CoolRank: 6/10

– regie: 5/10

– actori: 4/10

– scenariu: 5/10

– montaj: 8/10

Nota IMDb: 6.8/10

As vrea sa incep aceasta cronica in felul urmator: nu voi judeca filmul asta din punct de vedere estetic deoarece voi nimeri intre ciocan si nicovala. Si de ce spun asta? Daca voi spune lucruri de rau la adresa povestii voi fi nevoit sa ma confrunt cu fani ai genului Sci-Fi mult prea infocati dupa un astfel de film, daca voi spune lucruri de bine la adresa povestii din nou voi avea de a face cu cealalta tabara a cinefililor care stiu cum sa aprecieze un film bun. Din aceasta cauza voi tine cronica cat se poate de obiectiva subliniind numai lucrurile care merita privite direct pe ecran.

Sari Virginia, sari!

John Carter este o ecranizare dupa romanul lui Edgar Rice Burroughs – “O printesa de pe Marte”. Povestea incepe cu un veteran al razboiului confederat din America sfarsitului de secol XIX care, in timp ce il salveaza pe un colonel din tabara opusa de indieni, se trezeste intr-o grota prin care va fi transportat pe o alta planeta. Aici el se trezeste in mijlocul unui razboi pentru putere intre doua clanuri care vor sa preia puterea pe planeta. Eroul nostru trebuie sa salveze aceasta lume si intr-un final sa isi gaseasca drumul inapoi pe planeta sa.

John Carter este de fapt un erou precursor oricarui alt erou din domeniul stiintifico-fantastic al literaturii. Cu toate ca nu are super-puteri, umanitatea lui este arma necesara pentru a invinge orice obstacol. Cel putin asa scrie in cartea lui Edgar Rice Burroughs. In film insa, situatia este un pic altfel. In primul si in primul rand umilul John Carter literar nu se aseamana cu nimic cu eroul portretizat in film de catre Taylor Kitsch. John Carter din film este un fel de Superman fara costum de super-erou, numai in niste vesminte care se apropie mai mult de jeans-ii moderni (denim prafuit) si, datorita densitatii scazute din oase si gravitatiei de pe Blasoom (Marte), poseda puteri supraomenesti. Bun, sa zicem ca asta este o premisa scoasa din carte, dar ce se poate spune despre comportamentul eroului? In decursul aventurilor de care are parte scapa din toate fara macar o zgarietura, traieste mult prea intens replicile din scenariu si la prima vedere a unei printese-savant martiana (Lynn Collins) uita imediat de fosta sa familie si viata.

Insa din start povestea are o mica neconcordanta. Prima intalnire a lui John Carter este cu un popor nemilos bastinas de pe Marte – Tharci. Un popor de extraterestri de peste 3 metri, verzi si fara pic de sentimente care traiesc in grote si ale caror arme sunt rudimentare, insa la sfarsitul filmului acest popor rudimentar reuseste sa cucereasca o fortareata futurista demna de Razboiul Stelelor. Deci, daca acest popor rudimentar poseda asa o tehnologie, de ce bataia pentru suprematie este intre doua popoare care de-abia reusesc sa manuiasca cateva sabii?

Astea nu sunt lucruri create de zei, sunt masini!

Ca in orice basm SF, exista elemente care dezechilibreaza ordinea universului si dau peste cap balanta dintre bine si rau, insa bine ar fi sa stie si spectatorii de unde vin si cine sunt, nu sa se piarda in niste explicatii vagi ca “noi am fost aici dintotdeauna, am vazut popoare ridicandu-se si cazand si vom fi mereu aici”. De acord, sunt foarte multe fiinte a caror existenta nu ne-o putem explica insa intr-o productie cinematografica, din cate stiu eu, ar cam trebui motivata, altfel intriga filmului pare cam inutila, nu-i asa?

Iar asta nu este singura lipsa. Pe parcursul filmului sunt multe lipsuri de genul acesta. Nu stim absolut nimic despre cele doua popoare care se razboiesc, numai ca unii sunt buni si ceilalti sunt rai si ca, daca cei rai vor invinge, planeta Marte este menita esecului – in afara de acest detaliu, nu este data nici macar o informatie vizuala vizavi de cele doua civilizatii, nici macar cat sa ne starneasca curiozitatea. Producatorii peliculei pur si simplu ne arunca niste imagini in fata si ne spun sa luam povestea ca atare.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Hai sa revenim la poveste. In primul rand, daca povestea ar fi fost un pic mai inchegata, avand in vedere ca actiunea filmului in sine se petrece pe parcursul a 24 de ore (martiene), poate ar fi avut mai multa relevanta repeziciunea personajelor in actiune, dar asa, spectatorul este pus in fata unui fapt implinit in care nu are timp sa judece exact pe ce lume este.

