[Titlu in limba romana: Corbul]

CoolRank: 4/10

– atmosfera & entertainment: 4/10

– regie: 4/10

– actori: 6/10

– scenariu: 4/10

– montaj: 4/10

Nota IMDb: 6.9/10

Scrierile lui Edgar Allan Poe sunt sufocate de trairi interioare si emotii. Cele scurte te coplesesc cu puterea unei tornade iar cele mai lungi sunt mai lente si obsedante ca picatura chinezeasca. Sunt povestiri gotice, in care suspansul este obtinut prin atmosfera si o analiza psihologica a personajelor care, de cele mai multe ori, aluneca incet, dar sigur spre nebunie. Asta este Edgar Allan Poe. In Tell Tale Heart esti acolo, noaptea, in camera batranului, infricosat de ochiul galben si fix, temandu-te dar parca intelegand crima care urmeaza. Aventurile lui Gordon Pym sunt statice – o epava plutind in deriva, soare, nu mancare, nu apa potabila, vedenii, panica, moarte – si simti ca innebunesti treptat odata cu personajele.

Filmul The Raven nu seamana deloc cu operele marelui scriitor. Si, hai sa fim seriosi, de Poe si Shakespeare chiar stie toata lumea, macar din auzite daca nu din citite. Si atunci, ma intreb eu, cum sa faca James McTeigue un film atat de slab? Totusi, V for Vendetta, lung-metrajul de debut al regizorului, este deja privit ca un film cult, cu un mesaj social clar si puternic. As fi presupus ca, alegandu-si un subiect atat de cunoscut si deci curajos, va avea ceva mai multa grija la abordare. Dar nu. The Raven este mai slab decat orice film cu criminali in serie, in principal pentru ca nu reuseste sa te apropie de personaje. Orice comparatie cu filme de gen ca Seven sau The Bone Collector este inutila si pierduta din start. Si asta in conditiile in care The Raven ar fi trebuit sa aiba un plus la imagine pentru ca este un film de epoca, actiunea intamplandu-se in 1849, anul mortii scriitorului. Dar nu, pana si From Hell, ratarea fratilor Hughes din 2001 despre Jack Spintecatorul, este mai reusit. Una peste alta, mi se pare jenant ca un film atat de slab se leaga de imaginea si opera lui Edgar Allan Poe.

The only one who can stop a serial killer is the man who inspired him.

Dar sa o luam de la inceput. Suntem deci in 1849 si Poe (jucat de John Cusack) este asa cum il stim, beat, (cu toate ca problema alcoolului dispare dupa primele 20 de minute), sarac si in lipsa de inspiratie. Seful redactiei gazetei in care i-au tot fost publicate povestirile il bate la cap sa revina la povesti scurte de groaza, gen care vinde bine. Insa Poe e in pana de subiecte. O coincidenta nefericita in sine, dar norocoasa pentru continuarea povestii, ii scoate scriitorului in cale o crima asemanatoare cu cea din povestea Crimele din Strada Morgue. Politia se sesizeaza si il suspecteaza imediat. Nu mai conteaza ca in povestea originala crimele sunt comise de un urangutan, deci un mod destul de penibil pentru un fan dement al operei lui Poe sa inceapa masacrul. Amanuntul este trecut sub tacere si deci nu exista. Regula de doi simpla pentru perpetuarea ignorantei spectatorului.

Pus fata in fata cu oribila crima copiata din povestea lui, Poe nu mai are timp sa-si planga lipsa de inspiratie, in mare pentru ca o a doua crima, copiata din The Pit and the Pendulum, vine imediat dupa, cu o portie buna de gore si urlete. In afara de doua gaturi taiate peste care camera trece destul de repede, asta este singurul moment care aduce a slasher. E bine facut, insa da prost cu restul filmului care, alegand sa nu mai repete experienta, devine incert si neconvingator. Unde mai pui ca victima este chiar Griswold, criticul si dusmanul declarat al lui Poe care in realitate i-a semnat epitaful in ziar si apoi si-a dat toata silinta sa-i denigreze opera. Cam singurul moment demn de Poe din film este strigatul disperat al lui Griswold in timp ce lamele uriasului pendul ii cresteaza stomacul: “Nu am gresit cu nimic, sunt doar un critic!”

You are referring to one of my stories. A work of fiction!

