The Brothers Bloom – un film care ne pacaleste pana in punctul in care nu ne mai pasa
– atmosfera & entertainment: 5/10
– regie: 7/10
– actori: 8/10
– scenariu: 5/10
– montaj: 7/10
Nota IMDb: 7.7/10
Imi plac filmele cu final neasteptat. Si mai ales filmele care reusesc sa isi pacaleasca audienta. The Brothers Bloom face asta foarte bine initial. Apoi realizam ca suntem pacaliti. Si ne mai pacaleste o data. Si apoi iar. Si apoi iar. Pana in punctul in care nu ne mai pasa. In care ajungem sa spunem si noi, ca si personajul lui Adrien Brody ca am inceput sa obosim sa tot jucam acest joc. Si atunci pur si simplu ne gandim sa plecam din sala sau sa rezistam pana la final doar sperand sa inceapa filmul. Ceea ce, din pacate, nu se intampla. Ba mai mult, castelul Peles este distrus in film. Si Cazinoul din Constanta scapa la mustata.
They’d never let the truth come between them
Fratii Bloom sunt cei mai mari sarlatani din lume, pacalind milionarii cu scenarii complexe de intriga si dorinte ascunse. Acum insa, au hotarat sa dea o ultima lovitura: sa-i creeze unei mostenitoare bogate aventura vietii ei, intr-o calatorie care-i va purta in jurul lumii. Planurile sunt insa date peste cap in momentul in care unul dintre ei se indragosteste de milionara interpretata de Rachel Weisz.
Asteptand sa inceapa filmul… pana la final
Dupa cum spuneam si in introducere, The Brothers Bloom trece pe langa un film bun. De fapt, ca sa fiu mai exacta, trece pe langa 2 filme bune. Trece pe langa un film profund in ideea viata traita vs viata in care unul construieste scenarii din dragoste pentru celelalt. Trece si pe langa un film de aventuri comic cu final neasteptat si rasturnari de situatie reusite. Si trecut ramane. Neajungand nici la un alt film notabil.
The Brothers Bloom demonstreaza si ce inseamna un trailer bun. Trailerul anunta o comedie cu rasturnari de situatie si pacaleli. The Brothers Bloom este departe de o comedie, departe de pacaleli si departe de scamatorii. The Brothers Bloom este un soi de drama care ne ameteste de cap nemaistiind de ce sa credem si apoi nemaistiind de ce sa credem ceva in primul rand.
The Brothers Bloom ne pune o singura intrebare: de ce ne-ar pasa?
Ne asteptam dupa vreo jumatate de ora de film ca toti sa ne pacaleasca. Nu mai vedem motivul. Nu ne intereseaza in fapt. Dar nu mai avem incredere in nimeni. Si singurul lucru pe care ni-l dorim nu este sa aflam cine ne pacaleste si de ce si mai ales unde. Pentru ca nici macar nu am fost aruncati prin deductii logice eronate pe piste false. Pur si simplu, ne dorim sa intelegem de ce s-a facut filmul in primul rand, ce vrea de la sufletul nostru si vom dori cu ardoare sa se termine si sa ne crute. Dar nu. Este si mai mult pe drum. Drame serioase, scamatorii descoperite de care oricum nu ne prinsesem ca se petrec, scamatoria cea mai mare e realitatea, care nu exista, eroii mor si plang si dispar si cei ramasi in viata traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Si intrebarea care ne ramane pe buze este WTF?
Despre actori si regie ce se poate spune?
Ceea ce este pacat este ca actorii joaca foarte bine. Rachel Weisz are de jucat un rol complicat si reuseste sa il joace bine – este milionara singuratica, intriganta, originala, timida, introvertita, ciudata. Si totusi seducatoare. Adrien Brody joaca un rol simplu pentru un actor atat de mare (cel putin asa il consider eu), caruia ii face fata cu brio. Este in acelasi timp introvertit, macinat de ceea ce este pus sa faca, indragostit, tentat sa pacaleasca, iubindu-si in acelasi timp fratele si iubita. Cei 2 sunt secondati onorabil de Mark Ruffalo, Robbie Coltrane si Rinko Kikuchi (pe care o stiti din filmul Babel, pentru care a si fost nominalizata la Oscar pentru cea mai buna actrita in rol secundar).
