Home » Filme

Enter the Void – iubire pierduta-n spatiul dintre lumi

25 October 2010 scris de 4 comentarii

CoolRank: 8/10

atmosfera & entertainment: 8.5/10

regie: 9/10

actori: 7/10

scenariu: 7/10

montaj: 9/10

Nota IMDb: 7.4/10

Cine e la curent cu filmografia lui Gaspar Noé nu va tresari cand atmosfera din Enter the Void spiraleaza intr-o gaura neagra, depravata, si totusi delicios de caleidoscopica. Pentru restul, insa, filmul se va dovedi o provocare, un atac la simturi si la sensibilitati, care, pret de mai bine de 2 ore, isi da silinta sa ingroase randurile filmelor cult, apeland la artificii cam fara seaman in peisajul cinematografic… poate doar calatorii serpentinelor Lynch-iene sunt apti sa ii tina piept neconventionalului Noé.

Inger pazitor sau Oscar, the stalker ghost?

Pe parcursul lui Enter the Void, camera penduleaza intre un p.o.v. legat de glie si unul aerian, detasat, dar nu de-personalizat. Protagonistul, si, de fapt, naratorul care ne tine permanent incarcerati undeva in spatele ochilor lui, isi re-viziteaza viata si vegheaza asupra surorii sale dupa moarte. Povestea se incolaceste in jurul lui Oscar (interpretat de Nathaniel Brown), traficant de droguri in Tokyo, poposind doar temporar in prezentul alinat de sora lui Linda (interpretata de Paz de la Huerta), si scurtat brusc in urma unei tranzactii prinse in flagrant de politie. Odata ce raidul clubului The Void se soldeaza cu moartea lui Oscar, constiinta lui se porneste a pluti prin preajma Lindei, dintr-o dragoste usor incestuoasa care – trebuie spus, pentru dezamorsarea spiritelor moraliste – i se trage de la petrecerea unor ani buni fara ea.

O serie de flashback-uri, declansate de incursiunile sufletului prin cotloanele prezentului, dezvaluie detaliile vietii tulburate duse de Oscar – de la pierderea parintilor si despartirea de Linda, la multicolorul trai in inima pervertita a Japoniei, intretinut din si prin droguri. Scopul “afacerilor” lui Oscar fusese reunirea cu sora lui, care, insa, odata aterizata in Tokyo, s-a lasat imbiata de scena de noapte a capitalei, a alunecat intr-o fundatura hedonista unde moartea fratelui o adanceste acum, privand-o de speranta. Linda nu stie ca ancora ei se incapataneaza s-o fileze de dincolo de moarte, la fel cum nici noua nu ne este clar daca, prin perindarile lui tacite, Oscar isi pune la cale reincarnarea de dragul Lindei sau in ideea egoista de a o revedea.

Intrat pe sub pielea Mortii, iesit la drumul mare

Noé nu sparge vreun tipar evocand asa o legatura intre frati, stransa si invincibila si poate chiar putin prea sugestiva pentru stomacul spectatorului; nici nu reinventeaza roata prin apelul la misticism tibetan, la o continuare spirituala de tip “out-of-body experience”, sau la fenomene imagistice psihedelice care bombardeaza ecranul des si apasat. Dar Enter the Void se impinge in retina noastra cu mai multa consecventa ca stroboscopul din Destricted, cu un avant mai dur ca violul din Irréversible – focusul regizorului/scenarist s-a largit aici pentru a construi contextul din fir a par si a ghida procesul narativ, chiar daca spre un punct pe care doar formal il putem eticheta drept incheiere.

Pana sa-si dea obstescu-i sfarsit (care, judecand dupa freamatul salii de cinema, ar fi fost mai bine primit la jumatatea duratei director’s cut-ului), Enter the Void se involbureaza intr-o panza multidirectionala, succesiunea itelor conexe fata de Linda fiind marcata printr-o serie de miscari repetitive ale camerei. Ca o insecta atrasa de lumina, Oscar traverseaza spatiul si timpul, prin portaluri radioase, pentru a retrai evenimente importante (pactul de sange incheiat cu Linda in copilarie), si a privi voyeur-istic la altele (partidele de sex ale Lindei). Problema e ca, desi fara indoiala empatizam cu starea fly-on-the-wall si ii intelegem lui Oscar incrancenarea, rabdarea ne lasa la greu, mai ales ca nu intrevedem vreo finalitate la urcusul ezoteric al protagnoistului.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Urmarind indeaproape personajele, regizorul nu ne permite nici pentru o clipa sa uitam ca doar survolarea incorporalului Oscar mediaza transmiterea actiunii, ajungandu-se la o planare inevitabil eterica, inconsistenta si, in acelasi timp, mustind de sentimente si intentionalitate. Percepem ce emotii ar trebui sa incerce Oscar, insa aportul lui post-mortem este tracasant de subtil: daca, in primele minute din film, auzisem toate vorbele si gandurile tanarului traficant, dupa incidentul din club, spiritul lui se cramponeaza la calitatea de observator, desi din cand in cand ne socheaza cu “calaritul” unor corpuri vii pentru a avea contact direct cu Linda.

