Home » Filme

The Change-Up – cum sa cresti capra vecinului

18 August 2011 scris de 15 comentarii

[Titlu in limba romana: Daca as fi… tu?]

CoolRank: 8/10

– atmosfera & entertainment: 7/10

– regie: 7/10

– actori: 8/10

– scenariu: 6/10

– montaj: 8/10

Nota IMDb: 6.2/10

Regie: David Dobkin An: 2011
Actori: Jason-Bateman, Ryan Reynolds, Olivia Wilde Genul: comedie

 

Who says men can’t change? Cred ca dintotdeauna mi-am dorit sa fiu altcineva. Sau altfel. Sa fiu mai inalta. Sa am par mai lung sau mai scurt (depinde de circumstante). Sa fiu mai…. mai… sau inca si mai… Tu nu? Tot timpul e cineva cu mai mult noroc decat tine, sau care a avut o viata mai usoara, pe cand tu… eh, daca ai fi avut aceleasi sanse… Mitch Planko (interpretat de Ryan Reynolds) si Dave Lockwood (interpretat de Jason Bateman) isi doresc cu voce tare exact asta intr-un moment extrem de prozaic si… ghici ce? o zana sau un spirit al unei statui buclucase le indeplineste dorinta.

When selling dolphins on the black market is your dream job

Ei… sa iti doresti ceva fara sa te gandesti prea mult la asta e una, dar chiar sa traiesti la propriu viata altcuiva, fara pauze sau “indulcitori” dati de distanta, e cu totul alta mancare de peste. Mitch e tipul de pierde-vara, imatur, actor care in pauzele dintre filmari, cand nu se masturbeaza, fumeaza cu multa pofta si bifeaza cat mai multe cuceriri in randul femeilor. Dave, pe de alta parte, e un avocat in pragul promovarii, cu o cariera stralucita, nevasta casnica si 3 copii, dedicat in aproape tot ceea ce face… mai putin in cuplu.

Fiecare isi doreste ceea ce simte ca el nu are, dar abunda in viata celuilalt: Mitch – stabilitatea si caldura pe care le vede in familia lui Dave, pe cand acesta din urma vrea, ca un fel de preview la o criza de varsta mijlocie, gustul unei vieti de burlac, cu minim o alta femeie pe seara si fara responsabilitati de schimbat scutece si manevrat biberoane. Amandoi or sa primeasca exact ce au cerut: viata celuilalt. Si provocarea ridicata, odata cu intrebarile asociate (eu ce as face? cat de departe as merge?) este daca pot face fata situatiilor aparute fara sa distruga complet ce ating.

Nou, prin partile esentiale

Fara sa fie o idee originala (ganditi-va cel putin la Big cu Tom Hanks, un alt prototip despre “traind in pielea altcuiva”, chiar daca e vorba de instante diferite in timp ale aceleiasi persoane), The Change-Up aduce pe unde poate, prin alte parti, lucruri noi – fie ca e vorba de un vocabular mai lejer (mult, mult mai lejer), sau situatii care se apropie periculos de anumite limite (bebelusi care se joaca in bucatarie cu blender, cutite, sau care se antreneaza pentru darts cand nu au scutece), filmul nu te lasa fixat pe ideea ca nu vezi nimic nou. Pentru ca o sa vezi – ba chiar poate ca o sa te si amuzi pe parcurs. Nu lipsesc momentele moralizatoare, gen “ce am invatat noi astazi…” si nici “viorile” care preceda si insotesc punctul culminant.

Despre actori si regie ce se poate spune?

 Ryan Reynolds, cu umorul sec (am scris “sex” prima oara, hmmm) si stilul propriu de interpretare, e totusi vioara a doua pe langa Jason Bateman… poate si pentru ca nu are atat de multe situatii prea incarcate emotional. Sa nimeresti in rolul principal intr-un “lorno” (light porno) si sa te bucuri de viata fara griji – sunt situatii care nu pot sa iti ridice chiar atat de mari probleme morale. Pe cand sa fii nevoit dintr-o data sa ai grija de o cariera care ti-e complet straina, sa ai grija de 3 copii si sa incerci sa fii prezent intr-un cuplu cu probleme mai adanci decat lipsa de timp… e un pic mai solicitant. Ce mi-a placut la cei doi e ca nu incearca sa te faca sa il recunosti pe celalalt in gesturi si sa zici, “a da, Jason Bateman il joaca foarte realist pe Ryan Reynolds”… mai degraba e o interpretare libera si un pic(?) mai maimutarita a arhetipului reprezentat.

Olivia Wilde e o prezenta feminina placuta, dar nu doar atat… chiar povestea intr-un interviu cat de incantata a fost sa contribuie la dezvoltarea personajului ei, ca sa nu fie chiar 2D – cum se cam intampla in rom-com. Si chiar daca e nevasta de regizor (Judd Appatow) si teoretic nu ar mai trebui sa mai incerce prea tare sa dovedeasca ceva, Leslie Mann, care o joaca aici pe Jamie Lockwood, depaseste aici putin marginile rolului in care mi se tot pare ca am mai vazut-o. Ceea ce e de bine. Rolul fiind acela de sotie/logodnica foarte comme il faut, cu nemultumiri si pretentii deloc absurde, care are menirea sa readuca personajele din jur pe linia de plutire.

