Cele mai explozive cupluri din filme
Se apropie Craciunul, o sarbatoare a familiei, dar si un prilej de a ne arata dragostea pentru cei apropiati. Si pentru ca de Craciun toata lumea face cadouri, m-am gandit la ceva mai deosebit.
Un top care sa ne convinga ca dragostea poate imbraca si forme mai explozive. Si ma gandesc la cuplurile acelea pe langa care nu e bine sa stai, dar cu care nu te plictisesti niciodata. La care nu stii cand se termina ura si incepe dragostea si care gasesc forme neasteptate de exprimare a sentimentelor.
Dialogurile lor sunt lipsite de orice forma de angajare sau de expresii care dau stabilitate. Isi dau papucii in fiecare zi si atunci cand crezi ca s-au impacat o iau iarasi de la capat. Cu ei nu exista monotonie, dar nici linistea de dupa furtuna.
Din cand in cand ne conving ca se iubesc si ca pot fi si ei normali, dar de cele mai multe ori ai senzatia ca printre atatea momente tensionate nu va mai fi loc si pentru eternul te iubesc.
Este vorba de cupluri care incep precum Shrek si Fiona, Kurt Russel si Goldie Hawn in Overboard, Matthew MacFadyen si Keira Knightley in Pride & Prejudice. Si cazand in absurd, cu sanse de a-i egala pe Michael Douglas si Kathleen Turner in The War of Roses.
10. 10 Things I hate about You (1999) – Romeo, Oh Romeo, Get Out Of My Face
10 Things I Hate About You este una dintre cele mai bune teen movies de dragoste, cu trimiteri la comedia shakespeariana, in care nonconformismul personajelor este subliniat de multimea de replici spumoase.
Superba este scena capitularii scorpiei, Julia Stiles, in fata unui partener pe masura, carismaticul si enigmaticul, Heath Ledger. “I hate it when you make me laugh, even worse when you make me cry. I hate it when you’re not around, and the fact that you didn’t call. But mostly I hate the way I don’t hate you. Not even close, not even a little bit, not even at all.”
9. The Break Up (2006) – It’s not about doing the things you love, it’s about doing things with the one you love!
The Break Up incepe acolo unde cele mai multe comedii romantice s-ar incheia si anume in momentul in care cei doi, Jennifer Aniston si Vince Vaughn, ajung sa se scoata reciproc din minti.
Pentru ca nici unul dintre cei doi nu este dispus sa paraseasca apartamentul in care locuiau impreuna, vor incepe ostilitatile devenind colegi de apartament, pana cand unul dintre ei va ceda. Surprinzator jocul va fi murdar si dur de ambele parti.
8. Jeux d’enfants (2003) – Fais tout pour la femme/l’homme que tu aime
Cand cineva te stie de-o viata, iti poate fi cel mai bun prieten sau cel mai de temut dusman. Jeux d’enfants este povestea intalnirilor unui el cu o ea, progresand de la jocurile inocente ale copilariei pana la jocurile de putere, curaj si incredere ale varstei adulte.
Marion Cotillard si Guillaume Canet se joaca si joaca superb. Il recomandam cuplurilor pasionale care obisnuiesc sa provoace partenerul si relatia cu jocuri care imping limite.
7. Breaking Up (1997) – When the sex is great, the passion is intense and the love is strong. It’s time for… breaking up
Russell Crowe si Salma Hayek joaca rolul unui cuplu consumat de intalnirea pasionala dintre doua personalitati puternice. De la dragoste si “chimie” la prima vedere pana la agonia despartirii, povestea personajelor este actuala si aplicabila in orice loc sau moment. Recomandam Breaking Up celor care inca nu s-au vindecat dupa o despartire, sau care amana sfarsitul de teama suferintei.
6. The Proposal (2009) – Ask me nicely to marry you
Ce poate fi mai cliseu intr-o comedie romantica decat un cuplu care la inceput se uraste de moarte si termina prin a descoperi ca fiecare este marea dragoste a celuilalt? Asa este, dar The Proposal se salveaza, prin ineditul cuplului si carisma protagonistilor, Sandra Bullock si Ryan Reynolds.
