Home » Filme, Topuri filme

Top 5 regizori francezi ai Iubirii nebune si pe bune

9 November 2010 scris de 5 comentarii

L’amour fou si sexualitate. Marele avantaj al feliei din cinematografia frantuzeasca la care ma voi referi (parte din asa-zisul Nou Extremism Francez) sta in armonizarea celor doua, in asa fel incat pudoarea sau puritanismul care se strecoara deseori in filmele americane pier in fasa, utopia de tip fericiti-pana-la-adanci-batraneti nu-si are locul, ca si locurile comune care prea des populeaza mintile infricosate de haosul realitatii. Viziunea francezilor de mai jos nu e una pierduta in turbulente perverse (cum se vehiculeaza in cercurile incuia… pardon, conservatoare), dar busola morala care o ghideaza nu se sfieste sa piarda teren, sa se lase ingropata sau sa se recunoasca invinsa in fata adevarurilor intamplator-impozante.

Iata nucleul sau raison d’être-ul cinefiliei mele, si, in special, al povestilor de amor cu acesti cineasti francezi – realismul care deriva din exploatarea momentului, din asumarea aleatorismului, in detrimentul preconceptiilor generalizate despre firul narativ. Filmele din topul meu se smulg din stransoarea fagasului normal, si imbratiseaza nesupunerea, sugestionand spectatorul sa abandoneze pornirea de-a ghici sau de-a judeca. Caci atunci cand nimic nu e frumos aranjat si-mpachetat cu funda, plonjezi cu inima, nu creierul, la inaintare. Desigur, in caz ca v-am indus in eroare, precizez: sa nu va lasati inselati de titlu, de fapt, singurul sistem de referinta aici sunt eu.

1. Christophe Honoré

Regizorul meu preferat, un artist multivalent, citit, cu doxa, care patrunde in fierberea interioara a vietii, incercand sa redea cinematografiei frantuzesti aroganta adolescentina […] sentimentul ca [filmele] nu sunt terminate, ci, inaintand, se cauta pe sine. Lui Christophe Honoré ii sopteste un Neghinita al Nouvelle Vague-ului, ii surad subiectele stratificate, uneori controversate si ii lipseste din paleta inclinatia de a-si cocolosi spectatorul. Dimpotriva, se incapataneaza sa ne surprinda, gonindu-si personajele in directii care, mai presus de orice zona de confort, oglindesc salbaticia, irationalitatea sufletului uman si frumusetea lui mereu atipica. Mai mult decat colegii de breasla amintiti mai jos, Christophe ma cucereste prin simtul acesta al Frumosului, care transcende personajele individuale pentru a se rasfrange si asupra peisajelor din fundal – in general citadine. Ii percep brand-ul de sensibilitate ca fiind aproape magic, atat e de ascutita intuitia lui – ascutita, dar, in acelasi timp, zaluda si imateriala, nu revolutionara cu acte-n regula… balansandu-se translucent undeva la limita dintre fantezie si realitate.
Pe platou: “Incerc sa le ofer [actorilor] cat mai multa libertate de miscare. Nu spontaneitate, ci un joc romanesc. Nu imi plac interpretarile naturaliste, imi plac in schimb cele inventive.”

De vazut: favoritul meu, Les chansons d’amour (film cu cantec sau muzical fara dans, despre un triunghi amoros, un baiat capricios si o moarte bulversanta), La belle personne (o actualizare depresivo-jucausa a Printesei de Clèves, plasata intr-un liceu parizian, unde eleganta Curtii Regale se traduce prin chic-ul liceenilor), Ma mère (ecranizare a cartii lui Georges Bataille, unde moralitatea, sau “hiper-moralitatea”, in acceptiunea lui Honoré, nu este subordonata moralitatii societatii, este una a libertatii, a iubirii “inatacabile”), Non ma fille, tu n’iras pas danser, Dans Paris, etc.

2. François Ozon

Un cercetator al psihicului uman, atras de complexitatea si intunericul din cotloanele mintii, un magician care a schimbat registrele in decursul carierei sale, insa care nu uita niciodata sa sondeze gandurile, motivatiile si reactiile intime ale personajelor sale. Sexualitatea lor este afirmata clar in filmele lui Francios Ozon, supusa manipularii lui ca si firul narativ care deseori evolueaza in jurul unor artificii menite sa influenteze dozajul dramatic al povestii. Scopul lui Ozon este sa descrie, mai mult decat sa explice, acest rol revenindu-ne noua – dar rolul lui, par excellence, consta in alegerea subiectelor pe care, tratandu-le, isi pune inevitabil amprenta. “Vreau sa arat lucruri care nu sunt terminate, care sunt in proces de construire si sa particip la, sau mai bine zis sa urmaresc, construirea acelei identitati”. Si, intr-adevar, nimic din ce atinge Ozon – nici identitatea sexuala, nici cea de cuplu – nu ramane imun la tratamentul lui creativ. Sau, mai degraba, toate cliseele asociate acestor identitati trec prin furcile lui caudine.

Pe platou: “De obicei, lucrez cu un scenariu incomplet, si imi urmez instinctele pe parcursul filmarilor. Sugestiile actorilor sunt binevenite si ii intreb mereu ce parere au si cum se simt.”

De vazut: Sous le sable, 5 X 2, Le réfuge, Le temps qui reste, Swimming Pool.

