Home » Carti

Suflete pereche – dar amanate de soarta

1 June 2011 scris de Niciun comentariu

CoolRank: 8/10

Cand doamna Marilena Iovu, traducatoarea romanelor Ceceliei Ahern, mi-a spus ca Suflete pereche i-a placut cel mai mult, am fost nerabdatoare sa vad despre ce este vorba. Nici macar nu am citit ce scria pe coperta patru, ce sa mai vorbim de cautat detalii pe Internet. Nu-mi pare rau ca am citit-o, mai ales ca a fost prima noapte in cateva luni bune in care n-am dormit din cauza (sau mai degraba datorita) cititului. Insa Suflete pereche nu a detronat Prietenul nevazut si parca nici Multumesc pentru amintiri.

Nu o lasi din mana, dar te lasa cu un gust amar

Ce e drept insa, romanul de fata revine in aceeasi “sfera” cu P.S. Te iubesc, in sensul ca nu are nici un element fantastic, asa cum ma obisnuisem in ultima vreme. Este pur si simplu viata lui Rosie Dunne, impletita de multe ori cu cea a lui Alex Stewart. Desi mi se pare putin ciudat sa alatur cele doua categorii, as spune ca pe langa un exemplu de literatura contemporana, cartea este si un “bildungsroman”. Scris, e adevarat, intr-o maniera foarte moderna, asupra careia voi reveni putin mai incolo. Insa nici unul din cele de mai sus nu este motivul pentru care am ramas cu un gust amar atunci cand am inchis cartea, candva pe la 4 si jumatate dimineata, in timpul saptamanii.

Pentru a va putea vorbi despre acest motiv ma vad nevoita sa fac ceva ce nu cred ca am facut pana acum in povestile mele despre carti: sa va spun cum se termina. Nu cred ca voi comite o crima prea mare, avand in vedere ca titlul este mai mult decat edificator, drept pentru care va spun fara retineri ca cele doua personaje raman impreuna.

Va mai dau si alte detalii: Rosie si Alex sunt cei mai buni prieteni de la o varsta foarte frageda. Stau in aceeasi banca, o supara pe profesoara lor, fac toate nazbatiile impreuna, vorbesc despre iubiti si iubite, se destainuie unul altuia si rad unul de altul de multe ori. Pana cand Alex se muta din Dublin la Boston, in clasa a XI-a. Desi raman cei mai buni prieteni, fiecare isi faureste propria viata. Si daca Alex, desi are o casnicie esuata, ajunge un doctor de succes, ei bine – si aici este motivul nemultumirii mele – Rosie Dunne… isi rateaza cam toata viata.

Asta pentru ca la balul de absolvire, la care ar fi trebuit sa mearga cu Alex, ramane insarcinata. Adio deci visul ei de a deveni manager de hotel, adio tinerete, facultate, mutare la Boston si orice altceva. Rosie devine mama si intreaga ei viata va fi guvernata de acest aspect – o slujba mizera, numai pentru orele bune de lucru si bani, o casa mica, griji, cu o singura prietena si la un moment dat, la randul ei, intr-o casnicie.

Desfasurare epistolara catre un final greu de inghitit

Faptul ca undeva, pe la cincizeci de ani, dupa ce mama ei moare si reuseste sa ii transforme casa intr-o pensiune si dupa inca o casatorie a lui Alex, cei doi sfarsesc impreuna, nu ma “incalzeste” cu aproape nimic. Desigur, mai bine mai tarziu decat niciodata, desigur ca ar fi putut nici sa nu se intample asta, insa… ei bine, eu m-am simtit foarte prost, pentru ca tot citind, am simtit-o pe Rosie foarte aproape de mine.

Iar acesta este motivul pentru care cartea de fapt nu este una proasta; motivul pentru care nu m-am oprit pana nu am terminat-o si pentru care nu prea are nici o importanta faptul ca v-am facut rezumatul ei: intregul roman este alcatuit din biletele, scrisori, e-mailuri si conversatii pe messenger. Nici un “spuse”, “intra”, “se aseza pe scaun tremurand”. Rosie si cei cativa parteneri ai ei de discutii povestesc de fapt direct cititorului. 465 de pagini de dialog, actiune si…viata pur si simplu.

Nu are cum sa nu iti para rau pentru Rosie. Nu ai cum sa te multumesti cu aceasta rezolvare atat de tarziu, cand stii prin cate nereusite a trecut intreaga ei viata. Si cu toate astea nu deprimata m-am simtit, cum s-a grabit cineva sa catalogheze – daca citesti Suflete pereche nu esti masochist. Primesti de fapt niste lectii, ca in mai toate cartile lui Ahern. Si parca le inveti mai bine fiind atat de aproape de personaj, nu?

Articol scris de Raluca Alexe – bookblog.ro

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*