Home » Filme

Un amour de jeunesse – Ieri am ras in cor la o portie de-amor

26 October 2011 scris de Niciun comentariu

[Titlu in limba romana: Iubire de tinerete]

CoolRank: 6.5/10

– atmosfera & entertainment: 7/10

– regie: 7.5/10

– actori: 6/10

– scenariu: 6/10

– montaj: 7.5/10

Nota IMDb: 6.8/10

Regie: Mia Hansen-Løve An: 2011
Actori: Lola Créton, Sebastian Urzendowsky, Magne-Håvard Brekke Genul: drama

 

Parca a fost scris in stele – ca-n prima zi din viata mea cand port o palarie care imi place fara rezerve, sa vad un film enervant cu o palarie pe post de personaj secundar-spre-principal. Story of my life, orice lucrusor dragut nu-ntarzie sa-si ataseze un albatros de amintire acra. Dar, decat sa-mi schimb garderoba, sa ma descarc mai ieftin, sa va explic de ce filmul de aseara se va tine scai de palaria mea – in principal, pentru ca ma asteptam la mai mult de la prima mea vizionare din cadrul Festivalului de Film Francez. Tineti cont, inainte sa comentati superior, ca mie de regula imi place cinema-ul lor.

L’amour, c’est la seule chose pour laquelle je pourrais déplacer des montagnes

Carentele lui Un amour de jeunesse, tradus in engleza Goodbye First Love, sunt de gasit mai ales la capitolul poveste, care, in ciuda titlului, si-n ciuda tuturor vocilor ratiunii care tipau ieri (mai mult sau mai putin) pe muteste in mintile spectatorilor, nu se-ndura sa spuna “la revedere” acelei obsesii adolescentine. Camille (interpretata de Lola Créton) se-ncapataneaza sa-i zica “iubire”, dar orice om cu capul pe umeri stie ca prima “iubire” este un pas spre maturitate – ca atare nu se uita, dar se depaseste si te oteleste. Aici nici chip de-asa ceva: Camille, o liceana studioasa mai mult din inertie, e indragostita de Sullivan (Sebastian Urzendowsky), un aventurier gata sa renunte la studii ca sa guste mai repede din ofertele lumii largi. Zece ani mai tarziu, el a batut America de Sud in lung si-n lat, a parasit-o pe Camille printr-o scrisoare de-un lirism patetic, si ea tot in acelasi spatiu, geografic, emotional si mental, a ramas.

Si vrabia din mana, si cea de pe gard

Feministele – ce mai, chiar si femeile cu un oarecare ciot de coloana vertebrala – vor fierbe in scaune cand Camille, acum arhitecta, indragostita de fostul profesor din facultate si traind intr-un domol, neproblematic, chiar inspirational concubinaj cu el, se-arunca din nou in bratele lui Sullivan. Dupa o perioada de deriva care a inceput cu o tentativa de sinucidere continuand cu job-uri de hostess si incercari ratate de cuplari de-o noapte, Camille isi gasise in sfarsit rostul in viata. Cand o auzisem declarandu-si pasiunea pentru arhitectura, ca pentru o vesta de salvare in ochiul furtunii, ne lasasem amagiti de noua ei ipostaza, de supravietuitoare – ca atare, recidivarea ne exaspereaza mai ales pentru ca ne simtim inselati.

De fapt, parcursul lui Camille e ilustrat printr-o scena aparent neglijabila, care apare destul de timpuriu in film incat sa ne telegrafieze ca-i o metafora la mijloc: vazand un paianjen pe covor, fata ia palaria (da, acea palarie buclucasa!) si o arunca, incarcerandu-l; apoi isi continua ratacirea prin camera, ocolind cat se poate de firesc palaria. Mai tarziu, o vom vedea “aruncand o palarie” peste acea prima iubire fulminanta, si peste durerea despartirii aferente, reluand pur si simplu relatia din copilarie si pasind amoral peste si primprejurul iubitului de factura mai recenta. Oricat ne-am cazni sa speram ca ceva s-a schimbat in sufletul lui Camille, ca planuieste poate o razbunare acerba – orice explicatie, care s-o justifice – stim ca-i prea slaba pentru asa ceva, stim ca e doar vorba de o femeie care se complace, fara jena, fara grija consecintelor…

Despre actori si regie ce se poate spune?

Slaba, sau, in exprimarea lui Camille, “sensibila”, “melancolica” – dupa cum observa corect la un moment dat Sullivan, fata insista pe auto-descriere ca si cum ar detine monopolul pe scuzele / carjele astea. Insistenta insa nu e necaracteristica personajului sterotipic, dimpotriva – cum e si cazul cu multe dintre replici, mai ales cele din schimbul amorezilor, o recunoastem usor. Dependenta lui Camille de indragosteala e un teren batatorit si ras-batatorit (in filme), la fel si lacrimile, reveriile si crizele ei bruste, toate sunt parte integrala din acelasi arsenal, al actritei care interpreteaza adolescenta stas.

