Home » Filme

London Boulevard – Brit Grit & Wit

2 April 2011 scris de 4 comentarii

CoolRank: 7/10

atmosfera & entertainment: 8/10

– regie: 7/10

actori: 8/10

– scenariu: 8/10

– montaj: 8/10

Nota IMDb6.4/10

Eu nu intru in sala de cinema ca sa demontez pelicule, rautacios, sarcastic de pe margine, din inaltul unui Olimp al criticilor cu vedere spre Cetatea Filmului; tuturor exponatelor de pe ecran le gasesc bile albe. Poate ca veti recunoaste asta drept subiectivitate, o trasatura care nu isi are locul in registrul observatorilor de cinema. Poate ca imi iau mai in serios eticheta de cinefil, si-mi sabotez pretentia de critic in devenire. London Boulevard nu este primul film care mi-a ridicat la fileu intrebari de-acest gen – “existentialiste”? – si cu siguranta nu aici e locul unde sa mi le rezolv. Si totusi… revenind: nici eu nu sunt pe deplin sigura ca urmez intocmai “job description”-ul atunci cand va recomand filme care, pur si simplu, m-au marcat, fara vreo explicatie rationala care sa le justifice impactul. Pentru ca nu pot sa ma rezum la “London Boulevard mi-a placut, punct!”, ceea ce urmeaza este o rationalizare a sentimentului, mai curand decat o recenzie.

Petitie pentru o perspectiva indulgenta!

Am, deci, impresia, citind criticii mari, ca si-au pierdut simtul “frumosului’, dupa cum anosmicul se trezeste fara simtul mirosului – simptoma unei blazari careia eu sper ca ii voi putea tine piept in continuare. Nu ma refer la frumosul de suprafata dat de-o imagine glossy, ca in The Tourist de exemplu, ci la un atac la persoana simtitoare. Iar London Blvd. ataca in forta. Este genul de film care te indeamna sa-ti lasi ochelarii de cal – pardon, de critic – acasa, de dragul acelor panorame periferice vizibile, se pare, doar din scaunul de spectator fara alte calificari. Poreclit, in baza titlului pastrat de la romanul lui Ken Bruen, un Sunset Boulevard transpus peste ocean, debutul regizoral al scenaristului William Monahan m-a antrenat intr-o cursa cu iz londonez, colcaind cu capcauni si parfumata cu printese prinse-n bataia focului. Indraznesc sa-i zic basm modern? Da, dar cu amendamentul ca poza “fericitilor pana la adanci batraneti” iese sifonata, cum se poarta azi prin patria Pinewood-ului.

Gangsterii britanici nu au de ce sa se planga: in ultimul timp, criminalii care troneaza fara mila peste zonele ocolite de lege, asa-numitele “estates”, si-au infipt ghearele in imaginatia cineastilor, lansand un trend cu priza la public (vezi London to Brighton, Harry Brown, Layer Cake sau chiar RocknRolla). In astfel de filme, eroii sunt de ambele parti ale baricadei, caci si caracterele proscrise, villan-ii de-altadata, cu mainile manjite de sange, pot gasi suporteri in sala de cinema – cu conditia sa fie manati de un scop maret si o vointa de fier. Astfel s-a ajuns la un scenariu unde un “rau” care da ceva semne de remuscare si se afla intr-o misiune sangeroasa, ba chiar (am zice) sinucigasa, in scopul protejarii sau razbunarii familiei, prietenilor etc., sa fie cap de afis.

The new anti-hero and his damsel in distress

Umpland cu stil si sarm acest nou sablon al “eroului”, bad-ass-ul incadrat de camerele din London Blvd. este un fost puscarias care opereaza in afara legii pentru a-si apara surioara alcoolica si starleta de cinema draga inimii lui – aceasta din urma, ea insasi o “compatrioata” intr-un fel, ostracizata pe caz de faima. Mitchell (interpretat de Colin Farrell) si-a ispravit sederea in spatele gratiilor unde a pierdut timpul si Cupa Mondiala, pentru a-si rascumpara o cotonogeala zdravana – pe limba lor, GBH. Intampinat cu bratele deschise, pe taramul celor liberi, in aceeasi comunitate criminala unde i se pecetluise soarta, Mitchell ia in primire o casa care nu e tocmai a nimanui si un job de recuperator care nu e tocmai conform cu litera legii. Insa, oricum politia iese in evidenta doar prin absenta in peisajul londonez: ba corupta, ba terorizata de gangsterul Gant (interpretat de Ray Winstone). Un sociopat cu doage lipsa si amintiri la care racaie inainte de-o executie, el trage sforile cu sange rece si ravneste la noua marioneta din decor, in persoana lui Mitchell.