Povestea de dragoste este impusa de o scorpie pe post de sefa, mereu la 4 ace, lipsita de sentimente, deosebit de dura si scortoasa. Iar victima este asistentul acesteia, frustrat, cu o arzatoare ambitie de a ajunge redactor si chinuit de deadline-uri, presiuni, ore suplimentare si sarcini urgente dar lipsite de importanta reala.
5. The Ugly Truth (2009) – You want the truth? You can’t handle the ugly truth!
The Ugly Truth este un film despre eterna batalie dintre sexe. Despre diferentele de mentalitate si idealuri dintre partenerii unui cuplu si despre situatiile comico-tragice izvorate din acestea. Intre cei 2 ies scantei… de ura inca de la inceput. Cei doi par complet opusi: Katherine Heigl este eficienta, riguroasa, sobra, mereu in control, romantica si idealista, iar Gerard Butler este original, carismatic, pragmatic, ingamfat si pe alocuri badaran. Desi la inceput pare ca relatia profesionala a celor 2 ar putea lasa de dorit, destinul le joaca feste.
Concluzia filmului este una dulce, demna de un chick flick de succes. Barbatii si femeile impartasesc intr-un final aceleasi sentimente, chiar daca seductia ne face sa ne gandim la lucruri diferite si indiferent pe ce cai o luam catre acelasi obiectiv final.
4. The Bounty Hunter (2010) – It’s a Job. It Isn’t Personal. Well, Maybe a Little…
The Bounty Hunter pare mai mult comedie de actiune, este plina de urmariri si intamplari desfasurate rapid. Dar ascunde si un mesaj plin de romantism idealizat, dupa care sufletele pereche reusesc intotdeauna sa se gaseasca si sa ramana impreuna in ciuda tuturor piedicilor.
Chimia dintre cei 2 actori principali, Jennifer Aniston si Gerard Butler, este evidenta si “razboiul” conjugal dintre personajele lor aduce foarte mult cu un meci de tenis intens si desfasurat cu rapiditate. Cei doi se urasc, se sicaneaza, se tachineaza, flirteaza, se iubesc, toata suita de sentimente fiind extrem de autentica.
3. Vicky Christina Barcelona (2008) – Life is the ultimate artwork
Vicky Christina Barcelona este o comedie amuzanta si isteata despre capriciile si natura schimbatoare si ciudata a dragostei. Penélope Cruz coloreaza cu adevarat atmosfera film, dandu-i din veselia si pasiunea proprii. Iar filosofia ei ” Numai dragostea neimplinita poate fi romantica” este si esenta intamplarilor din film.
Javier Bardem joaca si el foarte bine, rolul potrivindu-i-se perfect. Chimia de pe ecran pare a se fi materializat si in realitate, Penelope si Javier formand un cuplu in prezent.
2. What Happens in Vegas (2008) – It’s a battle of the sexes and they’re playing dirty
Cameron Diaz si Ashton Kutcher, cei mai funny actori de comedie ai momentului se reunesc intr-o comedie spumoasa despre razboiul dintre sexe, relatii, convietuire si casatorie. Si despre cum, uneori, esti suficient de norocos incat destinul sa te ajute sa iti intalnesti jumatatea. In cel mai dubios si mai amuzant mod cu putinta. Este vorba despre What happens in Vegas.
1. Mr. & Mrs. Smith (2005) – Happy endings are just stories that haven’t finished yet
S-au cunoscut undercover pe platourile de filmare ale peliculei Mr. & Mrs. Smith. Spun undercover intrucat Brad Pitt si Angelina Jolie jucau rolurile a 2 spioni casatoriti, care nu stiu fiecare cu ce se indeletniceste partenerul si fiecare dintre ei ascunde ceva ce celalalt ar ucide ca sa afle. Mai mult cei doi vor descoperi o noua sursa de incitare in casnicia lor, cand sunt angajati sa se ucida intre ei… si abia atunci incepe distractia adevarata.
In cazul lor insa realitatea pare sa bata filmul, asa ca au ramas impreuna, fiind numiti numiti cel mai iubit si mai sexy cuplu din lumea filmului.: “Tell me the first thing you thought, the first time we met. Because I’ll tell you what I thought. I thought … That is the most beautiful woman I have ever seen in my life.”
Iar in rest cititi si depre alte cupluri mai normale in articolul Top 10 filme de cuplu.
Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.