Restaurant romanesc Caru’ cu bere – popas turistic gastronomic
– atmosfera si design interior: 8/10
– meniu: 7.5/10
– servire: 7/10
– preturi: 7.5/10
Exaltarea cu care a fost intampinata (re)deschiderea Caru(lui) cu Bere acum cativa ani este greu de descris. Dintr-odata, aveam cu totii acces la spatiul aproape mitic in care protipendada unei epuci stralucitoare si apuse isi desfasurase amorurile, isi plansese dramele amoroase si mai ales isi adusese laolalta mintile stralucite si boeme ale momentului. A merge sa mananci acolo era ca o calatorie in timp.
Care-i atmosfera la Caru’ cu Bere si cum sta la capitolul design interior?
Arhitectura locului, impecabil restaurata, pastreaza atmosfera unui loc art-deco in care lumea vine pentru gustul frumos si bun, in care simti bucuria intalnirii iar peretii respira si ei un aer convivial. Deloc formal, desi extrem de elaborat decorat, spatiul indeamna la apropiere, la voie buna si la desfatare culinara. Nu cred sa existe vreun bucurestean care, primind vizite din strainatate, sa nu isi duca oaspetii la Caru’ cu Bere pentru a le arata cum se manca si se traia in Bucurestiul interbelic. De remarcat sunt evenimentele artistice sub forma unor “cantari” sau dansuri care incanta mesenii in fiecare seara, amplificand astfel voia buna.
Ce mancam si bem bun la Caru’ cu Bere?
La Caru’ cu Bere putem sa mancam bun, foarte bun si mediocru. Meniul localului, destul de generos si continand cu precadere preparate romanesti traditionale, are cateva puncte cu adevarat forte, cateva potrivite si cateva cam slabe. Probabil ca majoritatea oamenilor, atunci cand au pofta de un ciolan cu varza sau cu fasole, se gandesc imediat la Caru’ cu Bere. Nu cred sa existe vreun loc in Bucuresti unde sa il faca mai bun (sau daca stiti, spuneti-ne si noua :)) Portia este cu adevarat gargantuesca, cu greu poate fi dovedita de doua persoane si cel mai adesea ne trezim luand la pachet macar un sfert din ciolanul cu care ne-am luptat. Pe aceeasi linie de preparate vedeta putem include cu usurinta carnatii de diverse grosimi si iutimi: avem carnati vienezi, de Plescoi, de oaie sau carnati bine afumati. “Mancarea boierului”, una dintre specialitatile casei, consta chiar in carnati insotiti de fasole.
Daca insa specialitatile casei sunt prea grase sau prea generoase pentru gustul dvs., puteti alege si un preparat clasic, de exemplu un snitel de pui sau o ceafa de porc la gratar, servite cu castraveti murati si cartofi la cuptor sau prajiti. Asta daca nu cumva vreti ceva si mai lejer, sub forma unei salate cu vita sau cu branzeturi. Desi variate ca alcatuire, salatele chiar nu sunt punctul forte al localului. De cele mai multe ori au fie prea multa salata, fie prea putina carne, fie branzeturile din ele nu prea mai sunt proaspete. Daca vreti neaparat sa mancati acolo si trebuie sa fie un preparat usor, alegeti o ciorbita din numeroasele variante (de burta, de fasole, de perisoare, de vacuta, de legume) sau mancati pur si simplu o mamaliguta cu branza si smantana. Veti pleca multumiti.
Desi meniul mai include numeroase preparate gatite “ca acasa la boieri”, este bine sa va orientati spre preparatele la gratar sau spre gustarile romanesti (unde din pacate portiile nu mai sunt la fel de generoase ca in cazul ciolanului cu varza, mamaliguta si hrean).
La capitolul desert, avem din nou o mare pleiada de preparate: traditionalii papanasi, galustele cu prune, tartele cu branza, clatitele cu dulceata si, de ce nu, si ceva mai contemporan cum ar fi un tiramisu, un parfait sau un profiterol (toate facute in casa). De mentionat e ca toate sunt extrem de dulci, semn ca bucatarul nu se zgarceste atunci cand stropeste cu zahar compozitia, asa ca este poate inspirat sa alegeti ceva mai usor pentru a primi doar ceva dulce, in loc de ceva “foarte dulce”.
Bauturile, capitol deloc neglijabil cand vine vorba despre acest local, au la loc de frunte berea casei, produsa inca din 1879. Daca doriti ceva occidental insa, veti putea servi si o varietate destul de mare de beri “colorate” de prin tari mai indepartate. La capitolul vinuri avem cu precadere la dispozitie vinuri romanesti, numai bune pentru o seara conviviala cu prietenii la un pahar de vorba si mancare traditionala.
Cash or credit? Cum sunt preturile la Caru’ cu Bere?
