[Titlu in limba romana: O singura zi]

CoolRank: 8/10

– atmosfera & entertainment: 9/10

– regie: 10/10

– actori: 8/10

– scenariu: 10/10

– montaj: 10/10

Nota IMDb: 6.5/10

“Alt film romantic, la care trebuie dusa prietena” ma gandeam prima oara cand am vazut trailer-ul filmului One Day. Eram aproape sigura ca nu am sa-l vad, ba chiar ca e o alta stratagema de marketing care te face sa vii la cinema pentru ca te-au atras scenele prezentate ca reclama, dar descoperi in sala ca (din pacate) sunt si singurele care merita vizionate din tot filmul.

I need to talk to someone… not someone, you.

Avem de a face cu prezentarea unei succesiuni de zile de 15 iulie, intinse de-a lungul a 20 de ani, incepand cu 1988. Intriga este, evident, intalnirea celor doi, mai mult fortata de imprejurari (prietenii lor ii lasa balta) decat un accident fericit. Printre momentele ciudate, stangace si inevitabile de inceput, Emma (Anne Hathaway) si Dexter (Jim Sturgess) gasesc totusi suficiente motive sa pastreze legatura care se infiripa si e inca de pe atunci foarte improbabila. El provine dintr-o familie bogata, nu isi face prea mari planuri de viitor, in afara de calatoriile prin India, China, ca sa “vada care-i treaba”. Ea e plina de pasiune si spirit, incercand sa se implice in tot ceea ce face, ca sa schimbe lumea, macar putin, in “mai bine”.

Cam ca la o telenovela, unde te uiti la un episod, sari vreo 3 luni, si daca te uiti la un alt episod intr-a patra luna, te prinzi de actiune fara nici un ajutor suplimentar, in One Day ne e prezentata ziua de 15 iulie in asa fel incat ghicim esentialul din cele aproximativ 364 de zile ramase nedezvaluite in fiecare an. Drumurile celor 2 sunt cat se poate de diferite, ca si abordarile pe care le au asupra vietii, dar cumva reusesc sa se raporteze de fiecare data unul la celalalt, fie pentru sprijin, fie respingandu-se pentru a se defini mai bine (I love you, Dex, so much. I just don’t like you anymore. I’m sorry.)

Whatever happens tomorrow, we had today. I’ll always remember it.

Fraza asta mi-a adus aminte de Casablanca, “We’ll always have Paris…” Indiferent ce s-ar intampla, cei doi vor avea in comun acele momente, acel 15 iulie, 1988, 1989, 1990. Spre deosebire de cinicul si alcoolicul rol al lui Bogart, Emma si Dexter au mai multe zile pe care sa le imparta, care le definesc viata si ii ajuta sa evolueze, fiecare in propria cadere (My hair smells like cheese – Monterey Jack.) sau pasare Phoenix (She made you decent, and in return you made her so happy, so happy, and I will always be grateful to you for that.) Plin de realism, ba chiar cineva din sala spunea ca e banal pentru ca ii intareste propria parere despre ce se intampla in viata, One Day mi s-a strecurat aproape ilicit pe o lista de “a se revedea neaparat”.

Despre actori si regie ce se poate spune?

In general am o atitudine foarte blanda si pozitiva asupra actorilor care nu prea pot, dar incearca si cumva reusesc sa se pastreze in prima linie sau cel putin facand ceea ce le place (refuz sa dau exemplu acum). In schimb daca am deja o parere buna despre o actrita, sa zicem Anne Hathaway, nu exceptionala, dar oricum peste medie, atunci cand o vad intr-un rol care ar fi putut fi atat de frumos si bine realizat cum e Emma, deja incep sa ma racesc considerabil. Ce nu mi-a placut? Simplu, dar devastator: accentul. Se ia o actrita americanca buna, i se lipeste un plasture numit accent, si gata. Pur si simplu rostirea si actrita erau din lumi diferite – poate e obisnuinta cu ce roluri mai “inmanusate” a explorat Annie (si, da, sunt perfect constienta de alte grairi britanice pe care le-a incercat, vezi Becoming Jane) dar amanuntul asta “esential” a cam dat peste cap mare parte din puterea filmului pentru mine. Plina de suflet, de intensitate, non-conformism si inteligenta – toate se pot zice fara zgarcenie la adresa rolului de aici, dar… e fix ca ingredientul pe care vrei sa il pui la sfarsitul mancarii si mai ca nu strici tot.

