Home » Filme

La Princesse de Montpensier – Amorul e mai dulce graseiat

5 May 2011 scris de 2 comentarii

[Titlu in limba romana: Printesa de Montpensier]

CoolRank: 8/10

– atmosfera & entertainment: 8/10

– regie: 7/10

– actori: 7/10

– scenariu: 8/10

– montaj: 8/10

Nota IMDb: 6.9/10

Regie: Bertrand Tavernier An: 2010
Actori: Mélanie Thierry, Lambert Wilson, Grégoire Leprince-Ringuet Genul: drama, istoric

Madame de La Fayette a fost o scriitoare franceza din secolul al XVII-lea, ale carei printese, contese, eroine in general, si-au pastrat cumva aceeasi putere hipnotica asupra cititorilor pana-n ziua de azi – nu in ultimul rand, chiar si spectatorii de cinema risca sa-i cada la picioare, caci opera ei si-a gasit drum direct catre marile ecrane. Era o aruncatura de bat previzibila, caci povestile tip capa-si-spada, indulcite din plin cu idile din paturile sociale inalte, exercita o atractie instanta, oarecum programata din copilarie – care dintre noi nu-si aminteste cu nostalgie de muschetarii lui Dumas? Dar sa nu exageram cu paralela: condeiul lui La Fayette schita mai cu seama, si mai cu talent, latura dulce din ecuatiile si intrigile de curte, femeia (nobila) si profilul ei psihologic.

Iar spiritul de observatie aratat de scriitoare pe acest plan nici ca-si putea gasi o confirmare a valorii mai categorica decat i-au oferit-o filme contemporane ca La belle personne sau La fidélité. Acestea citeaza povestea Printesei de Clèves ca inspiratie principala, caci, intr-adevar, in acest roman istoric (primul din literatura franceza!), Mme. de La Fayette a construit un tipar de femeie, si de fir narativ, care se poate transpune in orice alt context sau secol. Dintre printesele lui La Fayette, de Clèves a fost mai cu lipici la cineasti, insa iata ca existenta unei a doua figuri feminine princiare, in persoana lui Marie de Montpensier, nu s-a strecurat nici ea neobservata…

“L’amour est la chose la plus incommode du monde”

Spre deosebire de filmele citate mai sus, La princesse de Montpensier nu este transplantata in mileniul 3, in schimb, regizorul Bertrand Tavernier pastreaza gaza in ambra ei, spre deliciul tuturor devoratorilor de film de epoca. Nu ca istoricitatea Printesei este si cheia ei de bolta, dar, totodata, intriga nu ar rezista de sine statatoare in lipsa sunetelor vremii, a tropotului de cai sau a clinchetului de sabii-ncrucisate. Contextul in care e plasata actiunea, perioada razboaielor religioase din Franta, importa doar in masura in care legitimeaza discutii filosofice la masa nobililor pe tema unei pozitii moderate fata de rebelii hughenoti. Sustinand punctul de vedere pe fondul unei experiente de lupta traumatizante, contele de Chabannes, recent dezertat din armata, ocupa un colt de masa, si de ecran, neutru, dar proeminent.

Fostul luptator devenit pacifist zen peste noapte este luat direct din streang, sub aripa printului de Montpensier, care i-a fost elev in tinerete, si ajunge la castelul acestuia in rol de instructor in ale limbii latine si alte profunzimi – de la catolicism la sfaraieli de inimoara – pentru noua Printesa. Invatacelul lui, un inger blond pe numele ei mic Marie, se perpeleste in rotisorul amorului pentru ca mariajul abia consumat (in sensul temporal si nu numai!) a fost o afacere aranjata de parintii mirilor. Pe de alta parte, cea care si conteaza pentru buna coacere a naratiunii, Marie era, si este, indragostita de Henri de Guise, un duce cavaler si fante. Erou pe front si atins de grandomanie in consecinta, acesta va profita de orice sansa pentru a se duela cu noul sot al multiubitei lui din copilarie. Asta pana cand triunghiul amoros este convocat la curtea regala si luat la rost de Ducele de Anjou, fratele regelui si viitor Henri al III-lea al Frantei, care pune capat sarutarilor clandestine de prin unghere secrete. Sau cel putin asa crede el…

