CoolRank: 8/10

– atmosfera & entertainment: 9/10

– regie: 8/10

– actori: 9/10

– scenariu: 8/10

– montaj: 7/10

Nota IMDb: 6.4/10

O fire pesimista ar vedea experimentul cvasi-scabros din Splice ca pe o reflectie corecta a evolutiei stiintei – si, intr-o era a inovatiei si-a decodarii genetice, filmul regizorului Vincenzo Natali (care contribuie si la scenariu) chiar arata mai putin a SF, cat a horror in toata puterea cuvantului. “What’s the worst that can happen?” se intreaba cuplul protagonist, doi Frankenstein-i contemporani care cad prada setei de cunoastere. Raspunsul, ca morala intr-o fabula, vine transant si nu-si menajeaza nici personajele, nici spectatorii – este raspunsul unui regizor care si-a pus la contributie cele mai intunecate subterane ale imaginatiei ca sa-l dibuiasca. Splice pune pe tapet probleme de etica, de psihologie, de mercantilism si totul prin imaginarea unui succes in eprubeta stiintei. Intrebarea este: oare ne mai indoim de existenta reala a unor astfel de succese?

Monstruozitatea stiintei

Intr-o lume impinsa inainte cu viteza mintii, singurele limite care-i tin in frau pe cercetatorii Clive si Elsa sunt de natura financiara. Insa, atata timp cat munca lor se soldeaza cu patente si promisiunea leacului la cancer etc., de facturi se ocupa Corporatia Newstead. Tot ea trage si sforile pentru ca hibrizii Fred si Ginger, organisme noi sub soare create intr-o prima faza a proiectului, sa intre in a doua, si anume sa-i ajute pe “mami” Elsa si “tati” Clive la sintetizarea unei proteine. Proteina e ultra-importanta, dar procesul in sine suna meticulos, lent, si, dupa reactia celor doi la auzul vestii, eminamente plicticos. O risipa a talentului lor si a timpului nostru.

Cu alte cuvinte, sefii, actionarii si industriasii opteaza pentru avans incet si sigur. Serios?! Asa o rasturnare de situatie rareori se-ntampla in realitatea filmului, teren propice pentru cineastii paranoici obsedati de conspiratii la nivel inalt. Mai exact, se intampla cand intra-n ecuatie un jucator mai periculos decat toti bogatanii la un loc – aici, personajul “mad scientist”. Elsa decide ca are lucruri mai bune de facut decat sa-si studieze creaturile la microscop – cultivate dintr-o amestecatura de ADN animal, cele doua mase amorfe de carne (botezate, presupunem, dupa filmul lui Fellini) sunt atat de slute, ca nu i-o luam in nume rau Elsei. De altfel, si partenerul ei Clive se lasa usor convins sa-i devina complice cand mixoloaga propune adaugarea ADN-ului uman la cocktail-ul animal.

Experimentul secret duce la nasterea lui Dren, o mutanta care intruchipeaza mai multe oratanii ca Sfinxul si creste mai cu spor ca Fat-Frumos. Inarmata cu pretexte si experta la dus cu zaharelul, Elsa il imbarbateaza pe mai precautul Clive, si o ascunde pe Dren de restul laborantilor, profitand de ocazie ca sa-si hraneasca-n voie interesul stiintific. Doar ca acesta cam alterneaza cu instinctele materne, iar Dren, ajunsa la varsta adolescentei si atinsa de complexul Electrei, nu e tocmai in stare sa distinga intre mama denaturata, demiurg ipocrit… si rivala. La fel de confuzi se dovedesc a fi si “parintii” ei, iar curand harababura generala derapeaza intr-un conflict pe viata si pe moarte.

Splice = (tehn.) imbinare = WRONG?

Subiectele spinoase atacate in Splice – etica din spatele clonarii, efectele estomparii granitelor dintre regnuri, utilitarism versus deontologie etc. – desi merita scoase la rampa in zilele noastre, pot fi trecute cu vederea. Oricat de actuale ar fi la nivel de societate, spectatorul concentrat pe propria buna-dispozitie va gasi si motive pur hedoniste ca sa ramana prins in mrejele lui Natali. Filmul se axeaza pe firul narativ, insa nu neglijeaza actiunea si isi dozeaza eficient momentele de incordare si destindere; poate mai important decat toate aceste plusuri la un loc, este indraznet, sfidator chiar.