Despre distributie nu se pot spune multe lucruri decat ca pentru Taylor Kitsch acesta este primul sau rol principal, deci mai are de invatat ce inseamna exact actoria; Lynn Collins incearca sa se descurce aproape la fel – vreau sa mentionez ca acesti doi actori nu sunt pentru prima data impreuna intr-o productie cinematografica (ei doi pot fi gasiti si in filmul X-men Origins: Wolverine) si greu fac cei doi fata unui schimb de prim planuri care par sa fie de fapt niste planuri medii mai largi cu o profunzime de cadru aproape infita in care se vede si ultimul fir de nisip sau adiere de vant.

Totusi sunt si lucruri bune de spus despre acest film – scenografia. Cu toate ca este aproape 100% CGI, Art Director-ul si Production Director-ul (cei doi creatori ai lumii vizuale scenografice din film) trebuie laudati pentru imaginatia lor: creaturile sunt originale, mai ales cainele martian, care, in ciuda aparentelor, este un monstrulet cat se poate de adorabil de care te indragostesti instantaneu si iti doresti si tu unul. Iar lumea martiana este o combinatie inedita intre deserturile din Arizona si templele din antichitate, atat grecesti cat si romane, cu elemente din alte civilizatii pagane.

Ce spun criticii despre John Carter?

De data aceasta sunt impacat cu recenzia mea si va pot spune urmatorul lucru: potrivit Rotten Tomatoes, John Carter acumuleaza un rating de 49%  iar site-ul Metacritic ii da lui John Carter un procent de 52%. Un scor de altfel de asteptat pentru o astfel de pelicula.

Ce spun eu? De doua luni de zile ma tot uitam la trailer si, sincer sa fiu, chiar am asteptat ca acest film sa iasa pe marele ecran; acum ca l-am vazut, pot spune urmatorul lucru: mai interesant este trailer-ul.

Verdictul KoolHunt.ro

Primele filme pe care le-am vazut in cinema au fost filme SF: 2001: A Space Odyssey; The Abyss; seria Alien sau Star Wars. Sincer sa fiu, nu am o apetenta anume pentru filme SF, dar daca vad unul despre care intr-adevar pot sa zic ca merita, ma infund in fotoliul de cinema si ma las dus in lumea lui. Dar acelasi lucru nu pot sa spun despre acest film.

Eu zic ca s-a intamplat urmatorul lucru:

In Hollywood, capii studiourilor Walt Disney Pictures impreuna cu producatorii lor de seama s-au adunat intr-o sala de sedinte, au analizat chart-urile de venituri si in marea lor nemultumire au pornit un dialog

Seful cel mare (total furios, scuipand foc): Ati vazut ultimele procente, le-ati vazut? Ne-au scazut veniturile cu 59%, 59%!!! Aia cu Avatar au rupt!!! Si noi??? Asta trebuie sa se opreasca copii si cat mai repede sau sunteti cu totii ca si morti!

Si apoi unul dintre producatori ridica frumusel doua degetute si cu un scenarist in spatele lui incepe sa vorbeasca prima data timid:

Producatorul: Sefu’, stii, uite… am gasit in biblioteca bunicii o carte… cam veche ce e drept… dar e buna… vedeti e un fel de erou de razboi… din timpul confederatiei… care ajunge pe Marte … Si se bate cu niste martieni… Si e si o printesa… Si e mai tare ca Superman, stiti?

Seful: Ce idee! Ce idee! Cu asa un film o sa rupem Box Office-ul!!! Hai, scenaristi, si nu cumva sa nu faceti rost de cea mai buna echipa de 3D-isti si baieti pentru efecte speciale! Hai! La treaba!

Astfel de gandire Hollywood-iana “naste pe ecran” genul asta de productii. Acum, eu in acesta critica am prezentat lucrurile ca atare, deci, pentru cei interesati de aceasta productie, usile cinematografelor sunt larg deschise!