Home » Filme

The Killer Inside Me – lupul paznic si petitor la oi

24 November 2010 scris de 2 comentarii

CoolRank: 7.5/10

atmosfera & entertainment: 6/10

– regie: 8.5/10

– actori: 8/10

– scenariu: 8.5/10

– montaj: 7.5/10

Nota IMDb6.3/10

Noul film al lui Michael Winterbottom se scutura zdravan de preconceptiile pe care le-ar fi putut nutri fanii filmelor regizate anterior de englez – Genova, A Mighty Heart, 9 Songs sau 24 Hours Party People, cele cu care il asociaza cinefila de fata, nu par a avea nimic in comun cu The Killer Inside Me… sau unul cu altul, de altfel. In primul rand, si intr-un mod evident la toate straturile si substraturile caracteristice unei pelicule, The Killer Inside Me e American – atmosfera, accentul, coloana sonora si tot alaiul scenografic scufunda spectatorul intr-un Texas al anilor ’50 unde elementul uman se comporta in functie de o scara valorica nescrisa, pozitionandu-se fie in graficul traditiei, fie in afara lui, adica pe aratura cu totul. Dupa cum explica naratorul-protagonist, “aici esti fie si om si gentleman, fie nu esti deloc” – ceea ce nu il impiedica pe Lou Ford sa indoaie regula, pe cat posibil fara a atrage asupra lui atentia comunitatii stranse…

“It’s OK, I like it when you hurt me”

… Desigur, Lou (interpretat de Casey Affleck) este un sociopat cu sechele din copilarie si apucaturi bolnavicios-salbatice mostenite pe linie paterna. In acceptiunea lui, regulile capata nuante sangeroase, asadar trebuie sa ne rezervam dreptul de-a pune pauza in decursul naratiunii pentru a ne re-calibra periodic busola morala. Daca nu suntem atenti, riscam sa alunecam in aceeasi spirala inselatoare, unde, atrasi de forta gravitationala a carismaticului ajutor de serif Lou Ford, locuitorii oraselului “gospodarit” de el plonjeaza cu incredere. Datul aramei pe fata incepe cand, afland, din intamplare si dintr-o sursa deloc sigura, ca fratele lui, Mike, a murit de mana bogatanului Chester Conway (interpretat de Ned Beatty), Lou pune pe roate un plan pentru a se razbuna pe batranul milionar: profita de idila clandestina dintre fiul lui Chester, Elmer (interpretat de Jay R. Ferguson), si prostituata locala, Joyce (interpretata de Jessica Alba), pentru a-i strica reputatia dusmanului.

Ca cei doi porumbei vor fi victime colaterale, la propriu, iata un aspect secundar de la care Lou nu se da in laturi, chiar daca, in timp ce ii cara pumni firavei Joyce, isi proclama iubirea fata de ea. Simptomatic pentru raporturile sado-maso pe care Lou si Joyce le intretinusera pret de cateva saptamani, ea ii raspunde cu un “Te iubesc” sandvisat intre doua crosee de dreapta. Ancheta lansata de procuratura, si derulata sub egida furiosului Conway, Sr., il forteaza treptat pe Lou sa isi acopere urmele, comitand alte crime si taiandu-si cracile de convenienta de sub picioare – prieteni, logodnica, sef, toate relatiile legate mai mult sau mai putin “de ochii lumii” devin carne de tun intr-un cerc vicios, si anume lupta lui de a pastra aparentele.

