[Titlu in limba romana: Terapie de cuplu]

CoolRank: 8.5/10

– atmosfera & entertainment: 8/10

– regie: 8/10

– actori: 9.5/10

– scenariu: 9/10

– montaj: 8/10

Nota IMDb: 6.7/10

Kay (Meryl Streep) si Arnold (Tommy Lee Jones) au peste 30 de ani de casnicie si formeaza un cuplu trainic, dar afectat de plictiseala si lipsa pasiunii. Decisa sa-si salveze casnicia, Kay decide sa apeleze la un consilier marital (Steve Carell) si-l convinge pe incapatanatul sau sot sa se urce in avion spre Great HopeS prings pentru o saptamana, pentru a apela la metodele revolutionare in materie de terapie de cuplu. Socoteala de acasa bineinteles ca nu se potriveste cu potriveala din targ, iar  Kay si Arnold trebuie sa ia taurul de coarne si sa reaprinda flacara pasiunii in dormitor, dar si dragostea ce i-a tinut impreuna atata timp.

He is everything. But I’m… I’m really lonely. (Kay)

Pe Facebook, pe langa miile de poze cu mate postate pe wall-uri, urari de bine aduse zilei de luni si osanale prea sfintei zi de vineri, mai gasim si poze infatisand cupluri de batranei tinandu-se de mana, pe poza fiind trecut un citat incurajator despre viata in cuplu, despre urcusuri si coborasuri si cum respectivii batranei au rezistat impreuna atatia ani. Privind Hope Springs, in primele minute cam la asta ma gandeam, desi lipsea un ingredient din poze: privirile iubitoare, galese, afectuoase. In rest, cam ca-n poze si nu prea. Generatiile tinere au Gossip Girl si Sex and the City pentru pilde in amor si viata, inca n-am dat peste un serial sau mini-serie care sa atace viata in cuplu dupa a doua tinerete.

Povestea cuplului Kay (Meryl Streep) si Arnold (Tommy Lee Jones) este clara din primele secunde: nu mai exista pasiune intre cei doi. Avem respect si un trai axat pe rutina: sculat, mancat, serviciu, casa, cina, televizor, culcat si de la capat. Acelasi mic dejun, aceeasi emisiune despre golf. Kay decide sa schimbe monotonia si apeleaza la un terapeut (Steve Carell) si la metoda lui de tratament undeva prin Great Hope Springs, adica un oras “undeva” acolo prin Statele Unite, un loc unde cuplurile isi resusciteaza iubirea. Gaselnita terapeutului este foarte simpla: de ce ti-e frica nu scapi. Asa ca Kay si Arnold se dezbraca de inhibitii prin exercitiile date de doctorul Feld iar rezultatele nu intarzie sa apara.

Do you know how I feel? ‘Cause I don’t think you know how I feel. (Annie Lennox – Why)

Kay nu mai stie ce-i place, ce-l atrage pe Arnold iar Arnold s-a conformat cu lipsa de zvac a nevestei sale. Comunicare zero. Filmul lui David Frankel ne prezinta fara perdea faptul ca si parintii nostrii, dupa ce trec de varsta a doua, au nevoie de pasiune, de putina nebunie, de mai multa comunicare si mai putina monotonie. Daca au rezistat pana acum, e clar ca sunt facuti unul pentru celalalt. Despartirile dupa 20 – 30 de ani de convietuire sunt tipice Hollywood-ului si vin impotriva valului de poze pe Facebook cu citatul “pe vremea noastra cand ceva se strica il reparam, nu-l aruncam”. Asa asistam cu duiosie la incercari timide de tandreturi, certuri pasnice pe principiul “eu nu dau bani pe asa ceva”, “ba o sa dai”. Ciondanelile dau farmec oricarei relatii, mai ales daca dupa ciondaneala vine si o dulce impacare.

I-am tinut pumnii bietului Arnold in lupta pentru a rezerva o masa. Cum sa-i  spui “nu” unui batranel asa simpatic si hotarat. Zambesti cand o vezi pe Kay intrand intr-un bar si asezandu-se tacticos pe scaun, savurand mult prea multe pahare de vin. Si cuplurile trecute de varsta a doua fac dragoste. Hope Springs insista sa ne arate cu candoare aspecte ce pentru noi tinerii sunt sarea si piperul unei relatii: acestea sunt vitale pentru orice cuplu, fara a tine cont de varsta. Ce ziceti de fantezii sexuale? Si dupa varsta a doua le ai. E al naibii de amuzant sa incerci sa le pui in practica, dar al naibii de greu sa le spui pe sleau in fata unui strain. Intre timp, Kay si Arnold reinvata sa se  asculte unul pe celalalt, sa afle ce le place si ce nu le place la capitolul tabieturi, redescopera bucuria unei imbratisari, placerea de a te trezi dimineata tinuta in brate de persoana iubita.

