The Help – Cand femeile dau clasa…
[Titlu in limba romana: Culoarea sentimentelor]
CoolRank: 8/10
– atmosfera & entertainment: 9/10
– regie: 8/10
– actori: 10/10
– scenariu: 9/10
– montaj: 8/10
Nota IMDb: 8/10
Regie: Tate Taylor | An: 2011 |
Actori: Emma Stone, Viola Davis, Octavia Spencer | Genul: drama |
Cand vine vorba de rasism in America anilor 60, cand legea drepturilor civile abia intra in discutie, avem la filme sa ne punem si in cap. Absurditatea, nedreptatea si cruzimea din perioada respectiva sunt si vor ramane fantani nesecate de subiecte de analizat. Din cauza asta The Help seamana cu multe alte filme. Dar ce il ridica si il face actual si emotionant este abordarea minimalista. Vorbim de Jackson, Mississippi, un orasel cu o mana de locuitori, reprezentati prin femeile care stau acasa si isi organizeaza viata dupa regulile specifice perioadei respective. Si stim cu totii, atunci cand barbatii au o problema, dau cu pumnul, taie si spanzura. Dar cand femeile au o problema, lovesc cu indarjire la sentiment, acolo unde te vindeci cel mai greu si cicatricile raman pe viata.
Ori aici asta avem, o incaierare in arena intre femei de varste, conditii si culori diferite, fiecare incercand sa-si pastreze demnitatea, pozitia, libertatea. O lupta de mai bine de 2 ore care te va tine cu sufletul la gura si din cand in cand iti va da asa o senzatie de actual, de probleme pe care le-ai trait iesind dintr-o gasca sau incercand sa intri in gratiile alteia sau chinuindu-te sa te pliezi pe regulile de la noul loc de munca… incat vei zambi, vei rade si vei plange pentru ca singurul cusur pe care il poti gasi filmului The Help este subiectul atat de mult explorat.
You is kind. You is smart. You is important.
Asta ii repeta Aibileen (Viola Davis) fetitei de care are grija. Este al 17-lea copil pe care il creste. Si stie ca atunci cand se va face mare, fetita va prelua atitudinea mamei (Ahna O’Reilly) si va intelege ca persoanele de culoare sunt ceva murdar, sub-dezvoltat si periculos in masura in care le dai prea multa libertate. Cu toate astea Aibileen, care si-a pierdut fiul tocmai din cauza segregarii, o iubeste pe fetita un pic prea plinuta pentru gusturile mamei si incearca sa o protejeze. E ca un cantec de leagan care ne arata ca societatea si regulile ei sunt vinovate pentru rasism, ca oamenii se nasc egali si sunt pervertiti pe masura ce cresc.
Intr-o nota mai lejera, Minny (Octavia Spencer), sora de suferinta a lui Aibileen dar si centrul comic al filmului, se confrunta cu sefa ei, Hilly (Bryce Dallas Howard), o activista inraita decisa sa impuna o regula prin care toate familiile se obliga sa construiasca o baie separata pentru servitorii de culoare. Dupa ce este concediata, Minny se razbuna intr-un mod genial de comic, care naste valuri de satisfactie rautacioasa. Minny se angajeaza apoi in casa lui Celia Foote (Jessica Chastain), prototipul de “white trash” renegata de nucleul femeilor bune, pe care o castiga ca aliat.
Povestile sunt adunate de Skeeter (Emma Stone), proaspat intoarsa de la universitate si incapabila sa reintre cu trup si suflet in cotidian. Visul lui Skeeter este sa devina scriitoare. Disparitia bonei de culoare care o crescuse si fusese angajata in casa timp de 29 de ani, o face sa priveasca cu mai multa atentie relatiile dintre stapani si servitori. Se imprieteneste cu Aibileen si decide sa scrie o carte cu povestile lor, ale servitorilor de culoare. Dar un astfel de demers este cel putin periculos in perioada respectiva. Asa ca femeile trebuie sa se intalneasca in secret si sa aiba grija ca, odata cartea publicata, sa nu se afle ca ele sunt autoarele.
God says we need to love our enemies. It hard to do. But it can start by telling the truth. No one had ever asked me what it feel like to be me. Once I told the truth about that, I felt free.
