Home » Filme, Globurile de Aur 2012, Oscar 2012

My Week with Marilyn – franturi de stele, haos si clisee

17 February 2012 scris de 4 comentarii

[Titlu in limba romana: O saptamana cu Marilyn]

CoolRank: 7.5/10

– atmosfera & entertainment: 8.5/10

– regie: 7/10

– actori: 9.5/10

– scenariu: 7/10

– montaj: 7/10

Nota IMDb: 7.4/10

Regie: Simon Curtis An: 2011
Actori: Michelle Williams, Eddie Redmayne, Kenneth Branagh Genul: drama, biografie

 

Marilyn Monroe… cel mai faimos sex-simbol produs vreodata de Hollywood, cu un chip ce avea sa devina si emblema produsa in serie de Warhol (si nu numai). Nu e de mirare in contextul asta ca exista un interes urias legat de un film ce prezinta experienta cuiva ce a fost in preajma ei pentru sapte zile… James Joyce a fost mult mai prolific povestind o singura zi.

It’s agony because he’s a great actor who wants to be a film star, and you’re a film star who wants to be a great actress. This film won’t help either of you.

Premisele de la care se pleaca sunt relativ simple: un tanar de 23 de ani, Colin Clark (Eddie Redmayne) cu parinti ce fac parte din aristocratie, vrea sa munceasca in lumea filmelor. Zelos si hotarat sa isi faca un nume prin forte proprii, se duce sa-l intrebe pe directorul executiv al Casei de productii Laurence Olivier daca nu e vreun post disponibil la noul film ce se va turna cu Marilyn Monroe (Michelle Williams) si, evident, Sir Laurence Olivier (Kenneth Branagh). Dupa cum ne asteptam, nu e – dar acest mic amanunt ne-esential nu il tulbura pe Colin, care, cu un pic de atitutine de stalker, alege sa vina in fiecare dimineata la biroul respectiv “poate apare ceva”.

Cu ajutorul lui Vivien Leigh (Julia Ormond), care va insista pe langa sotul ei, Larry (pentru ca asa prefera sa i se spuna) avand propriile motive sa o faca, nu doar bunavointa fata de tanarul aflat la inceput de drum, Colin reuseste sa obtina literalmente una din cele mai mici pozitii si anume cea de-al treilea asistent regie. Deosebit de incantat, Colin reuseste sa isi surprinda sefii (da, are mai multi) cu rapiditatea si inventivitatea cu care solutioneaza problemele. Cand soseste Marilyn, impreuna cu sotul Arthur Lee Miller (Dougray Scott), si profesoara de actorie Paula Strasberg (Zoe Wanamaker), automat tanarul nostru va intra in contact si cu faimoasa actrita, de care e hipnotizat, ca intreaga lume de altfel: “When Marilyn gets it right you just don’t want to look at anyone else.” Incet incet, Colin va ajunge sa ii fie alaturi in momente delicate, care implica pastile, alcool, zero haine, vizite mai mult sau mai putin secrete prin centrul Londrei, la cumparaturi, sau castelul Windsor. Cat de mult se apropie, ce conflicte se formeaza sau se aplaneaza prin legatura lor, e greu de spus si mai ales pe platoul de filmare se complica mult lucrurile (ca si cand o protagonista cu probleme nu e de ajuns). In functie de ce anume vrem sa ne ramana din film, gasim cam de toate, inclusiv personajul demn, plin de distinctie, al unei actrite clasice Dame Sybil Thorndike (Judi Dench) care se dovedeste plina de tact si gratie fata de Marilyn.

People always see Marilyn Monroe. As soon as they realize I’m not her, they run.

