Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1 – cel mai tare film al seriei de pana acum
[Update: Intre timp a aparut la cinema continuarea Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2, despre care puteti citi aici mai multe detalii]
CoolRank: 8.5/10
– atmosfera & entertainment: 9.5/10
– regie: 9.5/10
– actori: 8/10
– scenariu: 8/10
– montaj: 10/10
Nota IMDb: 8.2/10
A ma pune pe mine sa scriu un review pentru un film din seria Harry Potter presupune din start sa va asteptati sa cititi un articol deosebit de previzibil. Sunt un fan infocat al seriei si nu cred ca ar fi existat sanse sa nu imi placa un film facut dupa cartea mea preferata din serie. Si totusi, daca ma puteti crede pe cuvant, filmul Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1 chiar mi-a depasit asteptarile. Cel mai bun film din seria Harry Potter de pana acum, mult mai bun chiar decat preferatul meu de pana acum Harry Potter and the Order of Phoenix, cu o imagine superba si musai de vazut la cinema. Pot spune chiar ca a reusit sa imi stearga imaginea ceva mai dezamagitoare a ultimului Harry Potter and the Half-Blood Prince, cu siguranta cel mai slab film din serie. Lasand elogiile la o parte, pe scurt, regie excelenta, scenariu bine facut, imagine si efecte superbe si un must-see, in special pentru fanii Harry Potter.
Part 1 of the Epic Finale
Pentru cei care au urmarit toate cele 6 parti de pana acum, nu mai este un secret ca profesorul si director Hogwarts Albus Dumbledore a fost omorat la finalul partii a sasea de catre profesorul Severus Snape, despre care acum aflam ca este devorator al mortii si el si aliat al lui Voldemort. Acum niciun loc nu mai pare a fi sigur intr-o lume dominata de devoratorii mortii si aflata sub stapanirea lui Voldemort. Harry Potter, impreuna cu Ron si Hermioane nu au alta sansa decat sa se ascunda si sa fuga dintr-un loc in altul in speranta ca nu vor fi prinsi si ca, in acelasi timp, vor reusi sa puna mana pe horcruxurile lui Voldemort si sa le distruga. Aceasta fuga continua si fara speranta a celor 3, urmarind un tel aproape de neatins si departe de cei dragi, va fi insa o misiune cu mult mai dificila decat crezusera la inceput. Nu voi divulga insa mai mult pentru cei care nu stiu deja din cartile seriei ce se intampla…
Nowhere is Safe
Ceea ce trebuie insa spus de la inceput este ca seria s-a indepartat deja de mult de momentul in care putea fi considerata o serie pentru copii. Daca deja filmele 4 si 5 incepusera sa fie putin infricosatoare si cam prea pesimiste pentru un copil, iar seria 6 era deja creepy, filmul 7 se apropie mult de genul horror prin suficiente scene infricosatoare si intunecate. Nu luati lucrurile la modul exagerat, dar eu una nu mi-as duce copilul la acest film pana nu ar implini un decent 12 ani decat daca as vrea sa il sperii zdravan ca sa ii treaca vreo criza de sughit. In plus, avem si o scena destul de erotica pentru varstele fragede (apropo, total neavenita si total fara nicio treaba cu tonul din restul filmului). Asta pe langa alte mici sperieturi, morti de personaje preferate si altele. Problematic este daca copilul deja si-a format gustul pentru seria Harry Potter si nu il veti putea convinge sa nu mearga la film. Eu zic sa il pacaliti pana mai creste sau sa va uitati inainte pentru a-i distrage atentia in momentele “cheie”.
Un alt lucru pe care tin sa il mentionez de la inceput este acela ca nu este un film de sine-statator. Am urmarit reactii in sala. Daca nu sunteti bine familiarizati cu seria si povestea Harry Potter nu aveti ce cauta la film. Nu pentru ca ati fi “incuiati” in limbajul Potteraholicilor, ci mai ales pentru ca riscati sa nu intelegeti mare lucru. Este un film pentru initiati si fani. Eu una citind cartile de peste 3 ori per bucata va pot spune, dragi fani la fel de infocati ca si mine, ca este una dintre cele mai fidele adaptari de carti vazute de mine vreodata.
