Home » Acum la cinema, cinema, Filme

Sette opere di misericordia / Seven Acts of Mercy – Dupa fapta si rasplata

27 February 2013 scris de 2 comentarii

[Titlu in limba romana: Sapte opere de milostenie]

sette-opere-di-misericordia1CoolRank: 6/10

– atmosfera & entertainment: 5/10

– regie: 6/10

– actori: 7/10

– scenariu: 5/10

– montaj: 6/10

Nota IMDb: 6.0/10

Regie: Gianluca De Serio, Massimiliano De Serio An: 2011
Actori: Olimpia Melinte, Roberto Herlitzka, Ignazio Oliva Genul: drama

 

Sette opere di misericordia este un film ce trebuie vazut pe indelete. Nu putem vorbi despre savurarea acestei creatii cinematografice. Trebuie sa ai starea necesara pentru a rezista pana la capat. Fratii De Serio au mentionat in cadrul vizionarii organizate pentru presa ca Sette opera di misericordia nu este adresat publicului larg, dar va incurajez sa nu-l evitati. Povestea unei tinere romance ce isi face veacul prin taberele de imigranti de la periferia oraselor italienesti o sa produca o stare de disconfort. Nu va lasati prada acestui impuls, dar nu-l ignorati total. La final intrebarea ce sta pe buzele tuturor ar fi care a fost rostul acestei povesti? Adresez intrebarea fara a cadea in patetismul celor deranjati de prezentarea fara perdea a romanilor in conjunctura din film. Adevarul de cele mai multe ori doare, dar problema cu cele Sapte opere de milostenie este ca-i lipseste esenta.

Sa-i gazduim pe cei fara de adapost.

sette-opere-di-misericordia2Luminita (Olimpia Melinte) traieste o viata mizera intr-un ghetou la periferia unui oras din Italia. Tanara trebuie sa cotizeze in fiecare zi catre familia de romani in masina carora este lasata sa doarma si nemaiputand de atata bine ajunge sa incropeasca un plan pentru a reusi sa evadeze din acest infern. Cu ajutorul unui medic italian, Luminita va prelua identitatea Claudiei, o romanca moarta, corpul acestei femei nefiind indentificat si rezidand la morga. O afacere complicata pentru Luminita pentru ca ajunge ca pentru acest schimb de indentitate sa fileze un batran italian, Antonio (Roberto Herlitzka) si sa-l sechestreze in casa sa. Pana aici povestea Luminitei, romanca fortata de imprejurari la acte de furt, rapire si sechestrare de persoane , pare a fi genul de stire de la ora cinci. Luminita arata, in caz ca nu eram convinsi pana acum, cum concetatenii nostri plecati prin strainatate au o reputatie de toata “stima”. Nu toti, dar ne place sau nu, avem o reputatie patata iar imaginea ghetourilor de la periferia Romei nu este un vis este realitate.

Aspectele negative primeaza si dau nastere la monstri, iar Luminita devine un strigat de disperare neauzit de nimeni. In schimb, nici fratii De Serio nu ne ofera prea multe detalii despre aceasta tanara. Ce primim este un joc bizar. Actiunea este greoaie si de cele mai multe ori isi pierde logica.

sette-opere-di-misericordia3Relatia dintre Luminita si Antonio incepe violent, Luminita este agresorul fara scrupule sechestrand si bruscand un batran ce mai are un pic si moare. Relatia aceasta sufera o schimbare totala in cea de-a doua jumatate a filmului cand Antonio da semne ca sufera de sindromul Stockholm. Nu se ofera o explicatie sau un amanunt de care sa te poti lega si sa intelegi de ce un batran alege sa ajute o femeie ce mai avea un pic si-l omora. Sa fie acea milostenie pomenita in titlu? In acest caz pelicula sufera grav in ceea ce tine de conturarea unor personaje si a unei povesti in jurul acestor personaje.

