Home » Acum la cinema, cinema, Filme, TIFF 2012

Le Skylab – Apocalipsa dupa Titine

24 August 2012 scris de 1 comentariu

[Titlul in limba romana – Explozie in familie]

CoolRank: 9/10

– atmosfera & entertainment: 9/10

– regie: 10/10

– actori: 10/10

– scenariu: 8/10

– montaj: 9/10

Nota IMDb: 6.5/10

Regie: Julie Delpy An: 2011
Actori: Julie Delpy, Lou Avarez, Eric Elmosnino Genul: comedie

 

Cand vine vorba de filmele frantuzesti, trebuie intr-un fel sau altul sa intelegi contextul si trasaturile lor nationale pentru a intelege mesajul unui film. Stim ca peliculele in general exprima teme universale, sau subiecte la care noi ca spectatorii aderam prin simplul fapt ca ne identificam intr-o masura cu unul dintre personajele de pe ecran. Insa, cand vine vorba despre aceste productii, trebuie sa fim deschisi, mai ales la acest film, in ideea ca poate, din intamplare sau nu, vom da peste paginile umoristice din Le Monde sau Figaro, care ne vor aduce, fara perdea si prea multe flash-uri, nu o caricatura, ci un portret al omului, si cu bune si cu rele, dezbracat de toate secretele si plin de toate viciile – cum, de altfel, hai sa o recunoastem, suntem si noi, oricat am vrea sa ne dam genul modelului de urmat in societate sau familie.

Daca nu incetati sa vorbiti despre moarte, jur ca o sa ma ridic de la masa

Este vara anului 1979, iar intr-o mica casuta din Bretagne (nordul Frantei), mai multe rude – frati, unchi, matusi, veri – vin sa sarbatoreasca ziua de nastere a bunicii Amandine (Bernadette Lafont) care isi aniverseaza implinirea varstei de saizeci si sapte de ani. Aceasta experienta este retraita de Albertine (acum matura si cu propria familie, plecati in vacanta cu trenul) care, in acel moment, avea numai zece ani.

Inainte de a intra in detaliile, de altfel delicioase, ale filmului, cred ca trebuie mai intai sa scriu cateva randuri despre Julie Delpy. In aceasta productie este in dubla ipostaza – nu numai ca regizoare, ci si actrita, in rol principal, cel al Annei, mama lui Albertine – si nu este la prima productie personala de acest gen. Daca este sa ne uitam in filmografia ei, am descoperi o figura interesanta, nu numai din cinematografia frantuzeasca, dar si internationala: numesc 2 days in Paris, Broken Flowers, Europa Europa, Trois Couleurs – Blanche. Prestatiile ei in fata camerei de filmat i-au imbogatit experienta filmica, dar lucrand alaturi de regizori legendari precum Jim Jarmusch sau Krysztof Kieslowski, a reusit sa isi insuseasca poate cele mai deosebite calitati la care poate spera un regizor de film: spiritul de curiozitate al unui copil si mintea analitica si scrutatoare a unui adult.

La prima vedere, filmul este aproape auto-biografic, actiunea desfasurandu-se ca pozele proiectate dintr-un diapozitiv: persoanele indragite, drumul la tara, simpatiile si antipatiile fata de rudele noastre, relatiile tinute sub control de mana patriarhala, unchiul senil si matusa nimfomana, sarea si piperul oricarui neam numeros care se aduna la masa de onomastica, micile tabieturi si filozofiile dobandite peste ani, care acum sunt pilde pentru cei mici care trebuie crescuti dupa canoanele societatii.

Trebuie inteles ca acest film este de fapt la granita dintre ideal si real: prima dragoste si reintalnirea, maturizarea si copilaria, conflictul dintre generatii care se pierde undeva in pulberea lasata de mielul pus pe gratar. Camera se misca cand inspre adulti, cand inspre cei mici, care ii imita pe cei mari si vor sa fie ca ei, in timp ce cei mari se amuza cand ii vad, apoi devin nostalgici, gandindu-se ca si ei, la randul lor, au fost candva atat de lipsiti de griji, ii imita si se retrag intr-un univers pastrat pe o plaja virgina, stand la soare si prinzand crabi. Filmul are o filozofie fina exprimata printr-un iz la fel de rafinat ca un parfum frantuzesc de lavanda si vanilie.

Nu ii bagati in seama pe verii mei, sunt niste provinciali

Un al doilea punct forte al acestei pelicule este scriitura scenariului, dialogul si personajele. Nu este nimic pretentios in decupajul regizoral: camera fie face miscari independente la fel ca un aparat Bolex manual, fie se concentreaza in cadre fixe pe personaje, descriind trasaturile fizice si morale. Dialogul insa este un adevarat regal. De la inceputul filmului si pana la sfarsit, naturaletea si hazul replicilor aproape te fac sa uiti ca esti intr-o sala de cinema si iti faciliteaza imediat tranzitia in lumea filmului.