Ce aduce in plus filmul Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1 fata de celelalte ale seriei este foarte mult suspans si incredibil de multa actiune. Stim asta, noi cei care am citit cartea, si din volumul J.K. Rowling. Cartea a 7-a este de departe cea mai bine facuta si mai plina de suspans. Adaptarea este si ea excelenta, iar imaginea, montajul si efectele sunt sublime si in opinia mea de Oscar. Sper sincer sa vad efectele si imaginea printre nominalizarile la Oscar 2011 despre care tocmai vorbeam recent. Suspansul si tensiunea din film sunt incredibile, pur si simplu vom trai si noi frica personajelor si vom avea tresariri la fiecare scena infricosatoare.
The Hunt Begins
Regia este un real punct forte al filmului. Am spus-o si cu ocazia Harry Potter and the Half-Blood Prince si Harry Potter and the Order of Phoenix ca David Yates a fost o alegere superba pentru regia Harry Potter. Cu singurul amendament ca a indepartat mult seria de o serie pentru copii. Yates mizeaza in toate cele 3 parti regizate de el foarte mult pe vizual, efecte speciale deosebite si reuseste sa adauga o reala valoare adaugata scenariului. In fond, pentru astfel de efecte si vizualuri ne uitam la film si nu citim cartea. Yates aduce lumea fascinanta a J.K. Rowling la un grad superior de entertainment.
Este foarte amuzant ceea ce am comentat de suficiente ori si anume faptul ca seria s-a lungit nepermis de mult si actorii care ii joaca pe Harry, Ron si Hermioane au crescut foarte mult. Dar pana la urma am crescut si noi cu ei si ne sunt dragi. Emma Watson este cu un cap mai inalta decat Daniel Radcliffe si este incredibil de frumoasa, deci e chiar haios sa vezi ce a iesit dintr-o pustoaica simpaticuta. Daniel Radcliffe si Rupert Grint sunt la acea varsta cand arata usor a corcitura intre baieti si barbati, deci le mai dam sanse sa isi revina. Cei 2 joaca insa foarte ok, in special Rupert Grint, ceea ce nu se poate spune tot timpul si despre Emma Watson. Restul distributiei este excelenta, in special Helena Bonham Carter si Ralph Fiennes. Actiunea filmului 7 este centrata pe cei 3 copii, asa ca nu ii vom vedea decat fugitiv pe ceilalti membri ai clanului Weasley sau pe ceilalti prieteni ai lui Harry Potter, la fel cum nici pe Draco sau familia sa nu ii vom vedea mai mult de 2 scene. Si din pacate nici pe Snape, personajul meu preferat, nu il vedem mai mult de 1-2 aparitii episodice.
O critica apropo de actori o am apropo de aparitia lui Bill Nighy in distributie. Il plac mult pe talentatul actor britanic, dar am avut sincer senzatia ca a fost introdus in distributie doar pentru a atrage lumea la film. Rolul este mult prea mic pentru un actor ca Nighy si dezamagirea cea mai mare este ca actorul si joaca foarte-foarte prost.
Voi reveni la aceeasi remarca pe care am facut-o si atunci cand am citit cartea Harry Potter and the Deathly Hallows a J.K. Rowling: nu era necesar sa fie omorate atatea personaje. Nu voi baga spoilere, dar va spun ca vor exista destule victime printre personajele noastre preferate atat in Harry Potter and the Deathly Hallows Part 1 cat si in Part 2. Asta este… Pe mine una m-au traumatizat aceste decese si ca adult, daramite daca eram copil.
Ce spun criticii despre Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1?
Pe MetaCritic.com Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1 a obtinut un metascore de 68/100.
Verdictul KoolHunt.ro
Daca sunteti fani ai seriei nu cred ca trebuie sa va mai spun eu sa va duceti sa vedeti filmul. Daca nu sunteti, eu una zic sa puneti mana pe carti sau filme: mai este inca timp sa ajungeti sa gustati unul dintre cele mai reusite fantasy-uri scrise si filmate vreodata. Altfel, daca erati cat pe ce sa dezertati datorita mai slabului Harry Potter and the Half-Blood Prince, eu zic sa dati fuga la cinema. Pentru impatimitii seriei , Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1 este un must-see. Ne revedem peste un an abia din pacate cu ocazia Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2 pe care eu una abia o astept.