Mai cu seama intr-una dintre scene (ATENTIE, spoiler), telegrafiata printr-o colectie de portrete ale lui Clive realizate de Dren, devine evident ca scenaristii nu-si sacrifica integritatea de dragul confortului din sala. O preferinta rara, avand in vedere ca certificatul R, atribuit de MPAA pe baza ei, ar putea dauna filmului la box-office. Dar Splice se vrea pionier, nu politically-correct, iar creatorii lui isi asuma riscurile aferente. Laudabil.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Splice atentioneaza, dar nu declanseaza un semnal de alarma moralizator: treaba lui Natali, la care exceleaza si aici ca si in Cube, este sa confrunte niste temeri profund umane si sa transforme cosmarul in realitate, pentru satisfacerea publicului prapastios. Filmul lui nu ia in colimator curiozitatea, sanatoasa de altfel la omul de stiinta; nici nu pune la indoiala competenta unei femei traumatizate din copilarie de a deveni mama la randu-i. Focusurile lui Splice sunt multiple si ramane la latitudinea spectatorului sa isi aleaga unghiul de receptare a mesajului – negativist, hiper-prudent, psihologic, anti-corporatist, moralist etc.

Detectam o gingasa neutralitate a lui Natali in tratamentul rezervat lui Dren: intruchipat de Abigail Chu (copil) si Delphine Chanéac (tinerete), hibridul ochios nu este lipsit de farmec. In locul unei voci articulate, expresivitatea mimicii sale si corul de onomatopee, icnete, miaune, chitaieli – toate servesc la umanizarea lui Dren, ceea ce schimba frecvent, derutant, polaritatea erou/anti-erou a filmului. Canadianca Sarah Polley reuseste sa inzestreze personajul Elsei cu un caracter complex: predispus la raceala unui om de stiinta inflexibil, periculos de asemanatoare cu cea a unui tortionar – si totusi vulnerabil in prezenta iubirii. Cat timp o poate tine sub papuc. Ea face echipa buna cu Adrien Brody, un sarmant ca-ntotdeauna, insa prins aici intre-un ciocan si-o nicovala (doua femei puternice, dar epave la capitolul angajament emotional) care ii ingradesc jocul de glezne pe rolul lui Clive.

Ce spun criticii despre Splice?

Rosia lui Natali este numai buna de papat, cu un procentaj de 74 Fresh, adica 128 de pareri pozitive acumulate pe RottenTomatoes. Dintre ele, spicuim un citat al criticului Christopher Tookey, aparut in Daily Mail: “In ciuda unui punct culminant ultra-conventional de tip slasher, Splice este un articol ingenios de cinema SF, oferind o perspectiva proaspata vizavi de un subiect arhicunoscut, si concentrandu-se in jurul unor performante actoricesti foarte inteligente“.

Metacritic a ajuns la o concluzie similara cu cea exprimata de utilizatorii IMDb.com, adunand 35 de recenzii de pe Net si ajungand la un scor de 66%. Neconcordanta dintre laudele criticilor si protestele spectatorilor este clar vizibila pe Meta-pagina filmului, unde review-urile din prima categorie sunt insirate in paralel cu cele ale cinefililor non-profesionisti. Imi scapa cauza – dar sper ca romanii vor fi mai receptivi.

Verdictul KoolHunt.ro

Inainte de Splice, vazusem filmul castigator al Screamfest-ului din 2009, The Human Centipede. In comparatie, joaca de-a Dumnezeu – un Dumnezeu pervers al colajelor nenaturale – este mai mult decat tolerabila in horror-ul lui Natali, este dramatica, metaforica si profund umana. De asemenea, este subtila: printr-o trimitere voalata la actorii Miresei lui Frankenstein, Elsa Lanchester si Colin Clive, Natali ne intreaba daca vrem sa traim intr-o lume care are drept carte de capatai literatura lui Mary Shelley.

Pe de alta parte, gama defectelor omenesti luata la puricat cu fler de psiholog propune un cu totul alt set de intrebari fundamentale. Pe care subsemnata spectatoare le gaseste mai presante decat punctele nevralgice ale ingineriei genetice.