Home » Filme

Miss Kicki – Don’soara ofilita si copilul din flori

8 March 2011 scris de Niciun comentariu

CoolRank: 6.5/10

atmosfera & entertainment: 7/10

regie: 6/10

actori: 7.5/10

scenariu: 6/10

montaj: 6.5/10

Nota IMDb: 6.5/10

Co-productia Taiwan-Suedia adusa pe ecrane de Transilvania Film marcheaza un debut puternic, daca nu totalmente reusit ca lung-metraj de sine statator, pentru regizorul Håkon Liu. Un titlu de festival care se ridica si nu prea la asteptarile obisnuitilor acestui gen de eveniment, Miss Kicki nu-si va satisface spectatorii, indiferent de pragul lor de toleranta vizavi de filme arthouse. Insa, chit ca realizatorii nu prea se preocupa de empatia publicului si ne tin detasati de povestea protagonistei omonime, Miss Kicki da de gandit, mai ales din perspectiva unei societati obisnuite sa-si paseze varstnicilor obligatiile parentale si sa le revendice stangace la apusul tineretii, dupa chef.

Cand victima si-o face cu mana ei, ne mai pasa?

Dupa ce a petrecut mai bine de-un deceniu in America, Kicki se intoarce acasa, din motive care nu ne sunt imediat aparente si nici clarificate ulterior intr-un mod convingator. O cunoastem de ziua ei, un moment construit aparte ca sa trezeasca instinctiv mila: femeia traieste pe cont propriu intr-un apartament unde-si petrece timpul Skype-uind pe Internet cu un om de afaceri taiwanez sau band vin dintr-un butoias de carton la intervale ingrijorator de scurte. Cand mama ei vine in vizita, cu nepot cu tot, Kicki nu pare dispusa sa constientizeze ca i-ar prinde bine sa asculte de cicaleala parentala. Dar care dintre noi, in situatia ei, n-am fi tentati sa dam ochii peste cap cand batrana emite indemnul cliseat de tip “fa-ti ordine-n viata”?

Dupa o masa aniversara incomoda cu mama si fiul abandonat cu ani in urma in grija bunicii, Kicki propune o excursie in Orient, poate pentru a-si salva relatia cu adolescentul Viktor, poate pentru a da curs invitatiei interlocutorului de pe chat. In prima faza, ambele variante sunt viabile si pot chiar coexista, iar ideea in sine nu suna pe de-a intregul a ultim puseu egocentric din partea unei femei incapabile sa se dedice exclusiv ocupatiei de mama. Insa, nici chiar odata ajunsa in Taiwan, tinut strain pentru ea si fiul sau deopotriva, Kicki nu poate concepe sa petreaca o zi cap-coada impreuna cu Viktor, daramite sa poarte o discutie sincera despre viitorul lor. Asa ca fiecare isi face de lucru prin oras dupa cum ii taie capul – ea din obisnuinta, el fortat de-mprejurari – pana cand activitatile “extracuriculare” ii aduc in puncte limita si adevarurile nespuse ies rabufnind la iveala.

Turisti intr-un sejur de bonding calca alaturea cu drumul

Neajunsul lui Miss Kicki se manifesta la aceste rascruci, unde lipsa unor detalii de fundal, care ar stirbi poate din misterul protagonistei, ne-o fac antipatica. Desigur, directivele regizorale sunt de-o asa natura incat sa ii dea intentionat femeii un aer confuz, o nesiguranta angoasata de suflet necopt – pe tot parcursul filmului, Kicki e in cautarea unei ancore, insa nu-i indeajuns de puternica incat sa o vada in Viktor. Mama doar cu numele, ea se da indarat de la munca reparatoare pe care ar presupune-o o relatie cu fiul sau, preferand sa continue cu sirul de aventuri amoroase in care s-a adancit din tinerete – rutina care, anunta cvasi-nonsalant Viktor, a produs un copil cu mama absenta si tata necunoscut.

