Home » Filme

Mammuth – Sau cand un film te pacaleste cu distributia

5 May 2011 scris de 2 comentarii

CoolRank: 6/10

– atmosfera & entertainment: 6.5/10

– regie: 6.5/10

– actori: 7.5/10

– scenariu: 6.5/10

– montaj: 7/10

Nota IMDb: 6.6/10

Regie: Gustave de Kervern, Benoît Delépine An: 2010
Actori: Gérard Depardieu, Yolande Moreau, Isabelle Adjani Genul: comedie, drama

 
Mammuth este un film la care am mers pacalit de distributia sa. Majoritatea filmelor frantuzesti la care ma duc ma pacalesc cu ceva. De obicei ma pacalesc si cu ideea ca de data asta poate am sansa sa vad o capodopera. Acest film nu este o capodopera, este un film putin misterios, este genul de film care vrea sa transmita majoritatea ideilor in mod subliminal. Putine sunt lucrurile directe in film, acesta fiind impanat cu momente ce se doresc profunde si datatoare de “second thought”. Mie asta mi-a inspirat filmul.

Mesajul sau se vrea ceva de genul: “nu te lasa pacalit de faptul ca imaginea e varza (de exemplu), ca in era digitala noi am facut un fim care se vede precum se vedeau bulgarii in Romania lui Ceausescu, noi prin asta am vrut sa transmitem ceva!”. Si m-am intrebat in cazul imaginii ce voiau sa transmita. Presupun ca acea patina de atemporal, acel sentiment ca actiunea se poate intampla si se intampla oriunde, oricui si oricand. Desi subiectul este de o mare actualitate: un om de 60 de ani (interpretat de Gerard Depardieu) este scos la pensie si afla ca pentru a i se plati anii munciti cu sudoare mai trebuie sa aduca vreo zece adeverinte de la fostele locuri de munca! Vi se pare vreun subiect atemporal aici?! Mie mi se pare foarte de actualitate!

Sau poate prin calitatea imaginii care se apropie de sepia regizorul a vrut sa transmita altceva… Ia sa mai sapam… Asadar omul nostru, un dezastru la nivel de viata in afara jobului, la nivel de socializare, de indemanare, de bunavointa dar si la nivel de… istetime, este nevoit sa plece dupa cai verzi pe pereti pe urma unor acte care sa le adevereasca celor de la pensii ca el a lucrat ici-colo in urma cu 30 de ani! Stiu, subiectul e dureros de real si actual, dar pe tema asta se putea face mai degraba un documentar! Ce gaseste el in drumul lui ? Pai vreo doua-trei din actele necesare, in schimb are parte de aprecieri/pareri ale fostilor angajatori cu privire la persoana sa: “erai un prost” ii spune unul dintre acestia, “d-aia nu am platit niciodata pentru tine dari catre stat”. Sau poate calitatea imaginii se datoreaza bugetului scazut al productiei (doar 2 milioane de dolari conform IMDb)?

Prima zi de pensie – anarhie totala! (Yolande Moreau, sotia din film a lui Depardieu)

Cum spuneam, omul nostru se trezeste pensionat dupa o viata de munca constiincioasa, timp in care n-a chiulit niciodata, n-a fost niciodata bolnav si in care a fost ceea ce trebuie sa fie visul oricarui patron. Ajunge astfel sa nu aiba cu ce sa isi ocupe timpul astfel eliberat. Dupa ce – indemnat de sotia exasperata ca nu o poate ajuta deloc la treburile casnice – merge la casa de pensii, afla ca are nevoie de actele respective. Cum masina lor nu era intr-o stare functionala, tot din cauza lipsei sale de interes, omul nostru scoate din garaj o mai veche dragoste a sa, motocicleta Mammuth Munch 4, o capodopera de motor (care, apropos, in zilele noastre valoreaza vreo 100.000 de dolari!).

