Home » Acum la cinema, cinema, Filme, Oscar 2013

Prometheus – Ridley Scott revine in forta in domeniul SF

12 June 2012 scris de 9 comentarii

CoolRank: 8/10

– atmosfera & entertainment: 8/10

– regie:8/10

– actorie:7/10

– scenariu:7/10

– montaj:7/10

Nota IMDb: 7.8/10

Regie: Ridley Scott An: 2012
Actori: Noomi Rapace, Michael Fassbender, Charlize Theron Genul: SF, actiune, horror

 

Cand am vazut continuarile la Alien, mereu ma intrebam de ce noii regizori/scenaristi nu se intorc la nava extraterestra din primul film sa exploreze originea uriasului mort care apare scurt pe planetele xenomorfilor. Aparent Ridley Scott, care a regizat si co-conceput primul film si-a pus exact aceeasi intrebare, si cand a vazut ca nimeni nu vrea sa foloseasca posibilitatile oferite de acel bizar cadavru a hotarat sa se intoarca la filmul care i-a lansat cariera. Si bine a facut, caci in Prometheus a reusit sa prinda atmosfera primului dar si sa adauge multe nivele noi.

The search for our beginning could lead to our end

In 2089, doi arheologi, Elizabeth Shaw (Noomi Rapace) si Charlie Holloway (Logan Marshall-Green), descopera intr-o pestera din Scotia o pictura rupestra veche de mai mult de 30.000 de ani. Lucru ce nu ar fi foarte iesit din comun, daca nu ar fi faptul ca aceeasi pictograma reprezentata aici, si anume oameni venerand un urias care arata spre o constelatie anume, se regaseste in picturi din lumea intreaga, provenite din culturi antice care nu aveau legatura una cu alta.

Patru ani mai tarziu cei doi se afla pe o nava spatiala care ajunge la singura planeta locuibila din jurul sistemului solar indicat de pictograme. Ei au fost finantati de batranul Peter Weyland (Guy Pearce), care a fost intrigat de descoperirile lor si de teoria lui Shaw ca uriasii din picturi sunt de fapt “inginerii” care au creat rasa umana si ca ne-au chemat sa ii contactam.

Intr-adevar, odata ajunsi pe planeta, grupul oamenilor de stiinta descopera o piramida uriasa, doar ca in loc sa gaseasca pe cineva care sa le raspunda la intrebari, acestia gasesc doar maldare de cadavre uriase. Iar daca asta nu ar fi de ajuns, androidul personal a lui Weyland, David (Michael Fassbender), si reprezentata companiei la bord, Vickers (Charlize Theron), par sa aiba amandoi intentii secrete cu privire la echipa cercetatorilor si descoperirile lor.

Nu dureaza mult pana o misiune pasnica devine o lupta pentru supravietuire.

Despre actori si regie ce se poate spune?

SF-ul de obicei este un gen pe care publicul si/sau criticii nu-l privesc cu prea multa indulgenta, iar cele care au intr-adevar suces sunt cele care combina elementele futuristice si actiunea cu teme mai profunde. Exista si exceptii, Stalker sau 2001: A Space Odyssey sunt cam lipsite de scene de adrenalina, in timp ce Star Wars sau Men in Black nu au multe sanse sa apara in discutii despre natura existentei umane; dar cei precum Philip K. Dick au reusit sa gaseasca echilibrul intre comentariu social-filozofic si impuscaturi. Ridley Scott a reusit acelasi lucru la inceputul carierei sale, cu doua din cele mai importante filme ale genului, Alien si Blade Runner.

Continuand pe ideile ambelor filme, setea de a ne gasi originile si frica/scarba de procesele violente si organice ce intra in creatia vietii, Scott exploreaza ideile si intrebarile de la baza oricarui sistem filozofic. “De ce suntem aici?”, “Unde ne indreptam?” – doar ca aici din pacate a pierdut o parte din subtilitatea filmelor precedente. Acolo unde acestea faceau doar aluzii la teme majore, aici personajul lui Shaw isi petrece o buna parte din film batandu-si la cap co-personajele si implicit publicul cu teoriile si credintele ei.

Din fericire, exista si alte aspecte ale filmului care nu sunt atat de evidente: soarta androidului David este o paralela reusita la cautarea lui Shaw, caci si acesta se vede creat de fiinte superioare si respins de acestea, cautandu-si propriul “suflet”, iar un contrapunct care balanseaza teoriile filozofice asupra creatiei este oferit de creaturile falice si yonice, care pentru a se multiplica rup, distrug, ucid si patrund, oferind o viziune mai de baza asupra ideii.