Sette opera di misericordia vrea sa te convinga sa intelegi acest film doar prin elementele vizuale si nu doreste sa incarce produsul de pe ecran cu o concentratie de sentimente. Simti, daca poti, privind actiunea. Replicile dintre personaje sunt rare si sarace atat in detalii cat si in consistenta. Daca se putea, acest film mergea fara probleme fara pic de dialog, efectul de disconfort si confuzie era acelasi. Avem in schimb cadre si secvente lungi ce se doresc pline de semnificatii iar spectatorul dupa ce se incarca emotional trebuie sa stea sa descifreze mesajul.

Despre actori si regie ce se poate spune?

sette-opere-di-misericordia4Revelatia din Sette opere di misericordia este Olimpia Melinte. Luminita oferita de tanara actrita romanca iti incarca simturile. Nu stii daca vrei sa urasti personajul sau sa simpatizezi cu el. Un rol sarac in replici, dar incarcat de scene filmate in prim plan. Privirea Luminitei iese din ecran si iti patrunde in suflet evitand excesele artistice. Pacat ca nu avem mai multe detalii despre personaj astfel incat sa intelegem dincolo de chipul ingandurat al Luminitei.

Roberto Herlitzka in rolul lui Antonio, un batran ciudat ce locuieste intr-un apartament dezordonant, ce apeleaza ocazional la emigrantii ce locuiesc prin imprejurimi pentru diverse munci prin curte este un mister. La fel cum jocul Olimpiei Melinte te face cand sa urasti personajul cand sa incerci sa simpatizezi cu el, jocul lui Herlitzka merge cand spre compatimirea batranelului chinuit de romanca, cand de a privi cu suspiciune atasamentul lui Antonio fata de Luminita.

Gianluca De Serio si Massimiliano De Serio si-au propus un experiment cinematografic prea complex. Scenariul se pierde printre cadrele fixe si linistea apasatoare. Personajele sunt creionate si lasate sa evolueze pe ecran in speranta ca fiecare spectator va intelege ce vrea din aceasta poveste. Din pacate nu este genul de poveste simpla ce poate sa beneficieze de un experiment cinematografic.

Ce spun criticii despre Sette opere di misericordia?

sette-opere-di-misericordia5In momentul de fata pe Rotten Tomatoes si Metacritic nu exista un punctaj ori o mentiune despre Sette opere di misericordia. Pe IMDbb gasim un scor de 6.0/10 din partea a 65 de utilizatori. In schimb avem cateva cronici scrise pentru Sette opere di misericordia.

“Principala performanta a tinerilor frati De Serio, aflati acum la primul lor lung-metraj de fictiune (dupa alte patru documentare si scurt-metraje) este aceea de a aborda un subiect grav intr-o formula cinematografica imbinand armonios forta si sugestia, visceralul si subtilitatea. Inclusiv prin contributia directorului de fotografie Piero Basso, Sette opere di misericordia se impune ca un film de retinut – si o deschidere incitanta pentru viitor.” – Mihnea Columbeanu (Cinemagia)

Jay Weisserb din partea Variety mentioneaza faptul ca in Sette opera di misericordia avem un produs ce se vrea mult prea serios si mult prea intelectual despre drama a doi paria ai societatii fara sa primim in schimb mai multe detalii despre ei pentru a starni compasiunea privitorilor.

Verdictul KoolHunt.ro

Sette opere di misericordia este un experiment cinematografic. Scenariul este sarac iar filmul se bazeaza pe filmarile si cadrele fixe, accentul pus pe sunete, peisaje si culori, iar personajele nu fac altceva decat sa graviteze prin cadru privind grav, fara sa ofere nimic in plus pentru a intelege dincolo de ocheadele patrunzatoare. Ramanem in schimb cu o poveste despre realitatea acestor oameni si acest gen de poveste are “norocul”, din pacate, ori sa fie inteleasa prost ori sa nu fie inteleasa deloc.

2 comentarii »

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*