Deloc flatat de atentie, se-ntelege, eroul nostru ravneste si el, la randul lui, la o aparitie, una straina lumii lui si retrasa intr-o inchisoare “tip Howard Hughes” – frumoasa si mega-casabila Charlotte (interpretata de Keira Knightley), care, surghiunita intre peretii vilei sale de-o haita flamanda de paparazzi, il angajeaza pe Mitchell sa o apere. Cine s-ar codi, cand intrebarea “Could you help look after me?” vine pe un ton de vrabiuta speriata de bombe? Daca rolul de “caine de paza” i se preteaza, cel de cavaler inamorat, vedem curand, il prinde si mai bine, mai ales ca actrita izolata si bantuita de-o trauma vindecabila doar prin – socant – puterea dragostei, il sustrage din noroiul vietii lui de pana atunci. Macar simbolic, macar si efemer. Caci, asa rupta din telenovele cum i se prezinta criticului veteran, povestea lor de salvare reciproca este gandita ca adevaratul mortar intre toate resturile unui trecut pe care Mitchell trebuie sa si le impace. Sau sa le ingroape.

Despre regie si actori ce se poate spune?

Nu degeaba suna poetic – London Blvd. se poate “citi” ca un imn sumbru inchinat zilelor noastre, cu tot ce implica asta: abrutizare, cadre transante, haos, personaje schizoide, hiperbolice, ironie cosmica si un fin, dar prezent, contur trasat de Speranta. Soundtrack-ul, dominat de compozitorul trupei Kasabian si presarat cu o droaie de grei ai unor timpuri apuse (Yardbirds, Rolling Stones, Bob Dylan), leaga filmul intr-o cheie romantico-vintage si acompaniaza la fix imaginea junglei londoneze. Intr-un asemenea decor, teren de joaca al scursurilor societatii, se profileaza figura lui Knightley, ghemuita in turnul ei de fildes unde timpul nu curge ca afara, si juxtapunerea acestor motive dickensiene electrizeaza publicul. E vorba, desigur, de acel contingent din public – fasie ingusta, ce-i drept – care gusta thriller-ele violente si povestile de-adormit copiii.

Caci Colin Farrel, pe post de salvator al personajului-epava jucat de Knightley si de aparator al sufletelor vulnerabile (cersetorul Joe, sora alcoolica Briony), este ca desprins dintr-un graphic novel cu supereroi macinati pe interior sau din cuiburile de vampiri atat de populare astazi: fara colti, dar cu un pumn notoriu si temut in tot subteranul crimei londoneze, iute la manie, dar exersandu-si stoic stapanirea de sine, Mitchell are o inima de aur. Cliseele abunda, intr-adevar, in London Blvd., insa interpretarile distributiei perfect alese de Nina Gold (The King’s Speech, Nowehere Boy, Triage etc.) ne hipnotizeaza inainte sa dam prea multa atentie deja-vu-ului. Ritmul accelerat al filmului impinge spectatorul pe marginea scaunului, cu respiratia taiata cand se da dezlegare la violenta – dar si cand actiunea franeaza brusc, agatata seducator in schimbul de priviri dintre Colin si Keira.

Cei doi actori principali nu impart ecranul prea des si legatura dintre ei se injgheaba cam fortat, oarecum in contratimp fata de cadenta imprimata filmului in rest. Insa, cu atat mai mult, intensitatea nevoii de acest calm extralumesc sublinieaza fragilitatea lui Charlotte si sublimeaza atractia lui Mitchell. Este o noua-si-nu-prea articulare a rasuflatului sablon “contrastele se atrag”, care va castiga simpatia firilor romantice – in ciuda faptului ca devotiunea oarba a lui Mitchell fata de orice specimen “underdog” ramane enigmatica, Monahan preferand sa se concentreze pe fapte si refuzandu-ne o istorie de fundal, sau o harta a mintii lui. Pe de alta parte, dialogurile devin astfel o fereastra catre sufletul lui, fiecare schimb, fiecare geam aducand o noua piesa la puzzle-ul acestui “raufacator” care citeaza din Rilke si isi seteaza busola morala in functie de persoane, in loc de-o axa universala Bine-Rau.