Dialogul este pe atat de natural pe cat este de elocvent in caracterizarea personajelor: parintii nonconformisti, bunicile matriarhale, unchii hazlii si verii antipatici, prima iubire si prima deziluzie, adolescentul rebel si copiii pusi pe soti te fac imediat sa iti aduci aminte de propriul neam care vine in vizita si, cu toate defectele lui, te face sa il iubesti, sa te simti primit si in siguranta. Iar, desigur, la francezi nimic nu e mai important decat mancarea, voia buna si unchiul senil care face hazul intregului clan. Vreau sa mentionez ca in acesta productie Julie joaca alaturi de tatal ei, Albert Delpy, o alta fata memorabila a ecranului francez, care livreaza un rol pe cat de amuzant pe atat de interesant, al unui actor care isi poate incununa cu succes o intreaga cariera.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Dupa cum spuneam si in paragrafele anterioare, nu pot decat sa am cuvinte de lauda la adresa stilului de mise-en-scène al filmului. Fiecare cadru este spontan, interesant, hazliu, nu se simte nici camera si nici montajul, nu se poate vorbi de lentoare si, cand este vorba de cadre descriptive, acestea se preteaza foarte bine din POV-ul lui Albertine care isi reviziteaza copilaria. Camera nu mai este un dispozitiv. ci o amintire placuta, un document, o biografie. Este un sentiment aproape omenesc, daca am da tehnica la o parte: sunt fetele din copilaria noastra de care acum ne aducem aminte cu drag, iar filmul devine viata lui Albertine si actorii, fetele stiute candva, inainte ca statia spatiala sa fi cazut pe pamant. Casa bunicii, parintii, verii, unchii si matusile care au facut-o sa fie femeia care este astazi.

Distributia filmului este exceptionala, atat din partea actorilor maturi care, pe rand, sunt trecuti prin ani intregi ale peliculelor frantuzesti, cat si interpretarea celor mici, care confera adevarata alura delicata a filmului, fara prea mare pretentie, ci doar prin naturalete, spontaneitate si spirit de aventura. Presupun ca filmarile, desi au fost dificile, au fost o adevarata distractie, atat pentru cei mici, cat si pentru membrii echipei.

Ce spun criticii despre Le Skylab?

Cu toate ca filmul a fost produs in anul 2011, site-urile rottentomatoes.com si metracric.com inca asteapta pareri. Dar, dupa cum mi-a spus si amica mea Ioanina “iti dai seama, daca nici pe $@%#%$%@.com nu am reusit sa gasesc filmul asta, inseamna ca se intampla ceva, stiu ca ti-a placut, dar este un semn de intrebare”. Intr-adevar! Insa misterul poate fi foarte usor elucidat, avand in vedere ca aceasta este genul de productie care ruleaza foarte mult in festivaluri sau in proiectii de scurta durata, dar care, dupa parerea mea, are un enorm potential comercial, daca ne-am scoate un pic capul din basca si nu am mai fi asa de reticenti sa ne uitam la un film frantuzesc numai pentru ca suntem nevoiti sa citim si subtitrarile – si nu spun asta numai la nivel national, ci este valabil pe tot mapamondul si mai ales in SUA, ale carei cotatii le voi cita la 6.5 si cu un citat dintr-un serial mai mult decat cunoscut, sa zicem Married with Children – “Let the French keep their wine and cheese, we got beer and burgers” (“Lasa-i pe francezi cu vinul si branza lor, noi avem bere si burgeri”).

Verdictul KoolHunt.ro

Acest film nu este o lectie de cinema si cred ca din start nu s-a vrut un tratat de estetica a cadrului si a jocului actoricesc al ecranului. Calitatea deosebita a scriituri, spontaneitatea si maiestria actorilor nu fac decat sa imbogateasca fiecare cadru, aducand un plus si nu un artificial; nu se simte nimic ce ar putea fi descris ca lent sau melodramatic, din contra, fiecare secventa imbunatateste povestea, cu toate ca actiunea se petrece intr-o singura zi – da, dar este o zi in care Apocalipsa este numai la cativa kilometri de Pamant si la cateva ore de maturizarea lui Albertine.

Le Skylab este un film pe care il recomand cu toata increderea oricarui cinefil care se respecta si oricarui spectator care stie cum sa se distreze intr-o sala de cinema!

CheeriOO!

1 comentariu »

  • Le Skylab (2011) > Blog de Cinema said:

    […] s?rit de pe fix, plin de revela?ii, dragoste ?i cântece… Radu Iulian Baba – Raluk Calitatea deosebita a scriituri, spontaneitatea si maiestria actorilor nu fac decat sa imbogateasca […]

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*