“It’s always lightest, just before the dark”

The Killer Inside Me nu e deloc usor de vazut, caci presupune in spectator disponibilitatea de-a se lasa cuibarit intr-un psihic denaturat si de a-si infrana, fortat, mecanismele empatice. Pusi in fata unor comportamente nefiresti, tindem sa cautam motive, sa intelegem folosind un sistem de judecata universal, insa aceasta abordare, in acest caz, unde singura perspectiva la care avem acces ii apartine amoralului Ford, nu se justifica. Iata si greseala criticilor care, reproband alegerea regizorului de a filma fara ocolisuri bataile administrate de Lou, fac abstractie de conventia principala a lui The Killer Inside Me: prin ochii lui Ford, cadrul judecatilor de valoare se intoarce cu susul in jos, lumea lui este un negativ al realitatii noastre sau macar o versiune daltonista a ei. Iar cecitatea morala merita o disectie amanuntita, fara cenzuri sau sclifoseli, la fel ca orice alta afectiune umana atipica.

Atentatul la perspectiva normala a spectatorului se desfasoara treptat, crescendo, pe masura ce Lou premediteaza si actioneaza in consecinta, lipsit de remuscari – lipsit, de fapt, de orice intensitate emotionala care l-ar deosebi de-un prajitor de paine. Winterbottom (lucrand in baza scriiturii lui Jim Thompson) ar fi putut “vinde” prima explozie violenta a lui Ford ca fiind motivata de-o vaga ramasita a dragostei fraterne, stocata intr-o inima neagra, macinata de dorinta razbunarii… dar ajustarea, conforma cu o normalitate sentimentalista, ar fi subrezit fundatia filmului. Lou nu ne transmite decat bazaitul uniform al unei personalitati cerebrale, detasate si glaciale – ne trec fiori de groaza cand, mereu la fel de rece, el isi declara sentimentele, de orice gen, caci intr-atat de coerent ii e parcursul, si intr-atat de alterata ii e dinamica sufletului, incat consecventa lui, scapand de pe radarul celor din jur, pare un truc mefistofelic.

Despre regie si actori ce se poate spune?

Michael Winterbottom si-a demarat proiectul cu intentia explicita de a realiza o ecranizare cat se poate de fidela textului initial si, spre nemultumirea celor speriati de bombele vizuale, a reusit – mai mult, integrand laolalta scenele brutale cu voice-over-ul meditativ al protagonistului, regizorul s-a achitat de acea misiune grea a oricarui cineast (frizand imposibilul in cazul de fata), si anume, sensibilizarea publicului in privinta povestii. Nu il vom indragi pe Lou Ford, desigur, insa onestitatea cu care isi motiveaza actiunile ne va trezi emotii puternice, deseori contradictorii. Psihicul lui diform ne inspaimanta, dar flashback-urile care-l transporta in trecut – unul indepartat, dominat de figura mamei, si unul apropiat, unde troneaza “unealta” si totodata febletea sa, Joyce – ii tempereaza, pe moment, unghiurile monstruoase. Gratie determinarii lui Winterbottom de a-si pastra neutralitatea, si nu in ultimul rand performantei lui Affleck, ni se expun ambele fete ale monedei, cand alternativa unei viziuni unilaterale ar fi fost mult mai digerabila.

Astfel, daca primele reactii ale presei de profil la distribuirea lui Affleck n-au fost deloc optimiste, rezultatul o legitimeaza: actorul cu trasaturi si inflexiuni efeminate isi umanizeaza personajul hidos, fara a-l disculpa in vreun chip. Dimpotriva, timbrul baietesc si mladierile texane, zambetele lui de plastic si expresiile cliseate (de la “I couldn’t have loved a real brother any more” la zicale de duzina ca “You don’t get anything more out of life than what you put into it”), livrate toate pe un ton egal, cutremurator, subliniaza lipsurile la nivelul “deghizarii” lui umane, tradeaza abisul dinauntru. Faptul ca cele doua femei din viata lui Ford, Joyce si logodnica Amy (intruchipate fara gres, in chei diferite, de Jessica Alba si, respectiv, Kate Hudson), se indragostesc cu atata abandon de el nu e surprinzator, ci doar oglindeste intocmai natura umana – credula pana la proba contrarie.

Ce spun criticii despre The Killer Inside Me?

