CoolRank: 9/10

– atmosfera & entertainment: 8.5/10

– regie: 9/10

– actori: 8/10

– scenariu: 9.5/10

– montaj: 9/10

Nota IMDb: 9.2/10

Christopher Nolan dovedeste – inca o data pentru cei care l-ar banui de noroc chior in cealalta mare realizare labirintica a carierei sale, Memento – ca are o minte puternic creativa si profund logica. Cu Inception, care s-a plantat ferm in box office-ul american, cu surle si trambite si samburele dezbaterilor longevive, Nolan da o lovitura de maestru, cucerind publicul si criticii deopotriva. Mai mult, el scutura o ramura din arborele cunoasterii care de la Matrix incoace n-a mai rodit asa un mar Newton-ian. Abordand problema realitatii vazuta ca o suma a perceptiilor, deci care se preteaza denaturarii, Inception este un film care nu va expira prea curand. Dimpotriva, are toate sansele sa intre in tagma elitista a cult-urilor perene.

Reverie in rama

Nu l-as subsuma pe Inception din start in categoria SF-urilor pentru ca, in esenta lui, sondeaza psihologia umana si ii dedica un rol cel putin la fel de important ca cel rezervat actiunii, efectelor speciale si universurilor paralele imaginate de scriitor (acelasi Nolan care semneaza si regia). De fapt, nici nu este vorba despre o dedublare a realitatii, ci despre vise – cu alte cuvinte, perspective subiective, intens personale, asupra ei si derivate din ea. Insa, noutatea conceptiei lui Nolan, care imprima filmului coloratura fantastica, este “visul impartasit”, un taram oniric al unuia in care pasesc mai multi, cu scopuri deseori ilicite…

… si, e de la sine inteles, imorale. Leonardo DiCaprio este Cobb, un expert in extragerea informatiilor din subconstientul unui subiect sedat, si un fugar vanat de compatriotii americani – desi, in mod curios, nu pentru crima invadarii mintilor, ci una mult mai prozaica. Pe parcursul filmului, el se preumbla intre tari care preferabil nu au contract de extradare cu SUA, cautand totusi o modalitate de a se intoarce la cei doi copii ai sai. Cand i se prezinta ocazia, sub forma unui ultim asediu mental comandat de o corporatie japoneza, Cobb se napusteste cu tot arsenalul asupra tintei lui, mostenitorul corporatiei rivale Fischer. Insa de data asta, sarcina nu presupune extragerea de informatii, ci sadirea uneia in speta – prin asa-numitul “inception”, inceputul, sau procesul de originare a ideilor.

In cardasie cu alte personaje talentate – un chimist, o arhitecta, un researcher si un falsificator – Cobb va crea o reverie complexa unde subconstientul lui Fischer Junior (Cillian Murphy) va fi supt, invadat si pacalit in asa fel incat sa se creada initiatorul ideii de nimicire a corporatiei lui Senior. Grosul povestii se petrece, deci, in straturi de vis, prin inecuri succesive ale subiectului si ale echipei de navalitori in profunzimi mentale mereu mai periculoase. Odata sedat si inserat in visul lui Fischer, problema demiurgului Cobb – una dintre ele, cel putin – este evitarea proiectiilor aduse cu sine din propriul subconstient, unul chinuit de amintiri si remuscari.

Subtextele care au lansat o mie de forumuri

Desi nu s-a scurs nicio luna de la premiera americana, Inception deja domina fara drept de apel mesele rotunde ale cinefililor. Nolan a avut grija de asta: ca un sahist care se stie stapan peste tabla, piese si strategii, scenaristul-regizor a plasat o puzderie de puncte de interes, adevarati asi in maneca textului – de la referinte absconse (arhitecta botezata Ariadna, trimitere la personajul din mitologia Greaca) pana la altele mai evidente, demitizate insa drept pure coincidente (laitmotivul care anunta trezirea din vis este “Non, je ne regrette rien“, al lui Edith Piaf, in al carei biopic, La Vie En Rose, a jucat interpreta sotiei lui Cobb, Marion Cotillard).

Pe de alta parte, Inception este mult mai mult decat o insiruire de indicii, ocheade complice sau provocari lansate de Nolan pentru gimnastica noastra intelectuala. Privit panoramic, este un thriller care stie sa surprinda, sa mocneasca (uneori prea) indelung pana la clocot si, nu in ultimul rand, sa insele asteptarile printr-un final eminamente frustrant, interpretabil, deci savuros. Privit in substrat, cel uman, filmul spune o poveste credibila, cu care putem sa empatizam, chiar daca inevitabilul compromis necesar la asa un nivel inalt al standardelor favorizeaza actiunea in detrimentul dezvoltarii personajelor.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Pentru un tur de forta de talia lui Inception, atat de multe elemente narative, vizuale si stiintifice trebuiau sa se coordoneze la fix, incat chiar si doar alinierea lor iscusita a fost de-ajuns pentru a ma da complet si irevocabil pe spate. Minutiozitatea povestii, tipica la Nolan, atrage spectatorul intr-o stare de concentrare maxima, in timp ce ramificatiile luxuriante – maiestuozitatea vizuala, gama larga de nuante sentimentale – pluseaza mereu, frizand scurtcircuitarea. Daca Inception nu se surpa sub efectul propriei complexitati, meritul este al lui Nolan, un dirijor de exceptie – dar la fel de remarcabila este si film-armonica lui, actori unul si unul care livreaza la inaltime chiar si cand scenariul nu are unde indesa personalitati detaliate pentru fiecare.

