Home » Filme

Chronicle – with great power comes great responsibility

1 May 2012 scris de 5 comentarii

[Titlu in limba romana: Cronici]

CoolRank: 8/10

– atmosfera & entertainment: 8/10

– regie: 9/10

– actori: 8/10

– scenariu: 7.5/10

– montaj: 9/10

Nota IMDb: 7.3/10

Regie: Josh Trank An: 2012
Actori: Dane DeHaan, Alex Russell, Michael B. Jordan Genul: thriller, SF

 

Sunt constient ca titlul pe care l-am pus articolului va trada lipsa de originalitate, dar va marturisesc ca nu exista o expresie mai buna care sa caracterizeze Chronicle.  Un film ce parea cel putin interesant din trailer – fara a avea efecte de blockbuster-e si gagici la fiecare 5 minute, Chronicle este mai bun decat ma asteptam si unul dintre cele mai bune filme realizate in stilul found-footage.

Not all heroes are super.

Viata adolescentilor din ziua de astazi nu este chiar atat de simpla precum o vad anumite persoane, iar cea a lui Andrew Detmer  (Dane DeHaan) cu atat mai putin. Tatal sau este un alcoolic, fost pompier care s-a accidentat si acum primeste lunar bani, in timp ce mama acestuia este foarte bolnava si orice zi poate fi ultima. Recent Andrew si-a cumparat o camera video cu ajutorul careia doreste sa isi inregistreze activitatile zilnice. Varul lui, Matt Garetty (Alex Russell) – tipul responsabil cu transportul zilnic catre scoala al lui Andrew – il invita la o petrecere pentru a se relaxa si a uita de problemele de acasa.  Intr-un final, acesta accepta sa mearga la petrecere, dar nu se simte in mediul lui si iese afara la o gura de aer.  Rapid, acesta este racolat de Steve Montgomery (Michael B. Jordan), un amic de-al lui Matt care il cheama sa filmeze ceva.  O gaura sinistra in mijlocul padurii ii ademeneste pe cei trei sa coboare in ea, pentru ca a doua zi sa constate ca fiecare dintre ei au puteri supranaturale.

Chronicle este unul din putinele filme care le-am vazut in ultima perioada cu personaje proaspete si care iti transmit o stare prin actiunile lor. Andrew, baiatul cu probleme care este linistit si lipsit de prieteni, se transforma treptat intr-un personaj violent cu puteri nemarginite si cu dorinta de distrugere. Matt si Steve pe de alta parte, baietii populari si distractivi, ajung sa fie cei care au capul pe umeri si sunt constienti de lucrurile grave care se pot intampla daca isi dezlantuiesc puterile. Chiar si relatiile dintre cei trei au un aspect sinusoidal datorita lui Andrew care se lasa prea mult dus de val.

Sa nu va asteptati la un film gen Battleship, Avengers sau Transformers. Efectele speciale din Chronicle nu sunt de ultima generatie si arata old-school, potrivindu-se foarte bine filmului. De asemenea, ele sunt folosite strict atunci cand este nevoie si dozate, oferind impresia ca cei trei adolescenti au intr-adevar puteri si in realitate. Chiar mai mult, pe partea scenariului, s-au ales o serie de evenimente obisnuite din viata unui adolescent pentru a se observa impactul puterilor asupra vietii de zi cu zi. Din acest punct de vedere, poate fi considerat un experiment.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Ideea de a prezenta actiunea filmului in gen found-footage a facut mai bine de jumatate din atmosfera  filmului. Fara sa imi dau seama, aveam impresia ca urmaresc niste evenimente care chiar au avut loc si am simtit un soc usor datorita gandului ca ar putea fi real. Chiar mai mult, in momentul in care Andrew isi cumpara o camera de filmat mai performanta, calitatea imaginii se imbunatateste vizibil. De regie s-a ocupat Josh Trank, care a mai lucrat la serialul The Kill Point. Scenariul de asemenea poarta semnatura lui si a lui Max Landis. Pe cei trei adolescenti nu i-am mai vazut niciodata pana acum. Fiecare dintre ei isi joaca rolul cu acuratete si transmit senzatia de naturalete.

Andrew este interpretat de Dane DeHaan. Acesta nu a mai gustat un rol principal pana la ora actuala, experienta si-a facut-o in mare parte pe platourile de filmare de la serialul In Treatment. Il veti putea urmari si in western-ul Lawless, care, intre noi fie vorba, se prezinta excelent. Pe acest tanar mi-ar placea sa-l vad in reboot-ul seriei Transformers in rolul lui Sam Witwicky. Matt este interpretat de Alex Russell si la randul lui ofera o prestatie care transmite autenticitate. Rolul acesta ii poate deschide o usa spre un viitor prosper in lumea cinematografica. Ultimul, dar nu cel din urma, Steve Montgomery, baiatul stilat si starul liceului, este jucat de Michael B. Jordan. Pana acum, rolurile mari l-au ocolit, iar in Chronicle personajul lui a primit cea mai putina atentie dintre cei trei.

Ce spun criticii despre Chronicle?

Primit bine peste tot, o continuare a filmului este doar o chestiune de timp – Max Landis a fost deja angajat  pentru a scrie sequel-ul, nu se stie inca daca Josh Trank va fi responsabil de regie sau nu. Astfel, metacritic.com ii ofera lui Chronicle un 69/100 bazat pe 31 de recenzii, in mare parte americane. Cel mai slab calificativ l-a primit de la Washington Post, care nu a fost deloc multumit de scenariu si personaje, oferindu-i nota 5. Roger Ebert ii acorda 8.8 si admira stilul in care evolueaza actiunea si originile celor trei super-eroi.  Pe rottentomatoes.com, Chronicle este 85% fresh, cu o nota rotunjita de 7.1 bazata pe 152 de pareri critice. In materie de public, 75% din aproximativ 69.000 persoane au fost multumiti de puterile eroilor.

Verdictul KoolHunt.ro

Vara a inceput usor sa se asterne in toata tara, urmeaza 3 luni de explozii, galagie, gagici si efecte speciale de ultima ora. Va sfatuiesc sa luati o pauza scurta si sa urmariti Chronicle, un film care se ia in serios si reuseste sa faca de ras multe blockbuster-e. Chronicle si Headhunters sunt primele filme din anul 2012 care nu trebuie ratate sub nicio forma.

5 comentarii »

  • alin said:

    Super!!!

  • ame said:

    Frumos filmul

  • Chronicle / Cronici (2012) said:

    […] puterile lor nu mai sunt o bucurie, ci un co?mar care nu se mai termin?. Alex Voinica – Raluk Va sfatuiesc sa luati o pauza scurta si sa urmariti Chronicle, un film care se ia in serios si […]

  • Radu Acsinia said:

    Destul de bun filmul. Nu ma asteptam.

  • Bogdan said:

    Numai mie mi s-a parul slab filmul? :)
    Este plin de clisee si nu vine cu aproape nimic nou. Aveam asteptari mari in urma vizionarii trailer-ului insa mie mi s-a parut o dezamagire.
    Nu l-as recomanda, si nici nu l-am inclus in lista de filme de pe site.

    Numai bine !

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*