Anna Friel face din episodica Briony un personaj multifatetat – nu doar o pitipoanca aflata mereu la vanatoare de conturi bancare ambulante, ea este o cuceritoare fara aerele aferente; autentica si cocheta, zapacita si naiva, este genul de persoana careia nu poti sa-i iei mai nimic in nume de rau. La fel, Jordan (personajul construit de David Thewlis), “polimatul” ajutor si prieten al actritei, este o cheie de bolta a filmului – superb in grija si statornicia lui neconditionate, replicile lui sunt atat de suculente si versatilitatea cu care se lauda atat de bine pusa in scena, incat rolul pare un cameo in jurul cauia graviteaza tot filmul. Ray Winstone, desavarsit ca-ntodeauna, isi adjudeca toate scenele in care apare, interpretand partitura de gangster cu aplomb, desi nu are prea mult loc de inflorituri originale. Dar, daca tot e sa fie gangster dintr-o bucata, se achita din plin, la turatie maxima, cu flerul si consecventa unui adevarat profesionist.

Ce spun criticii despre London Boulevard?

Uneori – rareori, ce-i drept, si acum, cu ocazia vizionarii lui London Boulevard – cand ma bulverseaza primirea reticenta pe care criticii rezidenti, de-acolo de pe marginea lor inalta, le-o rezerva unor filme (cred eu) fascinante, ma bate un gand infricosator. Poate ca mitul disparitiei criticului de film, acea sabie a lui Damocles care s-a aratat recent deasupra capetelor noastre, este un tip de “self-fulfilling prophecy”, adica lucru manual. Iata, de exemplu, cum London Blvd. esueaza in ochii majoritatii inregistrate la “votul” de pe RottenTomatoes.com – principalele argumentari care, odata agregate, il taxeaza rebut, cu un scor abisal de 30%, descriu efortul lui Monahan ca “pastisa” (David Sexton, “This is London”), sau “nimic nou sub soare” (Kim Newman, “Empire”).

Leslie Felperin de la Variety ii gaseste hibe la capitolul scenariu, un ghiveci, pare-se, de prea multe fire si prea multe stiluri narative, care schimba prea des vitezele in filmul ce s-ar vrea a fi fluid. Insa ea isi tempereaza critica, aratandu-se toleranta prin punctele non-esentiale, cu observatii de tip: “Totusi, filmul nu e niciodata plictisitor, iar dialogul nuantat cu umor negru e deseori delicios”. In ceea ce-l priveste pe Ray Bennet, de la Hollywood Reporter, l-as cita in intregime – atat este de proaspata si tonica parerea lui pozitiva, inghesuita in miezul vorbariei acuzatoare: “Un amestec intre stilul unui film britanic cu gangsteri, de prin anii ’60, si un film noir din Hollywood-ul anilor ’40, [London Blvd.] satisface nu doar pe planul unei lungi traditii de productii dure si crude, dar si in rol de comentariu inteligent pe tema faimei si a ambitiei”.

Verdictul KoolHunt.ro

Primul efort regizoral al lui Monahan, un connoisseur al dramaturgiei engleze, este britanic get-beget si un tribut adresat Londrei – ca atare, fanii asemeni lui vor fi rasplatiti din plin in cursul celor aproape 100 de minute, cu imagini fidele acelei capitale “misterioase si elizeice”, in exprimarea scenaristului. Dar este si mult mai mult decat un film de atmosfera: London Blvd. poate ca nu spune multe, dar le spune bine – de la sine inteles, cu Monahan de serviciu, la condei si la carma, scenariul se aduna in gurile actorilor ca o delicatesa dramatica. Cuvintele lui dau savoare actiunii care, filmata de niste maini debutante, dar sigure pe meserie, risca uneori sa prea fraiele cu totul. Deruta semnalata de critici ca un neajuns este rezultatul unui ritm frenetic, o spirala descendenta care se complace, intr-adevar, in scene violente – nu gratuite – insa spectatorul poate sa aleaga sa se lase dus de acest val. Credeti-ma, vazut asa, filmul e doldora de recompense!

4 comentarii »

  • lucianB said:

    am avut emotii in a-l vedea din cauza criticilor negative, dar acum imi pare bine ca le-am neglijat…

  • Alex said:

    E un film super ok, merita vazut.

    Cand citeam comentariile pe imdb ca are un sfarsit nasol m-am speriat, acum dupa ce l-am vazut pot sa zic ca cei care comenteaza de rau sunt cam tonti asta ca sa nu zic altfel.

  • Raluca Georgescu said:

    Am apucat sa vad in sfarsit si eu filmul si mi-a placut foarte mult. Mercic pentru recomandare, Ioanina!

  • AleX One said:

    Mie mi s-a parut prea static,au fost bine conturate personajele si au jucat actorii bine, dar atat. Pe la jumatatea filmului incepusem sa-mi pierd rabdarea.

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*