Home » Evenimente, Stiri cinema

La One World Romania, Scoala noastra – ia-o de unde nu-i

14 March 2012 scris de 1 comentariu

La finalul proiectiei, Mircea Toma (moderatorul discutiei intre realizatori si public) se intoarce catre Mona Nicoara cu intrebarea: “Sunteti romanca?”. Luata pe nepregatite, regizoarea documentarului se fastaceste dar raspunde afirmativ. “Si nu va este rusine?”, continua Mircea Toma. Cateva hohote de ras coloreaza sala. Din spatele meu insa se aude “Da, frate, mi-e super jena, habar n-aveam.”

Da, Scoala noastra iti provoaca un sentiment de rusine. E ca si cum te uiti in oglinda si nu-ti mai functioneaza niciun mecanism de protectie, de auto-justificare. Esti doar tu si ipocritul, orbul si suficientul din tine. Documentarul iti pune in fata o poveste sincera, atat de bine construita incat n-ai sanse sa gasesti vreo scurtatura de care sa se agati pentru detronarea concluziei.

Alin, Beni si Dana traiesc intr-o satra la 4 kilometri de centrul oraselului maramuresan Targu Lapus. Alin este dracu’ gol, vesel, plin de energie, vorbaret (nu prea stie el multe cuvinte, dar se vede ca le prinde repede din zbor) si pus pe sotii. Beni este mai molcom si cugetat, dar ar lasa urgent balta orice discutie pentru un joc de fotbal. Dana este cea mai mare (are 16 ani la inceputul filmarilor) si ne convinge ca nu vrea sa mearga la scoala ca sa scape de manat vaci, ci pentru ca i-ar placea sa invete.

In 2005 s-au primit bani prin Uniunea Europeana in cadrul unui proiect ce urmarea integrarea copiilor rromi in scoli. Primaria Targu Lapus foloseste banii pentru a construi o scoala in apropierea caselor comunitatii de rromi. Va fi scoala lor. Cea mai frumoasa. Mandria primarului. Sa vada lumea ca se poate. Cand scoala e gata insa, intra in vigoare legea impotriva segregarii invatamantului. Nicio familie de romani din Targu Lapus nu este dispusa sa-si trimita copiii la scoala rromilor iar copiilor rromi le este interzis prin lege sa invete doar ei acolo. Cladirea nou nouta este incuiata si abandonata. Banii au venit si s-au dus degeaba.

“Negru nu-mi place. N-o murit nimeni sa port negru.” (Dana)

In timpul asta, noi ii vedem pe Alin, Beni, Dana si altii ca ei cum sunt dusi cu caruta sau merg pe jos cei 4 kilometri pana la scoala din oras. Vedem cum primarul (probabil mai mult de ochii celor cateva camere de filmat prezente) se scuza ca nu au apa curenta si le aduce, plesnind de mandrie, o masina de pompieri de la care sa-si faca  rezerve de apa potabila. Vedem figuri bisericesti si pe-ale lor consoarte, laudandu-se cu marinimia lor fata de rromi, in timp ce una dintre “protejatele” cu care au grija sa faca teme si sa-i mai dea cate ceva de pomana, spala dalele curtii imense in care sunt parcate masinile preotului. Vedem profesoare oftand afectat ca sunt puse in situatia sa predea unor copiii atat de dificili. Aceiasi copii pe care i-am vazut jucandu-se in curtea scolii cu prietenii lor romani. Aceeasi copii pe care i-am vazut tristi ca nu au mai multi colegi romani in clasa, jenati ca nu sunt la acelasi nivel cu ceilalti, dezarmant de constienti ca sunt diferiti, asta este lumea in care traiesc si nu pot face absolut nimic sa o schimbe.

Copiii din Scoala noastra sunt priviti obiectiv doar de spectator. Si asta pentru ca Mona Nicoara (regizoare, producatoare), Miruna Coca Cozma (regizoare, producatoare) si Ovidiu Marghidan (director de imagine) au grija sa transforme camera de luat vederi, din martor indiscret, in prieten care nu judeca. Si atunci spectatorul sta de vorba cu niste copii calzi si isteti. Niste copii normali. Si nu e foarte greu de inteles de ce mediul din care provin nu ii pregateste pentru experienta statului cuminte in clasa, dar asta nu justifica motivul pentru care toti copiii comunitatii rrome din Targu Lapus urmeaza in prezent cursurile unei scoli speciale, pentru copii cu dizabilitati.

Documentarul a fost filmat pe parcursul a 4 ani. S-a plecat la drum cu speranta unei schimbari in bine si s-a ajuns intr-un final mai trist decat inceputul. Batalia a fost pierduta. In anul 2011, 60% din copiii rromi invatau in scoli segregate. Scoala noastra insa ramane ca o adevarata tornada de constientizare. Unul dintre domnii din public numeste la final documentarul ca fiind tezist si apoi se lanseaza intr-un discurs despre sistem si cat de gresit este el, renuntand complet la subiectul din film. Nu a fost singura rabufnire de gen. Prezenta lui Catalin Baba (ministrul educatiei) in sala a agitat spiritele si unii dintre spectatori au profitat sa-si faca auzite propriile probleme. Ca e criza si toata lumea sufera. Domnul Baba a pescuit ideea, folosind-o sa explice “moartea” multiculturalismului in Europa: pe vreme de criza economica, oamenii nu mai sunt asa de buni si generosi. Scurt si cuprinzator. Mona Nicoara a sesizat ocazia si i-a smuls ministrului promisiunea ca Scoala noastra va putea fi prezentat in scoli si licee. Perfect.

Printre politicieni incurcati si pensionari gata sa transforme sala de cinema in Piata Universitatii, Mircea Toma incheie cu un procent: 40%. In ultimii 10 ani, numarul romanilor care primesc ca membru de familie un rrom s-a dublat – de la 20% la 40%. Ne miscam tare incet dar macar directia e buna.

1 comentariu »

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*