Mai departe, reteta literatura/crima, literatura/crima se modifica pentru ca sa lase loc nelipsitei povesti de iubire. Ea, Emily (Alice Eve), este de familie buna si il iubeste sincer pe Poe. Tatal ei insa nu este de acord. Cei doi decid sa-si anunte totusi logodna in public, in ciuda parintelui sever. Lucrul nu se intampla pentru ca Emily este rapita si Poe somat ca, in schimbul vietii ei, sa scrie si sa publice in ziar un fel de raport despre crimele tribut (probabil o trimitere la jurnalul pe care Poe ar fi vrut sa il publice inainte de moarte). Si de aici, prapadul. Citatele din literatura inceteaza sa mai fie fidele pentru ca, iata, criminalul da semne de creativitate intr-o incercare esuata de a-si face inteleasa logica bolnava. Cautarea faptasului este intarziata special, prin ruperi nenaturale ale povestii principale, care lasa loc unor amanunte si secvente neinteresante. Un film care ar fi trebuit sa te tina cu sufletul la gura devine mult prea rapid previzibil si plictisitor.

Relatia dintre Poe si Emily este oarecare. Cei doi nu se potrivesc si nu sunt pusi in situatii care sa ridice frumosul sentiment pe care il impartasesc la nivelul necesar ca sa ne pese de soarta ei. Secventa in care Emily este rapita lipseste cu desavarsire. O vedem la un superb bal mascat, inconjurata de majoritatea personajelor principale, plus o mana de politisti deghizati, apoi se taie secventa si suntem pusi in fata faptului implinit. Emily a disparut si toata lumea o cauta. Ori scenaristii n-au avut nicio idee despre cum scoti o domnisoara din mijlocul unui bal fara voia ei, ori a picat secventa la montaj, caz in care probabil s-a presupus ca e de la sine inteles cum se intampla asta. Cine stie, sa-mi spuna si mie. Si daca ar fi fost doar exemplul asta, nu l-as fi scos in fata. Dar in cele aproape 2 ore cat dureaza filmul, am numarat 3 momente rezolvate la fel de lacunar. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca filmul pretinde sa ofere o explicatie la moartea suprinzatoare a scriitorului si nu, nu reuseste deloc sa faca asta.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Dupa cum am mai spus, regizorul James McTeigue si-a inceput cariera cu superbul V for Vendetta, a coborat stacheta cu Ninja Assassin, pentru ca sa ajunga la baie cu The Raven. Ma bucur sincer ca tatonarea din final cu un sequel despre Jules Verne este omorata din fasa. Nu vreau sa stiu ce mai pregateste omul care l-a facut de rusine pe Poe. Si cand te gandesti ca primul trailer al filmului a fost lansat pe 7 octombrie 2011, adica aniversarea mortii scriitorului. N-am sa inteleg cum au stat ei, toti mai marii de prin studiouri, cu drept de taie si spanzura peste film, la prima vizionare si s-au declarat multumiti la final. Vinovati de scenariu sunt Ben Livingston, de formatie actor, the Raven fiind debutul lui ca scenarist, si Hannah Shakespeare (dap, coincidenta ironica de nume), cu experienta mai mult de TV, in seriale scoase de pe post la primul sezon (The Playboy Club, The Philantropist).

 John Cusack insa este bun. Oricum ar fi filmul, si oricate ar fi fost variantele de cast pana sa se ajunga la el (Jeremy Renner, Ewan McGregor) Cusack il face pe Poe, disperatul, bantuitul, deprimatul, betivul. Daca filmul ar fi fost macar la jumatatea valorii lui Cusack, poate s-ar fi ales ceva de capul lui. De altfel, cast-ul nu este deloc rau, dar, personajele nefiind mai deloc dezvoltate, trecem usor cu vederea nume ca: Brendan Gleeson (In Bruges, Harry Potter), Luke Evans (The Three Musketeers, Immortals), Alice Eve (Entourage, She’s Out of My League) sau Kevin McNully (Pirates of the Caribbean).

Ce spun criticii despre The Raven?

Cei de pe Rotten Tomatoes sunt aproape la fel de suparati ca mine. The Raven primeste doar 21 de la critici, plictisitor, ratat, dezamagitor fiind doar cateva dintre parerile despre film. Publicul insa declara in proportie de 85 ca vrea sa-l vada. Ce sa zic? Drum bun, calatorie sprancenata. Metacriticul este mai darnic, dar in mare din cauza ca filmul se va lansa abia maine. Pana atunci, The Raven primeste 45 dintr-un total de 11 review-uri.

Verdictul KoolHunt.ro

The Raven se vrea un thriller gotic despre un criminal in serie. The Raven se vrea un omagiu adus lui Poe. The Raven nu reuseste sa fie nici una, nici alta, dar umbla cu cioara vopsita, ceva de speriat. Daca veti chef de doua ore anoste si vag previzibile, duceti-va la film. Nevermore…