Home » Acum la cinema, cinema, Filme

To Rome with Love – La vita e… patza!!!

3 September 2012 scris de 3 comentarii

[Titlu in limba romana: Din dragoste pentru Roma]

CoolRank: 10/10

– atmosfera & entertainment: 10/10

– regie: 10/10

– actori: 10/10

– scenariu: 10/10

– montaj: 10/10

Nota IMDb: 6.6/10

Regie: Woody Allen An: 2012
Actori: Woody Allen, Penélope Cruz, Jesse Eisenberg Genul: comedie romantica

 

Ca orice film al lui Woody Allen, To Rome with Love prezinta cinci povesti paralele care se petrec in orasul civilizatiei datatoare de cultura latina.

Cu toate ca aceste evocari, aparent, in afara de locatia in care se petrec, par sa nu aibe legatura unele cu altele, spun in numeroase imagini povesti amuzante si pline de inteles, care se petrec aproape fara sa ne dam seama in jurul nostru: nostalgia tineretii, cuplul care vine in marele oras si este asaltat de tentatii, mentalitatea vestica care nu se potriveste cu stilul de viata mediteranean sau frica insuccesului.

Si desigur ca toate aceste povesti, in afara de sarea si piperul aferente unui dialog nemaipomenit, mai sunt condimentate si cu savoarea deosebita a spiritului roman infierbantat si frivol.

Cred ca nu mi-ar ajunge paginile acestui intreg site ca sa enumar cati regizori, in cate filme, au folosit orasul Roma ca locul in care se incepe, se desfasoara sau se incheie actiunea filmului sau a scenariului lor.

Nu este greu sa simti frumusetea, misterul si romantismul acestui oras inca din primele cadre generale de la inceputul filmului. “Cetatea eterna”, “Orasul celor sapte coline” cu istoria lui milenara, isi are secretele bine ascunse pe stradutele aglomerate si pline de turisti, in fantanile si sculpturile care ii decoreaza strazile si, desigur, in romani, locuitorii Romei, acei Michelangelo sau Leonardo, Gian-Luca sau Francesco certareti, plini de pasiune, febrili si teribil de amuzanti.

Si aici, cand ai un nas fin si un ochi bun ca ale lui Woody Allen, faci sa cante tenorii in dus, cuscrele sa isi injunghie cuscrii, americanii sa isi tradeze iubirile si pe simplii functionari ii ridici la stadiul de vedete.

Deci, ce mai, in acest micro-univers care se numeste Roma, orice este posibil. Si, fara prea multe pretentii de Oscar, acest film nu pune laolalta povesti aleatorii, ci fiecare particica este o aluzie fina la istoria bogata a cinematografiei si a industriei de televiziune italiana, perceputa cu ochii curiosi ai americanilor.

Stii, te-ai casatorit cu un tip foarte inteligent, am un IQ de 150 – 160.

Dragule, calculezi in EURO, in Dolari este cu mult mai putin

Filmele lui Woody Allen sunt inconfundabile: de la genericul de inceput, la actiunea episodica, relatiile dintre personaje, care mereu se desfasoara intr-un conflict de cuplu, si sfarsitul, care este ca un frumos rezumat intr-o pilda – fapt care,daca stii cum sa il privesti, de fapt reprezinta esenta filmului.

De fapt, filmele lui Woody Allen mereu au un stil non-conformist care pune laolalta distributii unice, de la actori mari consacrati, la neprofesionisti care par sa completeze jocul actoricesc intr-un mod inedit. Insa, in aceasta productie este interesant de observat cum o distributie felurita, atat italieni cat si americani, vine laolalta, demonstrand intr-un mod ilar diferentele culturale dintre cele doua natii (tenorul care poate canta numai in dus si producatorul american care vede in asta un mod cu totul deosebit de spectacol, turista americanca ce se indragosteste de tanarul italian) si, de asemenea, diferentele de mentalitate ale italianilor din diferite parti ale tarii: cuplul din provincie care vine in marele oras, prostituata napoletana care isi practica meseria numai in cercuri inalte si revolta paturii superioare, care nu poate accepta persoane din alte straturi sociale.