De la generic insa, Noé promite o transa indusa prin imagini, un trip unde vizualul curge in pas galopant, antrenand plamanii la hiperventilatie, iar filmul, din pacate, isi pierde din suflu pe drum – la un moment dat, nici chiar scenele softcore nu mai pot salva situatia. Balastul care il trage in jos este agasanta repetitie a unor imagini, un perpetuu calup de pasi inapoi, presarati ca piedici in calea mersului inainte. Mai mult, Oscar urmeaza instructiunile descrise in Cartea Tibetana a Mortilor, pe care prietenul sau Victor (interpretat de Olly Alexander) i-o rezumase in drum spre The Void – convenabil, nu-i asa? Recurgand la aceasta telegrafiere prematura a calatoriei lui Oscar, Noé ar fi vrut, poate, sa se asigure de participarea noastra pana in momentul reincarnarii, insa reuseste totodata sa isi alineze spectatorii cu rotitele lui ajutatoare.

Scenariul, realizat de regizor in colaborare cu Lucile Hadzihalilovic, se creioneaza previzibil, iar abundenta locurilor comune din dialog se etaleaza ca dintr-o convingere tacita ca in ele se masoara realismul. Insa, chiar daca suntem de acord, realismul in sine nu da valoare unui film, mai ales unul care, dupa cum spunea Noé intr-un interviu, e compus din “80% naratiune traditionala [si] 20% [care] iti aminteste de limbajul si farmecul viselor”: in timp ce felia subtire primeste un tratament preferential, cu efecte hipnotice care mimeaza efectele LSD-ului, restul “placintei” se taraste la un nivel prozaic, prea putin captivant… in afara aparitiilor Lindei. De altfel, Paz de la Huerta, jucand o naivitate imbibata cu iubire intensa, nebuna, adolescentin-distructiva, este singura membra a distributiei care aprinde ecranul la un grad comparabil cu efectele tip Magic-Eye.

Ce spun criticii despre Enter the Void?

Tomatometerul de pe RottenTomatoes.com arata 72% fresh pentru Enter the Void si pe Metacritic.com, Enter the Void a obtinut un metascore de 64/100. Unii critici il considera bombastic, batand in calofilie fara substanta, in timp ce altii se inclina in fata spiritului inovator al regizorului francez. Robert Abele scrie, pentru Los Angeles Times, ca “in sfarsit, Noé isi pune curajul binecunoscut in serviciul spiritului sau artistic formidabil, si nu al unui impuls copilaresc de a-si rascoli spectatorii intr-un mod superficial”. Iar Karina Longworth, de la The Village Voice, recunoaste ca filmul este “o fuziune amarata intre traiul de drogat, festisul sexual si investigatia filosofica […] dar, ca succes tehnic si experienta estetica, Enter the Void nu poate fi trecut cu vederea asa usor”.

Iata, in fine, si un punct de vedere putin aparte, in formularea lui J.R. Jones, de la Chicago Reader, care sustine ca “aceasta siluire mentala, epica si psihedelica, dovedeste ca [Noé] este cel mai imaginativ nihilist al cinematografiei. […] Este o viziune intunecata si impozanta, care se inalta spre cer chiar daca se complace in noroi”.

Verdictul KoolHunt.ro

Am asteptat Enter the Void atatea luni de zile, incat nici nu m-am mirat ca sansa de a-l vedea la cinema s-a ivit chiar de ziua mea… imi era predestinat cadoul! Si, din acelasi considerent, al anticipatiei abia de curand defulate, imi veti scuza, sper, subiectivitatea care sigur mi-a incetosat review-ul. Acestea fiind zise, nu cred ca o a doua vizionare mi-ar schimba parerea initiala, pe care, deci, o reeditez: Enter the Void, voit Kubrick-ian si dematerializant, reuseste sa inspire, intr-o mai mare masura decat dezamageste. Pe unii va va inspira sa experimentati din nou trip-urile tineretii, pe altii – sa va puneti intrebari relevante despre viata si moarte, despre afterlife si trainicia iubirii, despre capcanele singuratatii si iluzia nemuririi etc. Iar, daca va temeti ca veti amorti in scaun atata amar de vreme, credeti-ma ca pupilele si neuronii vor stii sa neutralizeze, prin goana lor ametitoare, orice sacaiala musculara.

4 comentarii »

  • Munchausen said:

    O analiza buna a filmului. “Agasanta repetitie a unor imagini, un perpetuu calup de pasi inapoi, presarati ca piedici in calea mersului inainte” este insa ceea ce completeaza efectul de experinta out-of-body. In momentul unor astfel de experiente ceea ce reprezinta fluxul de informatie este tocmai o succesiune de imagini si idei fara vreo aparenta legatura intre ele. Iar momentul mortii din cabina de toaleta poate fi simtit zguduitor de convingator in aparent timp real. Depinde doar de experientele fiecaruia dintre noi.

  • Adrian said:

    O analiza chiar prea buna a filmului. Dar oare cine are rabdare sa citeasca atata amar de cuvinte cand vrea sa vada pe loc filmul? No offense.

  • Enter the Void (2009) « CinemateK said:

    […] comentariu foarte bun al acestui film, scris de Ioanina Pavel, gasiti aici. Nota binemeritata pe imdb: 7,4 « The Social Network (2010) LikeFi primul c?ruia […]

  • GraphisAdv said:

    L-am vazut si mi-a lasat un gust amar.
    Parerea mea sincera: un film cu potential enorm, cu o idee generoasa, dar care e facut praf prin imbacsire si suprasaturare.

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*