Home » Acum la cinema, cinema, Filme, Globurile de Aur 2013, Oscar 2013

The Master – Intre a crede si a te increde

5 February 2013 scris de 4 comentarii

[Titlu in limba romana: The Master]

themaster1CoolRank: 8/10

– atmosfera & entertainment: 8/10

– regie: 8/10

– actori: 9/10

– scenariu: 8/10

– montaj: 8/10

Nota IMDb: 7.7/10

Regie: Paul Thomas Anderson An: 2012
Actori: Philip Seymour Hoffman, Joaquin Phoenix, Amy Adams Genul: drama

 

The Master vrea sa ne arate cat de usor este sa manipulezi emotiile si sa castigi increderea unor indivizi trecuti prin evenimente ce le-au marcat viata si tanjesc sa creada in ceva. Fie ca e o religie, o doctrina, un guru de care sa asculti orbeste, atunci cand nevoia de a fi sub obladuirea unei doctrine ce iti ofera raspunsuri si iti ofera si posibilitatea unei renasteri spirituale, in functie de cum te simti in clipa respectiva, te lasi luat de val. The Master in regia lui Paul Thomas Anderson nu este un film unde te trezesti ca primesti lectii de morala la cele spuse mai sus, actiunea este liniara si ofera un portret al unui pierde vara prins intr-un joc plasmuit in asa fel incat din start reprezinta o treapta imposibil de urcat. Cu toate acestea Freddy (Joaquin Phoenix) tanjeste sa creada si sa se increada in ce ofera The Master (Philip Seymour Hoffman).

If you figure out a way to live without a master, any master, be sure to let the rest of us know, for you would be the first in the history of the world. (Lancaster Dodd)

themaster2Freddie Quell (Joaquin Phoenix) a supravietuit celui de-al Doilea Razboi Mondial si revenit la viata civila are mari probleme de acomodare. Adaugam ca este si obsedat sexual cu antecedente de incest si putin sarit de pe fix, stare cauzata de ororile razboiului. Tema recurenta in filme, de la The Deer Hunter pana la Rambo si Born on the 4th of July, soldatul traumatizat este un personaj favorit in filme tinand cont de faptul ca i se poate pune in carca orice nascoceste scenaristul atata timp cat vina este impartita intre personaj, societate si razboi. Freddie are sansa sa-l cunoasca pe Lancaster Dodd (Philip Seymour Hoffman) un personaj excentric, daca e sa-l comparam cu Freddie iar Freddie n-are nicio problema sa arate ca nu este sanatos psihic. Naivitatea completata cu prostia il fac pe Freddie sa fie luat sub obladuirea lui Dodd numit si “the Master”, lider spiritual, profesor, Mesia si propovaitor al unei religii ce isi gaseste incetul cu incetul adepti in America anilor 1950.

S-a vorbit mult asupra faptului ca filmului lui Anderson se ia de Scientologie mai cu seama ca personajul interpretat de Philip Seymour Hoffman aduce cu L. Ron Hubbard, fondatorul Bisericii Scientologice. Filmul lui Anderson nu ataca si nu se ia de Scientologie iar The Master este povestea lui Freddie nu povestea lui Dodd. In periplul initiatic, Freddie o cunoaste pe sotia lui Dodd, Peggy (Amy Adams) si se simte atras de fiica lor, Elizabeth (Ambyr Childers). Dodd se ofera sa-l ajute pe Freddie intr-un joc sinistru tinand cont de faptul ca Freddie este incapabil datorita starii sale psihice sa reuseasca sa treaca aceste probe si sa gaseasca salvarea. Cu toate acestea, Freddie vrea sa creada si se increde relativ usor, poate mult prea usor, in invataturile unui personaj eclectic, doctor, profesor, guru, Mesia si psiholog. Ce scop urmareste Dodd in efortul sau ramane un mister, legatura sa cu Freddie putand sa fie o extensie a dorintei lui Dodd de a avea un confident dar si de a demonstra puterile tehnicilor sale de persuasiune.

I don’t think Freddie is as committed to the cause as the cause is committed to him. (Clark)

themaster3Freddie (Joaquin Phoenix) nu crede intr-o cauza cat crede in ceea ce Dodd (Philip Seymour Hoffman) vrea sa faca din el. Lipsit de discernamant si modelat de invaturile lui Dodd, Freddie se abandoneaza complet sesiunilor si tehnicilor de concentrare propuse de Invatator si de membrii Cauzei. Sedintele sunt sub forma unor discutii, un joc al atentiei si reflexelor, un joc imposibil pentru Freddie. Daca Dodd crede in Freddie, iar Freddie vrea sa creada in Dodd, membrii Cauzei se pare ca nu au incredere in acest barbat. Freddie este prizonierul impulsurilor, incapabil sa treaca peste trauma psihica a razboiul, un om bolnav dar care se agata de speranta si de vorbele oferite de Dodd. Intre cei doi, invatator si invatat se naste o prietenie bizara unde Dodd incearca sa-l faca pe Freddie un membru activ, pe placul congregatiei. Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, sotia lui Dodd, ginerele lui Dodd, fiica, ofera argumente ce-l fac pe Freddie sa se indeparteze de cauza si sa se intoarca intr-o lume in care nu-si gaseste locul.

