S-a deschis Sharkia – Un nou brand Radisson Blu cu focus pe savoare si servicii
Bucurestiul gazduieste o incredibila varietate de restaurante de toate genurile, insa parca in randul celor cu adevarat bune, concurenta nu este acerba. In consecinta, orice noua deschidere aduce cu sine speranta ca intr-o buna zi, poate ne va fi foarte greu sa alegem dintre prea multe optiuni excelente. Asa gandeam si cand am primit invitatia pentru joi, 11 octombrie, la evenimentul de deschidere pentru media a celui mai noi local din cadrul complexului Radisson Blu, si anume restaurantul cu specific est-mediteranean Sharkia.
Evenimentul oficial de deschidere a avut loc la aproximativ o luna de la inaugurarea efectiva a localului si a fost organizat sub forma unei seri intime, cu putini invitati, intr-un cadru familial si prietenos. Gazde ne-au fost insusi directorul general Radisson Blu Bucuresti si totodata director regional pe Sud Estul Europei, Yilmaz Yildirimlar, si doua personalitati in materie de gastronomie consacrate deja la Radisson, si anume Bernd Kirsch, Executive Chef si Stefan Parashiv, Chef Sharkia. Au povestit despre concept, despre cum s-a nascut Sharkia si unde ar vrea sa ajunga si am fost “plimbati” prin meniul savuros, avand ocazia sa vedem si o mica demonstratie de live cooking, cu participarea invitatilor.
Ce promite Sharkia ca experienta?
In primul rand noul local Radisson Blu Bucuresti, ce poarta numele unui vant estic din regiunea Levantului, promite savoare si servicii de clasa, oferite intr-un decor clasic, cu culori calde si intr-o atmosfera prietenoasa si primitoare. Decorul interior este simplu si a fost modificat minimal fata de Le Bistro, fostul restaurant operat in acelasi spatiu, la fel de simpla este si aranjarea produselor in farfurii, iar aceasta este o actiune deliberata a management-ului care doreste sa puna accent pe ceea ce conteaza cu adevarat – si anume, savoarea mancarii, oferindu-ne un cadru ideal pentru un timp de calitate.
Cu ce ne incanta meniul Sharkia?
Restaurantul, care s-a nascut si ca urmare a doleantelor clientilor Radisson in materie de directie culinara, isi propune sa aduca in peisajul gastronomic bucurestean o combinatie inedita de arome si preparate de inspiratie mediteraneana si orientala. Sharkia nu se doreste a fi un nou restaurant oriental clasic si strans legat de traditii sau obiceiuri culinare specifice unei regiuni restranse, ci mai degraba un fusion intre culturile gastronomice de pe tarmul Mediteranei, din Maroc si pana la Orientul Mijlociu, preluand si interpretand traditiile intr-un stil modern. Experienta personalului dobandita si in Orientul Mijlociu cu siguranta ajuta in materie de savoare autentica.
In meniu veti gasi o varietate de aperitive, asa zisele “mezze”, de la clasicele gustari arabesti precum falafel, hummus sau baba ganoush, la foccacia in diferite variante si pana la vinete coapte alaturi de feta, mostre fiind prezentate “pe viu” de catre chelneri pentru a ajuta clientii in a lua o decizie. Un punct forte sunt si painea si variatiunile ei, care sunt facute in casa si servite fierbinti. La Sharkia gasim si carne, peste si fructe de mare in diferite combinatii, nu neaparat intr-un numar coplesitor insa.
O supriza poate neasteptata sunt felurile internationale din meniu, printre care se numara si clasicul burger si schnitzel-ul vienez. Specialitatea bucatarului este un kebab de biban ca fel principal si delicioasa tarta knafe ca desert.
Totul se doreste a fi proaspat, gatit la comanda din ingrediente neprocesate.
Preturile pentru mancare sunt medii, cele pentru bauturi maricele. Preturile pentru aperitive se situeaza la 14RON, supele la 18, iar felurile principale intre 30 si 80RON. Pentru un espresso ar trebui sa platiti 10RON, pentru o bere la 0.33l intre 13 si 22RON.
Cand si de ce Sharkia?
Locatia usor accesibila in centrul Bucurestiului, decorul clasic, elegant, in culori calde, atmosfera primitoare si nu il ultimul rand standardele inalte propuse, recomanda Sharkia pentru o varietate de ocazii. Sharkia poate fi locul perfect pentru un business lunch sau dinner si chiar si pentru petreceri coporatiste, capacitatea totala fiind de 120 de locuri la mese (management-ul s-a dovedit foarte deschis si flexibil in a transforma o parte din local in ring de dans pentru un astfel de eveniment, poate chiar petrecerea de Craciun). In curand se va lansa si un lunch special, ce se doreste a fi servit in maxim 30 minute cap-coada, cu siguranta foarte atractiv daca aveti biroul in zona. De asemenea putem veni aici cu familia sau la o seara cu prietenii, cert este ca un numar de persoane mai mare la masa va garanta accesul la cat mai multe gustari diferite, un punct central al bucatariei est-mediteraneene, unde farmecul este sa imparti.
Si de ce Sharkia? Pentru ca vrem cu totii sa mancam bine si sa fim tratati frumos, iar aici ni se promite ca se poate!
Concluzii?
Mie mi-a placut ce am vazut si auzit in materie de planuri si promisuni, mi-a placut cum m-am simtit la Sharkia si, poate cel mai important, am savurat fiecare muscatura din preparatele degustate. Daca lucurile raman cel putin la fel, Sharkia va fi cu siguranta foarte bine primit. Eu una voi reveni aici si va invit si pe voi sa “investigati” pe cont propriu ce vant bate pe Str. Lutherana nr. 2-4 in “caldurosul” Sharkia.
Fotografiile au fost realizate de Alma Bugnariu la deschiderea restaurantului Sharkia pentru KoolHunt.ro. Preluarea acestor poze fara acordul echipei KoolHunt.ro este interzisa.
Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.