[…] Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1 – cel mai tare film al seriei de pana acum Thu Nov 25, 2010 23:30 pm CoolRank: 8.5/10 – atmosfera & entertainment: 9.5/10 – regie: 9.5/10 – actori: 8/10 – scenariu: 8/10 – montaj: 10/10 Nota IMDb: 8.2/10 A ma pune pe mine sa scriu un review pentru un film din seria Harry Potter presupune din start sa va asteptati sa cititi un articol deosebit de previzibil. Sunt un fan infocat al seriei si nu cred ca ar […] […]
Mi-a placut la nebunie. Sunt inca putin traumatizata dupa moartea lui… dar imi va trece.
super! inca nu l-am vazut (doooh..abia a aparut) dar o sa merg weekendul asta la cinema. abia astept sa-l vad. am citit cartea asta “nenorocita” de 3 ori :P best!
Hmm, e mai tare decat primul? Eu pe ala l-am considerat cel mai bun din serie.
@Marius: Mie uneia mi s-a parut mai tare decat primul, dar depinde acum, este cu totul si cu totul diferit. Mie cel mai mult inainte de asta imi placuse al 5-lea Harry Potter and the Order of the Phoenix ca sa iti faci o idee. In orice caz, mie mi-a placut mult si daca esti fan al seriei sigur-sigur iti va placea. Imi pare asa rau ca mai avem inca un an de asteptat pana la urmatoarea parete a Harry Potter.
Clar cel mai bun film al serie…chiar mi-a intrecut toate asteptarile David Yates..sincer nu imi amintesc vreo scena pe care sa o fi vazut in carte si in film nu…totul a fost superb…multumim David Yates
Pai, ce sa zic… ? A fost bun, foarte bun, dar sunt scene din film care in carte nu apar sau le arata mai devreme sau mai tarziu. Nu au respectat ordinea intaplarilor ce le scris autoarea. Sunt convinsa ca puteau sa respecte cartea autoarei.
in concluzie, an70ny0, uita-te cu atentie la film sau citeste pe bune cartea, nu ne mai minti, iar daca ai citit-o, nu te0ai uitat la film!!! Oricum, nu vreau sa critic pe nimeni!!! ;)
Scz
Este foarte bun, dar nu stiu daca este cel mai bun din serie. Si in nici un caz Hary Potter and the Half-Blood Prince nu a fost cel mai prost (e impropriu spus prost, chiar daca faci comparatie intre ele, cand te referi la unul din aceste filme remarcabile). Parerea mea.
Mi-a placut foarte mult filmul. Fidel cartii. Abia astept The Epic Finale :D
Tocmai ce am vazut (si eu) filmul. La IMAX, pe ecranul ala gigantic, dar fara 3D, ca n-au avut americanii timp sa-l mai faca.
Mi-a placut? Da. Este cel mai bun din serie? Nu. Este cel mai prost din serie? Nu. De ce? Sa o luam metodic:
1) Ecranizeaza exact partea din cartea 7 care mi s-a parut un pic plictisitoare. Asta cu exceptia secventei finale in care navaleste Dobby in cadru; de fapt de aici explodeaza actiunea in carte. Minus.
2) Impartind ecranizarea in 2 parti, nu mai avem efectul de hei-rup din filmele 4-6. Este timp suficient sa se dezvolte actiunea pe indelete, nu se sare aproape nici o scena din carte. Plus.
3) Regizorul si scenaristul s-au gandit sa mai schimbe pe ici, pe colo cate ceva din carte. Unele le-au iesit (vezi scena sarutului Harry Potter – Ginny, ideea bufnitei care il da de gol pe Harry si mai ales scena cu Umbridge – “I shall not tell lies!”), altele nu (de ce a trebuit sa mearga motocicleta si pe jos, de ce Harry apare sub propria infatisare la nunta, etc), Plus si minus.