Un muguras venust in noaptea astrogramelor

Ocupandu-se de educatia printesei, in absenta sotului plecat in campanie pe front, Chabannes ii expune la un moment dat acesteia teoria sa despre astre, care suna a abureala de june prim pentru urechea spectatorului contemporan, daca nu ne acordam sensibilitatile pe frecventa acelor vremuri. Este un truc de care trebuie sa ne folosim des pe parcursul filmelor de gen – ceea ce nu vrea sa insemne ca binevoitorul Chabannes nu suspina intr-adevar dupa Marie. Insa, stoic si constient de statutul sau inferior, se abtine.

Revenind – conform spuselor lui, corpurile ceresti ar da oamenilor un tipar pe care sa-si cladeasca societatea. “Ierarhia universala, care le mentine pe cele slabe in orbita celor puternice, fara sa le ciocneasca niciodata, ne invata supunerea fata de legile echilibrului si ale modestiei, fara de care s-ar produce coliziuni inspaimantatoare, aducand dupa sine catastrofe inspaimantatoare.” Marie, fire meditativa la randul ei, cade pe ganduri… Noi recunoastem in moment o metafora cu bataie mai lunga. Caci fata, o frumusete rara se-ntelege, va starni multe furtuni, in sufletele tot atator barbati, din care va sti sa aplaneze prea putine.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Marie este un personaj la limita agreabilului, aproape insuportabil de naiva uneori, alteori fina cutie de rezonanta si chiar emitatoare de pareri proprii pertinente. Tineretea, si-ale ei rebeliuni aferente, ii serveste drept scuza la-ndemana pentru boacane, iar farmecul chipului lui Mélanie Thierry suceste capetele care altfel i-ar gasi pedepse usturatoare (probabil la propriu, tinand cont de vremuri). Insa, chiar daca filmul, intitulat dupa protagonista omonima, este fara doar si poate despre Ea, iar Tavernier are grija s-o scalde intr-o lumina favorabila, dandu-i o licarire de tipessa liber-cugetatoare in ochisori – chiar si-asa, paunii mandri care roiesc, inconstient dar proprietaresc, ca animalele de prada in jurul ei, ducand-o la pierzanie, au o pondere zdrobitoare in poveste. Prin ei, si cu putin ajutor din partea reginei care-i citeste-n stele, Printesa invata cum sa traga spuza pe feminitatea ei debordanta – caci Thierry, multicolor ornata mai mereu si lasand impresia unei Barbie injectate cu estrogen, joaca bine rolul post-puberei navigand usor bulversata prin meandrele intereselor straine. Incetul cu-ncetul, si le vede si pe-ale ei proprii.

Chiar cand, pe pilot automat, se pronunta cantitate neglijabila in compania barbatilor, Marie stie sa le capteze privirile (si implicit “mangaierile din priviri”) si sa isi joace cartea. In schimb, cu Guise flirtul default redevine suras nedisimulat de copila, o transformare pe care doar Chabannes o prinde din zbor, apostrofand-o blajin pe seama ei. De altfel, cioplirea migaloasa a unei Marie mature (forta motoare a filmului) se realizeaza in mare masura la mana lui, aceasta figura paterna care ii vrea doar binele in baza unor sentimente mai putin paterne. In ceea ce-i priveste pe ceilalti “pretendenti”, printesa este un trofeu ce trebuie posedat – insa si ei, cu totii, contribuie la formarea si scoaterea Ei in evidenta.

