[Titlu in limba romana: Vanatorii de “Capete”]

CoolRank: 9/10

– atmosfera & entertainment: 9.5/10

– regie: 9/10

– actori/voci: 9/10

– scenariu: 9.5/10

– montaj: 8.5/10

Nota IMDb: 7.5/10 

De cand n-ati mai vazut un action thriller la care sa radeti cu pofta? Da, stiu ca e o asociere oarecum neasteptata, dar chiar asta s-a intamplat la vizionarea productiei norvegiene Headhunters din cadrul B-est IFF – toata sala radea in hohote… si culmea, la unele momente chiar foarte dure si sangeroase. Imi explic acest paradox printr-o punere in scena maiastra a unui scenariu excelent. Probabil ca au ajutat si carisma si prezenta lui Aksel Hennie, care l-a personificat pe Roger Brown (eroul principal) intr-o maniera cu totul aparte.

If you don’t gamble, you don’t win. 

Cam asta e filozofia dupa care isi conduce viata Roger Brown (Aksel Hennie), respectabilul recrutor sef al celei mai importante companii norvegiene in domeniu. Cu toate ca in exterior pare un businessman extrem de hotarat si dibace, avand puterea de a hotari intr-o secunda destinele candidatilor ce ravnesc la posturi fabuloase, cu toate acestea ziceam, el este un om sfasiat de frustari interioare.

Roger considera ca inaltimea de 1,68m il dezavantajeaza enorm si ca s-o compenseze a reusit sa obtina alte avantaje care sa-i aduca fericirea: sa isi faca un renume solid ca recrutor (sau hai mai bine sa spunem de-acum incolo headhunter, ca e mai sugestiv), sa aiba o sotie superba (mai inalta ca el, evident) si o casa enorma care nu-i place, dar pe care o pastreaza pentru ca Diana (sotia) o adora. Dar, tot acest trai pe picior mare costa enorm, iar venitul din munca cinstita nu-i este suficient asa ca, din cand in cand, se ocupa si cu furtul operelor de arta.

Toate bune si frumoase pana cand Roger isi da seama ca nici macar venitul provenit din al doilea job nu este de ajuns pentru a acoperi rata la casa sau cadourile scumpe cu care-si rasfata sotia (o alta incercare de a ingropa o frustrare, de data aceasta a Dianei care-si doreste cu disperare un copil pe care Roger nu vrea sa i-l daruiasca). In consecinta, eroul nostru incepe sa viseze la o lovitura geniala care sa-l scoata din groapa cu… intelegeti voi… dar sa nu anticipam pentru ca deocamdata vorbim la figurat dar va veni un moment in care Roger va fi ingropat, la propriu,  pana peste cap in… mda. Revenind, Fortuna se pare ca ii ajuta pe indrazneti si-i surade si lui Roger caruia i-l scoate in cale pe Clas Greve (Nikolaj Coster-Waldau), un danez ce detine un foarte valoros tablou. Culmea, Claus se potriveste perfect si profilului de director pe care Roger il cauta de mult timp pentru una din companiile pentru care recruteaza. Ca sa nu mai spunem ca danezul este intruchiparea lui Adonis si-i mai face si ochi dulci Dianei, chestiune care evident ii pune un mare nod in gat lui Roger.

Pana aici, nimic spectaculos si probabil veti intreba deja nerabdatori ce poate fi asa extraordinar la povestea asta. Rabdare. V-am povestit doar primul sfert de ora din film, timp suficient pentru a ajunge sa-l detestati pe acest fanfaron pitic si ipocrit. DAR, ceea ce urmeaza nu este doar o insiruire de rasturnari de situatie care mai de care mai neverosimile, ci si o explorare atenta a starilor si emotiilor prin care trece un om in fuga disperata de a scapa de securea calaului.

Din headhunter profesionist, Roger ajunge sa fie el cel vanat si nu pentru vreun super job ci pentru, aparent, frumoasa-i consoarta, caci vanatorul Clas este si el profesionist cu acte, avand, pe langa cicatricile de razboi, acces la cunostinte si tehnologii avansate care sa-i permita sa gaseasca pe oricine, oriunde si oricand.

Pana una alta, ajungem chiar sa-l simpatizam pe Roger prin felul lui aproape inocent de-a se baga in toate belelele posibile, dar si pentru hotararea cu care se incapataneaza sa scape basma curata. Nu de alta, dar sunt si altii mult mai rai despre care avem impresia ca ar merita o pedeapsa mai mare. 

Despre actori si regie ce se poate spune? 

Regizorul Morten Tyldum face o treaba excelenta punand in scena romanul scris de Jo Nesbø. Efectele vizuale sunt exact cat trebuie pentru a ne tine in priza, nimic prea exagerat. Se vede de la o posta apartenenta europeana a regizorului, care nu face nimic pompos (spre deosebire de colegii de la Hollywood) chiar din scenele de actiune, unele fiind aproape credibile. Pe de alta parte, Tyldum reuseste cumva sa nu se ia nici prea in serios – tocmai asta cauzand si momentele comice – punctand exact unde este cazul ca filmul nu e totusi o parodie si nici o comedie neagra si poate foarte usor sa devina serios si sa disece sufletul uman pana la dezvaluirea purului adevar.

Despre Aksel Hennie (Roger Brown), pe care poate il stiti din Max Manus, Buddy sau Uno, nu pot spune decat ca face tot filmul. A intrat  atat de bine in pielea personajului incat a reusit sa transmita magistral o pleiada de sentimente, de la infatuare pana la umilinta si ne face si pe noi, spectatorii sa variem la fel de mult in parereile pe care le avem fata de acest personaj. Nikolaj Coster-Waldau (Clas Greve, mercenarul fara scrupule) ne este foarte cunoscut din Game of Thrones unde il portretizeaza pe Jaime Lannister. Nu pot sa spun ca straluceste in pielea personajului pe care il interpreteaza, dar il completeaza bine, ceea ce pot afirma si despre debutanta pe marele ecran Synnøve Macody Lund in rolul Dianei Brown. 

Ce spun criticii despre Headhunters? 

Pe rottentomatoes.com avem doar 9 pareri, toate pozitive, asadar Headhunters este 100% fresh. Metacritic.com isi scuza lipsa parerilor prin nelansarea filmului in cinematografe. In orice caz, majoritatea criticilor, avizate sau nu, pe care le-am citit erau favorabile, laudand uneori peste masura calitatile filmului. Ed Gibbs de la The Sun Herald ne sfatuieste chiar sa vedem acest thriller cu interpretari exceptionale pe toate planurile inainte ca inevitabilul remake american sa-l strice, promitandu-ne ca nu ne va dezamagi deloc. 

Verdictul KoolHunt.ro 

Recomand cu tarie acest film pe care il consider foarte bine executat, jucat si adaptat dupa un scenariu inteligent. O combinatie reusita de actiune cu umor mai mult sau mai putin morbid, putina psihologie si o taruca de dramatism. Cu alte cuvinte, cinematografia europeana, reprezentata in acest caz de norvegieni, are un potential enorm si reuseste chiar fara bugetele incredibile de la Hollywood sa produca un action movie demn de lauda, care va va tine in suspans pana in ultima clipa si va va surprinde si cand ati crezut ca ati inteles adevaratul deznodamant.