Home » Acum la cinema, cinema

Safe – Statham reloaded… 85%

14 May 2012 scris de 5 comentarii

[Titlul in limba romana: In siguranta]

CoolRank: 6/10

– atmosfera & entertainment: 5.5/10

– regie: 5.5/10

– actori: 5.5/10

– scenariu: 5.5/10

– montaj: 5.5/10

Nota IMDb: 6.8/10

Regie: Boaz Yakin An: 2012
Actori: Jason Statham, Catherine Chan, Chris Sarandon Genul: actiune, thriller

 

Niciodata nu am inteles filmele de actiune care seamana cu toate celelalte filme de actiune, unicul lor scop fiind sa scoata in evidenta o alta latura a actorilor principali. De exemplu, in ultimul Die Hard, Bruce Willis are nevoie de un partener mai tanar si mai neexperimentat in ale caftelii ca sa arate ca poate sa treaca de la razboinic singuratic la mentor fara sa strice atmosfera filmului (si spun asta in conditiile in care sunt un mare fan al intregii serii). Arnold Schwarzenegger a tot incercat varianta copilului, de la Kindergarten Cop si pana la Last Action Hero, doar-doar i-o descoperi cineva o latura propice dramei. Acum se pare ca a venit si randul lui Jason Statham, intr-o sfortare a realizatorilor de a demonstra ca respectivul nu e doar un pachet de muschi. Nu le-a iesit, dar nu neaparat pentru ca n-ar putea actorul (inca nu l-am vazut intr-un rol diferit, care sa-l scoata din galeata batausilor invincibili) ci pentru ca povestea, care ar trebui sa ne apropie de personaje, este grabita pentru ca sa lase loc actiunii.

She has the code. He is the key.

Inceputul este scurt, dens si cat se poate de cuprinzator. Luke Wright (Jason Statham) este fost politist si ucigas platit, actual concurent in lupte de strada. Castiga una dintre ele si astfel se pune rau cu un rus, care pariase ca va pierde. Rusul si gasca aferenta, mai metafizici din fire, ii omoara sotia insarcinata dar aleg sa il lase pe el in libertate, cu promisiunea ca orice persoana de care se va apropia va avea aceeasi soarta ca proaspat raposata nevasta. In paralel cu asta, niste chinezi fac o smecherie. Rapesc o fetita geniu (Catherine Chan), cu memorie fotografica, si o folosesc sa le tina contabilitatea (sunt chinezi old school, care aduna pe abac si cred sincer in efectele benefice ale torturii). Treaba se complica atunci cand intervine un cod foarte lung, pe care fetita este pusa sa il memoreze.

Nu stim despre ce e vorba dar de la codul ala vine potopul pentru ca si rusii, si politistii corupti, si chinezii depind acum de fetita care bineinteles ca fuge. Intalnirea magica are loc la metrou, unde Jason se gandeste sa-si puna capat vietii mizerabile de maxim 15 minute, cat am vazut din ea. Doar ca, concomitent cu metroul “salvator”, apare si fetita, in mod evident cautata de niste indivizi periculosi. Si uite asa, viata devine mult mai interesanta pentru ca… ce se intrevede la orizont? Dap. Multa bataie, impuscaturi cat cuprinde, urmariri de masini (cea mai spectaculoasa dintre ele se intampla in sens invers fata de directia de mers), valize cu bani, tradari, si mai multe impuscaturi, sange si mai ales Statham.

You’re a crazy man. But not so stupid.

Safe este un film de actiune oarecare. Personajul lui Statham nu primeste ocazii sa arate daca are umor, carisma sau prezenta de spirit (alta decat aia de care te folosesti cand esti cu pistolul la cap). Replicile lui par copiate din dictionarul de one-line-uri din filme de actiune. Antagonistul este compus dintr-un grup de baieti rai de diverse natii, care impreuna devin cat de cat primejdiosi dar, luati unul cate unul, nu prezinta vreun motiv real de panica. Misterul codului se rezolva repede si fara sa ofere cine stie ce satisfactie.

Iar montajul nu a reusit sa-i dea filmului puterea sa sparga ecranul si sa isi tintuiasca spectatorii in scaune, fara aer, pana la final. Asta poate si pentru ca nu a avut  un buget foarte mare. 30 de milioane de euro, fata de 145 de milioane cat a avut Mission Impossible 4. Toate argumentele de mai sus combinate explica si diferenta la incasari – 637 de milioane pentru piticul de Tom Cruise il cam fac de rusine pe pachetul de muschi Statham, cu doar 13 milioane de euro incasati.

