[Titlu in limba romana: Hobbitul: Dezolarea lui Smaug]

KoolRank: 7.5/10

– atmosfera & entertainment: 8/10

– regie: 9/10

– actori: 8/10

– scenariu: 7/10

– montaj: 9/10

Nota IMDb: 8.9/10

In partea a doua a trilogiei inspirata din romanul omonim al lui J.R.R. Tolkien, Bilbo Baggins, alaturi de respectatul vrajitor Gandalf, plus alti cativa camarazi, pornesc intr-o aventura noua, manati de simtul onoarei si de datoria fata de memoria strabunilor, al caror taram a fost cotropit de un dragon malefic. Insa in drumul lor spre Erebor, acestia sunt pusi in fata unor pericole neasteptate, care survin de pretutindeni, inclusiv din interiorul lor.

Dark spells… old and full of hate…

Actiunea porneste din punctul de unde a fost lasata in prima parte, astfel ca il urmarim pe deja familiarul Bilbo (Martin Freeman), alaturi de Thorin Oakenshield (Richard Armitage), mostenitorul de drept al regatului pierdut, plus o mica armata de 12 pitici, in epopeea lor spre Muntele Singuratic, cu intentia de a revendica teritoriul, impreuna cu aurul pe care il detine in adancuri. Problema este ca acolo salasuieste Smaug, un balaur care scuipa foc si pazeste imprejurimile si comorile ascunse, iar acesta nu se lasa induplecat cu una, cu doua.

Ii vedem pe Gandalf si pe Thorin intr-o discutie „ca intre barbati”, punand tara la cale intr-un local populat de indivizi pusi pe harta si astfel, la sugestia lui Gandalf, Thorin il insarcineaza pe Bilbo cu misiunea de a fura… pardon, de a recupera o nestemata ascunsa sub muntele pazit de dragon. Conditia este sa nu trezeasca monstrul, altfel va fi vai-si-amar de ei si de toate fiintele din imprejurimi.

Filmul Hobbitul: Dezolarea lui Smaug este o epopee presarata cu personaje de toate stirpele pamantului, de aceea si interactiunea lor este plina de surprize si intorsaturi de situatie. Lucrurile ar fi stat cu mult mai bine daca povestile care se intretaie de-a lungul celor aproape trei ore ar fi fost mai putine si mai clare si ar fi avut, fiecare, un epilog. Din pacate, cei patru scenaristi – printre care si Guillermo Del Torro – lasa multe fire narative „neinsailate”, asa ca nu se intelege prea clar rostul unor elemente ori a sub-plot-urilor, in sine. De exemplu, apare o razboinica din neamul elfilor, Tauriel (Evangeline Lilly) – personaj inexistent in carte –, care pare sa se indragosteasca tocmai de un gnom, spre neplacerea lui Legolas, insa nu se intelege prea clar nici deznodamantul flirtului ei, nici talcul acestei situatii.

Ca intotdeauna, antagonistul este raul absolut, Sauron, si trimisii lui, legiunile de orci infernale mereu gata sa deturneze eroii din misiunea lor cu rol salvator.

Do not give him hope, where there is none!

Filmul Hobbitul: Dezolarea lui Smaug urmeaza sablonul tipic al basmului si mitului: eroul porneste pe un drum initiatic, in acelasi timp cel putin un antagonist ii calca pe urme, incearcand sa-l impiedice, primul este pus fata in fata cu temerile cele mai adanci, urmeaza o transformare interioara, primeste un dar care-i confera puteri miraculoase, dar, intr-un moment nefast, il pierde; dupa o lupta crancena il recupereaza, isi mai salveaza cate un camarad, iar actiunea se rastoarna cand nici nu te mai astepti. Adaugati la reteta un hibrid aflat sub o vraja proprie – ziua o salbaticiune infioratoare, noaptea un bonom biped –, niste paianjeni uriasi atroce, care mai si vorbesc, o armata de elfi razboinici, un vrajitor cu puteri demiurgice, 13 pitici (numar incarcat de simbolism), un barbat din regnul uman, orcile cele rele si avem inca un film marca Peter Jackson.

La fel ca in trilogia Stapanul Inelelor, si aici sesizam elemente de simbolism ocult, uneori cu trimiteri indraznete catre religia iudeo-crestina: in lupta sa cu Sauron (care apare ca o intruchipare malefica, luand forma unei holograme care se perpetueaza intr-o succesiune de fractali), puterea lui Gandalf slabeste, la un moment dat; tinand strans de sceptrul sau emitator de energie benefica, el pare un Moise care-si ridica toiagul pentru a tine apele Marii Rosii in frau – de data aceasta fiind vorba de negura fumeganda care ameninta intreaga suflare din Middle Earth –, insa, sleit de puteri, este tintuit de forta distrugatoare a lui Sauron si aproape crucificat de un zid pe care se intrevede un basorelief sugerand Copacul Vietii (sau al Cunoasterii?!?) sub forma unei increngaturi spiralate de spini!