Anderson lucreaza cu migala dar nu intra prea mult in viata personajelor, ele evolueaza pe ecran dar in esenta nu aflam nimic concret, cum nici filmul nu ofera un raspuns clar despre cautarile lui Freddie si ale Invatatorului. In cazul lui Freddie este greu sa vorbesti despre nevoia lui de a se regasi printr-o religie noua. Freddie nu vrea nimic in termeni spirituali, dar simte nevoia sa incerce cel putin sa creada si sa arate ca se straduieste pentru a fi acceptat de Dodd. Dodd in schimb, asemeni unui guru ce ofera iluminare printr-o serie de zece pasi garantati sa functioneze pentru oricine, se inhama in joc, vrea sa faca din Freddie un model de parada in cadrul Cauzei. Freddie este primordial pentru Dodd pentru ca reprezinta un exemplu de lucru bine facut de Invatator si demonstreaza ca tehnicile utilizate de el functioneaza. Ambalat si promovat asemeni oricarui produs bun pentru o strategie de marketing.

Despre actori si regie ce se poate spune?

the-master4The Master ofera trei roluri executate ca la carte de Philip Seymour Hoffman, Amy Adams si Joaquin Phoenix, cei trei fiind anul acesta nominalizati la premiile Oscar pentru interpretarile oferite. Daca filmul lui Anderson avea si un rol principal feminin, The Master avea sansa sa fie nominalizat la cele 4 premii pentru interpretare la egalitate cu Silver Linings Playbook, o performanta pentru un film. Hoffman in rolul lui Lancaster Dodd nu se abate de la stilul abordat de actor in filme precum Capote sau Moneyball, e genul de rol facut pentru Hoffman tinand cont si de faptul ca Anderson si Hoffman au colaborat la scenariul filmului The Master.

Amy Adams nu are un rol genial, dar in contextual povestii si alaturi de Phoenix si Hoffman, in ipostaza nevestei Invatatorului, autoritara si concentrandu-se asupra viitorului sotului, Adams se descurca neasteptat de bine in aceasta postura inedita pentru actrita ce ne incanta cu roluri de comedie ca cel din Julie&Julia sau Enchanted.

themaster5 Joaquin Phoenix in schimb se ia la intrecere cu Daniel Day-Lewis in competitie directa pentru Cel Mai Bun Actor in Rol Principal. Transformarea fizica suferita de Phoenix, mimica fetei si naturaletea personajului fac din Phoenix adversarul lui Day-Lewis, un ilustru necunoscut versus presedintele mult iubit al Statelor Unite ale Americii. Paul Thomas Anderson a lucrat 12 ani la acest film si cu toate ca in momentul de fata este filmul despre care multi au auzit dar putini l-au vazut, acesta a realizat, poate, unul din cele mai bune filme din cariera.

Ce spun criticii despre The Master?

themaster6The Master este unul din filmele preferate de criticii de film, avand cronici foarte bune si numeroase premii si nominalizari. Pe IMDb are un scor de 7.7/10 de la peste 16.000 de utilizatori. Pe Rotten Tomatoes, The Master a primit rangul de certified fresh cu un procent de 86% si un rating de 8.1/10 din cele peste 200 de cronici de film primite pana acum. Pe Metascore, The Master are un punctaj de 86/100 si universal acclaim din partea a 43 de critici de film. The Master a devenit in scurt timp de la lansare un film cult ce nu trebuie ratat.

Verdictul KoolHunt.ro

The Master este un film subtil, un film de la care nu primim raspunsuri dar traim alaturi de personaje chinul si dorinta fierbinte de a crede in acel ceva ce ofera mangaierea de care avem nevoie. Nu o sa vizionam un film despre Biserica Scientologica, dar o sa vedem un film despre nevoia de a te lasa prins intr-un joc al credintei, un film cu trei actori in roluri de zile mari si un must-see ce nu trebuie ratat.

4 comentarii »

  • The Master (2012) – Intre a crede si a te increde « ©Ioana||To the edge and back said:

    […] cronica: The Master – Intre a crede si a te increde  […]

  • Radu ?tefan RS said:

    Îmi place ideea acestui film! Tema soldatului traumatizat de r?zboi mi s-a p?rut, de multe ori, foarte bine exploatat?… Mai sunt ?i numele implicate în aceast? produc?ie (Joaquin Pheonix, Phlilip Seymour Hoffman) care, cred eu, ofer? “greutate” plotline-ului. Felicit?ri pentru articol!

  • Ioana Raluca Popescu said:

    Multumesc frumos Radu :)

  • Her – A ta. Si multe alte lucruri… Koolhunt.ro – Vezi Bucurestiul cu alti ochi said:

    […] este Amy, de la numele ei real de actrita Amy Adams. A mai fost vecina cu Joaquin in filmul The Master de anul trecut, dar probabil o tineti minte din mai recentul Man Of Steel unde isi asuma deja […]

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*