De unde tragem o concluzie sub forma de regula. De acum, inainte sa se inceapa filmarile la un lung-metraj de actiune, realizatorii trebuie sa bifeze urmatoarele: bani si scenariu. Si prin scenariu nu intelegem personaje caricaturale si stereotipice, in situatii usor recognoscibile din multe alte filme, ci un erou care sa iasa invingator, in felul lui unic, in toate celelalte filme de actiune. Sa fie taticu’ lor, cu alte cuvinte. In cazul nostru, Luke Wright nu apuca minutul 70 din orice film bun de actiune. In Taken nici macar nu ar fi omorat. Ar face infarct de emotie in timpul convorbirii telefonice de la inceput. Cu toate astea, repet, Safe este un film de actiune oarecare. Deci nu neaparat unul prost (cum as fi spus daca am fi vorbit despre The Expendables sau de Red). Functioneaza pana la final si reuseste sa tina in priza si sa ofere satisfactii decente. Iar Statham este si el acolo un pic de taticul lor doar ca, dupa gustul meu, tot in Crank ii sedea mai bine.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Regizorului Boaz Yakin pare ca vrea sa-si incerce mana pe cat mai multe genuri. A inceput cu drame serioase (A Price Above Rubbies, Remember the Titans), urmand o incercare esuata de comedie (Uptown Girls), pentru ca sa se intoarca la drama, de data asta si romantica si pe timp de razboi (Death in Love), iar in final sa ne ofere thriller-ul de actiune Safe.  Scenariul e tot al lui, de unde putem trage concluzia ca ar fi fost capabil sa lucreze mai bine personajele, doar am vazut ca poate in A Price Above Rubbies. Cast-ul, in afara de Statham (pe care il stim intr-o prima faza din Lock Stock and Two Smoking Barrels, apoi seria Crank, seria Transporter si mai nou seria The Expendables), o avem pe mignona Catherine Chan, la primul ei rol de lung-metraj. In gasca de certati cu legea se remarca Robert John Burke (Gossip Girl, Rescue Me, Law and Order: Special Victims Unit), diabolicul James Hong pe care l-am vazut pe peste tot (The Day the Earth Stood Still, The Big Bang Theory, The West Wing) dar il tinem minte mai ales ca vocea lui Mr. Ping, din Kung Fu Panda. O surpriza placuta a fost aparitia lui Chris Sarandon (Dog Day Afternoon, The Princess Bride) in postura de primar gay, pereche cu frumosul Anson Mount (Hell on Wheels). In rest, multe figuri cunoscute din tot atat de multe seriale si filme de categorie B spre D, ca Reggie Lee sau Igor Jijikine.

Ce spun criticii despre Safe?

Pe Rotten Tomatoes, Safe primeste 54% de la critici si un urias 73% de la public. Majoritatea se plang de lipsa povestii si montajul aglomerat, care incearca sa o acopere. Cei mai multi insa declara ca, oricum ar fi filmul, Statham ramane un fenomen, imposibil sa nu te tina in priza. Metascorul noteaza Safe cu 55% de la critici si 64% de la public. Parerile sunt la fel de impartite intre cei care considera filmul o pierdere de vreme si cei care se declara fani ai genului si aplauda pelicula ca o binevenita evadare din cotidian.

Verdictul KoolHunt.ro

Ati mai vazut filme ca Safe. Stiti cum se termina si ghiciti cum se va ajunge acolo. Cu toate asta, Statham e Statham, impuscaturile asurzitoare, sangele improasca totul in jur, fetita e in pericol, rusii sunt rai, chinezii sadici, politistii fara scrupule. Una peste alta, 94 de minute de actiune sanatoasa pentru impatimitii genului.

5 comentarii »

  • Safe / În siguran?? (2012) said:

    […] bun? cu Jason Statham: unul din pu?inii actori de ac?iune pur-sânge. Craita Nanu – Raluk Ati mai vazut filme ca Safe. Stiti cum se termina si ghiciti cum se va ajunge acolo. Cu toate asta, […]

  • Andrey said:

    Buna recenzia, iti impartasesc opinia, mai putin partea asta.

    “Deci nu neaparat unul prost (cum as fi spus daca am fi vorbit despre The Expendables sau de Red)”

    The Expendables a fost dezamagitor, intr-adevar, dar actiunea a avut din plin si in plus, pe langa Statham am avut multe alte fete cunoscute care au dat excelent pe ecran.
    Red poate fi luat ca un film relaxant, care chiar daca are un scenariu modest, are destule replici simpatice si destule momente amuzante. John Malkovich si Helen Mirren au fost sarea si piperul.
    In fine, tine doar de gusturi.
    Cat despre Safe, fara Statham ar fi fost de nota 2. Are el o carisma aparte incat sa nu-l urasti ca pe Seagal sau Dolph.

  • Safe (2012) > Blog de Cinema said:

    […] bun? cu Jason Statham: unul din pu?inii actori de ac?iune pur-sânge. Craita Nanu – Raluk Ati mai vazut filme ca Safe. Stiti cum se termina si ghiciti cum se va ajunge acolo. Cu toate asta, […]

  • Lotus said:

    @Sonia Ba – din p?cate – exact o simpl? în?iruire de scene cu b?t?i ?i împu?c?turi este…

  • Lotus said:

    Haha, sory, comentariul era pentru acela?i film dar pe un alt blog. :)) Am mai multe tab-uri deschise, îmi cer scuze.

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*