Cunoscatorii s-au plantat emfatic la ambii poli ai gamei de pareri, lasand un nor confuz de controversa in jurul lui The Killer Inside Me, insa toti sunt de acord ca pontificarea pe tema scenelor de violenta merita sa ocupe cel putin un paragraf, daca nu chiar intreag spatiul alocat cronicii. Cu doar 55% din criticii inregistrati pe RottenTomatoes.com inclinand balanta in favoarea filmului The Killer Inside Me, nu cred ca putem generaliza vreo opinie, nici pro, nici contra, asa ca ma voi rezuma la citate cat mai edificatoare. Probabil ca pe cele mai potrivnice le-am gasit in rubrica lui Betsy Sharkey gazduita de The L.A. Times: “Firul narativ e imbibat cu teme serioase […] care nu duc nicaieri”; “Fetele lui Alba si Hudson nu sunt altceva decat niste papusele duse la taiere, asa ca nu au prea multe de facut, in afara de a da bine pe ecran, dupa care nu chiar asa de bine”; “Affleck nu are acces la nebunia interioara a lui Lou. Nu-i dibuieste nici inima neagra, care ar trebui sa ne infioare de fiecare data cand isi inclesteaza pumnul, nici magnetismul animalic care ar face plauzibila dorinta femeilor de a-i ramane alaturi in ciuda durerii”, etc.

Eric Kohn de la IndieWire.com aplauda jocul lui Affleck care “se inscrie in topul performantelor anului, macar si pentru simplul fapt ca reuseste sa dea o nuanta veridica si infioratoare calmului afectat de Lou”. V.A. Musetto, de la The New York Post, observa aceeasi “interpretare uimitor de controlata” si aminteste elementele responsabile pentru “farmecul ponosit al acestui noir tulburator, dar care merita vazut”: “infatisarea de epoca […] (minunate masini de pe vremuri!) si soundtrack-ul, de la opera la country swing”. Tot la capitolul Affleck insa, Owen Gleiberman de la Entertainment Weekly nu se arata la fel de convins: “TKIM are un realism tip soare-si-praf construit artistic, dar, pe masura ce Lou insala, minte, si ucide iarasi, incetul cu incetul ajungem sa nu mai putem relationa cu el. Filmul nu ne absoarbe intr-un vartej – ne lasa holbandu-ne oarecum perplecsi, pe dinafara”.

Verdictul KoolHunt.ro

Filmul lui Winterbottom are curajul de-a spune lucrurilor pe nume, ceea ce ar trebui sa ii imbarbateze si pe spectatorii mai slabi de inger, macar sa sustina printr-un bilet efortul de animare a box-office-ului. Dar, pe langa aceste considerente oarecum de nuanta si de termen lung, The Killer Inside Me ofera o experienta cinematografica unica, prin conglomeratul de piese solide care contribuie la un produs superior, din punct de vedere calitativ, atator alte asa-zise thrillere, toate consumabile. Garantat, ceva din acest film va ramane intiparit pe retina – sau timpanul – spectatorului, iar intrebarile propulsate cu iscusinta artistica in directia lui nu il pot lasa rece. Mai ales pentru ca, dupa ghetarul sculptat de Affleck pe ecran, optiunea unei non-reactii pare de neconceput.

2 comentarii »

  • Scarlat said:

    e uimitor sa vezi atâta pretiozitate înghesuita într-un singur text.genul asta de masturbare intelectuala e atâta de scârbos si violent, ca n-am reu?it sa termin de citit.si asta doar la nivelul limbajului. mai departe nici n-am nervi sa ma duc…

  • The killer inside me [2010]: neo-noir nereu?it « Cinefilescu said:

    […] este remarcabil?. filmul merit? cel pu?in o vizionare, iar unele filme sunt de colec?ie. – KoolHunt.ro: filmul are curajul de-a spune lucrurilor pe nume. ofer? o experien?? cinematografic? unic?, […]

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*