Regizorul nu manipuleaza nicicand, lasa magia la latitudinea lui Thierry, care se achita de sarcina, glisand cu usurinta profesionista prin fata privitorilor – de pe ecran si din sala deopotriva – si jubiland natural in lumina reflectoarelor. Tavernier isi mentine, politicos, distanta fata de Marie, o miscare potrivita avand in vedere cat o sufoca tot efectivul masculin curtenitor de pe ecran. Cu toate aceste manevre asidue, barbatii nu lasa o amprenta concreta pe spectator, nu individual, ci doar ca haita. Lambert Wilson, in rolul lui Chabannes, prefera un con de umbra unde interpretarea nu comporta nuante sesizabile. Registrul limitat al lui Guise pare prea floare-la-ureche pentru Gaspard Ulliel, care-ntr-o vreme imbucase – la propriu! – un rol mai ofertant in Hannibal Rising, dar  aici isi schiteaza personajul dintr-o bucata, cam fada.

Doar ducele de Anjou, mereu inconjurat de un harem de soldatei (istoria ii consemneaza bisexualitatea, aici doar i-o suspectam marginal), straluceste-n intuneric, interpretat de Raphaël Personnaz cu fanfaronada omului care i se cuvin multe la picioare. Dar si cu jocul de glezne semi-implicat al stapanului amuzat de vietile supusilor, antrenandu-se in el dupa bunul plac, constient de lipsa consecintelor pe care i-o asigura pozitia. La polul opus al acestei interpretari joviale, absolut delicioase, sta teapan Grégoire Leprince-Ringuet, care, oricat de adorabil se intiparise in memoria mea dupa Les chansons d’amour, aici nu poate prelua credibil pe umerii lui de copilandru pasiunea, obsesia si chinul lui Philippe de Montpensier. Cand Anjou impune brusc tacere in jur sa atraga atentia la niste zgomote ingrijoratoare de sus, ne asteptam la tunete si fulgere, dar apoi se muta camera la etaj, si tunetul lui Anjou suna a scancet, scena de gelozie – a episod isteric.

Ce spun criticii despre La Princesse de Montpensier?

Cu o recolta de succes in proportie de 81%, La Princesse aduna 30 de rosioare proaspete si 7 mai dubioase pe RottenTomatoes. Iar scorul distilat din 17 cronici de agregatorul MetaCritic nu este deloc critic, dimpotriva: un 77% de bun augur care se reflecta intocmai si in parerea obsteasca despre Printesa, mai exact 4 spectatori rataciti care s-au indurat sa vada un film cu subtitrari.

Roger Ebert se declara placut surprins de prospetimea Printesei, iar celelalte opinii din coloana “pro” (mai pertinente ca cele “contra”) observa, cu usurare-n “glas”, ca regizorul filmeaza ca la carte pelicula de epoca, si, mai ales, fara a trimite “aluzii in subtext”, fara a “se stradui sa [o faca] relevanta in vreun fel anume pentru prezent” (Leslie Felperin, Variety). Kenneth Turan, scriind pentru Los Angeles Times ii recunoaste meritul lui Tavernier in masura in care “temele puternic feministe ale filmului, reconstituirea istorica vie si povestea antrenanta, realistica la nivel emotional, isi pastreaza permanent echilibrul”.

Verdictul KoolHunt.ro

Fanii filmelor de epoca nu vor avea nevoie de prea mult indemn din parea mea, insa mai mult voua, cei care strambati din nas la idee, vi-l adresez, pentru ca Printesa reuseste sa se impuna ca un must-see si pe fond tematic, nu doar pur vizual. Marie afiseaza mai putin din feminismul de factura incipienta al eroinelor Austen-iene, dar este si mai sus-plasata pe scara ierarhica ceea ce ii da vietii ei un gust dulce-amarui de-ncorsetare intr-o colivie aurita. Insa, mai presus de labirintul etichetei de la Curtea pariziana, Printesa sondeaza sensibilitatea si spiritul liber al sexului frumos, iar aceastea sunt atemporale, prin definitie si nu doar asertoric – filmul face dovada eternului feminin.

2 comentarii »

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*