Home » Muzica, Teatru, Timp liber

O scrisoare pierduta – stand de vorba cu nenea Catavencu

16 January 2013 scris de Niciun comentariu

Andrei Lazar (Catavencu), Tina Munteanu (Zoe Trahanache) si Stefan Popov (Tipatescu)Nu sunt genul de persoana care merge frecvent la Opera, sau care mergea. Pentru ca, daca imi aduc bine aminte, ultima data cand am fost la Opera Nationala Bucuresti, era in timpul Facultatii, cand un foarte bun prieten din Constanta care, in acel timp, era in corul Operei Nationale Bucuresti, mi-a daruit mai multe invitatii la Festivalul National de Opera. Dar de atunci, de abia daca am mai am avut timp, in rutina profesiei, sa mai ajung pana si la cinematograf.

Totusi, in urma unei discutii cu un alt amic, solist si colaborator permanent la Opera Nationala Bucuresti, m-am decis sa imi destup urechile si sa merg la ultima productie autohtona a ONB – punerea lirica in scena a piesei de teatru de I.L. Caragiale – “O scrisoare pierduta”.

Dupa ce am facut repetitii nenumarate pe aceast text, alaturi de fostii mei colegi de la actorie, din facultate; dupa transpunerea filmica al lui Sica Alexandrescu – mi s-a parut un fel de pariu sa vad aceasta Comedie in varianta ei muzicala.

o scrisoare pierduta ONBInca de la premiera, cronicile de specialitate au catalogat spectacolul drept “o reusita a scenei lirice postmoderne” si, intr-adevar, isi merita toate laudele. Un pariu castigat pe muzica lui Dan Dediu, un compozitor foarte apreciat al scenei lirice postmoderne si nu numai.

Daca stai sa te gandeti bine, textul piesei este cat se poate de actual in ziua de azi, mai mult decat oricand. Personajele le vedem, aproape fara sa vrem, in viata de zi cu zi.  Traim intr-o comedie reala unde noi insine suntem protagonistii. Cine nu recunoaste in ziua de azi pe strazile Capitalei, sau la televizor, o Zoe, un Tipatescu, cuplul teribil Farfuridi si Branzovenescu sau pe emblematicul Catavencu; care pentru noi, cel putin acum, a cam devenit un model de urmat, si nu unul de la care sa tragem o concluzie amara.

Dar. revenind la transpunerea lirica a piesei “O scrisoare pierduta”, era oarecum normal sa se preteze unei astfel de interpretari. Toate elementele sunt acolo: personaje, cor, acte. Si, dupa cum spunea si Milos Forman in Amadeus prin vorbele tanarului Mozart – “in teatru daca vorbesc mai multe personaje odata nu intelegi nimic, dar in Opera, cand toti canta la unison, ai parte de o simfonie deplina”.

Din nou trebuie sa va fac o marturisire: eu de abia daca sunt un critic de film, singurul lucru care imi da dreptul la o opinie este Facultatea de Regie de Film pe care am terminat-o. Asa ca nu vreau nici pe departe sa imi exprim parerea fata de acest spectacol din punctul de vedere al unui critic de Opera. Acest articol nu este decat un jurnal de impresii pe care le-am avut stand in sala Operei Nationale Bucuresti. Si, cu toate ca mi s-a parut extrem de dificil, m-am decis sa ii iau un interviu fix lui nenea Catavencu, interpretat de Andrei Lazar (solist, colaborator permanent Operei Nationale Bucuresti si vechi amic), care mi-a explicat care este “rezonanta” publicului si a scenei: 

Cum privesti spectacolul liric “O scrisoare pierduta”?

o scrisoare pierdutaA. L.: Subiectiv, evident. Sunt foarte mandru ca am facut parte chiar din distributia de premiera absoluta a acestei opere (16 dec. 2012), un spectacol nou, proaspat, actual si captivant, care a reunit eforturile creatoare ale multor oameni minunati si dedicati. Nu pot trece mai departe fara sa ii amintesc pe cei fara de care acest demers nu ar fi fost posibil: compozitorul operei, dl. Dan Dediu, a carui muzica va starui cu siguranta in constiinta multor melomani, dl. Stefan Neagrau, care semneaza deopotriva regia si libretul, dl. dirijor Tiberiu Soare, dna Viorica Petrovici, autoarea scenografiei, precum si intreaga echipa de muzicieni, artisti, colegi, alaturi de care am lucrat si am dat viata acestei noi productii pe scena Operei Nationale Bucuresti. 

Prin ce experiente treci sau ai trecut de cand au inceput repetitiile si pana la prima reprezentatie?

