[Titlu in limba romana: Mizerabilii]

CoolRank: 7/10

– atmosfera & entertainment: 7/10

– regie: 7/10

– actori: 7.5/10

– scenariu: 6/10

– montaj: 7/10

Nota IMDb: 8/10

Una din primele mele amintiri in legatura cu televiziunea e serialul animat francez „Mizerabilii” care rula prost-dublat pe TVR la inceputul anilor ’90. In afara de muzica trista din generic nu tin minte multe detalii, dar stiu ca era un desen trist in care personajele principale erau mereu prost tratate si adesea mureau, si desi aveam doar 4-5 ani, serialul reusea sa ma emotioneze destul incat sa il tin minte si dupa 20 de ani. Lucru care despre adaptarea lui Tom Hooper al muzicalului de pe Broadway nu se prea poate spune. Asta nu inseamna ca filmul nu are momentele sale foarte bune si ca nu mi-a placut per ansamblu, dar totusi nu a fost ce ma asteptam.

Do you hear the people sing?

In Franta incepului de secol XIX Jean Valjean (Hugh Jackman) este eliberat din ocna, dar ca si fost puscarias nu reuseste sa gaseasca de lucru sau macar cazare, motiv pentru care incepe iar sa fure. Bunatatea unui preot, insa, ii schimba viziunea asupra vietii si incepe sa traiasca cinstit, iar dupa cativa ani devine chiar primar, dar cu acte false.

Fantine (Anne Hathaway) este o mama singura care lucreaza la o fabrica de a lui Valjean pentru a o putea intretine pe fiica ei, Cosette, care este in grija unor hangii malitiosi. Cand este concediata, Fantine incepe sa se prostitueze in timp ce sanatatea ei incepe sa sufere. Valjean (Hugh Jackman) afla de soarta ei si se simte vinovat, motiv pentru care promite ca va avea grija de Cosette (Amanda Seyfried) cand Fantine moare. Problema este insa ca Valjean este recunoscut de inspectorul Javert (Russell Crowe), care il supraveghea la ocna si care de atunci incearca sa-l prinda.

Valjean (Hugh Jackman) fuge la Paris cu fetita unde adopta alte identitati. Cativa ani mai tarziu, strazile capitalei bazaie de sunetul nemultumirii saracilor si o noua revolutie este pusa la cale. Cosette (Amanda Seyfried), o adolescenta acum, se indragosteste de Marius (Eddie Redmayne), unul din liderii miscarii revolutionare si care ii impartaseste sentimentele. Dar chiar atunci cand povestea lor de dragoste incepe, Javert (Russell Crowe) isi face din nou aparitia in opozitia revolutionarilor care se pregatesc la o lupta pe viata si pe moarte in spatele unor baricade.  Valjean trebuie sa decida daca fuge in Anglia cu fata pentru a scapa de Javert sau daca va ramane pentru ca aceasta sa poatea fi fericita.

I dreamed a dream

Ca si romanele lui Dostoievski si „Dracula”, „Mizerabilii” a trecut printr-un numar foarte ridicat de adaptari de toate felurile de la aparitia sa. Considerand ca romanul se intinde pe cinci volume si are peste 1200 de pagini, fiind ticsit cu un numar variat de personaje, fiecare cu fir narativ propriu  si care se intalnesc si reintalnesc in diverse puncte prin coincidente tot mai incredibile, este usor de inteles de ce adaptariile variaza atat de mult intre ele. Unul din cele mai recente variante (din 1998) de exemplu, cel cu Liam Neeson, Claire Danes si Geoffrey Rush, a taiat cu nemiluita personaje si intamplari din original.