Despre actori si regie ce se poate spune?

Asa cum stim deja, Sir Ian McKellen este fascinant in rolul lui Gandalf: intelept, puternic, brav, actorul-personaj isi pastreaza nestirbita prestanta. De asemenea, Martin Freeman adauga noi valente personajului Bilbo Baggins, facandu-l mai bogat in caracteristici si moduri de reprezentare actoriceasca. Orlando Bloom isi pastreaza rolul capeteniei elfilor, desi, in cartea lui Tolkien, el e absent, cu o nota de severitate fata de versiunile L.O.T.R.

Insa adevarata vedeta a filmului este dragonul Smaug, sau, mai bine zis, vocea si intonatia expresiva a lui Benedict Cumberbatch, dublata de efecte speciale de exceptie si mare rafinament. Acestea sunt partile pozitive; cele mai putin reusite sunt inconsistenta povestii in ansamblu, lungimea excesiva – daca ar fi taiat cel putin o jumatate de ora, poate lucrurile s-ar fi structurat mai clar! – si elementele adaugate, care, insa, distrag si nu aduc savoare, ci un soi de ambiguitate obositoare.

Scenariul se indeparteaza destul de mult de cartea lui J.R.R. Tolkien, dar, contrar intentiei, reuseste doar sa-i stirbeasca din semnificatii, insa finalul surprinde dincolo de asteptari.

Ce spun criticii despre Hobbitul: Dezolarea lui Smaug?

Cel mai asteptat film al anului, The Hobbit: The Desolation of Smaug, este, cu siguranta, un film care te tine pironit in fotoliu. Desi lasa de dorit in privinta structurii narative, el compenseaza prin regie, efecte speciale si interpretare actoriceasca. Tocmai de aceea, tomatometrul arata 76 de procente favorabile pe Rotten Tomatoes, dar opiniile, in general favorabile, sunt presarate si cu idei negative, nu mai putin valide:

„Filmul Hobbitul: Dezolarea lui Smaug este o epopee fantastica, lansata special pentru cei care considera ca acest gen se refera strict la monstri, urmariri, lupte si la cate ceva din altele.” – James Bernardinelli, ReelViews.

“O poveste lunga, lipsita de esenta, abundand de personaje si locuri (digitale sau reale) cu care este dificil sa tii pasul si, care, cu atat mai putin, reusesc sa te captiveze.” – Lou Lumenik, New York Post.

Cu un scor de 73 de puncte din 100, site-ul Metacritic pare sa aiba o majoritate covarsitoare de pareri pozitive:

„Cea mai recenta abordare a unei opere a lui Tolkien de catre Peter Jackson, The Hobbit: The Desolation of Smaug, se apropie mai mult de acea bogatie alchimica in care se impletesc fantezia, aventura, imaginatia si emotia, asa cum stim din Lord of the Rings, facand din aceasta trilogie un adevarat triumf.” – Betsy Sharkey, Los Angeles Times.

„Smaug e diferit: un film realmente izbutit, superior primei parti prin faptul ca adauga un plus de nebunie actiunii personajelor.” – Richard Corliss, Time.

Verdictul KoolHunt.ro

Fanii lui Tolkien, ai lui Peter Jackson, ai lui Orlando Bloom, ori, pur si simplu, ai genului pot merge sa vada filmul, insa e necesar sa fie cat se poate de detasati, pentru a putea trage o concluzie onesta si personala. Consider ca naratiunea, desi stufoasa, este mai saraca in semnificatii subtile si profunde, in simboluri bine plasate, care imbogatesc povestea de suprafata, fata de filmele anterioare. Am avut senzatia ca privesc o versiune reeditata a Povestii fara sfarsit, in regia lui Wolfgang Petersen (1984), exceptionala din punct de vedere tehnic, dar aproape vida de morala. Totusi, efectele speciale te fura din cotidian si te plaseaza in lumea magica a fanteziei si imaginatiei fara granite, iar inovatiile de ultima ora ne adeveresc un vis pe care toti l-am avut in copilarie: sa-i vedem aievea pe eroii din basme. Asadar, The Hobbit: The Desolation of Smaug e un film excelent pentru weekend, alaturi de prieteni.