A.L.: In zilele noastre, in ceea ce priveste opera, sa lucrezi la o opera in prima auditie este o raritate. Sansa de a colabora  cu insusi compozitorul unei lucrari de o asemenea anvergura, oportunitatea de a-ti construi personajul din punct de vedere dramatic cu regizorul spectacolului (care intr-un mod fericit este si autorul libretului adaptat dupa textul lui Caragiale) sunt premise minunate, care mi-au adus satisfactii profesionale aparte.

Apoi urmeaza, evident, “travaliul” mai putin cunoscut publicului larg: nenumaratele ore de repetitii muzicale in care descifrezi cu grija cheia unei muzici moderne si infinit complexe, studiul individual, zeci de ore de regie in care fiecare scena este adusa la viata, alte multe ceasuri petrecute la scena: miscare, lumini, decoruri, costume, orchestra, cor, ansambluri.  Nu pot sintetiza in cateva cuvinte efortul unui asemenea colectiv si munca asidua care, iata, s-a intins pe mai bine de sase luni.

Andrei Lazar (Catavencu)Crezi ca publicul este mai atras in acest spectacol de muzica sau de comedia memorabila a piesei lui Caragiale? Cum priveste publicul montarea lirica fata de cea clasica? 

A. L.: Caragiale este din punct de vedere dramatic un pariu castigat de la bun inceput. Interesant la aceasta montare este ca, pe langa pastrarea esentei textului original si a replicilor celebre, sunt prezentate “cinematografic” si o serie de scene determinante pentru desfasurarea actiunii, dar care la Caragiale reies doar din discutiile dintre personaje.

In alta ordine de idei, sunt convins ca publicul de opera va asocia de acum inainte, citate bine-cunoscute precum “Ai putintica rabdare”, “Tradare, partidul e tradat”, “Noi vrem descentralizare”, “Da-i cu bere, da-i cu vin”, “Si da-i si lupta” cu slaganele savuroase si lait-motivele fredonabile din muzica lui Dan Dediu.

In ce relatie esti cu personajul pe care il interpretezi?

A. L.: Uman, il detest: Catavencu, nu mai este nevoie sa o repet eu, este vesnicul demagog perfid si oportunist care a traversat vremurile, de la Caragiale pana in zilele noastre.

Poti studia “personajul Catavencu” uitandu-te oriunde in jurul tau, bineinteles, in mass-media cu predilectie. Catavencu e un prototip. Ceva nou l-ar degrada. In opera lui Dan Dediu, Catavencu canta muzica de hora, habanera, vals, romanta, are deopotriva sonoritati occidentale si balcanice, este un maestru al versatilitatii si disimularii. Dificultatea mi s-a parut mai degraba in a-i evidentia si pastra caracterul care l-a consacrat in constiinta tuturor romanilor.

Din experienta ta de pana acum, cum iti pare initiativa transpunerii celebrei piese de teatru “O scrisoare pierduta” in muzica, pe scena Operei Nationale Bucuresti?

A. L.:Salutara, cu atat mai mult cu cat in 2012 am serbat Anul Caragiale.  Mi se parea absolut regretabil ca pana acum capodopera “O scrisoare pierduta” nu fusese transpusa in muzica. Dan Dediu, Stefan Neagrau si Opera Nationala au reusit, iata, sa umple acest gol si sa adauge patrimoniului liric national o piesa cu adevarat valoroasa.

Verdictul KoolHunt.ro

Daca pana acum ma gandeam ca exista o elita, un fel de grup ascuns al Bucurestiului, care gusta astfel de eveniment, acum mi-am schimbat complet parerea. Lumea mai merge si la Opera! Poate ne-am cam saturat de societatea unde traim, iar pe acesti oameni ii consider oarecum ca luptatorii de gherila, cei razvratiti impotriva banalitatii si a trivialitatii, oameni obisnuiti, studenti, care s-au razbunat pe societate si au mers la Opera.

Nu stiu cati dintre noi au avut adevarata initiativa de a-l analiza pe Ion Luca Caragiale, un om care a portretizat o mie si una de fete, un observator si un critic din umbra, nu numai autorul unor simple Piese de Teatru sau al unor Schite. Un om pe care eu il consider un filozof. Comedia lui, din punctul meu de vedere, este un semnal de alarma. Un fel de a spune “Radem, glumim, dar hai sa ne uitam si in jurul nostru”. Suntem balcanici si asta ne infierbanta. Ne aduce sangele la punctul de evaporare. Piesa de teatru a lui Caragiale ne face sa deschidem ochii, iar opera lui Dan Dediu ne face sa ne destupam urechile, catre un mesaj care a fost pus acolo pentru Noi – Societatea Romaneasca.

Credit foto: Opera Nationala Bucuresti. In fotografii: Andrei Lazar (Catavencu), Tina Munteanu (Zoe Trahanache) si Stefan Popov (Tipatescu)

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*