La randul meu fascinata de mirajul Marilyn, aproape nu am bagat de seama personajul lui Colin. Nu ma intelegeti gresit, Eddie Redmayne e perfect capabil in rol. Doar ca ma asteptam inca de la titlu la perspectiva noua a unui tanar asupra lumii seducatoare a filmelor, asa ca m-am concentrat pe ce voi primi, nu neaparat si pe “transmitator”. Si pana sa ajungem la o perceptie dincolo de masti, vedem exact asta… ce ne asteptam. Marilyn intarzie pe platou si calca pe nervi pe toata lumea cu asta, ia pastile cu sampanie, cei din jurul ei pot fi in orice moment suspectati ca o exploateaza dupa propriile interese, Larry e arogant si pretentios, urand metoda dupa care e instruita Marilyn de Paula, Arthur Miller e exact prototipul de scriitor, chinuit de ganduri si cuvinte ce nu i se supun, plin de amaraciune, devorat de Marilyn (amorul imposibil intre intelectual si pasionala ce nu face parte din lumea lui)…

Totusi, aproape in ciuda stereotipurilor, se contureaza foarte cald si uman personajele principale, datorita actorilor care umplu golurile lasate de scenariu sau memoria autorului. Nimic nu e uni-fatetat. Larry, foarte strict, disciplinat, cu asteptari nerealiste (sa incerce sa o seduca pe Marilyn sau sa o invete sa joace cum crede el ca e bine), traieste intens pentru film si e multumit cand lucrurile ies bine, ba chiar isi declara deschis admiratia pentru co-protagonista sa. Marilyn e rupta intre dorinta imensa de acceptare si iubire (“I don’t want to be a Godess. I just want to be loved like an ordinary girl”) si imaginea starului faimos in intreaga lume la inaltimea careia trebuie sa se ridice de fiecare data (“Shall I be her?”)

Dame Sybill Thorndike are numai cuvinte linistitoare si sincere pentru Marilyn, si ii pune la punct pe cei pe care ii vede ca sunt nedrepti sau incalca masura.

Sunt notiuni care imi raman din filmul asta, cumva ca diamantele din noroi: caldura si distinctia umana care se revarsa din cele mai mici gesturi, chiar daca de la un pas la altul ai parte de mizerii. In definitiv asta m-a atras in cele din urma la film – gasirea unor adevaruri esentiale prin multele explozii de zgomot.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Despre unii actori principali am vorbit deja in paragraful anterior – Michelle mi-e draga rau de tot inca de cand cu Me Without You, si ma bucur ca a primit Golden Globe, ii tin pumnii si la Oscar, desi… dar asta e alta discutie. Eu tot sper. Daca ar fi fost dupa mine i-as fi dat clar lui Kenneth Branagh un premiu pentru ca e pur si simplu bun. Desi cred ca portretizarea lui Larry nu a fost un efort deosebit, pentru ca, cel putin pentru mine, cei doi actori au destul de multe in comun, pe langa pasiunea pentru Shakespeare, scoala britanica solida si 2 roluri in care s-au regizat singuri (Henry V si Hamlet). Judi Dench e plina de finete si, exact ca la Kenneth, incep sa ii vad asemanarile cu personajul pe care il joaca aici.

Emma Watson, care o joaca pe costumiera Lucy ca un fel de contragreutate la interesul erotic al lui Colin, nu se deosebeste prin nimic – cu parere de rau o zic, as fi vrut sa o vad desprinzandu-se de Hermione, mai ales ca asta e primul film dupa multiplele Harry-uri. Nici macar fraza cea mai semnificativa a personajului in care ii da peste nas lui Colin nu o scoate din anonimat…

Dar greutatea in a vorbi despre actori (in afara de evidentele proeminente staruri, care imi aduc aminte de o vorba “nu exista roluri mici, ci doar actori mici”) se reduce de fapt la scenariu. Adrian Hodges a facut adaptarea pentru marele ecran dupa doua romane scrise de realul Colin Clark – unul care se refera la filmul The Prince, the Showgirl and Me si care contine redarea intregii experiente in afara de acea saptamana (ne-fatidica) si My Week with Marilyn. Ei bine, chiar o sa vreau sa le citesc pe amandoua, pentru ca ce a rezultat nu e foarte… carnos. E adevarat, ce te poti astepta sa scoti din experienta unui tanar care ia contact cu lumea filmului si e contemporan cu atatea personalitati? Fara sa vreau sa fiu cea cu strugurii acri, cred ca se putea mai bine – am mai citit aproximari ale filmului ca “fiind un fel de tabloid fara pic de adancime” (nu e o traducere exacta, e redarea libera a sensului). Iar regia… e buna fara sa faca pasul ala spre extraordinar sau… peste medie. Avand in vedere ca Simon Curtis se afla la primul lung metraj, dupa o experienta de peste 15 ani de filme de televiziune si seriale, pot sa inteleg mai bine fragmentarea imaginilor si a secventelor (pe langa planul de “film in film”). Deci pentru mine cumva regia si scenariul au tras lucrurile in jos – dar nu suficient cat sa ma declar dezamagita.