Cat priveste regia si scenariul… filmul e promovat ca venind de la regizorul Wedding Crashers si scenaristii de la Hangover. Si chiar zice suficient asta.

Ce spun criticii despre The Change-Up?

Din 113 review-uri pe rottentomattoes.com, 88 l-au calificat pe The Change-Up drept “stricat”, ceea ce duce la o prospetime de 22%. Pe de alta parte, un scor de 61% din partea a 21,673 de utilizatori de pe acelasi site da un pic alta idee. Metacritic ii da lui The Change-Up un scor de 40 din 100, de la 34 de critici, si 31 de useri il situeaza cam la 6. Luand in calcul si nota de pe imdb (6.2/10 momentan), toate converg spre “un film peste medie, dar nu stralucit”.

Verdictul KoolHunt.ro

Duceti-va, by all means, sa vedeti The Change-Up. Chiar daca nu o sa iesiti din sala tinandu-va de burta de la atata ras, sunt extrem de multe momente foarte savuroase in film, plecand de la gag-uri fizice si limbaj fara perdea, la ironii mai subtile care tin de situatiile putin probabile in care practic nu esti tu cel care isi traieste viata… ci celalalt. Si spre deosebire de multe alte filme, trailerul NU insumeaza toate momentele amuzante. Mai aveti de descoperit.

15 comentarii »

  • Mihnea said:

    Dap, haios filmul. Intr-adevar peste asteptarile lasate de trailer, o comedie usoara dar fara prea multe momente siropoase si cu glume bune.
    De apreciat si prestatia Oliviei Wilde, se vede ca a pus suflet in rol :D

  • Ana said:

    @Mihnea: ma bucur ca ti-a placut :-)

  • Georgia said:

    L-am vazut aseara; este o comedie excelenta si lumea chiar a aplaudat la finalul filmului. Clar e un film de vazut!

  • Ana said:

    @Georgia: Uau, chiar succes aplaudat nu imi imaginam sa fie :-) Sa inteleg ca si tu….? :-D

  • Georgia said:

    @ Ana

    Nu am aplaudat, dar chiar daca as fi facut-o, n-ar fi fost nicio problema pentru ca filmul chiar merita :)

  • movieaddicted said:

    Dumnezeule, a fost unul dintre cele mai proaste si inutile filme pe care le-am vazut vreodata! Nu-mi vine sa cred ca poate placea un astfel de umor stupid si scarbosl chiar imi pare rau ca am vazut acest film.

  • Ana said:

    @Georgia: Stau sa ma gandesc daca am aplaudat vreodata la un film…
    Oricum, inseamna ca si tu si publicul de atunci v-ati simtit foarte bine :-)
    BIS =D>

  • Raluca Georgescu said:

    Uite l-am vazut si eu mai tarziu, abia in seara asta si recunosc ca si mie mi-a placut. Multumesc mult Ana pentru recomandare.

    @movieaddicted: Recunosc ca nu am prins partea cu umorul de proasta calitate. Are doua faze cu fecale de copilas, mai scarboase. Si totusi, f reale, am auzit ca fazele astea se intampla des. Nu mi s-a parut o comedie excelenta, dar o comedie reusita mi s-a parut cu siguranta. De buna dispozitie asa. Cu ce te-a suparat?

  • movieaddicted said:

    Tot filmul m-a suparat :)) serios, stau si ma gandesc daca mi-a placut ceva la el…

  • Ana said:

    @Raluca: Cu placere, Raluca :-)
    @movvieaddicted: Inteleg ce zici si cred ca stiu la ce te referi… de altfel sunt tot felul de pareri despre film.
    Ba chiar o sa fii de acord cu o colega de KoolHunt.ro in ce zice aici: http://bucuresti.24fun.ro/articol/film_review_by_raluk_ro_daca_as_fi_tu_the_change_up-10610.html

  • Raluca Georgescu said:

    @Ana: Pai normal ca este de acord cu respectiva parere, ca doar ea este cea care a scris-o :-))) Luiza aka. Movieaddicited.

    :-* Hai ca ai fost funny. Normal, nu aveai de unde sti ;-)

  • Ana said:

    @Raluca + Luiza aka movieaddicted: Ce pot sa mai zic la faza asta… decat “Sancta Simplicitas” :-)

  • Mihnea said:

    @movieaddicted: “Saga” Twilight iti place? :)

  • movieaddicted said:

    @Ana & @Raluca :))) cat de dragut!
    @Mihnea absolut! am fost tarata la cinema sa vad partea a treia (fara sa le vad pe primele parti) si tot ce imi amintesc este ca am mancat nachos :)

  • Mihai said:

    @movieaddicted – you’re no fun!

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*