The Boat that Rocked – Let’s rock & swing the Titanic!
CoolRank: 7.5/10
– atmosfera & entertainment: 6/10
– regie: 8/10
– actori: 8.5/10
– scenariu: 6.5/10
– montaj: 8/10
Nota IMDb: 7.6/10
Richard Curtis, regizorul si scenaristul Love Actually, se intoarce dupa 6 ani cu The Boat that Rocked (Pirate Radio). Spera
nte mari. Se anunta buna dispozitie si multa muzica din anii ’60. Muzica buna si veselie. Si o barca de unde transmite un radio pirat.
Ca valoare de documentar este un film bine facut. Este bine jucat. Si pe alocuri este amuzant. Si ne introduce intr-o atmosfera – atmosfera care la inceput ne socheaza (daca nu am apartinut acelei generatii), apoi ne mira, apoi ne pare familiara si in final ne face sa ne simtim ca in anii ’60. Si extraordinar de bine dispusi.
1 Boat. 8 DJs. No morals.
You’re live on Radio Rock. Simple Simon. Midnight Mark. Doctor Dave. Angus The Nut Nutsford. 
On-the-hour John. Thick Kevin. Bob Silver The Dawn Treader. Inspirat din fapte reale – istoria adevarata a Radio Caroline, radio-ul pirat britanic – The Boat That Rocked spune povestea unui grup de DJ care profita de o scapare a legislatiei britanice din anii ’60 si infiinteaza un post de radio pirat care emite de pe un vapor ancorat in largul Marii Nordului.
Ce inseamna Radio Rock? La bord inseamna bautura, tutun, droguri, viata libera, femei o data la 2 duminici si foarte multa distractie. In afara barcii, inseamna un radio care lumineaza vietile a 23 de milioane de ascultatori. Care ii face sa se simta vii si fericiti.
Dar cum lucrurile bune nu pot nicioda
ta dura o vesnicie, se va declansa curand lupta dintre DJ-ii amatori de rock si guvernul britanic pasionat de mai cumintele jazz. Guvernul va face tot posibilul pentru a gasi motive care sa ii scoata pe cei de Radio Rock in afara legii. Si va recurge la manevre ilegale si josnice atunci cand va vedea ca lupta este mai apriga decat se asteptasera. Totul culminand cu tentativa de scufundare a barcii la propriu. Va las sa aflati ce se intampla mai departe vizionand filmul.
On air. Off shore. Out of control.
Umor tipic englezesc “Come on, guys. All he did was have sex with somebody’s w
ife“. “We have their testicles in our hands, Twatt, and it feels good“. “The good news is that the engine has exploded and we are all gonna die. The bad news is that we are going to drown in the freezing cold waters of the North Sea“. Muzica buna din anii ’60. Rolling Stones. Jimmy Hendrix. Cat Stevens. The Beach Boys. Moody Blue. David Bowie.
Buna dispozitie este regula dupa care se traieste pe barca Radio Rock. Nimeni nu ia lucrurile personal. Atitudinea este relaxata si degajata. Chiar si in mom
entul in care barca se scufunda – baietii continua sa spuna glume si sa isi faca meseria de DJ. Flower power. Iar lupta dintre guvern si DJ este un joc de-a soarecele si pisica, in care personajul lui Bill Nighy si trupa de DJ sunt mereu ingeniosi si cu 2-3 pasi inainte guvernului, prin reprezentantul jucat de Kenneth Branagh.
They rocked. They rolled. Then they sank.
Richard Curtis este genul comediei romantice britanice. Este scenaristul din spa
tele Mr. Bean, Four Weddings and a Funeral, Notting Hill, Bridget Jones’s Diary si Love Actually. Pentru Love Actually si Four Weddings and a Funeral, Richard Curtis este si regizor. Tocmai de aici asteptarile mari pentru The Boat that Rocked. Pe care Curtis l-a scris si regizat.
In jurul lui Richard Curtis se aduna mereu crema actorilor britanici. De aceasta data s-au adunat Bill Nighy, Philip Seymour Hoffman, Kenneth Branagh, Rhys Ifans, Nick Frost, Tom Sturridge, Ralph Brown si multi altii.