Dar desigur aici nu avem un film in care personajele stau la masa si discuta Pestera lui Platon, este un SF de groaza cu niste sectiuni bune de actiune. Mai reuseste Scott sa creeze atmosfera, sa iti ridice firele de pe maini, sa iti faca adrenalina sa zboare? Absolut, maestrul stie sa puna pe ecran exact ceea ce e necesar. Lucru si mai admirabil, avand in vedere ca majoritatea efectelor si set-urilor nu sunt CGI.

In Alien, Sigourney Weaver si-a facut un nume pe plan international jucand una din primele personaje feminine care e un erou, nu doar tipa de care se indragosteste eroul si care necesita salvare. Rolul a fost initial scris pentru un actor masculin, dar Weaver a fost atat de convingatoare si potrivita incat personajul a fost dezvoltat sa i se potriveasca si mai bine in urmatoarele filme. Traditia personajului principal feminin erou este continuata si in Prometheus, iar cine sa se potriveasca mai bine decat actrita care i-a dat pentru prima data un chip Fetei cu un dragon tatuat, Noomi Rapace? Personajul ei de data asta nu e un miner ce se foloseste de aruncatoare de flacari si alte arme grele, ci un cercetator dedicat descoperirii originii creatiei iar arma ei este credinta nestramutata. Rapace nu are probleme in a-i da straturi personajului, jucand-o de la vulnerabil la agresiv, singurele defecte observandu-se din cand in cand la folosirea limbii engleze, pe care o vorbeste doar de vreo 2-3 ani.

Dar filmul nu se concentreaza exclusiv pe personajul principal, avand un puternic cast de ansamblu. Lucru care uneori se dovedeste a fi insa si un punct slab, caci numarul mare de personaje vitale nu permit o dezvoltare profunde a acestora. Printre ceilalti actori remarcabili se numara mereu “privibilul” Michael Fassbender, care aici joaca un android ale carui interese sunt neclare. Pe langa faptul ca performanta sa este fascinanta in aproape orice rol ar ataca, aici Fassbender joaca cu eficacitate un android care joaca aproape eficace un om. Charlize Theron, pe care o puteti vedea zilele astea si in Snow White and the Huntsman, joaca o scorpie care indeplineste partial rolul de villain, insa nici personajul ei nu este unidemnsional.

Alti actori sunt Guy Pearce (Memento, The King’s Speech, Iron Man 3), Idris Elba (Thor, Ghost Rider 2), Rafe Spall (Hot Fuzz, Anonymous) si Logan Marshall-Green (Devil).

Ce spun criticii despre Prometheus?

Pe Metacritic Prometheus a agregat 64 din 100 de puncte, pe baza a 41 de recenzii, iar cei de la Rotten Tomatoes au numarat 210 de recenzii si i-au acordat lui Prometheus calificativul de Certified Fresh cu 74%.

Majoritatea recenziilor sunt per total pozitive, acestea insa nu sustin complet filmul, spunand ca desi conceptul este bun executia nu e chiar la nivelul originalului, iar filmul probabil nu va deveni un clasic. Cei de la The A.V. Club rezuma cel mai bine parerea generala cu afirmatia ca desi Prometheus urmareste ritmul lui Alien, are o poveste mai putin multumitoare si mai slab legata, mai mult intelectuala decat viscerala, si per total nu complet satisfacatoare la fiecare nivel, dar asta in parte din cauza faptului ca incearca sa faca mult mai multe.

Dar exista pareri si in extreme: Christopher Orr de la The Atlantic zice ca, precum oamenii din povestea sa, filmul este plamadit din ADN-ul unui strabun mult superior; pe de alta parte, Roger Ebert este absolut incantat de film, dandu-i 4 stele din patru si spunand ca este un SF magnific care pune intrebari despre originea umanitatii fara a avea pretentia de a avea raspunsuri.

Verdictul KoolHunt.ro

Un SF superior care se imparte cu talent intre actiune, horror, drama si putina filozofie. Da, nu e lipsit de clisee, si uneori este cam grosolan in impartasirea ideilor mai profunde, dar finalmente demonstreaza clar ca un blockbuster de vara nu trebuie sa fie obligatoriu si tampit, si ramane un film pe care nu ar trebui sa-l pierdeti zilele astea la cinema.

9 comentarii »

  • Bogdan said:

    Mie mi-a placut mult filmul :) Si la actori ai dat cam putin sincer.. eu zic ca au jucat toti foarte bine, cativa excelent, oricum cast-ul ales foarte bine.

