[Titlu in limba romana: Planeta Maimutelor: Invazia]

CoolRank: 8.5/10

– atmosfera & entertainment: 9/10

– regie: 8/10

– actorie: 8.5/10

– scenariu: 9/10

– montaj: 8/10

Nota IMDb: 8.0/10

Primul film Planet of the Apes din 1968 cu Charlton Heston este un clasic al Sf-ului si al cinematografiei in general, despre un pilot din viitor care aterizeaza pe o planeta condusa de maimute, iar finalul in care personajul descopera pe o plaja Statuia Libertatii in ruine e unul din cele mai memorabile si parodiate finaluri din istorie. In anii care au urmat s-au produs o serie de continuari din ce in ce mai putin reusite culminand cu regretabilul re-make al lui Tim Burton din 2001. Initial Rise of the Planet of the Apes, care e un prequel la primul film, nu parea a fi mai mult decat un film sablonard, previzibil pana la cel mai mic punct si un motiv de a arata doar scena de lupta intre oameni si maimute. Dar pe masura ce tot mai multe detalii erau publicate, parea ca ar putea fi primul in stare sa egaleze originalul.

Get your hands off me, you damn dirty ape!

Will Rodman (interpretat de James Franco) e un bio-inginer al carui tata sufera de Alzheimer. Obsedat de gasirea unui leac, experimenteaza, cu succes, pe cimpanzei. Experimentele sale cu substanta ALZ112 nu doar repara creierul cimpanzeilor ci le si creste inteligenta. In urma unei neintelegeri insa, experimentele sale sunt oprite, iar cimpanzeii eutanasiati. El reuseste insa sa salveze si sa furiseze acasa puiul de o zi al unuia din cimpanzeii tratati cu ALZ112. Cand acesta manifesta o inteligenta mult peste medie devine clar ca a mostenit efectele substantei, si este numit Caesar.

In urmatorii opt ani Caesar (interpretat de Andy Serkis) creste in casa lui Will, impreuna cu tatal acestuia (interpretat de John Lithgow), demonstrand inteligenta si calitati umane, devenind un membru al familiei. Dar pe masura ce devine un cimpanzeu matur, natura animalica isi arata dintii, si, combinata cu intrebari existentiale si aflarea originii sale, il face pe Caesar sa isi puna la indoiala natura.

Cand un vecin il abuzeaza fizic si verbal pe tatal lui Will, Caesar sare in apararea sa intr-un mod violent. In urma incidentului este trimis la un adapost pentru maimute. Abuzat de paznici si simtindu-se abandonat de cel care pana in acel moment ocupa rolul de tata, Will, cimpanzeul, reneaga legaturile sale cu oamenii, dezvoltand un plan de eliberare a confratilor sai inchisi.

No!

Ce cuvant mai potrivit de a porni o revolutie decat “Nu!”. Nu opresiunii. Nu suferintei. Nu subjugarii. Nu tortionarilor. Caci din prima scena filmul stabileste oamenii ca antagonisti principali. Intr-o jungla pasnica, niste cimpanzei se plimba linistiti cand un grup de braconiei ii ataca fugind si urland, distrugand orice urma de liniste. Daca in Planet of the Apes, Charlton Heston era omul care suferea tirania maimutelor, aici rolurile s-au schimbat, Ceasar fiind solitarul care trebuie sa-si ridice soarta. Iar desi eliberarea sa si revolutia pe care aceasta inevitabil ar aduce-o ar insemna declinul si aproape anihilarea propriei noastre specii (viitorul din filmul original fiind cel spre care ne indreptam), filmul reuseste sa ne faca sa dorim aceasta eliberare.

Desigur imaginea creata oamenilor ajuta mult in atasarea publicului de un cimpanzeu: de la braconieri, la proprietarul firmei farmaceutice unde lucreaza Will, care nu se gandeste decat la profit si nu ii pasa nici de bunastarea oamenilor, daramite a unor animale, si pana la paznicul de la adapost care se distreaza abuzand creaturile, oamenii din film in general nu sunt prezentati intr-o lumina prea buna, efect ce se produce nu doar in legatura cu antagonistii principali, ci se extinde chiar si la figuranti si personaje terte. Din fericire, exista si o mana de personaje umane care au si calitati umane, astfel necondamnand chiar intreaga specie, si dand povestii elemente de ambiguitate morala necesare pentru a creea o poveste interesanta.