Ia drumul tarii pentru a face rost de adeverinte si te astepti sa inceapa aventura/filmul. Ei as! Actiunea lancezeste, noi ne foim in scaune si incepem sa cascam! Mammuth (asa era poreclit Serge, evident de pe urma motocicletei), se agita cam fara sorti de izbanda si in cele din urma ajunge acasa la fratele sau. Acolo da de fiica acestuia, o fata la vreo douazeci si ceva de ani, care creeaza statui/obiecte decorative din resturi de papusi (!), cu un nivel al IQ-ului apropiat de cel al eroului nostru. Din timp in timp apare in imaginatia eroului si iubirea sa din tinerete (jucata aici de Isabele Adjani, care, by the way, la cei 54-55 de ani cati avea cand s-a turnat filmul arata nemaipomenit!), moarta intr-un accident de motocicleta si care nu conteneste sa-i spuna ca ea e ok si ca il iubeste…

Din fericire am o memorie de elefent – Mammuth (evident, o referire subtila la porecla sa! doh!)

In peregrinarile eroului nostru (care, am omis sa va spun, apare in film cu un par lung si blond – numai extensii nu voiam sa vad la Depardieu!) ni se infatiseaza o Franta a lucrului la negru, reala pana la urma, unde cei ce conduc o afacere mai mica eludeaza cat pot statul. E reala, e ok descrisa aceasta Franta, din acest unghi poti intelege si gusta bine filmul, dar parca mereu vrei mai mult.

Tot am repetat ca nu mi-a placut cutare sau cutare lucru la acest film, poate e bine sa lamuresc de ce am fost poate mai vehement decat de obicei. Iata de ce: de la actori precum Depardieu sau Adjani nu ma astept sa joace in filme slabe. Am eu asa o idee preconceputa ca astfel de artisti nu accepta scenarii slabe. Si mergand la un film cu ei caut cu obstinatie miezul cu talc al respectivei productii. Numai ca, repet, de data asta, desi am cautat (nu numai in aceste randuri) destul de in amanunt, tot nu inteleg de ce au zis da la propunerea producatorilor. Nu imi pare 100% rau ca am vazut filmul, a fost o experienta sa imi storc creierii sa gasesc insemnatati acolo unde nu erau, dar nu v-as recomanda sa mergeti sa-l vedeti…

Despre actori si regie ce se poate spune?

Nu multe. S-au achitat superprofesionist de roluri, au scos mai mult de 100% din acestea, iar parerea mea sincera si de nezdruncinat este ca fara ei filmul acesta trecea total neobservat. Macar asa, si slab, tot a atras atentia criticii si mergand pe principiul ca nu exista reclama negativa, producatorii si-au atins scopul.

Ce spun criticii despre Mammuth?

Majoritatea lor apreciaza modul in care Depardieu joaca, e firesc, omul e serios si ne arata poate cel mai important lucru cu care putem ramane de pe urma acestui film: daca esti actor mare, poti juca orice si vei fi apreciat!

Notele site-urilor de specialitate ne dezvaluie un lucru care parca intareste acest articol: pe Rotten Tomatoes nu exista exprimate opinii (si asta nu pentru ca filmul e lansat de curand, afara a fost lansat acum un an!), iar pe Metacritic, daca dai cautare dupa Mammuth, nu se intoarce nici un rezultat!

Verdictul KoolHunt.ro

Nu vreau sa fiu abrupt, dar am vazut filme mai bune! :)

2 comentarii »

  • Dan said:

    Cred ca te-ai asteptat la altceva de la acest film, pt. ca nu ii cunosti si, prin urmare, nici nu ii intelegi, pe regizori…Si, ai dreptate, e prea subtil pt. majoritatea privitorilor…La fel ca si in cazul celuilalt film al lor, “Aaltra” (2004).

  • Hanna sau motiva?ia r?zbun?rii « Dorin Ap?v?loae said:

    […] a numelui Cate Blanchett. ?i începuse bine, chiar aveam speran?a c? nu voi p??i la fel ca la Mammouth. Filmul, ca idee, e relativ original din punct de vedere al scenariului, nu-i r?u f?cut pân? la […]

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*