Desigur, mi-ar fi placut ca arhitecta Ariadne, jucata de Ellen Page, sa ma surprinda cu ciudatenii caracteriale cum o facuse in Juno sau Hard Candy; ca researcher-ul Arthur sa stanteze o amprenta tragica ca cea lasata de Joseph Gordon-Levitt in Mysterious Skin sau Manic; sau ca Fischer Jr. sa se constituie intr-un alt rol memorabil pentru Cillian Murphy (responsabil pentru travestitii din Breakfast on Pluto si Peacock, sau pentru Sperietoarea din seria Batman reinventata tot de Nolan). Insa, cum orice echipa are un leader, a trebuit sa ma multumesc cu un singur personaj conturat cu amanuntul – protagonistul lui DiCaprio, macinat de trecut si hotarat sa-l transceada de dragul viitorului (Cobb suna stereotipic pentru ca, luat la bani marunti, chiar este, Nolan nefiind preocupat cu inventarea unui nou tipar uman).

De altfel, in cele aproape doua ore si jumatate de pelicula nu ar avea unde sa incapa mai mult material decat cel inghesuit in final cut-ul lui Nolan – si nici n-ar fi corect sa i-l pretindem. Detaliile tehnice necesare sugerarii viselor, guvernate de legi insolite, paradoxuri care se sustrag fizicii si o curgere incetinita a timpului, se intrepatrund cu emotii umane universal valabile pentru a crea o iluzie desavarsita, un realism tangibil in ciuda experientelor de natura stiintifico-fantastica. Care experiente, merita subliniat, sunt marcante gratie contributiei colosale a departamentului de CGI, servind la hiperbolizarea infinita – si, mai ales, nu la poleirea excesiva – a universului de vis.

Ce spun criticii despre Inception?

Ca filmul lui Nolan se claseaza (la data scrierii, 29 iulie) pe locul al III-lea in topul IMDb al celor mai bune 250 de filme din toate timpurile – nu inseamna inca o victorie decisiva, cu nici 100 000 de votanti la activ. Insa stampila de aprobare care conteaza cu “C” mare si ni-l recomanda cu certitudine este cea a tomatometer-ului de pe RottenTomatoes.com – din 246 de recenzii agregate pentru Inception, 87% sunt pozitive. De asemenea, pe MetaCritic.com Inception a obtinut un metascore de 74/100.

James Berardinelli de la ReelViews lauda cerinta principala pe care filmul o inainteaza spectatorului, “sa isi puna mintea la contributie”. Claudia Puig de la USA Today il acopera cu lauri pe Nolan pentru ca prin Inception “a inventat un gen indraznet: thrillerul-jaf suprarealist”.

Parerile negative, in consecinta, vor sari in ochi cu atat mai intepator cu cat sunt mai putine la numar – dar chiar si cronicile care elogiaza efortul lui Nolan mentioneaza, pe alocuri, tratamentul superficial fata de potentialul filosofic al subiectului sau – de exemplu, A.O. Scott de la New York Times precizeaza ca, desi inspiratia Kubrick-esca nu va trece neobservata, “Inception nici nu se compara cu impactul obiectelor cult” ca Odiseea spatiala 2001 sau Blade Runner-ul lui Ridley Scott. “Desi sunt multe de vazut in Inception”, concluzioneaza criticul, “nimic nu poate trece drept adevarat vizionarism. Dl Nolan imagineaza mintea intr-un mod prea literal, prea logic, prea ancorat in reguli pentru a permite subiectului sa se desfasoare cu doza necesara de nebunie veritabila – riscul confuziei reale, al deliriului, al ambiguitatii inefabile”.

Verdictul KoolHunt.ro

De retinut pentru cei care vor pasi in sala la Inception este ca orice clipa si, implicit, orice clipire influenteaza vizionarea. Daca vii cu noaptea-n cap, meandrele filmului te vor agasa, daca nu, te incuie cu totul. Si, sincer, oricat de alambicat ar fi Inception, Nolan nu-si prinde urechile in noduri gordiene sau fundaturi, iar filmul lui nu naste migrene de tip Mulholland Drive. In schimb, satisfactia de-a fi trecut testul de IQ la care te supune Nolan, ca si perceptia, oricat de falsa, de-a fi trait zeci de ani in compania personajelor, in ruine de orase-fantoma sau in decoruri futuriste, te vor unge pe suflet cu o putere de convingere la care majoritatea blockbuster-urilor verii nici nu cuteza sa spere.