Home » Stiri cinema

Cine a castigat la B-EST IFF 2012 (in afara de spectatori)

26 March 2012 scris de Niciun comentariu

Din aceasta a 8-a editie a Bucharest International Film Festival am iesit cu totii castigatori, avand ocazia rara de a viziona crema cremelor cinema-ului independent si nu numai, pe marele ecran. Si de a observa cat de pline ar fi salile daca s-ar distribui mai des acest gen de filme bine cotate dar non-Hollywood-iene – la proiectia lui Shame s-au adus scaune in plus si tot nu au intrat toti doritorii ingramaditi in fata cinematografului Studio!

Ieri s-au anuntat castigatorii si a rulat in premiera la noi This Must Be the Place, cel mai recent film cu Sean Penn, regizat de italianul Paolo Sorrentino (care semna si senzationalul Il Divo acum cativa ani). In rol de fost rocker napadit de remuscari si pornit in cautarea nazistului care i-a persecutat la Auschwitz tatal recent decedat, Penn isi construieste o personalitate atat de aparte, atat de coafata si rimelata, incat la final, cand apare fara apanaj, abia daca il mai recunoastem. De la postura si mers, pana la timbru si ras, creeaza un nou personaj de referinta in filmografia sa, amintindu-ne (pentru a cata mia oara?) ca este unul dintre cei mai buni character actors ai generatiei sale.

Ceremonia de premiere a festivalului B-EST nu s-a lasat cu rezultate previzibile, de vreme ce filmele din competitie au fost unul si unul. Productiei britanice Tyrannosaur i-a revenit premiul cel mare – era debutul regizoral al actorului Paddy Considine, care ii adusese deja premiul BAFTA aferent unui prim efort rasunator. In film, Peter Mullan este un barbat furios pe viata, care cu greu se poate infrana, asta pana s-o cunoasca pe senina si spirituala vanzatoare jucata de Olivia Colman. Ea il ajuta sa isi controleze demonii interiori, descoperind insa ca si sub acoperisul ei misuna cativa, alimentati de un sot abuziv.

Premiul pentru Cea mai buna imagine a fost acordat unui alt debut regizoral, tot britanic, Submarine – comedia noir, si, de fapt, greu de cantonat intr-o categorie, semnata de Richard Ayoade. Un adolescent din Wales traieste dupa coordonatele unui nou-venit la masa vietii, insa isi filtreaza experientele printr-o intelepciune de suflet batran. In mare parte, simulata, si dejucata de intamplari pe care nu le poate controla, oricat s-ar stradui sa ii dicteze mamei cum sa traiasca, sau sa isi sprijine prietena intr-un moment dificil – acceptarea mortalitatii parintilor. Navigarea tanarului Oliver prin apele tulburi ale adolescentei se transpune pe ecran intr-un mod eminamente original, filmul fiind compartimentat pe capitole si inzestrat cu dialoguri si monoloage brici.

Filmul romanesc Toata lumea din familia noastra si-a adjudecat Premiul Publicului – pe drept cuvant, avand in vedere ovatiile primite de regizorul Radu Jude in seara proiectiei de la Studio. Voturile veneau sa confirme atmosfera din sala, mai mult decat pozitiva fata de o drama cu accente comice vecina cu, dar mai digerabila ca, majoritatea specimenelor inscrise in Noul Val. Este un felie de viata care se desfasoara in timp real (sau pe-aproape), pe parcursul unei zile, intr-un apartament. Elementul care o recomanda este prezenta umorului de factura intamplatoare intr-o situatie limita, de criza familiala.

In plus, jocul micutei Sofia Nicolaescu, in rol de copil-trofeu disputat de parintii divortati, strange inima spectatorului intr-o menghina emotionala din care cu greu evadezi dupa iesirea din sala. Jude a castigat si premiul pentru regie cu acest al doilea lung-metraj din cariera, el dovedind ca experienta regizorului roman nu trebuie sa ii reduca produsele creative la premisa “traim in Romania si asta ne ocupa toata imaginatia”, ci poate sa exploreze si teme relevante pe plan universal.

In fine, filmul cu cel mai bun scenariu, in opinia juriului, a fost Présumé coupable, al doilea din palmaresul regizorului Vincent Garenq. Inspirat de fapte reale, este cronica unuia dintre cele mai rasunatoare dezastre din istoria judiciara a Frantei, cand Alain Marécaux a fost acuzat, pe nedrept, de pedofilie. Interpretarea lui Philippe Torreton ridica protagonistul la statut de simbol – un om obisnuit, prins intr-un labirint absurd al acuzatiilor false si al prejudecatilor paralizante, toxice, contagioase. Scris de Garenq dupa autobiografia lui Marécaux, filmul a fost nominalizat si la Premiile César, pentru cel mai bun scenariu adaptat.

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*