudica, dar poate data viitoare ar prefera sa ma socheze printr-un scenariu bun, o problemarti-dupa-craciun-dragos-bucur5ma actuala, o idee originala sau o regie buna. Iar tot apropo de asta citisem intr-o cronica a filmului cum un jurnalist se intreba de ce oare Paul era gol in baie atunci cand il tundea sotia. Autenticitatea lasa, ce-i drept, de dorit in privinta acestei scene. Poate se dorea la nivel simbolic sa se arate ca Paul era dezgolit in fata ei, deznadajduit, orice alta interpretare… Si totusi, de ce?!

Despre actori si regie ce se poate spune?

Actorii sunt de nota 10 dupa parerea mea. Mimi Branescu joaca foarte bine rolul si putem ghici in fiecare secunda zbuciumul interior pe care personajul se chinuie sa nu il lase deloc la suprafata, lasandu-se prada momentului. Maria Popistasu joaca superb atat scena intalnirii cu sotia, cat si scenele de alint sau de cearta dintre ea si amantul ei. Iar cea mai buna prestatie, dupa gustul meu, a fost cea a Mirelei Oprisor, care reuseste sa fie credibila si sa ne faca sa vedem atat rana, cat si furia si orgoliul sotimarti-dupa-craciun-dragos-bucur6ei inselate.Se pare ca nu a fost voita neaparat distribuirea celor 2 soti, Branescu si Oprisor, in film. Dorita sau nu, a fost un lucru deosebit de bun, cei 2 jucand poate si de asta foarte credibil un cuplu stabil si echilibrat, putin intrat in rutina.

Radu Muntean m-a incantat la un moment dat cu pelicula Furia, dar m-a si plictisit anterior cu Hartia va fi albastra. Acum a reusit sa ma plictiseasca de tot. Cred sincer ca asa si-a dorit sa regizeze filmul, ca nu este o incompetenta, dar acest lucru ma incalzeste prea putin. Inteleg ca i s-a parut foarte interesant modul in care a tratat problema, dar sa fie oare “interesant” si “original” in acest caz?! Sa deducem ca aceasta situatie interesanta si total neoriginala este si una pe care ne dorim sa o vedem tratata? Sau pe care avem musai nevoie sa o vedem pentru a trage concluzii. Ma intreb sincer care este raspunsul regizorului. Pe mine insa pana la proba contrarie m-a pierdut de clienta.

Verdictul KoolHunt.ro

Marti, dupa Craciun este un film care nu ofera nimic nou celor care au citit 2-3 carti si au vazut 2-3 filme (altele decat G.I.Joe: The Rise of Cobra si G-Force) pana acum in viata lor. In plus, este un film care oglindeste perfect viata de zi cu zi. Cu lipsa ei de stralucire, cu problemele ei, desfasurarea ei lenta, totul creat minunat de 3 actori principali extraordinari. Oare asta ne dorim sa vedem? Sincer nu cred. Si cred ca pentru o introspectie reusita putem apela si la alte metode decat un chin de o ora si jumatate sau mai bine… Ah, sa nu uit. Finalul este unul dintre putinele puncte reusite ale filmului. Nici acesta original, evident… Dar nu va stric supriza.

11 comentarii »

  • Ana said:

    Mie mi-a placut filmul… intr-adevar, nu ofera nimic spectaculos, poate nici macar nu cumperi popcornul, nu da nici solutii – ofera perspective asupra situatiei.
    M-a facut sa ma gandesc la el destul de mult timp dupa ce iesisem din sala si asta pentru mine inseamna un film bine facut :-)
    Si mi-a placut in mod deosebit secventele cu mama Ralucai – si realizarea lor si jocul actritei :D

  • Raluca Georgescu said:

    @Ana: Da, am uitat scenele cu mama Ralucai. Multumesc ca mi-ai amintit de ele, chiar au fost sarea si piperul jocul actritei (mama Ralucai) si scena in sine. In orice caz, sunt de acord cu Magda ca filmul a fost ok, bine jucat, dar nu a adus in sine ceva nou si a reusit sa fie destul de apatic, letargic. In plus, si eu sper in filme romanesti care sa arate o situatie dorita sau sa dea idei de imbunatatire mai degraba decat sa arate situatia ingrozitoare in care ne aflam. Si asta este senzatia de acum… ca doar ne plangem prin intermediul peliculelor. Sau asta simt eu.