Ce spun criticii despre My Week with Marilyn?

84% proaspat pe Tomatometru, din 149 de review-uri contorizate (cu nota de 7.2/10), My Week with Marilyn accentueaza in primul rand rolul facut de Michelle. La fel, aprecierile a 19,036 de user-i au rezultat in procentul de 81% favorabil filmului, si rating-ul de 3.9/5.  Cu unele pete de bulion mai rezonez si eu, anume Joe Morgerstern cu laconic argumentata parere de “scenariu superficial si regie stangace”. Dar majoritatea criticilor sunt favorabile si performanta protagonistei apreciata “nu ca o realizare a echipei de machiaj, ci ca o interpretare imaginativa a unui element instabil” Carrie Rickey, Inquirer Film Critic.

In schimb cei de la Metacritic sunt mai aspri, My Week with Marilyn fiind cotat doar cu 65 din 100 din 38 de review-uri. Doar doua sunt negative (una apartinand tot lui Joe Morgerstern), 7 ambivalente (sa zicem), restul – pozitive. I se poate reprosa filmului ca e cras comercial, dar, vorba lui Egbert: “pare ca e o re-creare suficient de fidela a realizarii filmului de la studiourile Pinewood la vremea respectiva. Aproape ca nu conteaza. Ce se intampla in timpul acelei faimoase saptamani de-abia daca mai are importanta. Ce conteaza este jocul lui Michelle.”

Verdictul KoolHunt.ro

Asa ca, daca nu conteaza chiar atat de mult pentru voi o redare pur fotografica a lui Marilyn (Michelle nu are aceeasi forma a corpului si a trebuit sa poarte niste pernute in anumite scene ca sa re-creeze iluzia), ci mai degraba in spirit si creionari spre caricaturizare ale unor personaje celebre (pe alocuri e chiar vorba de o comedie), duceti-va sa il vedeti.

4 comentarii »

  • Lista câ?tig?torilor la premiile Oscar 2012 | Oglinda De Vest .RO said:

    […] Mara (The Girl with the Dragon Tattoo)- Meryl Streep (The Iron Lady)- Michelle Williams (My Week with Marilyn) Câ?tig?torul premiilor Oscar 2012 pentru Cel mai bun actor în rol principal: Jean Dujardin […]

  • My Week with Marilyn / O s?pt?mân? cu Marilyn (2011) said:

    […] magice petrecut? cu cel mai mare star de cinema… s?pt?mâna lui cu Marilyn. Ana Barbu – Raluk Deci pentru mine cumva regia si scenariul au tras lucrurile in jos – dar nu suficient cat sa ma […]

  • Ce vedem la cinema in luna martie 2012? | Koolhunt.ro - Vezi Bucurestiul cu alti ochi said:

    […] My Week with Marilyn – Mai intai sa va reamintesc ca inca mai puteti prinde in cinematografe doua dintre varfurile anului, cel putin dupa standardele Academiei si ale criticilor nostri. Primul dintre ele, care trebuie luat ca o versiune subiectiva a lui Marilyn Monroe, nicidecum ca biopic, prezinta o felie subtire din viata starletei, pe cand incerca sa-si faca un nume la Hollywood impartind ecranul cu marele Sir Laurence Olivier. Verdictul Anei ne indeamna sa-i dam o sansa, in ciuda unor mici derapaje regizorale: “daca nu conteaza chiar atat de mult pentru voi o redare pur fotografica a lui Marilyn (Michelle nu are aceeasi forma a corpului si a trebuit sa poarte niste pernute in anumite scene ca sa re-creeze iluzia), ci mai degraba in spirit si creionari spre caricaturizare ale unor personaje celebre (pe alocuri e chiar vorba de o comedie), duceti-va sa il vedeti.” […]

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*