La comportamentul ei tip “scai”, baiatul reactioneaza, si el, tipic: nu e nesimtitor cand ii raporteaza aproape clinic mamei ca “elle dit que si je pars, elle se jette dans la Seine”, dar nici nu e pe aceeasi lungime de unda grava cu micuta prapastioasa. Scenariul, initial fidel deci varstei ilustrate, va induiosa spectatorii nostalgici, dar doar pana la un punct – pe masura ce povestea inainteaza in timp, redundanta sentimentelor il devalorizeaza.

La cei 18 ani ai sai, Lola Créton nu e o debutanta, si o recunoastem, cu tot cu expresia anodina, din minunata rastalmacire a lui Barba-Albastra regizata de Catherine Breillat in 2009. Insa acolo, intr-o opera de arta dedicata trup si suflet variatiunilor experimentale, imaginile, decorurile si ciudateniile viziunii controversatei cineaste cantareau mult mai greu ca actorii, carora – nici macar nu le iertam, ci – nu le observam stangaciile. In Un amour de jeunesse, Lola are cadre lungi, scene intregi, in care camera o intoarce pe toate partile, la propriu daca mai socotesti ca apare goala pusca, si tot nu-i gasim nuante. Diferenta e ca acum i le cautam, caci povestea i le cere.

Regizoarea Mia Hansen-Løve, care nu s-a indurat sa-si dea niciunul din cele 4 scenarii din palmares pe mana altcuiva – pare mai preocupata de propria abordare a unui subiect fumat, abordare aparte ce-i drept, decat de simpatiile publicului. Recurgand, des si apasat, la cadre cu natura Frantei – de la casa de vacanta pitita in sanul ei izolat si martora a iubirii adolescentine, la Valea Loarei care asista la ultima scena de abandon din film – Mia farmeca, dar toata salbaticiunea isi pierde potentialul de-a impacta cand fata asa-zisei “indragostite” nu o reflecta in niciun fel. Din nefericire pentru toti cei implicati, inclusiv noi cei din public, tanara actrita este profund apatica si antipatica – o remarca ce-ar putea suna superficial, daca nu ar depinde tot filmul de cat de capabila e ea sa ne transmita acea melancolie declarata sus si tare. Nu empatizam cu Camille, si de-aici apar tot felul de rateuri, momente care sunt construite ca dramoase, culminante chiar, dar starnesc in schimb rasul publicului.

Cat despre Sebastian Urzendowsky, el isi joaca bine rolul de plancton vagabondand prin viata fara scop, dar gata sa peroreze poetic ca si cum l-ar avea clar in minte. Cumva, junele prim, in rolul ingrat al ticalosului pana la urma, nu ne trezeste totusi ura, cat ne ridica vag tensiunea sau, si mai vag, o spranceana, daca stim pe dinafara cum se comporta barbatii in fata unei femei-provocare. Pe de alta parte, in mare parte, disponibilitatea de a-l “ierta” i-o datoram zambetului sau cuceritor, ca de copil chiar si cand anii se presupune ca s-au scurs – trecere a timpului care, apropo, ni se puncteaza foarte subtil pe ecran, spre deosebire de atacul grafic care ne-o azvarle pe retina in recentul One Day de pilda. Tot spre deosebire de One Day, cele doua personaje arata de la generic pana la final ca si cum ar fi baut din Fantana Tineretii Vesnice – asta sa fie, sau oare i-a chiulit lui Mia make-up artist-ul de pe platou?

Ce spun criticii despre Un amour de jeunesse?

Din cinci recenzii agregate pentru Un amour de jeunesse, Rotten Tomatoes distileaza un scor de 40%. Printre fanii peliculei se numara si Jordan Mintzer de la Hollywood Reporter, care o apreciaza pe regizoare pentru ca se foloseste de un stil firesc, empatic fata de personaje, de o usurinta si o nonsalanta in procesul narativ care mascheaza cliseele. Filmul primeste de asemenea un A- de la Noel Murray si Scott Tobias,  corespondentii trimisi de AV Club la Festivalul de la Toronto, care apreciaza realismul acelor prime licariri de tanar amor si imi amintesc ceva ce mi-a scapat, dar e demn de notat: un discurs al profesorului de arhitectura, despre relatia dintre licarire si constructie. Inca o metafora incarcata de sens, in relatie cu povestea care o inrameaza.

Verdictul KoolHunt.ro

Filmul mai ruleaza azi la 11:00, tot la Cinema Studio, dar i-l recomand exclusiv spectatorului indragostit de Dragoste, sau de limba franceza, sau de cinema-ul lent, imagistic, voit si raspicat artistic. Daca sunteti insa atinsi doar de o forma usoara de cinefilie, adica aveti doar timp de un film pe zi – vedeti mai degraba noul muzical al lui Christophe Honoré, unul dintre favoritii mei: Les bien-aimés, care a rulat la Cannes iar la noi va fi proiectat in aceeasi sala (mereu in straie de festival, Studio-ul, ati observat?), de la 20:00.

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*