Daca v-ati intrebat, pe Bill Nighy il stiti din Love Actually – cantand arogant Christmas is all around me si desenand caricaturi obscene cantaretilor trupei Blue – si din Valkyrie. Bill Nighy joaca acelasi rol sarcastic cu care ne-a obisnuit, spunand glume tipice pentru
umorul britanic cu acelasi sange rece chiar si in momentele de criza. Philip Seymour Hoffman este cuceritor, desi nu apuca sa faca mare lucru. Este stapan pe sine, cinic, amuzant si sincer. Pe Rhys Ifans il veti recunoaste din multiple roluri secundare, printre care si cel adorabil din Notting Hill. Kenneth Branagh joaca destul de teatral principalul rol negativ. Intr-un rol secundar vom avea placerea sa o vedem si pe minunata Emma Thompson – aproape de nerecunoscuta, eleganta si afectata ca in anii ’60.
Nava se scufunda putin inainte de finalul filmului. Din pacate, filmul se scufunda destul de cu mult inainte de final. As putea spune chiar ca naufragiaza imediat dupa ce incepe. Filmul este slabut pentru un film marca Richard Curtis si, in special, slabut in comparatie cu asteptarile pe care ni le seteaza distributia, regizorul, scenaristul si trailerul.
In concluzie, The Boat that Rocked se scufunda inaintea navei. Este un film naufragiat. Dar emana dragoste de muzica, dragoste de libertate, iubire pentru puterea viselor si flower power. Si ne aminteste sa luam lucrurile usor, sa ne distram si sa fim bine dispusi. Doar putem asculta atata muzica… Si putem face un efort sa vedem The Boat that Rocked – un omagiu usurel adus acelei perioade. Si naufragiul unui Titanic al muzicii.
Ca n-ai înteles filmul este aproape firesc pentru cineva care-si numeste blogul Raluk. Dar sa si scrii despre el, ca o tigaie scapata pe jos, cu formulari bolovanoase de genul “Din pacate, filmul se scufunda destul de cu mult inainte de final” este deja mult prea mult. De ce nu astepti cuminte ecranizarea povestii de succes a trupei Ozone? O generatie mai pe întelesul tau…
@Dus cu gandul: Buna si iti multumesc mult pentru vizita si pentru comentariu!
M-a distrat sincer comentariul tau si presupunerile tale cum ca mi-ar placea trupa Ozone. Din pacate, nu au fost aproape de adevar, dar cine stie, poate data viitoare ai ceva mai mult noroc. Cat despre The Boat That Rocked, afirm asa cum am afirmat si mai sus ca este o dezamagire fata de asteptarile pe care le-am avut. Stiu destul de multe despre generatia hippie si despre muzica si viata de atunci si tocmai de aceea am avut asteptari mari de la film. De asemenea, Philip Seymour Hoffman este un actor pe care il apreciez mult si acelasi lucru il pot spune si despre scenaristul Richard Curtis.
Totusi, filmul mi s-a parut ca a promis mult si a reusit sa piarda din ritm dupa primele 15 minute. Si-a revenit la final, dupa vreo 60 de minute lipsite de spectacol sau substanta. Si totusi, per total, cred ca se putea mai bine.
Am apreciat initiativa filmului si continuu sa il apreciez pe Richard Curtis. Dupa cum vezi, nu am desfiintat filmul – asa cum se intampla sa fac de multe ori – ci i-am acordat 7.5/10. Daca te intereseaza din curiozitate si alte review-uri poti vedea ce au scris si alti jurnalisti din afara, sunt suficiente pareri similare cu cele pe care le-am afirmat si eu mai sus despre The Boat That Rocked. Cine stie, poate poti lansa cateva comentarii malitioase si pe blogurile sau site-urile respectivilor.
Multumesc in orice caz pentru comentariu si sper sa revii si cu alte ocazii pe KoolHunt.ro. Poate ne nimerim cu alta ocazie pe aceeasi lungime de unda.
Esti trestie, îmi placi :) Iarta-mi înversunarea, eram dupa o noapte alba în care filmul mi-a tinut de urât. În plus, sunt convins, e chestie intransmisibila, ceva ce tine de generatie. Nostalgia bat-o vina ;)
Si eu multumesc pentru vizita, te-am adaugat pe facebook.
Si totusi… Raluk?! Realizezi cum te pozitioneaza
@Dus cu gandul: Nu e chestie de iertat, comentariile acide nu ma indispun de obicei. O sa fiu sincera si iti voi spune ca al tau a reusit pentru ca am regasit in el o nereusita de a mea. Chiar m-am uitat pe blogul tau si mi-a placut ce am gasit acolo – esti genul de om care are puncte de vedere, o cultura in spate, chiar genul de om pentru care scriu. Si de aceea mi-a parut rau ca nu am reusit sa scriu un articol care sa iti trezeasca tie interesul.