3. Patrice Chéreau

Regizor de opera si teatru, filmele lui controversate ii denunta placerea de a provoca, dar ii si anunta statutul de auteur. Patrice nu pare interesat in a-si modela personajele dupa un tipar cu care publicul sa poata empatiza, dimpotriva, el le vaneaza in momentele grele, in plina lupta, cand instinctul de conservare le dezbraca de aparentele lucrate constient, lasandu-le goale in egoismul lor primar. Dialogul e la loc de cinste in filmele regizorului, care insista sa il descopere in plin esec – mai ales avand in vedere tensiunea dramatica si eventuala detasare emotionala, intrinsece in destramarea lui. Ca fapt divers (sau poate dureros de relevant), Patrice Chéreau a trait experienta unei relatii impotmolite pe fondul intreruperii dialogului, cand fratele sau nu a putut sa se impace cu homosexualitatea lui Patrice. Pe acest plan, regizorul gay nu se ascunde, dar nici nu epateaza prin insight-ul lui, ci se inalta deasupra trairilor personajelor sale, gay si hetero deopotriva, pentru a le corela cu cele ale societatii. Moartea devine astfel o carte jucata des in filmografia lui Chéreau, ca mod de internalizare a sensului existentei.
Pe platou: “Nu-mi pasa ce cred oamenii. Voi filma ce imagini vreau, si voi edita dupa cum ma taie capul. Singura regula este sa urmaresc actorii. Camera trebuie sa fie cu actorii, si punctul de vedere trebuie sa fie al meu.”

De vazut: Ceux qui m’aiment prendront le train, Intimacy, La Reine Margot, Son frère.

4. Catherine Breillat

O categorie aparte ar trebui denumita dupa ea. Chiar daca cenzorii francezi (da, exista asa ceva chiar si-acolo!) o desconsidera ca fiind prea brutala, vulgara, chiar pornografica in abordarea tabuurilor – acele putine cate mai exista inca – Breillat e departe de-a fi doar o nonconformista a marelui ecran. Adaptand romane proprii sau opere din literatura universala, ea pune pe tapet actul sexual si nuditatea fara perdea, insa o face din perspectiva Femeii oprimate de sexul opus, tocmai din cauza corpului Ei care, descatusat prin pasiune, atenteaza la regulile sociale. Femeia e la rampa in tablourile lui Catherine Breillat – atatator de naturaliste, violente chiar, si intime, ele O re-descopera in frumusetea ei implacabila, aproape invaziva, si Ii redau puterea furata de “ordinea morala [care] ne incaleca si”, spune regizoarea, “ma restrange cu forta, pe mine si munca mea”. “Cred ca artistii au datoria de a arata acest gen de imagini, pentru ca tot ce [noi ca societate] vedem in materie de sex sau corpuri este colorat de perversiune. Exista doar un singur punct de vedere cand vine vorba de sex, si anume cel pornografic. Si cred ca acesta este doar viziunea unei industrii nefaste, iar artistii au responsabilitatea de a reprezenta sexul din alt punct de vedere”.
Pe platou: “Cand fac un film, mereu ma proiectez intr-unul dintre personaje, femeie sau barbat deopotriva” si “nimic nu e limitat. Pot sa fac ce vreau cu corpul meu cand il pun in slujba artei” – referindu-se la atacul cerebral care a lasat-o paralizata partial. “Una din directivele mele in ceea ce priveste actorii este sa fiu un fel de vanator. Mereu ma uit din spatele unei esarfe, asteptand sa surprind animalul. […] Vreau sa manipulez actorul. […] Vreau ca actorii mei sa nu-si poata construi personajele. Imi folosesc actorii la fel cum un pictor isi foloseste culorile. Cu cat ei sunt mai putin la curent vizavi de ceea ce incerc eu sa realizez, cu atat mai bine imi iese.”

De vazut: Une vieille maîtresse, Barbe Bleue, Anatomie de l’enfer, À ma soeur!

5. Leos Carax

Un enfant terrible care, desi n-a fost pe atat de prolific pe cat mi-as fi dorit, dovedeste, chiar prin acest stil de-a face filme cu taraita, ca isi merita locul in compania delegatilor “de-legat” ai Noului Extremism. Cineastul declara intr-un interviu pentru IndieWire.com: “In zilele noastre, oamenii sunt mult mai putin aventurosi. In industria filmului avem de-a face cu lasitate in adevaratul sens al cuvantului. Daca nu intalnesti nebunii potriviti, poti sa-ti iei adio [de la realizarea unui film]”. Leos Carax se injecteaza pe sine in operele de celuloid create, construind protagonistul pe fondul unui conflict interior intre romantism si pesimism, intre speranta si determinism. Marginalizatii societatii, spiritele anormale si, in consecinta, (auto-)exilate, isi gasesc in Carax o voce cinematografica de-un lirism vizual cutremurator.
Pe platou (vs. in afara lui): “A fost asa de dureros. Sa nu pot sa lucrez. Ma pensionez, intr-un fel. Calatoresc, citesc, scriu, am alte vieti. Dar cand manuiesc o camera, stiu ca asta e tara mea, insula mea.”

De vazut: Pola X, Les amants du Pont-Neuf, Mauvais sang, Boy Meets Girl

De asemenea must-sees (din memorioteca personala, nicidecum exhaustiva): Philippe Garrel – La frontière de l’aube si Les amants réguliers, Arnaud Desplechin – Un conte de Noël si Rois et Reine, Gaspar Noé – Irréversible si Enter the Void, Claude Miller – La Petite Lili si Un secret, Jean-Pierre Jeunet – Amélie, Delicatessen, Micmacs à tire-larigot si, mai ales, La cité des enfants perdus, Marina de van – Ne te retourne pas si Dans ma peau, Philippe Grandrieux – La vie nouvelle, Sombre si Un lac, Claire Denis – Trouble Every Day, Beau Travail si Vendredi soir.

5 comentarii »

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*