Desigur, oricat de malefici ar fi antagonistii, protagonistul nu isi poate cuceri publicul daca nu este si el, in primul rand, bine construit. Ceea ce filmul a reusit destul de bine. Urmarindu-l de la ziua unu, prin stadiul copilariei si pana cand ajunge un cimpanzeu matur cu o statura impunatoare, avem parte de destule mici momente, amuzante, triste, serioase, care sa construiasca un personaj complex. Si desi avem un protagonist mut, expresivitatea sa faciala compenzeaza cuvintele care nu pot fi spuse. Originalul a fost un enorm pas in fata in tehnologia de machiaj, actori adevarti purtand masti de maimute foarte expresive; aici s-a folosit tehnologia de motion capture, pe care o stim din Lord of the Rings, King Kong si Avatar, insa nu se poate spune ca a adus vreo imbunatatire din punct de vedere tehnic. Deseori chiar maimutele nu par prea convingatoare, lucru care nu se aplica insa expresivitatii faciale, care e extrem de detaliata si de variata, iar actorii din spatele lor folosindu-se de ea la maxim, creand legaturile emotionale necesare.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Pe de o parte avem actorii care au aparut in Rise of the Planet of the Apes in carne si oase, si pe de alte parte, cei care au avut masti digitale. James Franco, pe care il stiti din 127 Hours si Spider-Man, e protagonistul uman, si desi rolul sau nu e atat de carnos ca cel din primul film mentionat mai sus, actorul ofera o performanta plina de variatie si convingatoare. Impresionant este insa John Lithgow (Orange County, Third Rock from the Sun) care joaca un pacient suferind de Alzheimer in diverse stadii ale bolii, oferind unele din cele mai emotionale momente ale filmului. Alti actori sunt Brian Cox (Troy, 25th Hour) si Freida Pinto (Slumdog Millionaire) care, desi sunt actori buni, nu au avut rolul care sa ii lase sa-si arate talentul, iar Tom Felton, in rolul paznicului sadic, a gasit aparent o noua ocazie de a-l juca pe Draco Malfoy, chiar daca in alt context.

Starul nevazut insa e Andy Serkis un pioner si veteran al motion-capture-ului, jucand ajutat de aceasta tehnologie rolul lui Gollum in The Lord of the Ring, lui King Kong si in urmatorul film a lui Steven Spielberg, The Adventures of Tintin. El e cel care joaca rolul lui Caesar, o interpretare plina de momente subtile si o paleta bogata de emotii, astfel incat uiti complet ca in fata ta nu e un om ci un animal.

De regizorul Rupert Wyatt nu cred ca ati auzit fiind abia la al doilea sau lung-metraj, primul The Escapist avandu-l printre actori pe Brian Cox. Desi cam nou pe scena, Wyatt arata ca stie ce face, si lasand cateva inconsistente narative la o parte, filmul sau ofera atat drama personala puternica care devine spre final un film de actiune energizant, tranzitia neparand la nici un moment fortata. Si desi Rise of the Planet of the Apes se incheie cu destule puncte deschise si intrebari incat sa garanteze o continuare, sentimentul final nu e unul de a fi privit prima parte dintr-o serie, ci un film complet si de sine statator.

Ce spun criticii despre Rise of the Planet of the Apes?

Pe metacritic Rise of the Planet of the Apes a acumulat un punctaj de 69 din 100 bazat pe 37 de rencenzii pe cand cei de la rottentomatoes s-au obosit sa numere parerea a ceva mai multi critici, 174 mai exact, iar nota calculata de ei e un Certified Fresh de 82%.

Graham Young de la The Birmingham Post ne spune ca e cel mai placut blockbuster al verii, iar Richard Corliss este de acord ca din toate filmele de origine din aceasta vara (Thor, X-Men: First Class, Captain America, The Green Lantern, The Green Hornet) Rise of the Planet of the Apes este cel mai reusit.

Unii critici s-au plans ca filmul e prea previzibil sau ca lipsa dialogului a redus efectul dramatic, ceea ce mie mi s-a parut pe dos.

Verdictul KoolHunt.ro

Rise of the Planet of the Apes nu e un film despre razboiul dintre maimute si oameni, este filmul despre inceputul acelui razboi. O combinatie perfecta intre drama si actiune, e un film pentru multe (daca nu chiar toate) gusturile si care va va lasa cu un sentiment ca nu ati pierdut timpul dupa.