CoolRank: 7/10

– atmosfera & entertainment: 7/10

– regie: 7/10

– actori: 8/10

– scenariu: 7/10

– montaj: 6/10

Nota IMDb: 6.3/10

Decorul – o vila hollywoodiana subscrisa binomului piscina-gradina, lasata in grija fratelului marginalizat din cauza unor probleme psihice. Eroul intruchipat de Ben Stiller face eforturi sa iasa din carapace, insa miscarile lui ezitante se dovedesc derutante. Relatia contorsionata cu asistenta fratelui este firul care incheaga un film alcatuit din franturi de dialoguri, revederi amare si izbucniri nervoase. Destul de departe de comedia romantica clasica.

Reclamatia e sufletul comertului

Ma declar revoltat de strategia companiei voastre. Mi se pare anapoda ca, in loc sa deschideti mai multe cafenele in centrul orasului, sa va orientati atentia catre mallurile de la periferie. Daca doriti sa promovati in continuare o atmosfera aseptica, potrivnica discutiilor, insa prielnica toapelor de tot felul, ma voi autoexclude din randul clientilor vostri.

Daca Roger Greenberg ar fi locuit in Bucuresti, cam asa ar fi sunat una dintre scrisorile lui. Personajului imaginat de Noah Baumbach si jucat de Ben Stiller ii sade bine in postura de reclamagiu. Tipul sta tot timpul pe un pat de ghimpi, este enervat de scaunele de la American Airlines, de conditiile de transport pentru animale de companie si, mai ales, de superficialitatea celor care graviteaza in jurul lui. Asa cum spune afisul filmului, omul are multe in cap. Si, as completa, nu se fereste sa le spuna.

Space invaders!

Greenberg se inscrie intr-o tipologie cultivata cu obstinatie de regizorii americani indie – intrusul. Gandul imi zboara imediat la Rachel Getting Married, unde Anne Hathaway joaca rolul surorii care descinde la nunta surorii direct din clinica de reabilitare.

Persoanelor de teapa lor nu le place sa menajeze iluziile celor din jur. De abia dupa ce constata goliciunea imparatului, adultul din ei are remuscari. Bate in retragere, revine in scena, pentru ca in cele din urma sa fie asimilat intrucatva de asa-zisa normalitate. Integrarea este insa exclusa.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Ben Stiller isi valorifica dualitatea tragi-comica iar Greta Gerwig pare sa se simta bine in pielea lui Florence, o tipa usor sleampata al carei principal atribut este capacitatea de a ierta. Pare dotata cu un fel de memorie pe termen scurt care o face rezistenta la debuseele nervoase ale lui Greenberg. Fara sa straluceasca, cei doi actori contureaza credibil personajele, mizand pe cartea vulnerabilitatii.

Din pacate, filmul treneaza adeseori. Noah Baumbach nu isi asuma pariuri riscante. De aici si senzatia de asteptare nerecompensata. Intr-un final, confruntarea dintre sarcasm si toleranta se incheie cu o remiza.

Luat pe bucati, filmul rezerva surprize placute. O scena excelent construita, oarecum in traditia lui Woody Allen, este cea a intalnirii cu prietena din tinerete, Beth (in interpretarea lui Jennifer Jason Leigh, aducand putin cu Diane Keaton). In timp ce Greenberg rememoreaza vechi intamplari, fosta prietena, in prezent divortata si cu doi copii pe cap, nu-si mai aminteste (sau nu mai vrea sa-si aminteasca) mare lucru. Lui Beth nu-i mai ramane decat sa se ascunda in spatele ochelarilor si sa zambeasca indulgent. In acelasi registru dulce-acrisor se inscriu mesajul lasat lui Beth pe telefon si discutiile cu vechiul coleg de trupa.

Cadrele sunt de cele mai multe ori stranse, nespectaculoase – nedezmintind estetica filmului independent american. Totul e terestru cu exceptia catorva jonglerii de montaj in scena petrecerii la care Greenberg este tarat de prietenul lui, englezul naturalizat in California (interpretat de Rhys Ifans, pe care poate vi-l amintiti ca Spyke din Notting Hill).

Ce spun criticii despre Greenberg?

Punctajul intrunit de Greenberg pe RottenTomatoes este de 75%, convergand cu parerile de pe Metacritic care evalueaza filmul Greenberg la 76%. Majoritatea criticilor aplauda performanta nuantata a lui Ben Stiller si sclipirile intrevazute in dialoguri. Principala insatisfactie provine din senzatia de opera neterminata pe care o lasa filmul, efectul unui artificiu de scenariu specific mai degraba spatiului european decat Hollywoodului.

Verdictul KoolHunt.ro

Filmul merita urmarit pentru sarcasmul replicilor lui Ben Stiller, pentru chimia voit schioapa a celor doi protagonisti si, nu in ultimul rand, pentru coloana sonora. James Murphy este responsabil cu muzica si antrenul, asa ca s-ar putea sa vi se faca pofta de un album LCD Soundsystem. That’s how it starts, we go back to your house…