Cei 10 actori nominalizati la Oscar 2012 + reactii
Nici 20 de zile nu ne mai despart de festivitatea din 26 februarie, iar cursele cele mai stranse si mai interesante pentru public sunt ca-ntotdeauna cele din categoriile interpretative. Pret de multe luni de-acum inainte, vom uita cafele ne-baute multe in timp ce ne racim gura degeaba dezbatand calitatea jocului desemnat cel-mai-cel de membrii Academiei. Dar inainte sa ne hazardam la predictii si favoriti, sa-i cunoastem pe nominalizati! Incepem cu masculii Cetatii Filmului, nominalizati pentru roluri principale si secundare din filmele anului trecut, si aflam cu ocazia asta si cum au primit vestile bune.
Demián Bichir – Al treilea latinoamerican din toata istoria Oscarului care primeste o nominalizare la categoria Cel mai bun actor intr-un rol principal, Bichir a aparut de nicaieri ca sa detroneze nume mai titrate ca Leonardo DiCaprio sau Ryan Gosling. In A Better Life, filmul care a atras atentia Academiei asupra lui Bichir, el este un imigrant ilegal care traieste din gradinarit si se straduie de zor doar pentru ca fiul sau sa aiba parte de “o viata mai buna”. Reactia lui Bichir, evident bulversat de anuntul nominalizarilor ca noi toti, a fost: “Sper ca acum mai multi oameni vor vedea filmul nostru. […] Asta ar fi cea mai mare recompensa pentru noi. ”
George Clooney – Aflat la a treia nominalizare pentru joc actoricesc, Clooney ar castiga anul acesta al doilea sau Oscar, dupa ce primul i-a fost acordat pentru rolul secundar din Syriana. In The Descendants, iese putin din zona de comfort ducand in carca o poveste intima, despre o familie in pragul destramarii. Mai cu mot intotdeauna, dl. Clooney a fermecat Academia si cu un alt film de-al sau, The Ides of March, care i-a adus inca o nominalizare pentru Cel mai bun scenariu adaptat. Un concurent probabil dezarmant pentru nou-venitii categoriei, si pentru toti barbatii cu o femeie la brat pe-o raza de-un kilometru, Clooney nu s-a umflat in pene la luncheon-ul traditional organizat in onoarea nominalizatilor. El a vorbit luni doar despre colegii din lista, insistand la adresa regizorului lui The Descendants, Alexander Payne: “Am o mare afectiune pentru el. Din cinci fime cate a realizat, niciunul nu e prost… are cel mai bun ‘cazier’ din industrie.”
Jean Dujardin – Marea surpriza a anului, filmul mut The Artist, a generat o ploaie de nominalizari care se va traduce probabil in cam tot atatea statuete. Cuplul protagonist, producatorii si magicienii din spatele camerelor, mai toti artistii care-au construit Artistul, sunt in cursa. Dujardin, un francez relativ necunoscut dar favorit la categoria lui, joaca rolul unui actor din epoca filmelor mute, luat prin surprindere de introducerea sunetului – in timp ce revolutiona industria si facea istorie, filmul talkie punea si punct final multor cariere. Insa cea a lui Dujardin e abia la inceput, cel putin pe malul celalalt al Atlanticului, si are sanse reale sa demareze in tromba cu un Oscar. “Sunt foarte recunoscator Academiei pentru aceasta dovada de apreciere” raspundea el marelui anunt, si continua, modest: “Ma simt onorat sa ma regasesc in aceeasi categorie cu niste oameni atat de distinsi si talentati.”
Gary Oldman – Fanii Harry Potter s-au cam revoltat cand a devenit evident ca Academia nu le impartaseste parerile vizavi de saga celui mai indragit ochelarist al tuturor timpurilor. Insa se vor putea consola cu nominalizarea lui Sirius Black… pardon, Gary Oldman, caci actorul de 53 de ani castiga prima lui sansa la o statueta Oscar pentru un cu totul alt film si un cu totul alt rol. In Tinker Tailor Soldier Spy, este George Smiley, un agent britanic angrenat in demascarea unui spion-cartita, iar abordarea lui Oldman e subtila, mocnita, construita progresiv, “ca in jazz pana la solo” explica el. Desi nu e favorit in cursa pentru Oscar, nominalizarea lui, cam tarzie, ne bucura… mai ales ca certificat al calitatii stantat pe materialele de promovare ale lui The Dark Knight Rises :) “Eu personal nu ma asteptam la nimic. Era o zi de lucru ca oricare alta. […] Acordam ultimul interviu pentru presa pe subiectul Tinker Tailor. Ironic, nu-i asa? Acum incepe o noua runda” – spune Oldman despre primirea vestii, pare-se cu oboseala-n glas.