The Help vorbeste despre adevarul personal care, odata asumat, te ajuta sa accepti si sa intelegi lumea din jur cu toate regulile si greselile ei. Toate personajele primesc lectii: cele doua mame sunt martore la ascendenta, la poli diametrali opusi, a fiicelor, si incaseaza rasplata educatiei pe care au oferit-o. Hilly cade de pe piedestal si este atat de jumulita incat nu prea se intrevad sanse sa-si revina. Skeeter reuseste sa faca primul pas spre a deveni scriitoare, asumandu-si lucrurile pe care trebuie sa le lase in spate. Minny capata curaj si isi paraseste sotul abuziv. Aibileen vorbeste pentru prima oara deschis despre ceea ce simte si isi convinge semenii sa ii urmeze exemplul. Celia Foote intelege ca uneori conjunctura este mai puternica decat bunele intentii. Avem deci de-a face cu un feel good movie. Primim toate satisfactiile necesare, ne identificam cu personajele, dar cam atat. La final, anul este tot 1963 si problemele stim ca nu se termina acolo.
Despre actori si regie ce se poate spune?
The Help este o adaptare fidela a bestseller-ului cu acelasi nume semnat Kathryn Stockett. Regizorul Tate Taylor, fara o vasta experienta in domeniu, are atuul de a fi nascut in Jackson si prieten din copilarie cu scriitoarea. Impreuna produc un scenariu corect si un film in care actorii sunt pe primul loc. Sa nu intelegeti gresit – costumele si decorurile sunt impecabile si ne duc cu gandul la Mad Men. Dar imediat cum dai cu ochii de personaje, orice alt element pica in fundal. Filmarea e cuminte si nu abunda de cadre curajoase. E o formula simpla care ar fi dat nastere unui film oarecare daca nu ar fi fost atat, dar atat de bun cast-ul. Fiecare femeie musteste de viata si fiecare secventa este furata de cate o protagonista.
Daca in filme precum Bridesmaids poti sa numeri pe degetele de la o mana momentele de actorie valoroasa, aici le gasesti cata frunza, cata iarba. Ansamblul de actrite este minunat. Emma Stone depaseste comicul pe care l-am aplaudat in Easy A si demonstreaza ca poate. Bryce Dallas Howard este atat de rea incat pare ca o vedem pentru prima oara si abia acum putem spune ca a mostenit ceva de la tatal ei. Jessica Chastain reuseste sa dea viata si emotie unui personaj care in cele mai multe filme este o caricatura. Allison Janney si Sissy Spacek, dragele de ele, sunt minunate si te intristeaza doar pentru ca povestea nu-ti ofera sansa sa le vezi mai des. Viola Davis si Octavia Spencer sunt cireasa de pe tort si conduc cu o lejeritate dezarmanta.
Ce spun criticii despre The Help?
Pe Rotten Tomatoes, The Help primeste un scor imens, de 76 din partea criticilor si 91 din partea publicului. Metascorul lui The Help este 62, in timp ce publicul ii ofera 7.5.
Verdictul KoolHunt.ro
In marea lor majoritate, criticii aplauda simplitatea povestii, mai ales acum, cand suntem bombardati cu blockbuster-e dupa benzi desenate, filme catastrofa si comedii fara perdele. Noi suntem de acord. The Help este un film simplu, extrem de bine jucat, care iti recompenseaza pe deplin nevoia de escapism.
[…] Horse- The Artist- Moneyball- The Descendants- The Tree of Life- Midnight in Paris- The Help- Hugo- Extremely Loud and Incredibly Close Câ?tig?torul premiilor Oscar 2012 pentru Cea mai […]
[…] – The Help […]
[…] tehnica ce-avea sa vanda un astfel de film. Refuzat pe banda rulanta de studiouri pe vremea cand The Help si TDKR erau inca “in coacere”, drumul lui Lawless de la final cut la ziua premierei a fost […]
Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.
Tinem legatura?
Vrei sa scrii pentru Koolhunt.ro?
Ultimele articole pe Koolhunt.ro
Must-see la cinema
Sunt O Baba Comunista
Riddick
Must-avoid la cinema
2 Guns
This is the End
Must-visit in Bucuresti
Restaurant frantuzesc Voila
Corks Cozy Bar
Must-read pe Koolhunt.ro
Topul restaurantelor din Bucuresti
Topul cafenelelor din Bucuresti
Topul ceainariilor din Bucuresti
10 filme hot pentru o noapte incendiara
Top 50 replici celebre din filme
My top 30 favorite movies
Top 20 filme cu final neasteptat
Top 12 filme cu si despre dans
Top 12 filme muzicale
Trailere filme nominalizate Oscar 2013
Nominalizarile pentru premiile BAFTA 2013
Parteneri Koolhunt.ro
Tags
Most Commented
Recent Comments