4) Harry Potter. Hmm, in filmul 1 si 2, toti actorii erau perfecti pentru rol. In filmul 7, Hermione si Ron sunt in continuare jucati cum trebuie, marea majoritate a rolurilor secundare merg. Daniel Radcliffe e un dezastru in rolul lui Harry; nu este cea mai rea interpretare, dar uneori parca e din lemn, iar inaltimea (sau lipsa ei) nu il avantajeaza in planurile mai indepartate – parca ar fi un pitic cu ochelari. Si era sa uit, parca si Ginny nu prea mai corespunde cu fata din carti – se vede ca actrita a crescut si e cam “butucanoasa” pe alocuri (actrita e frumoasa, nimic de zis, dar nu e in ton cu rolul). Minus.
5) Atmosfera. Aici a fost exact cum mi-am dorit – tuse intunecate cate vrei, in conformitate cu cartea. Chiar daca filmul 1 era mai “sugar-coated” si deci mai atractiv, nu am de ce sa protestez.
6) Totusi, ce mai ramane pentru partea a doua? Daca e sa o iei la bani marunti, din carte mai sunt 2 secvente. E drept, una dintre ele e batalia finala cu toate fazele ei (150 de pagini de carte), dar totusi, cat poti intinde pelteaua?
7) Fara legatura cu nimic altceva, mie continua cel mai mult sa imi placa Luna – atat cea din carte, cat si cea de pe ecran.
Filmul 7, partea 1, este bun, dar are lipsurile lui; macar este de departe mai bun decat varza din filmele 4-6 Fata de bijuteria fantezi perfecta care a fost filmul 1 (si chiar filmul 2), filmul de fata este mai degraba o constructie gotica, impunatoare, intimidanta, dar cu prea multe imperfectiuni ca sa le poti ignora. As zice ca este undeva la nivelul filmului 3, dar nimic mai mult.
Nu sunt deloc de acord ca Bill Nighy a jucat prost! Sunt de acord cu Yates sau cine zicea din echipa ca nu si-l putea imagina pe altcineva in afara de Bill sa-l joace pe Scrimgeour. Eu chiar am fost foarte incantat! Asta e…eu oricum am vazut filmul din cu totul un alt punct de vedere. Insa si eu am observat in sala de cinema diverse reactii…intr-adevar asta e un film facut pentru fani.
[…] Hallows Part 1 Movie Download Harry SpaceGypsies Blog Archive Harry Potter And The Deathly Hallows Harry Potter And The Deathly Hallows Part 1 Cel Mai Tare Film Previous and next covers in our […]
Nu am ce spune despre acest film ,doar decat ca am fost multumit de el si ca ameritat biletul la film.Este ,cum spune in titlu ,cel mai bun film Harry Potter.Si in sfarsit il mai vad si eu pe dragul de Voldemort ca eu cand eram mic eram si eu un fan Harry Potter si vroiam sa-l vad pe Voldemort in carne si oase pa o durata mai lunga.Scenariul este bun,actorii asa si asa,regie n-am nimic de spus,iar imaginea,grafica is efectele vizuale destul de bune.nota mea este8/10.
[…] Wrath of the Titans, Pirates of the Caribbean 2 si 3, The Hitchhicker’s Guide to the Galaxy, Harry Potter 7 si filmele Underworld, unde a colaborat cu […]
Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.
Tinem legatura?
Vrei sa scrii pentru Koolhunt.ro?
Ultimele articole pe Koolhunt.ro
Must-see la cinema
Sunt O Baba Comunista
Riddick
Must-avoid la cinema
2 Guns
This is the End
Must-visit in Bucuresti
Restaurant frantuzesc Voila
Corks Cozy Bar
Must-read pe Koolhunt.ro
Topul restaurantelor din Bucuresti
Topul cafenelelor din Bucuresti
Topul ceainariilor din Bucuresti
10 filme hot pentru o noapte incendiara
Top 50 replici celebre din filme
My top 30 favorite movies
Top 20 filme cu final neasteptat
Top 12 filme cu si despre dans
Top 12 filme muzicale
Trailere filme nominalizate Oscar 2013
Nominalizarile pentru premiile BAFTA 2013
Parteneri Koolhunt.ro
Tags
Most Commented
Recent Comments