Brad Pitt – Jumatatea blonda din Brangelina a fost in colimatorul Academiei de alte doua ori in cariera sa: o data nominalizat pentru rolul secundar din Twelve Monkeys, si apoi pentru cel principal din The Curious Case of Benjamin Button. Niciodata castigator, poate acum, in sfarsit, dupa ce si-a adus din plin aportul la salvarea (si popularea) Planetei, va primi in dar un Oscar. Dar, indiferent daca va avea sau nu ocazia sa citeasca discursul de acceptare pe scena Kodak Theater, filmul Moneyball i-a intarit CV-ul cu un nou rol solid – nu de spart gura targului, dar confortabil – in care a stiut sa se puna in valoare. Rasplatit de Academie cu doua nominalizari, una dintre ele pentru rolul principal, cealalta in calitate de co-producator al aceluiasi film, Brad a reactionat astfel, prin telefon, in cadrul emisiunii The Today Show din 24 ianuarie:
Kenneth Branagh – Intr-un rol secundar care a rascolit nostalgii in randurile cinefililor, britanicul a fascinat membrii Academiei – la fel si colega de platou, Michelle Williams, nominalizata si ea pentru rolul sau principal si titular. Laurence Olivier, personajul lui Branagh din My Week with Marilyn, este, spun criticii, expansiv, iritat de aerele lui Marilyn si trena de aspiranti la afectiunile ei. The Observer observa (nu?) ca Olivier-ul lui Branagh “bate in caricatura” – in ceea ce ne priveste, cum filmul va intra si in cinematografele autohtone in curand, sigur vom avea mai multe de zis despre jocul sau actoricesc atunci. Reactia lui Branagh dupa anuntul nominalizarii sale la categoria Cel mai bun actor intr-un rol secundar, a fost una tipic englezeasca, senina si comme il faut: “Ocazia de a-l juca pe Sir Laurence Olivier a fost o onoare rara. Sa fiu si apreciat de Academie pentru asta este coplesitor. Sunt absolut incantat.”
Jonah Hill – Nominalizat pentru prima oara, gratie unei performante minimaliste, dar memorabile, in Moneyball, Hill se declara incantat: “Nu am facut filmul cu gandul la premii. Cand esti cunoscut in postura de actor de comedie, oamenii te identifica asa pentru tot restul vietii, pentru ca le e mai simplu. Au fost foarte putini actori mari, ca Tom Hanks, care au reusit sa se elibereze [de eticheta]. Deci e minunat ca mie mi s-a intamplat la al doilea film dramatic din cariera. Si totusi, atat, atat, atat de incredibil.” Pe buna dreptate, Academia l-a propulsat din tagma comedienilor in prim-planul industriei, asadar ne putem astepta pe viitor la un Jonah mai serios decat cel din filmele care l-au consacrat – mie, una, mi-ar placea sa-l vad iesind la rampa si cu un Get Him to the Greek 2…
Nick Nolte – In Warrior, Nolte a fost absolut devastator, iar nominalizarea sa era scrisa in stele, sau mai bine zis in prorocirile “oracolelor” din presa. Tata denaturat, alcoolic si absent, care se repune pe picioare pentru a castiga afectiunea fiilor – reteta target-ata clar si pentru afectiunea Academiei. Reactia lui a fost relativ blazata: “Parca am primit un telefon pe la 6 dimineata, cu anuntul, la care am raspuns ‘Foarte tare’, si am adormit la loc. Era o veste frumoasa, dar am mai fost nominalizat de vreo doua ori [pentru rolurile principale din The Prince of Tides si Affliction]. Te obisnuiesti. ” Tot aici continua, si are dreptate, speram si gura de aur, cand observa “anul asta printre nominalizati sunt [si alti] doi actori in varsta si e o unda de sentimentalism care se propaga prin Academie, sa onoreze epoci apuse, asadar varstnicii au sanse acum“, mai mult ca in alti ani.
Christopher Plummer – Desi Beginners nu e genul de film care sa capteze atentia Academiei (mic, asezat, dramos, satisfacator dar nu bombastic), perechea protagonista din centrul povestii se achita de sarcina cu flerul si profesionalismul talentelor scolite in UK. Plummer mai ales exceleaza in rolul unui tata care isi anunta fiul (Ewan McGregor) ca este homosexual si ca moare de cancer. Interactiunea celor doi reuseste imposibilul, sa stoarca un strop de comedie dintr-o situatie evident tragica. Este prima nominalizare la Oscar a lui Plummer, care a castigat deja Globul de Aur pentru acest rol tragi-comic, si i-a picat la tanc: “Pentru un tanar flacau de 82 de ani ca mine, nominalizarea la Premiile Academiei a fost o gura de aer proaspat nesperata in dimineata asta.”
Max von Sydow – Actorul nominalizat pentru rolul din Extremely Loud & Incredibly Close a ramas “perplex” (dumbfounded) la auzul vestii. O reactie potrivita, avand in vedere ca in film este mut (dumb), si ca… are o varsta (tot 82 de ani)! Daca Oscarul trage la senectute si respectabilitate anul asta, von Sydow e totusi o alegere de bun augur si se justifica fara teorii “conspirationiste”. Personajul sau, un batranel care a supravietuit Celui De-al Doilea Razboi Mondial si a depus un juramant al tacerii, exprimandu-se doar in scris, injecteaza drama si comedie intr-o poveste care s-ar fi putut dovedi prea grea pentru umerii protagonistului de 14 ani. Max s-a declarat “emotionat” de nominalizare “pentru ca, cine sunt de fapt oamenii astia care te nominalizeaza? Sunt colegii tai si, evident, ei sunt in masura sa stie cate ceva despre domeniul in care activezi, si daca ei cred ca esti bun, atunci e minunat.”
Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.