CoolRank: 8/10

– atmosfera & entertainment: 8.5/10

– regie: 8/10

– actori: 9/10

– scenariu: 8/10

– montaj: 8/10

Nota IMDb: 7.9/10

In 2008 In Bruges, in ciuda unui succes comercial mediocru, si-a facut loc in inimile criticilor si ale publicului in general, devenind repede un film cult. Si de ce nu? O poveste originala si captivanta, personaje bogate si simpatice, dialog rapid si excelent scris, mult umor veridic, uneori negru, contrapunctat de momente de drama ce nu par niciodata fortate. Cu o cinematografie bogata, o regie sigura pe sine si o actorie de prima clasa, e printre putinele filme la care nu-mi vine nici un defect in minte. Martin McDonagh, care a scris si a regizat, a demonstrat ca se pricepe la fel de bine la filme ca la teatru (era deja la acel moment un dramaturg valoros al Marii Britanii si al Irlandei).

Bucurie mare deci cand s-a anuntat ca McDonagh are un frate mai mic, John Michael McDonagh, care e si el pasionat de filme, si ca anul acesta a facut echipa cu Brendan Gleeson, etern colaborator al fratelui mai mare, pentru a aduce pe ecran un noua comedie irlandeza, The Guard. Este talentul genetic? Aparent da.

I’m Irish. Racism is part of my culture.

Gerry Boyle (interpretat de Brendan Gleeson), un politist pe la 50 de ani dintr-un orasel rural de pe coasta Irlandei primeste un partener nou si tanar din aglomeratul Dublin, lucru care nu il bucura deloc. Din primele minute petrecute impreuna, cei doi sunt trimisi sa investigheze cazul unui tanar impuscat in cap.

Conceptul nu pare deloc original, din contra, filmul pare sa urmareasca o formula veche de decenii, dar scenariul lui McDonagh are cateva surprize pentru public. In curand situatia este schimbata de sosirea unui agent FBI de culoare (Don Cheadle), si de executia sumara a proaspatului partener al lui Boyle. Deci nu va fi un film in care partenerul tanar si ambitios il convinge pe cel batran si plictisit de lume sa riste tot ca sa rezolve cazul vietii lor.

Trecand prin formule de thriller politist, comedie neagra, drama, insa neoprindu-se la nici una, filmul se dovedeste a fi mai degraba un studiu de personaje, urmarind actiunile lui Boyle, ale agentului FBI si ale celor trei traficanti de droguri, care au in cap o schema complicata de a scapa basma curata, pana cand firele narative ale acestora incep sa se lege tot mai strans pana la inevitabilul final antrenant.

Despre actori si regie ce se poate spune?

E genul de film in care dialogul si scenele sunt atat de bine scrise incat e greu sa iti imaginezi ca vreun actor ar putea gres cu ele, astfel avem niste performante foarte reusite. Ceea ce nu inseamna ca talentul actorilor nu ar fi iesit in evidenta, mai ales Don Cheadle si Mark Strong au adaugat la repertoriu niste roluri cat se poate de reusite. Steaua cea mai stralucita e insa desigur Brendan Gleeson, cu politistul sau prins intre anti-erou si inima de aur. Ca in multe alte filme politiste, personajul principal e plin de defecte: fura droguri de la victimele unui accident rutier, face remarci rasiste, se delecteaza cu prostituate de lux, refuza sa lucreze in ziua sa libera, desi partenerul i-a fost ucis si e cel mai important caz din viata sa, si e in general nepoliticos (nu degeaba personajul a fost comparat cu cel din Bad Lieutenant, varianta Harvey Keitel si/sau Nicolas Cage).

Pe de alta parte, nu e un om crud si fara umor, care a fost batut de viata pana a devenit un cinic. In ciuda defectelor, nu e un moment in care sa nu aiba simpatia publicului; comentariile rasiste par mai degraba a-si avea originea in naivitate decat in ura, si in rest prezinta o sensibilitate aparte, fie ca e vorba de mama sa care e pe moarte, sotia partenerului sau ucis, sau o prostituata batuta. Plus ca e singurul politist care nu accepta mita, motiv pentru care agentul FBI gaseste in el un aliat, iar traficantii simt nevoia sa-l elimine. Gleeson nu isi ataca rolul, ci se apropie de el cu subtilitate, lasand situatiile sa creeze singure umorul sau drama in jurul sau.

Probabil e nedrept sa-i comparam pe cei doi frati, cu cele doua filme ale lor, dar la The Guard cam lipsesc personajele unice si memorabile din In Bruges (capul de mafie al lui Ralph Fiennes sau piticul rasist al lui Jordan Prentice), dialogul nu e chiar atat de ascutit si cinematografia e mai putin bogata, dar asta pentru ca stilul celor doi e foarte diferit. John Michael are o abordare mai naturalista si minimalista, asta neinsemnand ca filmul nu ar fi la fel de reusit. Din contra, e plin de mici momente pretioase, fie de umor sau de drama, care au un ton mult mai ancorat in realitate. The Guard nu are elementele mentionate mai sus, dar acestea nici nu s-ar fi potrivit aici – in schimb, are un complet alt set de elemente ce il plaseaza printre cele mai bune filme ale anului.

Ce spun criticii despre The Guard?

Pe site-urile de specialitate filmul se bucura de note mai bune decat In Bruges, The Guard avand 78 de puncte din 100 pe Metacritic. Totodata, The Guard primeste un Certified Fresh de 96% pe Rotten Tomatoes.

Kim Newman de la Empire Magazine spune ca e unul din cele mai entertaining filme ale anului, taind rasetele cu o doza de melancolie celtica. Si lui Roger Ebert i-a placut, spunand ca “filmul a fost o placere, nu-mi dau seama daca e in (bip) ma-sii de idiot, sau in (bip) ma-sii de inteligent, dar e in (bip) ma-sii de bun”.

Cei carora nu le-a placut filmul au criticat cliseele genului politist importate din State, sau au afirmat ca, pentru o comedie neagra, nu e destul de amuzanta sau neagra, neintelegand aparent ca filmul se joaca intentionat cu aceste clisee, si ca nu e doar o comedie neagra.

Verdictul KoolHunt.ro

Ca si cel al fratele sau, filmul lui John Michael are ceva pentru toata lumea: comedie, drama, impuscaturi, emotii, actiune. E drept ca lipseste o poveste de dragoste, dar, chiar si fara, e un film ce merita vazut.