Home » Acum la cinema, Filme

Elysium – o imagine a viitorului?

16 August 2013 scris de 1 comentariu

elysium-matt-damon1

[Titlu in limba romana: Elysium]

KoolRank: 8/10

atmosfera & entertainment: 9/10

regie: 9/10

actori: 7/10

scenariu: 7/10

montaj: 10/10

Nota IMDb: 7.2/10

Regie: Neill Blomkamp An: 2013
Actori: Matt Damon, Jodie Foster Genul: actiune, SF, drama

elysium-matt-damon2

Poti ajunge in Paradis fiind inca viu? 

Cu aceasta intrebare se confrunta Max, personajul interpretat de Matt Damon. Pentru Max Paradisul este statia orbitala Elysium, caminul celor suficient de norocosi (si suficient de bogati) incat sa scape de pe Pamantul suprapopulat. Pe Elysium nu exista saracie, boala, crime sau uratenie, ci doar ceruri albastre, trupuri superbe si fericire absoluta.

La polul opus avem Pamantul plin-ochi de oameni saraci si bolnavi, o lume murdara, imbacsita de praf, din care natura a disparut. Pe Pamant nu exista verde sau albastru, plantele sunt rare iar majoritatea animalelor au ramas doar povesti pentru copii. Autoritatea statului, de la politie si pana la mica birocratie, e reprezentata de roboti lipsiti de orice mila sau bunavointa. In aceasta lume traieste si munceste Max, un fost infractor care incearca sa-si reconstruiasca viata. Uneori indrazneste chiar sa viseze la Elysium si la o viata mai buna.

elysium-matt-damon3Destinul a pregatit insa altceva pentru Max. Expus unei doze letale de radiatii intr-un accident de munca, Max mai are doar 5 zile de trait. Singura lui scapare? Aparatele medicale ultra-performante de pe Elysium, capabile sa rezolve aproape orice problema fizica, de la cancer in faza terminala si pana la un craniu spulberat de o explozie. Pentru Max urmeaza deci o cursa nebuneasca in incercarea de a ajunge pe statia spatiala, de a-si salva viata si poate chiar omenirea.

High tech, low life

Ca si District 9, precendentul film al regizorului Neill Blomkamp, “Elysium” straluceste in a crea un univers credibil. Atat Elysium cat si Pamantul sunt pline de detalii minutioase. Strazile pline de oameni, tehnologie si gunoaie. Pereti acoperiti de graffiti. Carute cu porci langa nave spatiale. Chiar trupurile umane sunt acoperite de detalii: nenumarate tatuaje, rani, cicatrici si, in cazul celor de pe Elysium, sigle corporatiste.

elysium-matt-damon4Alfred Hitchcock considera ca succesul unui film depinde in mare masura de calitatea personajelor negative. “Elysium” ne ofera nu doar unul, ci trei antagonisti memorabili. Jodie Foster o interpreteaza pe d-na Delacourt, sefa securitatii pe Elysium. Rece, calculata si mereu impecabil imbracata, Delacourt ar face orice pentru a-i tine departe de Elysium pe mizerabilli de pe Pamant. Total diferit ca personalitate este pionul ei, psihopatul soldat Kruger (Sharlto Copley), de care ea se foloste pentru a-I elimina pe nedoriti. Kruger este exact opusul lui Delacourt: murdar, violent, impulsiv si jucat over the top. Scena confruntarii dintre cei doi este una dintre cele mai bune din film. Memorabil e si John Carlyle (William Fichtner), seful lui Max, la fel de robotic si inuman precum androizii pe care ii creaza in fabrica lui. Personajul lui ne aminteste de Agentul Smith din trilogia Matrix, cu care are in comun ura puternica. Uraste oamenii “de jos”, le uraste mirosul si uraste fiecare moment pe care trebuie sa-l petreaca pe Pamant.

elysium-matt-damon5Din pacate eroii nu sunt la fel de interesanti ca personajele negative. Matt Damon joaca ca la carte un rol obisnuit de erou de filme de actiune, pe care l-am mai vazut de sute de ori pana acum. Nici Frey (Alice Braga), prietena din copilarie a lui Max si iubirea vietii lui, nu reuseste sa se ridice peste medie. Personajul ei pare introdus artificial in scenariu pentru adauga o legatura amoroasa in stil hollywoodian.

Thrill ride

Din fericire regizorul reuseste sa mascheze deficientele scenariului pastrand un ritm alert pe tot parcursul filmului. Secventele de actiune se succed rapid, te tin in priza si nu-ti dau ocazia sa respiri. Nu-ti permit sa observi problemele de logica ale scenariului, si nici personajele unidimensionale.E un rollercoaster rapid si brutal, dar si foarte satisfacator.

elysium-jodie-foster8Luat pe bucatele Elysium nu e un film original. Preia elemente din nenumarate filme si romane SF – statia spatiala ne aminteste de Lumea Inelara a lui Larry Niven, implanturile neurale de memorie sunt “imprumutate” din Johnny Mnemonic, armele cool supra-dimensionate din “Al cincilea element” iar imbinarea dintre tehnologie si corpul uman apare in orice fictiune cyberpunk scrisa vreodata. Dar puse cap la cap toate aceste detalii alcatuiesc un amestec captivant.

Verdictul KoolHunt.ro

elysium-matt-damon7Cele mai bune momente ale filmului Elysium sunt cele in care ne prezinta universul sau complex si credibil. Ar fi fost poate de preferat ca regizorul sa se concentreze asupra acestor momente si sa renunte la elementele melodramatice de la final. Il preferam pe Max ca un om obisnuit care doar incearca sa se salveze, decat ca un “salvator” care s-a nascut sa faca fapte marete.

Am mentionat mai devreme problemele de logica. Cum e posibil ca pe Elysium un simplu program executat pe un computer sa poata schimba presedintele? Cum de o intreaga planeta nu poate gasi suficiente resurse ca sa ia prin asalt o mica statie spatiala?

De ce locuitorii de pe Elysium ar refuza sa ajute miliardele de oameni de pe Pamant, preferand sa-i tina in saracie si boala?

Si totusi, poate aceasta ultima problema e mai usor de inteles.

In fond asa ceva se intampla chiar si acum, in zilele noastre…

1 comentariu »

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*