Un alt lucru care m-a intristat a fost tocmai perceptia ta apropo de generatia actuala care nu intelege atmosfera de atunci. Eu il am pe tata, foarte pasionata de muzica acelor ani, care a trait acea atmosfera si care mi-a insuflat de mica gustul si dragostea pentru muzica acelor ani. Tocmai de aceea, cred ca eram genul de om care sa inteleaga filmul chiar daca nu a trait in acea perioada. Si m-a intristat ca apare aceasta prejudecata (al carei exponent in acest caz ai fost tu) – eu cred ca este o prejudecata – cum ca generatia actuala este asa si asa si nu poate intelege asta si aia.
Si ultimul lucru care imi produsese ceva nervisori a fost chiar ceea ce spui si acum critica apropo de naming – Raluk. Chiar voiam sa te intreb cum percepi ca ma pozitioneaza? Eu una am inceput acest blog la 19 ani si il continuu de atunci si este citit si m-am gandit deseori ca numele nu se mai potriveste musai conceptului. Cu toate acestea este cunoscut asa si mi se pare ca nu ar trebui schimbat. Tocmai de aceasta perceptie imi era si mie frica de doream sa il schimb si imi pare rau cand apare si aceasta ca si prejudecata. Voi vedea ce solutie voi gasi. Pana atunci, chiar ma intereseaza parerea ta despre asta.
Apropo de blogul tau, chiar m-au distrat cateva posturi. Cu siguranta te voi mai citi.
Merci inca o data pentru comentariu!
Draga mosului :)) Cei care am nedrepatit muzica superba a acelor ani am fost chiar noi, cei de atunci. Habar nu stii ce shitstorm hit the fan în anii 80. Voi sunteti bietele victime iradiate/infestate de (video)mizeria dance a acelui deceniu întunecat. Noi îl numim Evul mediu disco al muzicii. Hiroshima meets Chernobîl.
Si daca tot am ajuns în zona extremelor care se definesc reciproc:
Raluca vs. Raluk. Este ca hi5 vs. facebook. Sau T poop vs. Te sarut.
Crucificarea limbii române care te trimite automat cu gândul la generatia diplomelor cumparate, a referatelor downloadate si, în directa consecinta, a CV-urilor laborios umflate, a titulaturilor meaningless, de corporate. Este little black dress vs. tricoul cu strassuri si jeansii fara talie cu fese personalizate.
Ma bucur sa te am pe bloaga-mi umila. E doar un loc linistit unde-mi îngân încetisor un cânticel, si-mi tin de urât pe întuneric.
@Dus cu Gandul Inteleg ce spui si ce iti sugereaza Raluk si chiar iti multumesc mult pentru explicatie – este un feedback util pentru mine. Ceea ce spui despre generatia actuala este o generalizare si ca orice generalizare nedreptateste pe cei care ridica capul din ea. Din pacate insa, cuprinde si cazuri izolate de adevaruri crude ca orice generalizare.
As vrea totusi sa iti dau un citat al lui E.B. White care cuprinde pe scurt un mare adevar, sau cel putin eu gasesc in el un mare adevar – “Prejudice is a great time saver. You can form opinions without having to get the facts.”
Intr-adevar numele spune mare lucru si formeaza o prima impresie de impact. Si mi-ar parea rau sa formeze acea impresie despre care spui tu. Voi vedea ce solutie voi gasi in timp. Momentan sper insa ca oamenii sa nu se jeneze de numele blogului, ci sa se bucure de continut. Si continutul sper sincer sa il fac cat mai interesant si util pentru ei.
Te mai astept pe KoolHunt.ro si tinem legatura! Multumesc mult pentru timp si vizita!
Ai dreptate, dar eu -magar batrân si obosit- am elaborat o strategie de supravietuire referitor la generatiile tinere: prefer sa ramân un pesimist pentru a ma bucura de surprize optimiste, decât invers :)
Cât despre branding, nu-i nicio chiftea, în fond orice sarpe creste si, daca nu te mai încape “pielea”, e normal sa “napârlesti” ;)
@Dus cu gandul: Este o strategie buna, de tipul minimului efort. Pe de alta parte are o rata de eroare acolo ;-)) Dar nu are rost sa facem teoria chibritului.
