Home » cinema, Filme

Ghost Rider: Spirit of Vengeance – patru, stai jos!

25 February 2012 scris de 5 comentarii

[Titlu in limba romana: Ghost Rider: Demonul razbunarii 3D]

CoolRank: 4/10

– atmosfera & entertainment: 6/10

– regie: 4.5/10

– actori: 4/10

– scenariu: 4.5/10

– montaj: 4/10

Nota IMDb: 5.2/10

Regie: Mark Neveldine, Brian Taylor An: 2011
Actori: Nicolas Cage, Idris Elba, Violante Placido Genul: actiune, fantasy

 

Nu stiu de ce am acceptat sa merg la cinema sa vad filmul asta. Nu puteam sa stau eu linistit acasa si sa nu am dureri de cap? Din moment ce scriu acest articol, raspunsul este nu. Speram la o revenire a lui Nicolas Cage, dar trebuia sa incetez sa sper cu mult timp in urma. Daca nu ma credeti pe cuvant, o sa discutam problema mai in detaliu.

I have some personal issues I kinda like to get fixed.

In 2007 Johnny Blaze (Nicolas Cage) si-a vandut sufletul diavolului si a devenit Ghost Rider odata cu lansarea primului film. Un personaj demential din punctul meu de vedere, inspirat din benzile desenate Marvel. In acelasi an, acesta l-a invins pe Blackheart, nimeni altul decat fiul diavolului.  Diavolul nu a stat sa-si planga baiatul pierdut in fata demonului pe doua roti si cauta o noua modalitate sa aduca apocalipsa pe pamant in aceast sequel. Din pacate pentru el si fericire pentru noi, un corp obisnuit nu ii permite sa-si foloseasca puterile pentru a domni peste pamant. Aici intervine Nadya (Violante Placido), care la randul ei a facut un pact cu diavolul si i-a promis ca ii ofera un copil. Copilul acesteia este piesa lipsa din puzzle-ul diavolului, doar cu ajutorul lui isi poate indeplini scopul.

Moreau (Idris Elba), un fel de agent secret al bisericii, un alcoolic dar un personaj simpatic, este constient de planul diavolului si il recruteaza pe Johnny Blaze pentru a-l proteja pe baiat. Johnny accepta misiunea cand misteriosul Moreau ii promite ca il va scapa de blestem definitiv si va putea trai o viata normala.  Daca cineva mi-ar fi povestit evenimentele in acest fel, cu siguranta m-ar fi facut interesat de film. Suna decent, un film de actiune cu ceva efecte speciale, rezulta o seara relaxanta. In realitate totul a mers pe dos. Incepand de la replicile seci si fara sens ale personajelor si terminand cu secvente ambigue care nu ofera nimic altceva decat dureri de cap gratuite, filmul se indreapta spre un dezastru colosal.

The Politia is looking for you!

Probabil ati auzit pe la televizor ca Ghost Rider: Spirit of Vengeance a fost filmat si in Romania, de fapt in mare parte actiunea se petrece pe pamant romanesc. Interesant este ca in momentul in care toti protagonistii ajung in Turcia, mercenarii tot romaneste vorbesc, iar personajul negativ a calatorit din Romania pana in Turcia la volanul unei ambulante, fara ca nimeni sa observe acest lucru. Ce mai ramane este sa incerc sa dau cu patul unui pistol in clanta unui Duster, sa vad daca se deschide, in film a functionat. Revenind la Romania, Ghost Rider nu ezita si suntem numiti din nou tigani si hoti. Macar de s-ar fi oprit aici, dar limba romana este luata la misto la randul ei si stalcita, vorbita de niste analfabeti fara niciun pic de talent. E drept ca in apropierea Castelului Corvinilor din Hunedoara, unde au avut loc o parte din filmari, este prezenta “vila lui Piedone” si cateva mai mici, dar aia nu inseamna ca suntem toti tigani. Transfagarasanul este si el parcurs cu viteza de Ghost Rider si cei care nu cunosc zona nu-si vor da seama despre ce e vorba deoarece nu e exploatata deloc.

Trailer-ul de la Spirit of Vengeance anunta ca sequel-ul va fi 3D. Intr-adevar, am vazut cenusa 3D si cam atat. Convertit din 2D in 3D, a fost o pierdere de timp si de bani. Singurul lucru pe care l-a facut 3D-ul a fost sa scoata la suprafata si mai pronuntat efectele speciale de proasta calitate. Impreuna cu efectele speciale handicapate se afla si coloana sonora. Niste zgomote carora nu le pot spune muzica, mi-au torturat creierul si nu m-au lasat sa adorm in sala de cinema.

Despre actori si regie ce se poate spune?

“Cuplul” Mark Neveldine si Brian Taylor si-au facut un debut regizorial solid odata cu lansarea primului Crank. De atunci si pana acum, graficul succesului celor doi in loc sa urce, a coborat constant. Acelasi tip de regie haotica pe care au folosit-o in Gamer isi face aparitia si aici. Scene din care nu se intelege nimic, doar niste culori care se misca rapid alaturi de mascari ale incompetentelor cascadorilor sau ale actorilor de a-si juca rolurile il transforma intr-unul dintre cele mai prost filmate productii pe care le-am vazut in ultima perioada. Transfagarasanul si Castelul Corvinilor au fost doua repere care puteau fi exploatate pentru a crea un mediu potrivit filmului, dar sunt trecute cu vederea fara pic de interes. Intrarea in scena a lui Ghost Rider a fost singurul moment mai stralucit al celor doi, dar si aici a aratat bine doar comparativ cu dezastrul ce a fost inainte. Filmul ar fi aratat mult mai bine daca era un desen animat, putinele momente in care este chiar placut ochiului sunt cele cand povestea e introdusa prin intermediul unor benzi desenate.

