Home » Teatru, Timp liber

Un cuplu ciudat – sau intoarcerea la Teatrul putin cam fortat

4 November 2011 scris de Niciun comentariu

Piesele domnului Neil Simon sunt niste perle de buna dispozitie molipsitoare. In peisajul teatral bucurestean care a imbratisat din ce in ce mai multe din repertoriul dramaturgului american semnalam acum o noua aparitie: Un cuplu ciudat la Teatrul de Comedie din Bucuresti in regia lui Liviu Lucaci.

Un autor spumos – Neil Simon

Daca ati vazut Descult in parc si Biloxi Blues mai mult ca sigur ca veti fi tentati sa mergeti sa vedeti si piesa aceasta la Teatrul de Comedie. Actiunea, construita in esenta pe dialogul dintre personaje si pe elementele hilare de caracter ale fiecaruia dintre ele, este spumoasa ca de obicei. Intriga, in aparenta dramatica: un divort si efectul lui asupra barbatului dezradacinat din sanul familiei. Desfasurarea, plina de umor si de situatii care mai de care mai inedite. Deznodamantul, va las pe voi sa vedeti care este. Piesa a fost de altfel si ecranizata, ca multe dintre scrierile domnului Neil Simon, cu Jack Lemon si Walter Matthau in rolurile principale.

Actori tineri in piese tinere

Piesele tinere (adica acelea in care actiunea se petrece in apropierea zilelor noastre) ar trebui, ma gandeam eu, sa fie destul de accesibile tinerilor actori. Pentru ca probabil actiunile si gandurile personajelor au mai multa legatura cu trairile noastre decat aveau spre exemplu trairile hamletiene. Ceea ce m-a dus cu gandul la faptul ca voi asista la o piesa extrem de savuroasa in care actorii, tineri, nu vor avea probleme sa intre in pielea unor barbati care se straduiesc sa gestioneze o criza existentiala a unui camarad de-al lor. Doar si barbatii din zilele noastre au crize existentiale si joaca poker, nu?

Scenografia piesei a fost fara de cusur: cadrul era exact asa cum iti imaginezi apartamentul unui barbat “divortat, falit si lenes”, asa cum se recomanda Oscar, unul dintre cele doua jumatati ale cuplului ciudat. Sonorizarea, exact atat cat trebuie. Din fericire, aici nu s-a urlat, desi trairile erau intense in foarte multe dintre cazuri. Sala Teatrului de Comedie, suficient de intima pentru a vedea expresiile de pe fetele personajelor: ochii mari, buzele stranse, mirarea si furia.

In ceea ce priveste actorii, trebuie sa spun ca am avut o surpriza foarte placuta: interpretul lui Oscar, cel mai sus amintit, a intrupat extrem de firesc rolul deloc usor al burlacului insensibil si dornic de distractie, dar cu o latura sentimentala ascunsa bine pe undeva prin recuzita. Multe felicitari domnului Alexandru Conovaru pentru naturalete!

Restul actorilor, insa, trebuie sa recunosc ca m-au dezamagit. Prea declamativi (dar fara urlete, ceea ce e de apreciat, cum am spus si mai sus), prea fortati, prea intepati. Sau poate ca mi s-a parut mie. Cealalalta jumatate a cuplului din piesa, domnul Angel Popescu, interpretul lui Felix, nu a reusit sa ma convinga: este maniac sau este efeminat? Sau este o combinatie a celor doua?

Termeni de comparatie

Judecand dupa dialogul care construieste intreaga poveste, m-am gandit eu ca de fapt lipsca zvacului actorilor este cea care ma lasa oarecum rece. Asa ca am mers acasa si am vazut filmul mai sus amintit. O nebunie de film! Desigur, este putin cam fortat sa compari un film cu o piesa de teatru, mai ales in conditiile in care si distributia si timpurile in care se joaca sunt diferite, dar concluzia mea ramane ca intre a vedea piesa de la Teatrul de Comedie sau filmul, aleg cu siguranta a doua varianta.

Pentru cei mai putin pretentiosi insa, dar dornici de o seara relaxanta la o piesa de teatru, urmariti va rog pagina Teatrului de Comedie: www.comedie.ro. Desi nu foarte convingatori, actorii nu sunt atat de departe de subiect incat piesa aceasta sa poata fi catalogata ca un must avoid!

Fotografiile au fost realizate la Teatrul de Comedie, in cadrul piesei Un cuplu ciudat, de Lucian Bodnar pentru KoolHunt.ro. Preluarea acestor poze fara acordul echipei KoolHunt.ro este interzisa.

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*