  • Ana said:

    Sunt perfect de acord cu starea perceputa din filmele care ajung sa fie cunoscute – cine stie, poate asta e brandul ad-hoc al urmasilor ciobanasilor de miorita.
    Si sa ma explic in aprecierea pe care o am totusi pentru film – un “obiect de arta” nu e/constituie/propune neaparat o rezolvare. Adica dupa mine, principalul rol al artei (chiar daca e ea si a saptea) este sa iti deschida calea spre noi intrebari, introspectie sau de ce nu? cercetare…

  • radu said:

    Sunt partial de acord cu cronica. De exemplu, daca as fi sa scriu la randul meu despre film mi-as intitula si eu articolul ”Apatie”. Singura secventa mai adevarata din film este cea a despartirii propriu-zise, unde Oprisor este intr-adevar geniala /ar trebui studiata ”frame bu frame” gama de emotii prin care trece/. In rest, filmul m-a intristat. Intr-un interviu Radu Muntean spunea ca ”oricine a trecut vreodata printr-o despartire se va regasi in acest film”. Nu, dle Muntean, vreau sa cred ca o despartire nu inseamna apatia prezentata de dv pe ecran, inseamna mai multa emotie, mai mult ”zbucium”, oricat de patetic ar suna aceasta. Am impresia ca in ultimii ani regizorii romani au inventat un nou cinema: cel al lipsei de emotie, al lipsei de empatie. Nu ma regasesc in asemenea filme.

  • Raluca Georgescu said:

    @radu: Foarte interesant punct de vedere. Chiar asta am simtit si eu – o despartire nu are niciodata legatura cu aceasta apatie. Un gol interior poate, dar acesta niciodata nu ramane si nici nu este o letargie, ci mai degraba un mare gol creator de zbucium interior. Nici eu nu m-am regasit in film si nici nu am simtit ca ne ofera o alternativa, un mesaj real, altceva…

  • mircea said:

    Si totusi esti prea dura cu filmul…Daca accepti faptul ca vezi o drama de viata, o drama suportata de niste oameni obisnuiti, nu modele de viata, filmul este exceptional. Si nu cred ca-i lipseste nimic… si-l poti compara fara probleme cu ‘Blue Valentine’ pe care totusi l-ai laudat…

  • Mar?i, dup? Cr?ciun [2010]: dram? romantic? plat? « Cinefilescu said:

    […] ale acestui regizor. – Marele ecran: film (aproape) perfect, de v?zut neap?rat. – KoolHunt.ro: film care oglinde?te via?a obi?nuit?, dar nu ofer? nimic nou [considera?iile de acolo ?i […]

  • Sofia said:

    Pe mine m-a atins filmul si nu judec faptul ca au expus prin cinematografie pura realitate. Sunt atatea filme care te pot scoate din circuitul monoton al vietii si totusi preferam sa judecam.

  • Raluca Georgescu said:

    @mircea: Da, inteleg ce spui, eu una insa nu inteleg de ce trebuie sa avem doar filme romanesti care sa ilustreze tristetea realitatii din jur. Adica acest gen de realitate din pacate o pot vedea si singura. Nu imi dau seama care este morala, care este punctul nou de vedere. Da, m-am regasit si i-am regasit si pe altii in acest film. Si> Apropo de Blue Valentine ai dreptate, mi se pare foarte comparabil. Tiberiu insa, atunci cand a scris review-ul a fost mai incantat de Blue Valentine decat a fost Magda de Marti, dupa Craciun. Din punctul meu de vedere, Marti dupa Craciun nu are acel ritm al lui Blue Valentine si aici le-as diferentia.

  • Raluca Georgescu said:

    @Sofia: Bineinteles, exista puncte de vedere si puncte de vedere. Iar treaba criticilor de film este sa judece subiectiv si dpdv al realizarii un film. Asa ca e ok sa si judecam.

  • Visul lui Adalbert – Dukadam asta… mare om, mare portar! | KoolHunt.ro - Filme, restaurante, cafenele, ceainarii, baruri din Bucuresti said:

    […] (da, toate numele personajelor suna dement, aduc frumos aminte de Caragiale) si Mimi Branescu (Marti dupa Craciun, Portretul luptatorului la tinerete) aka Bratosin nu sunt chiar capul rautatilor dar daca n-ar fi […]

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*