[Titlu in limba romana: Intr-o lume mai buna]

CoolRank: 8/10

– atmosfera & entertainment: 9/10

– regie: 8/10

– actori: 9/10

– scenariu: 7/10

– montaj: 8/10

Nota IMDb: 7.7/10

La fel ca si in cazul celorlalte categorii, acordarea Oscarului pentru cea mai buna productie straina nu se supune unor principii care tin cont numai de valoare. Criteriile se schimba de la an la an, in functie de nominalizari, in prealabil zdravan raschetate. Daca intr-un an Academia alege un film din Africa de Sud de dragul impactului diplomatic, in anul urmator castigatorul ar putea fi acelasi cu cel de la Berlin sau Cannes. Chestie de bafta (sau de BAFTA). Totusi, in indelungata istorie a premiilor au existat destule cazuri fericite.

Ce se poate spune este ca de data asta nu a prevalat criteriul geopolitic. Daca ar fi fost asa, probabil ar fi fost ales algerianul Hors-la-loi. Si nici nu a castigat cel mai inventiv film, Dogtooth avand in spate o constructie scenaristica brici care ar fi meritat coronita.

Imi place sa cred ca in spatele deciziei a fost un gest frumos, in aceeasi masura reparatoriu si galant. Am impresia ca Academia a dorit sa recompenseze talentul regizoarei daneze Susanne Bier al carei After the Wedding pierdea in 2006 in fata multi-premiatului Life of Others (Das Leben der Anderen).

Dare de seama despre violenta

Caracterul reparatoriu de care am amintit nu stirbeste meritele lui In a Better World. Susanne Bier se pricepe sa spuna povesti cu morala, sondand teritorii si culturi aflate la mii de kilometri departare. Daca ar exista un frate geaman al danezei, acesta ar fi Innaritu. De la el imprumuta atat atractia pentru scenarii care juxtapun lumea a treia occidentului, cat si unele tehnici de filmare si montaj.

Altceva m-a deranjat. Spre dezamagirea mea, scopul lui Bier pare sa fi fost ilustrarea cinematografica a unei Idei scrise cu majuscula. Desi inceputul filmului introduce abil intriga (personajele si relatiile dintre ele nu sunt servite pe tava, dialogurile sunt credibile, filmarile au un tuseu nordic) incitand spectatorul, treptat Ideea acapareaza totul. Intr-un final teza ramane singurul element vizibil. Dificultatea de a reteza spirala violentei si infrangerea pornirilor vindicative (caci aceasta este tema filmului) se transforma in refren. La final, ni se serveste o lectie de viata din care suntem invitati sa extragem morala.

O recompunere a prioritatilor

Filmul aduce in prim plan doua familii a caror dezintegrare afecteaza psihic copiii. Pentru Elias (interpretat de Markus Rygaard), fiul unui medic aflat mai tot timpul intr-o tabara de refugiati din Sudan si aflat in pragul divortului, scoala este locul unde este supus agresiunii colegilor. In cazul lui Christian (interpretat de William Jøhnk Nielsen), ramas de curand orfan de mama, izolarea si lipsa dialogului cu tatal ii alimenteaza revolta. Christian isi face un scop din a lua apararea lui Elias si astfel cei doi devin prieteni. Mai departe, cei doi pun la cale planuri de razbunare ca reactie la esecul tatalui lui Elias, Anton (interpretat de Mikael Persbrandt),  de a actiona impotriva preceptelor sale morale pacifiste.

Desi actiunile celor doi baieti se afla in centrul actiunii, implicatiile se rasfrang asupra adultilor. Tatal lui Elias este pus in situatia de a raspunde la violenta cu violenta, fapt ce se opune principiilor sale morale, iar tatal lui Christian incearca o apropiere de fiul sau.

Cu toate ca violence is not the answer (invatatura pe care parintii incearca sa i-o transmita lui Elias), filmul surprinde dificultatea de a avea o alta reactie in situatii limita. Pasivitatea parintilor este zdruncinata de ceea ce se intampla copiilor si, intr-un final, lucrurile par sa se recompuna.  Modul in care acest lucru este realizat este insa fortat si pronuntat didactic. Cu pretul lacrimilor, parintii isi accepta greselile iar copiii se maturizeaza. Astfel, pare sa ne spuna povestitorul, personajele capata sansa sa traiasca intr-o lume mai buna.

Diferente de perceptie

Mi se pare ironic faptul ca titlul original al filmului care se traduce prin Razbunarea (Haeven) a fost tradus in engleza prin “In a better world”. Putem gasi in aceasta repozitionare tocmai tipul de comunicare care a facut posibile razboaiele recente.  Nu stiu daca a fost decizia regizoarei sau a caselor de distributie, insa amanuntul mi se pare demn de atentie.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Scoala scandinava de actori este remarcabila iar distributia filmelor lui Susanne Bier beneficiaza din plin de talentul lor. In cazul de fata, pe langa alegerea excelenta a copiilor (in special al lui William Nielsen – Christian), un rol nuantat il realizeaza suedezul Mikael Persbrandt (Anton). Naturaletea jocului tuturor actorilor este expresiv surprinsa in gros planuri. Totusi, acestea nu sunt atat de frecvente si patrunzatoare ca cele din After the Wedding.

Prezenta regizoarei se face deseori simtita, existand in mod clar o buna comunicare intre ea si cel mai de succes scenarist danez al momentului (Anders Thomas Jensen). La randul lui regizor, Jensen (va recomand Election Night, scurtmetrajul sau din 1998) a avut, probabil, o contributie care a mers mai departe de scrierea scenariului.

Ce spun criticii despre In a Better World?

In ansamblu, cronicile reunite de In a Better World pe Metacritic (65%) sunt mai putin favorabile decat cele de pe Rottentomatoes (76% pentru In a Better World). Principalele critici care ii sunt aduse filmului se leaga de mesajul care domina povestea si de manipularea emotionala excesiva. Una dintre observatiile pe care le impartasesc este cea a lui Kenneth Turan (Los Angeles Times) care scrie ca una dintre reusitele majore ale lui Susanne Bier este suprinderea contrastelor intre lumile copiilor si a adultilor, demonstrand cat de dificil, insa in acelasi timp important, este ca unii sa invete de la ceilalti.

Verdictul KoolHunt.ro

Desi nu am fost impresionat de curgerea acestui film si mai ales de turnura lui didactica, am fost cucerit de naturaletea actorilor si de diversitatea trairilor pe care ei le transmit. De asemenea, schimbarile de planuri si cromatica scenelor m-au facut sa nu regret cele doua ore petrecute in fata ecranului.

Mi-ar placea sa stiu ca filmul ruleaza in salile de cinema din Romania si in afara festivalurilor. Deocamdata filmul a fost prezentat in cadrul Festivalului Filmului European si al TIFF-ului, ca pe urma sa nu se mai auda mare lucru despre el.