Despre actori si regie ce se poate spune?

In Hope Springs, Tommy Lee Jones joaca al naibii de bine. Se dezbraca de inhibitii, e ironic, duios, afectuos, incapatanat si tandru. Poate mai mult decat partenera sa pe ecran, Meryl Streep, Tommy Lee Jones incearca o paleta variata de stari si e rar sa il gasim pe acest actor in roluri romantice. Schimburile de replici dintre Jones si Carell sunt savuroase, iar relatia de cuplu redata pe marele ecran alaturi de Meryl Streep este onesta. E sotul zgarcit, sotul care intotdeauna are dreptate, dar e si sotul care nu a uitat de prima oara cand si-a vazut consoarta, sau cat de frumoasa era atunci cand era gravida, si caruia nu-i pasa de kilogramele cu care a ramas dupa sarcina. Meryl Streep, cu o coafura care nu i se potriveste de nici un fel, joaca bine, nu stralucit dar bine, tinand cont de alte roluri de pana acum.  Cu toate acestea, Meryl Streep reda un personaj real, uman, iar o scena cu Meryl Streep usor ametita de la prea mult vin nu-i de ici, de colo.

Steve Carell isi spune replicile pe un ton neutru si destul de sters, ramane in memoria colectiva pentru referinta utilizata in terapia de cuplu “spargerea nasului”. In film mai apar, scurt si la obiect,  Jean Smart (Scarlett, Sweet Home Alabama, serialul 24) pe post de prietena dintr-o bucata a lui Kay si o recunoastem pret de 3 minute pe Elizabeth Shue (Leaving Las Vegas, The Saint, Hollow Man) in rolul lui Karen, barman in oraselul terapiei de cuplu. David Frankel nu este la prima colaborare cu Meryl Streep, fiind in spatele camerei si la The Devil Wears Preda – s-a straduit alaturi de scenarista Vanessa Taylor (Everwood, Game of Thrones, Alias) sa redea povestea unui cuplu trecut demult de prima tinerete, aflat intr-o criza de identitate.  Rezultatul nu-i rau, dar nici un mare succes, in schimb este sincer si la final, pe acordurile lui Lenny Kravitz, le uram success lui Kay si Arnold si speram ca Arnold sa-i cumpere lui Kay o bijuterie frumoasa: au deja un boiler achizionat in cuplu.

Ce spun criticii despre Hope Springs?

IMDb acorda pentru Hope Springs un scor de 6.7/10, criticii cazand de acord asupra schimbului de replici intre cei doi actori ca fiind cat se poate de real, fara a da impresia spectatorilor ca asista la o prelegere despre viata in cuplu. Rotten Tomatoes ofera un procent de 75% prospetime garantata filmului Hope Springs, cu un punctaj de 6.6/10 si un numar de 109 critici favorabile din totalul de 146. Ann Hornaday de la Washington Post considera ca Hope Springs este un film miracol, Peter Travers de la Rolling Stone afirma ca David Frankel a evitat un film ce pleca de la premiza unui dezastru, prin distributia de exceptie ce a ridicat nivelul filmului; iar Charlotte O’Sullivan de la This Is London pune punctul pe I cand afirma ca spectatorii vor veni sa o vada pe Meryl Streep, dar asul din maneca si revelatia filmului este de fapt Tommy Lee Jones.

Pe Metacritic, Hope Springs are un punctaj de 65/100 cu un total de 39 de critici, dintre care 27 sunt pozitive si 12 sunt mixte.  Rex Reed de la New York Observer puncteaza ca Hope Springs nu va prinde prea bine la generatia “Nolan’s Batman”, dar publicul mai in varsta o sa-l aprecieze la adevarata valoare.  In schimb, Lisa Schwarzbaum de la Entertainment Weekly ii provoaca pe spectatori sa vada filmul dincolo de latura sexuala, sa vada imaginea de ansamblu in povestea unui cuplu unit de peste 30 de ani, ce se redescopera din toate punctele de vedere.

Verdictul KoolHunt.ro

Hope Springs poate fi vazut atat de tineri, cat si de cei in varsta. Pentru amuzantul si simplul motiv ca tinerii sa vada cam cum sta treaba cu o casnicie in adevaratul sens al cuvantului, iar cei in varsta sa redescopere gustul placerilor tineretii. Pana la urma, cedam impulsului si suradem cand vedem pe Facebook, printre miile de pisici dragalase, cesti de cafea si citate zen despre viata si dragoste, o poza cu un cuplu in varsta tinandu-se de mana, zambind, sarutandu-se afectuos.  Pe vremea noastra, cand ceva se strica il reparam, nu-l aruncam. Nu sunt doar cateva cuvinte in aer, cum nici casnicia nu-i un moft executat. Poate ca nici “pana cand moartea ne va desparti” nu sunt doar cateva cuvinte spuse intr-un juramant si uitate rapid.