Orasul Roma, in aceasta conjunctura, devine de fapt un catalizator al conflictelor, precum Manhattanul, Londra sau Parisul sunt scenele povestilor lui Allen in filme ca: Annie Hall, Manhattan, Vicky, Cristina, Barcelona, You Will Meet a Tall Dark Stranger sau Midnight in Paris (castigator al premiului Oscar pentru cel mai bun scenariu).

Iar, pe langa faptul ca orasul este catalizatorul povestii, se pare ca, intr-un mod ciudat, influenteaza oamenii care traiesc in el: spiritul de aventura si curiozitatea de a savura noi experiente fac personajele sa se abata de la un fir narativ clasic, iar actiunile lor in oras ii poarta catre noi deznodaminte.

… cum a spus presa, nu un geniu, un “imbecili”, ai auzit, draga, mama ta s-a casatorit cu un “imbecili”, ce inseamna un “imbecili” in italiana? Inseamna ca esti un avangardist, dragule!

In teoria cinematografica exista o ipoteza care explica cum faptele istorice sau sociale pot influenta actiunea unui film, aducand elemente de real care devin chei de conflict in poveste.

Dar maiestria unui regizor este sa le teasa in panza narativa fara ca acestea sa para deplasate si, mai mult, sa contribuie cursiv la desfasurarea actiunilor. Aici trebuie sa fac o mica paranteza: nu stiu cati isi aduc aminte ca in Romania, dupa anii ‘89-’90, odata cu introducerea televiziunii prin cablu, natia romana era aproape de nedezlipit din fata televizorului de la productiile italiene care invadasera casa oricarui cetatean – nu de alta, dar la ce altceva sa te uiti, cand alte alternative erau canalele unguresti, grecesti sau turcesti? Si in acest context am dat prima data cu ochii si urechile de mentalitatea presei italiene, de Mauritzio Fanielo si de Carla Ferri care prezentau orice, de la stiri la festivalul de muzica de la San Remo si, cu stilul lor inconfundabil de bombastic, iti umpleau urechile de sentimente intens gesticulate.

Mai in gluma, mai in serios, si in filmul lui Allen atitudinea presei italiene se transforma de la stadiul de paparazzi cu un aparat de filmat sau cu o camera de fotografiat, la o haita de vanatori insetata de senzational, care ajunge sa il vaneze pe saracul Benigni, sa il disece, sa il sacaie si sa il exploateze pana si in cele mai intime detalii ale vietii lui personale, sa ii bage faima pe gat mai ceva decat o gospodina care umple o gasca pana la refuz. Suna cam cunoscut, nu-i asa?

Despre actori si regie ce se poate spune?

In primul rand, pana sa ajungem la regie, trebuie sa spun cate ceva despre scenariu. Daca am arunca un ochi atent peste filmele lui Woody Allen, am observa ca aproape in proportie de 100% sunt filme de autor, ceea ce inseamna ca scenariul si regia si cateodata chiar si o parte din procesul de productie sunt semnate de acelasi autor. De aceea regia in filmele lui Allen vine inca din scriitura, daca ar fi sa balansam intre mise-en-scena si scenariu am vedea ca de fapt una o completeaza pe cealalta. Aceasta uniune este perfecta, rotunda si unitara, iar in filmele lui troneaza povestea, care este observata atent si fara prea multe artificii regizorale de aparatul de filmat. Acesta prezinta personajele prin faptele lor in firul povestii, deci s-ar putea spune ca in filmele lui Allen in mare parte predomina “comicul de situatie”, insa felul in care isi exploateaza personajele, aproape jenant in majoritatea filmelor lui, este modul sau amuzant si unic care garanteaza succesul productiilor intreprinse.

Si, cand vine vorba de actori, distributiile sunt mereu facute dupa un lung proces, deoarece in filmele lui Allen niciun personaj nu este uni-dimensional, nu este un stereotip, ci o exceptie care intareste regula: Alec Baldwin se transforma din modelul mentorului in vocea scrutatoare si amara a constiintei tanarului ucenic, tanara actrita de la un talent esuat la un star peste noapte datorita experientei sale bogate de viata, figura tatalui italian, din model autoritar la cel de tenor care canta in dus, sotia cuminte intr-o fata frivola, prostituata intr-un model de viata, iar turistii – in persoane care incearca cu disperare sa se integreze in peisajul plin de istorie si nostalgic al “Cetatii eterne”.