Merci mult pentru feedback si tinem legatura!
am vazut filmul aseara, scriu “la cald”. mie mi-a placut mult, a avut tot ce ii trebuie, si in proportiile potrivite: personaje bine conturate, spirituale, umor british bine dozat, atmosfera boema, soundtrack that rocks si un final care te lasa cu un “feel good” de ansamblu.
am lesinat de ras la scena cu bob care mai ca se ineaca incercand sa salveze un disc, pe care cand iese la suprafata i-l arunca inapoi in apa doctor dave, spunand ceva gen “ce disc prost”.
oamenii care se simt atasati de “the golden ages of rock” raman cu o oarecare nostalgie (daca poate folosi formula asta cineva care nu a prins epoca). cred ca pentru iubitorii rockului (the 60-70’s rock that is), si mai ales cei care au trait perioada, a critica filmul asta care evoca atat de viu spiritul anilor de aur este o insulta :-)
@kmi: Multumesc mult pentru vizita si comentariu!
Chiar a fost un feedback bun, care m-a ajutat sa realizez ca desi am acordat nota mare filmului – 7.5 este o nota chiar mare pentru CoolRank-urile pe care le acord de obicei – nu se intelege ca l-am considerat un film bun.
Singurul motiv pentru care l-am criticat a fost acela ca am avut asteptari sky high de la film. Tocmai pentru ca reda acea atmosfera care mi-este draga si tocmai pentru ca ii ador pe Richard Curtis, Philip Seymour Hoffman si Bill Nighy. De aceea mi-a parut rau ca ma asteptam sa fie mult mai bun decat a fost.
Anyways, am incercat sa imi rafinez putin review-ul. Data viitoare voi incerca sa fiu mai clara.
Merci mult pentru vizita si te mai astept pe KoolHunt.ro!
Ca iubitor de rock / beat si reprezentant biologic al anilor 60′ – 70′ normal ca filmul mi-a trezit nostalgia unor vremuri trecute. In principiu sunt de acord cu Raluk dar nu-mi place sa ma afund in analize stilistice, critici, calificative, etc.. In definitiv fiecare receptioneaza arta in felul sau !
Scriu aceste randuri pentru a semnala (pentru cei ce eventual nu stiu inca) un alt film realizat in aceeasi idee: “Across The Universe” (USA, 2007). Personal mi se pare mai coerent si foarte bogat in diverse simbolistici. Soundtrack-ul este alcatuit din compozitii Beatles dar in alte interpretari (unele formidabile, vezi Dana Fuchs).
Toate cele bune Raluk si “go ahead” !
[…] si piper in G-Force. Nu pot spune ca il recunosc pe amuzantul si carismaticul Nighy din recentul The Boat that Rocked. Zach Galifianakis a fost bestial in The Hangover, pe cand in G-Force este timid si retinut. Nu […]
Nu ?tiu exact cum s?-?i spun, dar “Dus cu gândul” nu e genul de om c?ruia s?-i mul?ume?ti pentru vizit? ?i comentarii, ci genul de om la care s? prive?ti cu admira?ie ?i s?-i sorbi cuvintele. Poate c? ai sesizat ironia lui, dar tocmai asta trebuia s? te pun? pe gânduri…
Filmul l-am v?zut la cinema, al?turi de sute de oameni, iar la foarte multe scene efectiv aplauda toat? sala, de?i nu eram la teatru. Cred c? spune multe, mai ales c? nu erau doar tineri în sal?, erau ?i oameni c?rora le stârneau nostalgii scenele.
Dar nu-i nimic, raluK, ai timp s? cre?ti ?i s? mai acumulezi ;)
Ha ha! foarte tare! diacriticele nu sunt recunoscute! COOL… ca s? zic a?a
Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.
Tinem legatura?
Vrei sa scrii pentru Koolhunt.ro?
Ultimele articole pe Koolhunt.ro
Must-see la cinema
Sunt O Baba Comunista
Riddick
Must-avoid la cinema
2 Guns
This is the End
Must-visit in Bucuresti
Restaurant frantuzesc Voila
Corks Cozy Bar
Must-read pe Koolhunt.ro
Topul restaurantelor din Bucuresti
Topul cafenelelor din Bucuresti
Topul ceainariilor din Bucuresti
10 filme hot pentru o noapte incendiara
Top 50 replici celebre din filme
My top 30 favorite movies
Top 20 filme cu final neasteptat
Top 12 filme cu si despre dans
Top 12 filme muzicale
Trailere filme nominalizate Oscar 2013
Nominalizarile pentru premiile BAFTA 2013
Parteneri Koolhunt.ro
Tags
Most Commented
Recent Comments