 Nicolas Cage a intrat pentru a doua oara in pielea lui Ghost Rider. Din pacate, nici de aceasta data nu reuseste sa-si spele pacatele si mi-am pierdut orice speranta in puterile sale. Este cel mai slab rol din intreaga lui cariera. Gradul de penibilitate la care a ajuns este de nedescris. Din toata sala de cinema, doar un anumit tip radea la orice replica pe care acesta o recita, probabil era pe etnobotanice. Ce s-a intamplat cu actorul care a facut senzatie in Con Air sau The Rock? Unde e? Il vreau inapoi!  Violante Placido, pe care orice barbat care a urmarit The American ar trebui sa o recunoasca, o interpreteaza pe Nadya. Nepasatoare, aceasta isi joaca rolul fara suflet si te lasa sa-i admiri frumusetea.  Diavolul este jucat de aceasta data de Ciarán Hinds, sub numele de Roarke. Vazut in The Debt, refuz sa cred ca el a jucat rolul diavolului in Ghost Rider. A avut aceeasi expresivitate si tonalitate de constipat pe intreaga durata a filmului, incat nu mai conteaza pe cine interpreteaza. Nu a fost deloc diabolic. Singurul actor care isi da putin silinta este Idris Elba, fericitul castigator al unui Glob de Aur. Alte aparitii plictisitoare si patetice sunt Johnny Whitworth in rolul lui Ray Carrigan/Blackout si Christopher Lambert zis si Methodius.

Ce spun criticii despre Ghost Rider: Spirit of Vengeance?

Fara nici cea mai mica indoiala, conform rottentomatoes.com, Ghost Rider este o rosie putreda. Dintr-un numar de 82 de voturi, doar 12 au fost favorabile si au condus Ghost Rider: Spirit of Vengeance spre un calificativ de 14% fresh, cu o nota de 3.7/10.  In ceea ce priveste publicul, din aproximativ 24000 de persoane, 41% au parasit salile de cinema satisfacuti. Nici criticii de pe metacritic.com nu au fost incantati de acest sequel si ii ofera lui Ghost Rider: Spirit of Vengeance un metascore de 32/100 bazat de 20 de recenzii.

Verdictul KoolHunt.ro

Cu o regie incompetenta, actori nemotivati si un scenariu scris in 2 zile dupa o betie crunta, Ghost Rider: Spirit of Vengeance nu merita atentia nimanui. Recomandat daca vreti sa va bateti joc de cineva, trimiteti-l la cinema la acest film. Daca se intoarce cu zambetul pe buze inseamna ca are o problema cu capul. Demonul pe doua roti ar fi putut fi unul dintre cele mai cool personaje ale benzilor desenate daca se ocupa cineva competent de el. Asa a ajuns o epava, privita cu dezgust si ura.

5 comentarii »

  • dada savin said:

    mda…adevarul este ca filmul e slab.adevarul ste ca n.cage se arunca la orice, aproape. Dar…adevarul e ca este un film din ala prost cu care orice regizor roman ar putea sa inceapa. Sa faca film…Nu stiu cum sa zic, dar la noi regizorii sunt obisnuiti sa faca filme despre nimc sau filme despre traume din copilarie sau despre ce ar vrea ei sa spuna dar nu pot ca nu stiu cum sa faca…In romanika nu exista un regizor care sa stie sa lucreze bine cu actorii. nu exista un regizor care sa stie cum se filmeaza o urmarire sau o bataie,nu mai zic de o lupta. Regizorii romani pun camera, trag cadru, muta camera. Plictiseala este cel mai adesea cuvintul folosit de cei care ies de la filmele romanilor, atunci cind se duc -a se vedea si BO de ani de zile. Cred ca, asa prost cum e, filmul asta ar trebui sa le dea de gindit regizorilor romani:cum ar putea sa faca si ei un film asa prost, cu un buget de citeva zeci de milioane de dolari. Si sa faca mai mult de 10.000 de spectatori..

  • Ghost Rider: Spirit of Vengeance / Ghost Rider: Demonul r?zbun?rii (2012) said:

    […] ?i, poate, pentru a sc?pa el însu?i pentru totdeauna de acel blestem. Alex Voinica – Raluk Cu o regie incompetenta, actori nemotivati si un scenariu scris in 2 zile dupa o betie crunta, […]

  • Prometheus – Ridley Scott revine in forta in domeniul SF | KoolHunt.ro - Filme, restaurante, cafenele, ceainarii, baruri din Bucuresti said:

    […] actori sunt Guy Pearce (Memento, The King’s Speech, Iron Man 3), Idris Elba (Thor, Ghost Rider 2), Rafe Spall (Hot Fuzz, Anonymous) si Logan Marshall-Green […]

  • Piranha 3DD – fail e putin spus | KoolHunt.ro - Filme, restaurante, cafenele, ceainarii, baruri din Bucuresti said:

    […] a lui David Hasselhoff ar trebui inchisa dupa rolul din Piranha 3dd. Pe langa el, Nicolas Cage in Ghost Rider 2 pare un actor de liga intai. Toate ca toate, supravietuind celor 80 de minute care au un scenariu […]

  • ghost rider online subtitrat said:

    Mie cred ca mi`a placut prea mult primul din serie si d`asta mi`a placut si asta … chiar nu mi s`a parut un “Must-avoid”.

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*