CoolRank: 8/10

– atmosfera & entertainment: 7/10

– regie: 8.5/10

– actori: 10/10

– scenariu: 9/10

– montaj: 8/10

Nota IMDb: 8.2/10

Medalia de Onoare este si nu este un film trist, este si nu este un film istoric. Inspirata dintr-un caz real, pelicula este mai ales “a” maestrului Victor Rebengiuc: rolul din acest film este, dupa cum insusi spunea intr-un interviu, “rolul pentru care am luat cele mai multe premii”.

Pe 12 noiembrie a intrat in cinematografe filmul Medalia de onoare. Cu doua zile inainte, un afis imens era asezat pe fatada Teatrului National: Victor Rebengiuc, intr-o poza cu fostul presedinte Ion Iliescu. Am trecut prin fata lui tocmai cand il asezau pe TNB si m-am intrebat oare cum va fi filmul asta, nu stiam la ce sa ma astept. Ma intrebam ce rol va face Ion Iliescu, eram sigura ca maestrul Rebengiuc va face unul foarte bun. Mi-era teama sa nu fie un film romanesc din acela plictisitor, care parca nu se mai termina. N-a fost asa. Inca de la inceput m-a surprins cu un cadru: personajul principal Ion (interpretat de Victor Rebengiuc) sta in pat langa sotia sa, Nina (interpretata de Camelia Zorlescu), iar din apartamentul de deasupra se aud zgomotele vecinilor care fac amor. Am zambit si am zis: romaneste (mi-am amintit de vecinii mei de deasupra, si ei la fel de galagiosi).

Povestea unei familii tipice din Bucuresti

Povestea filmului a inceput si s-a derulat ca una care seamana pe alocuri cu povestile unor familii de romani din perioada post-comunista: o familie de parinti romani, Ion Ion (interpretat de Victor Rebengiuc) si Nina (interpretata de Camelia Zorlescu) stau imbracati gros intr-un apartament din Capitala, in care este foarte frig pentru ca la calorifere iarna se

da doar caldura “calaie”. Cei doi se gandesc cu lacrimi in ochi la fiul lor plecat in Canada. Intre tata si fiu exista un conflict vechi pentru ca tatal si-a dat fiul pe mana Militiei atunci cand acesta a vrut sa fuga din tara, motiv pentru care cei doi nu vorbesc nici acum. Linistea (la prop

riu – pentru ca Ion Ion este pedepsit cu tacerea si de sotie) familiei este intrerupta din cand in cand fie de postas, fie de administratorul care cere banii restanti la intretinere, fie de telefonul fiului din Canada. Si la un moment dat de o scrisoare oficiala de la Ministerul Apararii: Ion Ion primeste o medalie de onoare pentru meritele pe campul de lupta al celui de-al doilea razboi mondial. Aceasta medalie ii aduce eroului nu doar recunoasterea in bloc si intalnirea cu presedintele de atunci al tarii (Ion Iliescu), ci si bucuria unei vizite de Sarbatori din partea fiului sau (interpretat de Mimi Branescu).

Episodul in care apare Ion Iliescu este unul scurt si bine organizat (se vede ca a fost organizat impreuna cu echipa de consilieri a fostului presedinte si cu o echipa de la Cotroceni). Si aici se vede “romanismul”  din film: eroul se duce la festivitatea de la Cotroceni cu “jalba-n bat” (poarta cu sine doua scrisori adresate Presedintelui, din partea comitetului de bloc, prin care se cere rezolvarea unor probleme “majore” precum rotorul de la centrala blocului si constructia unei vile “ilegale”), insa si cu “o mica atentie” – un serviciu de tacamuri pentru domnul presedinte.

Daca mergi sa vezi filmul vei zambi (sau poate enerva) si la secventele in care Ion Ion are de-a face cu birocratia de la noi: de la momentul in care primeste medalia si pana la cel in care ii este luata atitudinea “doamnei de la relatii cu publicul” seamana foarte bine cu ce ne confruntam fiecare dintre noi la ghiseele pe la care suntem nevoiti sa mergem. Nu spun totusi mai multe, nu vreau sa-I stric din farmec.

Verdictul KoolHunt.ro

Unii ar putea gasi acest film plictisitor si “romanesc”. Pentru mine insa acest film a fost “filmul maestrului Victor Rebengiuc”. Despre Medalia de onoare, domnul Rebengiuc a spus intr-un interviu ca este “cantecul sau de lebada”. Dar si ca acest rol este “nu stiu daca cel mai bun, dar sigur cel mai premiat”. Rolul este unul foarte bun si il joaca genial. Are cateva scene in care sta asezat pe un scaun in autobuz si nu spune nimic. Pe fundal canta Philip Glass, iar autobuzul in care se afla trece pe langa statuile din zona Eroilor si mai apoi pe langa Ministerul Apararii. Nu scoate nici un cuvant, nici un sunet – privirea si mimica lui spun insa totul… Inca o dovada a calitatii actoricesti a maestrului.