In medie, potrivite. Preparatele vedeta sunt relativ scumpe dar isi merita banii prin calitate si cantitate: o portie de ciolan (teoretic pentru 2 persoane, dar pot combate chiar 3) costa 65 lei. Preparatele la gratar costa in jur de 20 lei pentru o portie rezonabila, salatele costa 18 lei (ceea ce este scump comparativ cu satietatea pe care o pot oferi), ciorbele costa in jur de 10 lei, iar felurile principale pe baza de carne pot ajunge la 35-40 lei. Deserturile se inscriu in intervalul 8-14 lei, in functie de complexitate, iar marimea unei portii justifica adesea costul. Bauturile nu sunt neaparat in gama inferioara de pret, dat fiind ca berea casei costa 6 lei in cea mai mica formula si ajunge la 16 lei pentru halba de un litru. Limonada este aici relativ scumpa si nu neaparat cea mai naturala din oras. In medie, pranzul sau cina unei persoane care nu opteaza pentru una dintre specialitati poate ajunge lejer la 70 lei, cu tot cu bautura. Asta daca nu optati pentru unul dintre meniurile de pranz care pentru 24 lei ofera o ciorba, un fel principal cu garnitura si salata si un desert, sau daca nu faceti parte din categoria pensionarilor sau a studentilor, care se bucura de incurajari speciale prin intermediul unor meniuri special alcatuite pentru ei.
Cum suntem serviti la Caru’ cu Bere?
Variat. Se pare ca personalul localului reuseste cu greu sa mentina un standard de servire constant. Uneori amabilitatea lor devine obositoare, iar alteori detasarea lor te poate lasa mut. Constant este insa timpul mare de asteptare, din momentul in care te-ai asezat la masa pana cand ai primit macar ceva de baut. Localul fiind mare, putem scuza (dar doar din cand in cand) acest gen de scapari. Dar nu intotdeauna, as zice.
Cand sa mergem la Caru’ cu Bere si pentru ce ocazii este potrivit?
Cand vrem sa ne impresionam musafirii veniti din tari straine si cand avem cu adevarat pofta si rabdare sa mancam ceva traditional. Atmosfera conviviala il recomanda cu precadere pentru evenimente informale si chiar de petrecere. A duce un partener afaceri acolo s-ar justifica doar in cazul in care este strain sau a devenit deja un “apropiat”.
Unde gasim Caru’ cu Bere?
Pe strada Stavropoleos la numarul 5, asigurati-va ca aveti o rezervare cand mergeti acolo, mai ales daca sunteti un grup mai numeros.
Fotografiile au fost realizate de Andreea Badescu in restaurantul Caru’ cu Bere pentru KoolHunt.ro. Preluarea acestor poze fara acordul echipei KoolHunt.ro este interzisa.
[…] Caru’ cu Bere […]
[…] ii spune si numele, un loc frumos si impresionant prin decorul eclectic propus. Daca restaurantul Caru’ cu bere s-ar reinventa, eu una il vad transformat in Biutiful. Este fix genul de local unde-ti duci […]
[…] faci cand ai de plimbat prin Bucuresti un turist, caruia i se face foame? Il duci la Caru’ cu Bere, nu? Daca varianta asta pica, il poti duce bine-mersi intr-unul din celelalte restaurante ale […]
Am fost mai de mult la Caru’ cu bere, la aniversarea unei colege. Din tot ce am mancat, numai desertul a fost bun, in rest nimic desosebit – doar mancare “traditionala” mediocra. Servirea este elaborata, cu asezat la mese unde vor ei si in rest impersonala.
Decorul locatiei, datand cel putin din perioada interbelica, este singurul plus notabil.
In rest, merita sa vii maxim o data daca esti turist strain.
Altfel, e doar o alta “teapa turistica”.
[…] Restaurant romanesc Caru’ cu Bere – KoolRank: […]
[…] Restaurant Caru cu Bere […]
Pacat de locatia minunata ,nu poti decat sa te duci sa bei o bere si sa pleci repede doar cu amintirea ca ai revazut fostul mare restaurant care era Caru cu bere.Mai bine era pe timpul comunismului.
Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.
Tinem legatura?
Vrei sa scrii pentru Koolhunt.ro?
Ultimele articole pe Koolhunt.ro
Must-see la cinema
Sunt O Baba Comunista
Riddick
Must-avoid la cinema
2 Guns
This is the End
Must-visit in Bucuresti
Restaurant frantuzesc Voila
Corks Cozy Bar
Must-read pe Koolhunt.ro
Topul restaurantelor din Bucuresti
Topul cafenelelor din Bucuresti
Topul ceainariilor din Bucuresti
10 filme hot pentru o noapte incendiara
Top 50 replici celebre din filme
My top 30 favorite movies
Top 20 filme cu final neasteptat
Top 12 filme cu si despre dans
Top 12 filme muzicale
Trailere filme nominalizate Oscar 2013
Nominalizarile pentru premiile BAFTA 2013
Parteneri Koolhunt.ro
Tags
Most Commented
Recent Comments