[Titlul in limba romana: Elita gangsterilor]

CoolRank: 8/10

– atmosfera & entertainment: 8/10

– regie: 9/10

– actori: 8/10

– scenariu: 6/10

– montaj: 9/10

Nota IMDb: 7.2/10

Dupa mai mult de jumatate de secol, scenaristul Will Beall, un fost politist, bun cunoscator al lumii interlope californiene, ne prezinta o poveste inspirata din realitate, facand dreptate unei echipe de “haiduci“ moderni, cazuti in uitare, care au demolat imperiului malefic al lui Mickey Cohen, ramas in istorie ca unul din cei mai periculosi gangsteri americani.

Care este diferenta dintre ei si noi, ca eu nu vad nici una?!

Intr-o America postbelica in plina epoca de avant economic, crima organizata este, si ea, intr-o continua extindere, iar Mickey Cohen (Sean Penn) se afla la apogeul carierei de interlop. Mickey Cohen este un nume care s-a vehiculat de nenumarate ori in filme din genul gangster, sau noir, si aceasta pentru ca multe figuri stralucitoare ale Epocii de Aur a Hollywood-ului au fost strans legate de identitatea acestui gangster nascut in Brooklyn, care avea o atat de mare influenta asupra studiourilor si vietii mondene de atunci, incat promovarea anumitor staruri si starlete era direct coordonata de el. Legaturile stranse dintre Mickey Cohen si lumea Hollywood-ului au dus, invariabil, la teserea altor “povesti adevarate“ care au constituit sursa de inspiratie pentru nenumarate pelicule faimoase inspirate din realitate – chiar si in acest film se aminteste de Johnny Stompanato (James Carpinello), mana dreapta a lui Cohen si amantul violent al faimoasei actrite Lana Turner, ucis de fiica acesteia de 14 ani intr-un act de legitima aparare, fapt care a provocat  un imens scandal monden la acea data. Un alt film celebru care a avut la baza intamplari din Hollywood-ul contemporan lui Cohen este celebrul si aclamatul L.A. Confidential, r. Curtis Hanson (1997), un antemergator al lui Gangster Squad, deoarece trateaza acelasi subiect al gastii pestrite de oameni ai legii care aplica forta pumnului, cabalele si jocul dublu, pentru a servi acelasi medicament raufacatorilor.

Toate acestea reprezinta o banala prelungire a bratului lung al celulei lui criminale, care se dezvolta din trafic de narcotice, prostitutie, crime, intimidare si coruperea autoritatilor pana la cel mai inalt grad, astfel ca, din carul cu fan se remarca un om insensibil la presiunile gastii lui Cohen. Acesta este William Parker (jucat de Nick Nolte), seful Politiei din Los Angeles, care, sustinut de o comisie de senatori de la Washington, a creat o celula de criza formata din cinci barbati neinfricati, aflati la granita intre haiducie si mercenariat, gata oricand sa infrunte inamicul public numarul unu. Celor cinci li se da unda verde sa aplice metode mai putin legale: asadar, misiunea este strict secreta, iar ei trebuie sa ramana incognito. Din pacate, asa cum se intampla de multe ori in istorie, laurii victoriei sunt culesi tocmai de cei care au stat pe margine si au privit, iar adevaratii eroi mor in anonimat. In cazul de fata, Bill Parker, seful L.A.P.D., a fost cel care si-a autoproclamat victoria asupra infrangerii lui Cohen, iar cei cinci au fost dati uitarii, pana la stradania scenaristului Will Beall si a regizorului Ruben Fleischer de a-i repune inapoi pe postamentul care le-a fost interzis atata timp.

Aici se cam termina realitatea si incepe fictiunea.

When Dick Tracy meets The Untouchables…

Sergentul John O’Mara (Josh Brolin) accepta provocarea lui Bill Parker si, sfatuit de Connie (Mireille Enos), sotia sa insarcinata si “locotenentul“ lui cel mai de incredere, creeaza o echipa de pistolari si pleaca la vanatoare de gangsteri. Membrii echipei arata ca intr-o reclama pentru United Colours of Benneton, dar, in ciuda alegerii amanuntite si a portretizarii de la inceput a fiecaruia, ei dovedesc de multe ori ca nu sunt niste supereroi; dimpotriva, gafele lor se inlantuiesc una dupa alta, ducand spre situatii bulversante, menite sa ridice suspansul sau sa starneasca hohote de ras, iar manevrele lor sunt speculate de catre regizor si amplificate in secvente realizate exceptional prin montaj, prin alternari de ralanti si fast-forward, ori cadre care sunt menite sa aduca un tribut stilului regizoral al lui Brian de Palma si al sau The Untouchables, iar cel mai evident este in secventa de final, unde pana si coregrafia luptei cu raufacatorul reproduce intr-o oarecare masura faimoasa scena cu impuscaturi de pe treptele somptuoase ale garii.

Din punctul de vedere al imaginii, Gangster Squad pare a fi o ipostaza animata a tablourilor lui Edward Hopper; se respecta intru totul stilul vremii, cromatica puternica face ca imaginea sa arate ca intr-o reclama menita sa atraga atentia, actritele cu siluete de pin-up-uri sunt pline de farmec si eleganta si totul este fidel epocii.

Actiunea celor cinci este plasata intr-un decor vintage filigranat, intarit de personajele arhetipale distincte si de interpretarile puternice ale actorilor, toate aceste elemente amintind foarte mult de scenografia à la comic books din Dick Tracy, r. Warren Beaty (1990).