Jim Sturgess e o surpriza foarte placuta in film. Fireste ca intotdeauna e loc de mai bine, dar chiar e de apreciat sa iti faci debutul pe marile ecrane cu un rol ambitios, care te duce ca paleta cam pana la inceputul declinului… si un pic peste.  Pentru ca e un film concentrat, rapid – halcile de timp pe care trebuie sa ni le re-imaginam din franturile zilelor de 15 iulie devin din ce in ce mai grele spre final – Jim Sturgess se achita totusi onorabil de sarcina de a ne aduce alaturi de el in prezent. Vreau sa mai aud despre el si sa il mai vad – din pacate pentru mine, in afara de un rol “vocal” in Legend of the Guardians si un rolisor in The Other Boleyn Girl, a aparut mai mult la TV.

Pentru mine, remarcabili au mai fost: Ken Stott, ca Steven, tatal lui Dexter, intr-o bijuterie de rol secundar, mic dar pretios si drag; Patricia Clarkson, mama lui Dexter, care joaca foarte corect si potrivit, ajustat tuturor imprejurarilor, atat de natural incat te intrebi daca asta chiar e o munca pentru ea. Si nu cel din urma, Rafe Spall, prietenul lui Emma, comedianul fara umor care incearca sa se descurce ca noi toti, personajul care se vrea cel mai banal si reprezentant al vulgului. Fiu al unui actor foarte cunoscut, sunt sigura ca o sa isi lase o amprenta puternica si personala in lumea filmului.

Regizoarea daneza Lone Scherfig ma mai “gadila placut” in amintiri cu An Education. Pe de alta parte, One Day e o pelicula muncita, frumoasa, cu imagini poetice si cateodata absurd de jucause (va provoc sa gasiti in film o imagine in care 1988 si 2011 se intalnesc). Asa ca ma declar fan – cine reuseste sa gaseasca stralucirea in platitudinile de zi cu zi (vezi chiar in zborul unei pungi, in American Beauty) nu e de ici de colo. Chapeau!

Ce spun criticii despre One Day?

Din 41 de critici, One Day obtine 48 puncte din 100 pe metacritic.com (deci nu prea trece clasa). Cele mai aprigi pareri se leaga cam tot de lipsa coeziunii accentului lui Annie (Ty Burr, de la Boston Globe e necrutator : “un accent britanic atat de nelocalizat incat ar putea fi emanat de o gaura din mijlocul Atlanticului”) si de profunzimea personajelor, insuficient redata in cele 107 minute. Pe rottentomatoes, lucrurile stau inca si mai rau: 37% proaspat  din 134 de pareri la adresa lui One Day.  Din cei care apreciaza la modul absolut filmul, Mick La Salle, SanFrancisco Chronicle, spune ca “One Day e frumos asa cum e viata deseori, nu cum sunt filmele. Nimic nu e brusc sau usor, nici pentru personaje, nici pentru spectatori […]. Nimic nu se pierde, iar timpul, asa cum il stiu oamenii, e o minciuna”.

Verdictul KoolHunt.ro

Nu atat de romantic pe cat v-ar face sa credeti trailer-ul, mai realist decat si-ar dori unii, merita vazut fie si pentru simplul motiv ca nu are cum sa te lase indiferent. Il recomand ca pe un film care e constient ca e vandut ca rom-com/chick-flick, dar e in stadiul de negare pana in ultima clipa. Must see!