Totusi, una din cele mai apreciate, si culmea, cele mai fidele adaptari este muzicalul de pe scena Broadway/West End, care de 25 de ani se joaca in continuu devenind spectacolul cu durata de viata cea mai lunga din ambele locuri. Prin cantec, personajele reusesc mult mai usor sa faca rezumatul intamplarilor si sa-si expuna motivatiile, astfel spectacolul a reusit sa strecoare  in cele trei ore ale sale mai toate conflictele si coincidentele principale din carte. Dar ce functioneaza pe scena nu neaparat functioneaza si in film, iar daca alte muzicaluri au avut tranzitii reusite pe ecran (Chicago, Sweeney Todd, Mamma Mia) aici lucrurile nu stau chiar atat de bine. Problema este ca originalul tinde incet spre opera, in sensul ca pe langa partile muzicale principale, chiar si bucati mari de dialog sunt cantate, deseori fara acompaniament intrumental, ceea ce in primul rand da filmului un aer teatral puternic, si in al doilea rand fura din incarcatura emotionala a principalelor cantece. Cu riscul de a instraina fanii muzicalului original de pe scena, in procesul de adaptare ar fi trebuit o selectie mai stricta a melodiilor alese pentru film.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Regizorul filmului este Tom Hooper care a castigat premiul Oscar pentru The King’s Speech, dar a mai regizat The Damned United si mini-seria HBO John Adams. Este remarcabil succesul transpunerii spatiale de pe scena pe ecran care i-a reusit aici. Teatrul nu ofera o varietate mare de medii, iar aici filmul iese net superior trecand publicul printr-o serie de spatii grandioase si impunatoare, de la portul in care lucreaza ocnasii, la muntii prin care hoinareste Valjean (Hugh Jackman)  si pana la Paris desigur, cu tot jegul si eleganta sa. De asemenea, regizorul a reusit sa incadreze foarte bine momentele intime din timpul cantecelor principale. Lui Javert (Russell Crowe) mai ales, i-a facut o caracterizare excelenta prin spatiu, punandu-l adesea intr-un punct inalt din care priveste in jos, indicand scarba sa pentru celalalte personaje.

La actori intra cateva nume destul de cunoscute. Pe Hugh Jackman multi il stiu din rolul lui Wolverine, dar el are experienta destul de mare in teatrul muzical si se potriveste foarte bine in rolul lui Valjean, avand si vocea dar si paleta emotionala necesare. Lucru care nu prea se poate spune despre Russell Crowe care il joaca pe Javert, desi suprinde bine aura amenintatoare a personajului, la cantece nu se descurca nicicum, sunand in cel mai bun caz ca unul din prietenii mai talentati de la o seara de karaoke. Dar laudele principale merg toate inspre Anne Hathaway, care de-alungul anilor si-a forat un loc printre cele mai respectate actrite din Hollywood, loc pe care acum si l-a consolidat cu acest scurt, dar intens rol. A demonstrat si in trecut ca are voce, dar abia aici a reusit sa combine cantatul cu talentul actoricesc. Lucru facilitat de alegerea regizorului de a nu inregistra cantecele cu actorii inainte de filmare, metoda cea mai des folosita in astfel de filme, ci pe loc, iar astfel artistii in loc sa se concentreze pe mimarea corecta in timpul filmarii au putut sa intre complet in rol.

Alti actori sunt Amanda Seyfried, care se descurca bine cu un rol destul de anost si Sacha Baron Cohen si Helena Bonham Carter in rolurile unor antagonisti secundari; cei doi au mai jucat si cantat impreuna in Sweeney Todd.

Ce spun criticii despre Les Miserables?

Pe rottentomatoes, Les Miserables a acumulat un rating de 70% procent de prospetime. Pe metacritic, parerea majoritatii e ca Les Miserables merita 63 de puncte din 100.

Parerea criticilor de top inclina spre pozitiv, dar exista destui care nu au fost incantati. Cei de la Empire Magazine sunt de parerea ca filmul atinge toate corzile emotionale din original si ca este un model nou si demn de urmat pentru musicaluri. Todd McCarthy de la Hollywood Reporter sustine ca, dupa cum a demonstrat si muzicalul de pe Broadway, exista o bucata mare a populatiei care este influentabila emotional si care va consuma astfel de produse, dar asta nu inseamna ca acestea sunt si bune.

Peter Bradshaw de la The Guardian observa ca la finalul celor 158 de minute publicul chiar a experimentat ceva, nu stie ce exact, dar ceva.

Verdictul KoolHunt.ro

Daca va plac muzicalurile nu am motiv sa va spun sa nu vedeti Les Miserables: are tot ce ai vrea de la un muzical. Daca insa nu sunteti fanul genului, nu acesta este filmul care va va schimba parerea. Pentru toti cei din mijloc, este un film care merita vazut, are emotii, umor, actorie buna si cateva cantece pe care le veti cauta pe youtube, dar un must-see nu este.