Cei cinci incoruptibili constituie, intr-adevar, un cvintet – sau, ca sa ne mentinem in atmosfera de risc crescut si tensiune permanenta a filmului, o chinta roiala – de personaje proeminente: un fost agent de spionaj, tacut, inteligent, dar care face sa-ti inghete sangele in vine, Conway Keeler, interpretat de Giovanni Ribisi, unul dintre cei mai versati si expresivi actori americani contemporani; un pistolar (Robert Patrick), relicva a Vestului Salbatic; un politist de culoare neinfricat, Coleman Harris (Anthony Mackie), oricand gata de actiune; Navidad Ramirez, un hispanic neindemanatic (Michael Peña), invatacel al pistolarului, care reuseste sa se remarce prin fapte de vitejie neasteptate; si, fireste, frumuselul trupei, sergentul Jerry Wooters (Ryan Gosling), un fost camarad de arme al lui O’Mara de pe timpul Razboiului, care este ezitant la inceput, dar pe care destinul si inima-i zburdalnica reusesc sa-l implice in lupta contra lui Cohen mai mult decat pe ceilalti, deoarece face nesabuinta sa se indragosteasca de amanta inamicului, rafinata si senzuala Grace Faraday (Emma Stone), pe care o salveaza – ca un veritabil Fat-Frumos calare pe un cal alb – din ghearele zmeului Cohen.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Desi are o distributie de zile mari si o tehnica regizorala originala si aducatoare de prospetime pentru acest gen cinematografic, Gangster Squad dezamageste prin poveste. Ea nu este compacta, alterneaza intre actiune presarata cu multa violenta grafica si oarece trasaturi de melodrama. Apoi, nu respecta intru totul realitatea (doar ne spune ca este “inspirat din fapte reale“) si o face inutil, deoarece isi pierde credibilitatea. Nu cred ca era nevoie ca unele dintre faptele reale sa fie voit degradate (plasarea cu un deceniu mai devreme fata de anul real al arestarii, sau prezenta centrala a amantei lui Cohen – personaj inspirat de sotia reala a gangsterului, Lavonne Weaver, o roscata erudita si rafinata, care l-a sedus prin bunele ei maniere, dar care a divortat de el dupa un an, din motive lesne de inteles).

Asa cum fictiunea si realitatea istorica se intercaleaza perfid, pana cand iti dai seama ca esti putin mintit, Ruben Fleischer nu reuseste sa se hotarasca nici asupra stilului; este o bijuterie tehnica transpusa intr-o poveste cu mafioti si politisti, sau este o parodie a genului?! Nu putem sa negam calitatea vizuala a filmului, unde intreg platoul, recuzita si fiecare element scenografic este lustruit minutios si cu mare grija, totul pare ca scos din cutie (pana si tabla avionului este impecabila, fara vreo zgarietura sau decolorare a vopselei!), dand cateodata senzatia ca privesti un videoclip muzical de mare buget. Totusi, aceste detalii devin usor obositoare, stridente si intaresc senzatia de artificialitate si pastisa.

Revenind la actorii de prima clasa, nici ei nu reusesc sa straluceasca in rolurile lor liniare si fara prea mare consistenta. Sean Penn, motivul principal pentru care mi-am  dorit sa vad acest film – si multe altele de-a lungul timpului – mi-a oferit si el o surpriza prin tentele de cabotinism pe care le-am descoperit pentru prima data la el. Evident si personajul – gangsterul flamboaiant si temperamental – este de asa natura, insa jocul lui Penn pare exacerbat, poate si din cauza lipsei asemanarii fizice cu Mickey Cohen, in ciuda machiajului (cam strident).

Ce spun criticii despre Gangster Squad?

Cu un procentaj de sub 50 la suta din aprecieri pozitive pe Rotten Tomatos (32%), filmul Gangster Squad naste destule controverse printre critici. Este aclamat pentru potentialul sau comercial, dar cei mai multi ii vaneaza punctele slabe. Pe Metacritic, Gangster Squad obtine un scor de 40%.

“Este catastrofal de pueril si atat de concentrat pe tehnica, incat nu se gaseste nici urma de talent in acest film“ – Antonia Quirke, Financial Times.

“La final, nici nu mai conteaza cine moare si cine supravietuieste. E doar zgomot deghizat in entertainment“ –  Christy Lemire, Associated Press.

Intr-o cu totul alta nota avem comentariul lui Cole Smithey (ColeSmithey.com): “Un gangster de moda veche, marcat cu tuse de noir, Gangster Squad este un festin pentru privire“.

Verdictul KoolHunt.ro

Tinand cont ca este un film cu mafioti si politisti, scenele violente sunt ingredientul principal al actiunii, fapt pentru care filmul nu este recomandat persoanelor sub 15 ani. Dincolo de acest amanunt, este un film bine realizat, cu dialoguri izbutite si umor fin, dozat in replici istete, tipic americane. Actiunea alerta nu are timpi morti, astfel ca este imposibil sa te plictisesti, iar distributia de zile mari nu poate decat sa te indemne sa-l vezi. Nu este un film de arta, cum au fost atatea din genul gangster – Once Upon a Time in America, The Godfather, A Bronx Tale, Mean Streets, Goodfellas s.a.m.d. – si nici nu suspectez ca asta s-a dorit, insa, daca sunteti admiratori ai personajelor de gen si nostalgici dupa glamour-ul si opulenta excentrica a anilor de dupa Al Doilea Razboi Mondial, Gangster Squad este o masina a timpului care va va transpune exact in acea epoca.