  • Ana said:

    Pentru cei carora li s-a parut un pic “abscons” filmul… http://mashable.com/2012/06/12/reddit-explains-prometheus

  • Shuyin said:

    Pentru mine a fost un film de 7, in mare parte multumita cinematografiei. Ridley Scott stie cum sa faca eye-candy. Mi-a placut premiza, insa executia a fost sub orice critica (in mare parte datorita scenariului, dar au fost si scapri de regie).

    @Ana: eu nu as spune ca filmul este greu de inteles ci doar prost scris. Scenariul este infect, sincer. Iar faptul ca a fost scris initial de un tip ca si prequel la alien, apoi a fost modificat de cateva ori pt ca final draft-ul sa fie scris de Lindelof ca si film de sine statator (dar in acelasi univers cu alien si bazat pe drafturile initiale care implicau prequelul) se vede in film.

    Ca sa nu mai spun ca “explicatiile” de pe Reddit sunt doar speculatii ale fanilor ceea ce in ultima instanta nu inseamna nimic. Sa nu mai spun nici ca nu explica stupiditatea caracterelor (ai un xenobiolog care in loc sa fie interesat dpdv stiintific de cadavrele unei specii inteligente – singura in afara de om de pana atunci – fuge de frica iar cand vine vorba de o creatura ciudata si posibil periculoasa vrea sa se joace cu ea :| Probabil si-a luat diploma la fara frecventa. Si mai ai doua fatuci care la sfarsit dau dovada ca nu inteleg cum functioneaza formele. Pt ca trebuie sa ai probleme grave de natura cognitiva, sa vezi ca nava cade spre tine si tu sa fugi in aceeasi directie si sens cu ea, in loc sa fugi in lateral. Dar astea sunt doar doua exemple mici de tot, existand alte lucruri mai retardate in scenariu).

    Iar speculatiile alea de pe Reddit nici macar nu au sens, spre exemplu explicatiile de la 1. (What Was Up With That Opening Scene?) si 4. (Why Did the Engineers Lead Humans Here in the First Place?) sunt complet ilogice. Mai departe de punctul 4 nu am citit pt ca nu are rost :)

  • AleX said:

    Ca si viziune si efecte speciale este superb, scenariul il trage mult in jos pentru ca nu are nimic deosebit. E previzibil, iti raspunde la unele intrebari, dar apar altele. Oricum per total feelingul a fost foarte placut si poate posibila continuare va fi ceva mai lucida. Oricum, Michael Fassbender inca nu a intalnit un rol care sa-i dea batai de cap, un actor model!

  • Radu Acsinia said:

    Mega tare filmul, cred ca de la Minority Report nu a mai fost un SF atat de bun si complex. Foarte tare! MI-a placut tot filmul cap coada, si am stat incremenit pe scaunul de cinematograf sorbind scena dupa scena.

  • Prometheus (2012) said:

    […] SF care s? te ?in? în priz? timp de dou? ore, Prometheus e filmul t?u. Mihai Kolcsar – Raluk Un SF superior care se imparte cu talent intre actiune, horror, drama si putina filozofie. Da, nu e […]

  • Prometheus (2012) said:

    […] SF care s? te ?in? în priz? timp de dou? ore, Prometheus e filmul t?u. Mihai Kolcsar – Raluk Un SF superior care se imparte cu talent intre actiune, horror, drama si putina filozofie. Da, nu e […]

  • Laurentiu said:

    Bunicel dar parca facut cam in pripa sau cel putin asta e senzatia pe care mi-a creat-o. Cred ca trebuia mai elaborat. Fata de alte filme care dau senzatia de plictiseala la un moment dat, Prometheus mi-a lasat impresia ca s-a terminat cam repede, in sensul ca povestea se termina cam brusc pentru un scenariu pretentios. Daca Ridley Scott s-a gandit sa lege povestea de Alien, cu siguranta lipsesc multe elemente pentru a construi o poveste. In concluzie, fara un Prometheus 2, “viata e pustiu”, ca sa inchei glumind. Toate cele bune.

  • Iron Man 3 – How Tony got his groove back | Koolhunt.ro - Vezi Bucurestiul cu alti ochi said:

    […] joaca la fel de cool ca si Tony, reluand parca rolul de om de stiinta ambitios si fara scrupule din Prometheus, si care are si unele bucati mai putin tipice pentru el. Dar delectarea cea mai mare, mai mare […]

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*