O aparitie deosebita in acest film este cea a lui Roberto Benigni, pe care deja il stim din multe productii ca: La vita e bella, Coffee and Cigarettes, Down by Law sau The Tiger and the Snow. In cazul personajului sau, Allen apeleaza la un fapt mai putin cunoscut al societatii italiene, mai exact la pozitia “simplului functionar – il impegato”.

Daca este sa ne uitam la productiile cinematografice italiene, o sa il intalnim mereu: acest soricel de birou care se amesteca in fetele de pe strada, nu are vreo pozitie sociala importanta, viata lui este liniara, iar, oricat s-ar chinui, nu se poate ridica niciodata din pozitia sa. Acest laitmotiv parca bantuie scenariile, atat comice cat si dramatice, ale cinematografiei italiene, de la Fellini incoace: mereu saracul om a fost smuls din umila sa pozitie, exploatat si judecat din toate unghiurile, aproape ca un personaj al lui Kafka. Iar Allen, profitand de acest motiv, ii da personajului lui Benigni trasaturi care il fac sa semene aproape cu un Charlie Chaplin in varianta italiana si, desigur, prestatia actoriceasca a lui Benigni nu poate fi decat exceptionala, livrand o interpretare pe cat de ilara, pe atat de competenta in filmul lui Allen.

Ce spun criticii despre To Rome with Love?

Inainte de a cita presa americana de specialitate cand vine vorba de critica filmului, trebuie explicat ca Woody Allen a declarat cu mult timp in urma ca nu mai este interesat sa faca filme pentru publicul american, aderand mai mult catre spiritul european de la un timp si dezvoltandu-si scenariile dupa bunul plac – fapt mult prea bine stiut deoarece el, ca regizor, prefera co-productiile sau colaborarea cu case de film europene in detrimentul celor americane.

Motiv pentru care Rotten Tomatoes ii acorda lui To Rome with Love numai un procentaj de 44%; pe metacritic.com To Rome with Love atinge un procentaj de 55 din 100. Evocand faptul ca, intr-un fel sau altul, acest film nu se ridica nicidecum la rangul lui Midnight in Paris.

NU ARE CUM SA SE RIDICE, asta este clar, pentru ca nu asta a fost intentia: nu cred ca un regizor care deja a demonstrat printr-o cariera plina de glorie ca poate livra cu usurinta un film de Box Office are de ce sa mai faca filme care sa “linisteasca” criticii si care sa aduca numai review-uri pozitive – din contra, tind sa cred ca, acum mai mult decat oricand, Woody Allen a inceput sa faca filme pentru un public care vrea sa se vada pe sine pe ecran, si nu scenarii care sa imbuneze fortele criticilor de la Vanity Fair sau Cinema Today.

Verdictul KoolHunt.ro

Ce pot sa zic, daca esti un fan Woody Allen du-te la film – este pacat sa ratezi inca un film savuros in spiritul acestui comic frustrat care provine dintr-o cultura evreiasca neiertatoare.

Asta este amuzant sa vezi in filmele lui Allen, atitudinea sa, frustrarile si angoasele acestui omulet care cu maiestrie le imprima persoanjelor si actiunii filmelor sale.

Stilul lui Woody Allen este inconfundabil, imbinarea comicului cu referintele istorice si sociale si tributele sau citatele stilistice pe care le aduce in scenariile sale.

Este amuzant sa vezi americani confuzi si italieni dezinhibati. Pana la urma, nici productiile europene nu mai vor sa mai aibe de-a face cu staruri de cinema, ci cu personaje reale din societatea actuala pe care poate nu le observam si nu vedem cat de amuzanti sunt daca nu aruncam un ochi atent in jurul nostru sau daca nu mergem la cinema!

Cheerioo!

3 comentarii »

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*