Mark Ruffalo m-a dezamagit putin. Mi s-a parut rolul lui destul de ofertant, dramatic, neinteles. Cred ca ar fi putut face mai mult. Si-ar fi putut face mai bine simtita prezenta. Totusi, Ruffalo se multumeste aici sa preia rolul secundar in umbra lui Adrien Brody si nu este nici macar pe aproape de a face vreo scena macar partial memorabila. Dezamagitor, din punctul meu de vedere, intrucat ma face sa cred ca pur si simplu este un actor care nu poate mai mult.
Regia filmului este asigurata de Rian Johnson, la fel ca si scenariul. Rian Johnson este cel care a scris si a regizat si filmul din 2005 – Brick, un film cu detectivi acceptabil. Pe scurt, Johnson demonstreaza ca are talent de regizor prin The Brothers Bloom. L-as ruga insa frumos sa se lase de scris scenarii, intrucat tocmai acesta este si punctul slab al filmului.
Fratii Bloom distrug Castelul Peles din Sinaia. Cazinoul din Constanta este salvat.
Printre locatiile in care s-a filmat The Brothers Bloom s-au numarat Cehia (Praga), Serbia, Muntenegru si Romania. In Romania, filmarile au avut loc la Bucuresti, Comarnic, Sinaia si Constanta. In film veti putea vedea Cazinoul din Constanta si Castelul Peles din Sinaia in prim plan. Castelul Peles va fi chiar distrus in mod repetat – Rachel Weisz va intra in el cu o masina, iar apoi il va arunca in aer.
Ce spun criticii despre The Brothers Bloom?
Criticii au fost si ei socati de film. Nu ai ce critica la el vehement. Regizorul e ok, actorii isi fac treaba, nici ideea nu e rea de tot. Probabil elementul care a daunat, amintit de mai toti criticii de film, a fost scenariul The Brothers Bloom. Roger Ebert de la Chicago Sun-Times spune despre The Brothers Bloom ca este exact filmul care te ameteste de cap tot pacalindu-te pana in punctul in care nu iti mai pasa. Claudia Puig de la USA Today este mult mai incantata de acest film de aventuri cu iz de romanta si basm si afirma ca The Brothers Bloom este un “trot around the globe” placut, desi mai pierde din farmec in ultima ora.
Lou Lumenick de la New York Post pune punctul pe i si spune ca The Brothers Bloom este un film laborios realizat, cuprinzand multiple elemente fermecatoare, dar care ne dezamageste prin lipsa de inchegare si de scop a actiunii. Stephen Holden de la New York Times trage aceeasi concluzie si reproseaza The Brothers Bloom lipsa de scop a scamatoriei si lungimea acesteia care ne face sa ne pierdem din interes pentru ea.
[…] the rest here: The Brothers Bloom – un film care ne pacaleste pana in punctul in … Alte articole RepereTaguri DIMM SDRAM 512 PC133 pt. desktop – AnuntRapid.ro – Anunt […]
Salut.
Unde ai vazut filmul ? Cinema ? sau… :) torrente :D .. daca e varianta a doua trimite-mi te rog fisierul sau un link la email-ul meu.
Mersi anticipat.
[…] care este la a doua colaborare cu Rian Johnson (a treia daca luam in considerare si micul rol din The Brothers Bloom) confirma, daca mai era nevoie, ca poate duce fara nicio problema un film in calitate de actor in […]
Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.
Tinem legatura?
Vrei sa scrii pentru Koolhunt.ro?
Ultimele articole pe Koolhunt.ro
Must-see la cinema
Sunt O Baba Comunista
Riddick
Must-avoid la cinema
2 Guns
This is the End
Must-visit in Bucuresti
Restaurant frantuzesc Voila
Corks Cozy Bar
Must-read pe Koolhunt.ro
Topul restaurantelor din Bucuresti
Topul cafenelelor din Bucuresti
Topul ceainariilor din Bucuresti
10 filme hot pentru o noapte incendiara
Top 50 replici celebre din filme
My top 30 favorite movies
Top 20 filme cu final neasteptat
Top 12 filme cu si despre dans
Top 12 filme muzicale
Trailere filme nominalizate Oscar 2013
Nominalizarile pentru premiile BAFTA 2013
Parteneri Koolhunt.ro
Tags
Most Commented
Recent Comments