Betiile si flirturile lui Kicki mi-au lasat un gust amar, de disperare, pe care a trebuit sa-l procesez indelung ca nu cumva sa cad in capcana unui ageism latent – concluzia fiind ca nu ii imputam atitudinea imprastiata, aiurita, cel putin nu dintr-o prejudecata impotriva oamenilor care se poarta atipic. Copilariile lui Kicki mi s-au parut patetice nu pentru ca “la varsta ei etc.”, ci pentru ca se rasfrangeau, dureros de vizibil, asupra lui Viktor. Apropierea dintre cei doi e jucata ca un dans al tatonarilor dezorientate, care se lasa cu frustrari de ambele parti ale ecranului – cand tovarasi de calatorie, abia legand o conversatie la micul dejun sau prin peretele subtire dintre camerele motelului, cand oponenti pipaind fiecare-n intuneric dupa afectiunea celuilalt, si dand in loc de pauze incomode, cuplul precar ar fi avut nevoie de o smucitura regizorala zdravana care, din nefericire, se lasa asteptata.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Fiul, prea intuitiv pentru a-si absolvi mama de pacate cu una cu doua, dar inca indeajuns de naiv incat sa plonjeze neglijent intr-o relatie cu localnicul Didi, e intruchipat cu naturalete si atentie la detaliu de catre Ludwig Palmell. Echilibristica lui de exceptie intre bosumflare, razvratire si incredere precauta fata de noua figura de autoritate ne ofera o oarecare doza de speranta ca individualitatea lui deja formata va putea tine piept inca unui abandon cu pamant parjolit. Ce-i drept, Kicki, personalitate schimbatoare si impulsiva, nu face o impresie prea buna; si sigur ca incercarile ei stinghere de-a se revansa nu se concretizeaza intr-un angajament serios – totusi, inconsistenta ei, nascuta dintr-un respect de sine deficitar, capata o nuanta trista, neputincioasa, chiar atragatoare uneori, in interpretarea lui Pernilla August.

Kicki pare legata de maini si de picioare, printr-un trecut care o defineste si o bantuie – in persoana lui Viktor – ca atare personajul ei ar fi avut de castigat de pe urma unor detalii atenuante, de context. Regizorul debutant spune povestea mamei instrainate cu fler, la foc mocnit si cu note realiste, o tehnica promitatoare, chiar daca nu-si innoada toate itele, lucru relativ necesar intr-un film de-asa mica anvergura. Regia da intr-adevar lovitura la capitolul “culoare locala”, surprinzand micile bizarerii ale orasului Taipei prin ochii celor doi straini, ca si comicul situatiei de care se ciocneste orice calator cand se lasa pe mana unui translator ad hoc. Desi infinitezimale in raport cu seriozitatea generala, caraghioslacurile isi aduc un aport binevenit, imprumutand un aer de nebunie temporara pasilor strambi facuti de Kicki si Viktor in vacanta – pe principiul “what happens in Taipei, stays in Taipei”.

Ce spun criticii despre Miss Kicki?

Cu o singura recenzie inregistrata de IMDb, si doar cateva circuland pe Internet – in engleza, cel putin, s-au adunat prea putine pentru un verdict pe RottenTomatoes sau un metascor pe Metacritic – e clar ca Miss Kicki nu a suscitat atentia cuvenita, chiar daca regia lui Håkon Liu nu a trecut neobservata la Festivalul International de Film din Pusan si la Stockholm. Russell Edwards scrie pentru Variety.com ca “filmul evoca stilul lui Wim Wenders la inceputuri, cu al sau ton sinuos si cautarile revelatoare prin peisaje straine”, in timp ce Eight Rooks de la TwitchFilm.com il gaseste greu de recomandat cititorilor sai, admitand totusi ca “Håkon Liu are fara doar si poate ochiul format pentru depistarea fragilitatii umane, isi adopta rolul de povestitor de pe o pozitie admirabil de obiectiva, iar in Miss Kicki multe dintre personaje si decoruri ies la rampa intr-un mod destul de credibil si bine realizat incat sa adune cativa fani devotati.”

Verdictul KoolHunt.ro

Spre deosebire de alte filme similare, unde viteza actiunii e sacrificata de dragul ponderii emotionale – filme indie, arthouse, sau non-americane – Miss Kicki rateaza sansa unei conexiuni cu publicul care este vitala unei productii destinate turului prin festivale. Deloc un produs de larg consum, filmul are totusi trasaturi salvatoare care pot umple cateva randuri in sala NCRR. Incercati-l ca pe un melanj cultural destul de rar intalnit in cinematografele noastre incat sa merite vizionarea – la punctul de contact intre Taiwan si Suedia, schitat in imagini durabile de personajele secundare dintr-o sufragerie asiatica, va garantez o strangere de inima pe care o veti lua cu voi la plecare. Cu toate astea, chiar dintre acei putini cinefili care gusta dramele anevoioase, amatorii de morala sau scop unitar se vor simti tradati cand se vor vedea nevoiti sa traga singuri invataminte, caci traiectoria personajelor nu satisface nici la acest capitol. Este un slice-of-life mai curand decat o poveste cu un sens clar imprimat. Vazut asa, fara asteptari de magie cinematografica, Miss Kicki este o experienta placuta, pe alocuri chiar surprinzatoare, si niciodata apasatoare pana la capat.

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*